Problematica educabilității

CUPRINS:
-definiții
-rolulul educabilității
-tipuri de educabilitate

Dezvoltarea este o noțiune foarte general , care desemnează totalitatea proceselor de

transformare prin care trec organismele vii sau instituțiile sociale (societate, cultură,
economie , etc .) ; ea presupune trecerea de la simplu la complex , printr-o succesiune de studii
, fiecare dintre acestea având un specific conotativ și calitativ propriu .
Dezvoltarea ființelor umane se desfășoară pe mai multe planuri : biologic,
care implică creșterea și maturizarea fizică (somatică) , morfologică și biochimică a diferitelor
componente ale organismului ; psihic, care presupune formarea și perfecționarea diferitelor
procese , funcții și însușiri psihice in cursul ontogenezei (evoluția individual) ; social , care se
referă la formarea și reglarea conduitei (comportamentelor) in conformitate cu modelele și
normele sociale .
Creșterea reprezintă o dimensiune a dezvoltarii in sens conotativ. Procesul
complementar este cel de maturizare care exprimă atingerea gradului de dezvoltare complete a
unor funcții are organelor interne sau a unor fenomene psihice .
Dezvoltarea psihică reprezintă procesul de formare a unor seturi de procese , însușiri
și dimensiuni psihice și totodată , procesul de însușire și restructurarecontiuă a acestora .
Educabilitatea reprezintă problematica generală a dezvoltării psihice , putând fi
definite drept capacitate și diponibilitate a omului de a respecta influențele externe sau ca
potențare a capacitații omului de a fi receptive la educatie . Ea prespune abordarea a cee ace
este cunoscut ca fiind factorii dezvoltării psihice și a importanței fiecăruia dintre acești factori -
ereditatea , mediul și educația in dezvoltarea ontogenetică. De-a lungul timpului cercetările
asupra rolului acestor factori au diferențiat trei concepții privind educabilitatea :

Teoria ereditaristă susține idea determinismului biologic ereditar in dezvoltarea

ființei umane , premisa de la care se pornește este că dezvoltrea psihică este un “dat “ ce
urmează a se desfășura conform programului ereditar.

Teoria ambientalistă susține determinismul social ; potrivit acestuia , mediul are

putere absolută asupra individului uman , el generează structura și conținutul vieții psihice .
 Teoria dublei determinări (interacționistă) susține idea că interacțiunea între
factorii ereditari și cei socio-culturali generează un context situational care conduce la evoluția
individului , ereditatea oferă un potential care nu se manifestă in lipsa condițiilor de mediu
favorabile , la care se adaugă liberul arbitru.
Cercetările recente confirm perspectiva interactionistă asa cum poate fi remarcat în
continuare .

Tipuri de educabilitate
În literatura de specialitate se face disfuncția între doua tipuri de educabilitate ;
educabilitatea manifestată și educabilitatea latentă . Deși sunt strans legate între ele , cele două
tipuri de educabilitate prezintă unele particularități specific .
Educabilitatea manifestă se referă la ceea ce poate realiza efectiv individul in
contextul limitelor impuse de educația instituționalizată prin intermediul examenelor de
selecție . În general , se consideră ca educabilitatea manifestă a copilului este strâns legată , de
potențialul sau de învățare și dezvoltare.
Educabilitatea latentă se referă la potențialul de învățare al individului , la capacitatea
sa de a învăța cum să facă față unor situații concrete . Din această perspectivă majoritatea
psihologilor și pedagogilor resping ideea după care ‘‘capacitatea manifestă este un test real al
capacitații latent de învățare și nu mai consider că esența educației constă in achizitionarea de
conținuturi .’’

BIBLIOGRAFIE:
-https://www.qdidactic.com

Funcțiile managementului educațional

Cuprins:
-Definiție;

-Funcțiile managementului;

-Tipuri de previziune ;

-Tipuri de control;

-Tipuri de evaluare;

Funcțiile managementului se structurează și se identifică pornind de la ciclicitatea procesului

managerial, care începe cu definirea scopului, continuă cu stabilirea sarcinilor și se termină cu
îndeplinirea lor.

Stabilirea funcțiilor managementului educațional în raport cu specificul educației și instituției

școlare permit clasificarea lor astfel:

1. Previziunea(planificarea)-reprezintă ansamblul acțiunilor și deciziilor prin care se

stabilesc obiectivele fundamentale ,componentele sale,resursele ce trebuie mobilizate și
modalitățile de realizare ale acestora.Planificarea se referă la procesele globale și specifice prin
care sunt determinate obiectivele școlii,componentele politicilor
educaționale,resursele,strategiile de orientare pentru managerii educaționali și evaluarea
realizării obiectivelor proiectate la nivelul întregii organizații școlare .

a)Prognoza - este previziunea pe termen lung (10 ani ),ce se caracterizează în studii de
prognoză,pe baza cărora se adoptă deciziile strategice la nivel ierarhic superior.Ea are un
caracter orientativ și un grad mare de generalizare ,urmărind sesizarea unor caracteristici de
evoluție are fenomenelor socio-educaționale.

b)Planificarea-desemnează previziunea pe termene medii și scurte (de la câtiva ani până la un

semestru sau chiar mai puțin),al cărei produs este planul . Structura planului
cuprinde :obiective, activități,responsabilități,termene,modalități de control și evaluare .

c) Programarea care se referă la perioade foarte scurte,descriind foarte amănunțit acțiunile ce

vor fi interprinse,precum și mijloacele și resursele utilizate pentru realizarea planului.
Previziunea (planificarea) trebuie privită în strânsă interdependență de celelalte funcții ale
managementului ,succesul ei depinzând de implementarea,organizarea și evaluarea optimă a
procesului managerial din clasa de elevi.

2.Organizarea-ca funcție a managementului ,desemnează ansamblul acțiunilor prin care

se asigură conținutul instrumental al planificării precum și utilizarea rațională și eficientă a
resurselor procesului educațional (umane,materiale didactice,financiare și informaționale ).

Organizarea are drept scop funcționarea optimă a procesului instructiv-educativ și a instituției

școlare în ansamblu.Ea se aplică în trei domenii distincte :

-organizarea activităților didactice și a funcțiilor de conducere;

-organizarea administrativă și stilul de organizare în luarea deciziilor;

-munca în echipă.

Organizarea intervine mai ales atunci când activitatea nu se poate desfășura potrivit
regulamentelor de organizare și funcționare ,având un caracter inedit.

3.Motivarea-antrenarea , se realizează prin comanda și prin motivare și constă în

capacitatea managerului de a-i convinge ,de a transmite o anumită concepție ,de a-i determina
pe subordonați să participe activ,responsabil și creator la îndeplinirea sarcinilor ce le revin.

Motivarea reprezintă fundamentul antrenării ,interesele personale ale membrilor interferând cu

cele ale organizației,aceștia fiind astfel interesați să contribuie la realizarea eficientă a
obiectivelor derivate ce le revin.

Pentru ca procesul antrenării să fie eficient este necesar ca motivarea subordonaților să fie
realizată :

a) gradual-satisfacerea în mod succesiv a intereselor personale ,dar în strânsă concordanță cu

eficiența activitățiile sale ;

b) diferențiat,ținându-se cont de interesele personale sau de grup ;

c) complex,prin combinarea alternativă a stimulentelor moral spirituale cu cele materiale ,în

funcție de situația concretă.

4)Coordonarea și motivarea personalului reprezintă un ansamblu de

interacțiuni prin care se realizează legătura dintre structura
organizatorică,tehnologia,obiectivele și resursele umane ale unei școli,precum și armonizarea
deciziilor și acțiunilor unităților structurale ,în vederea realizării obiectivelor
stabilite.Coordonarea se realizează prin instruirea periodică a subordonaților ,prin motivarea
personalului ,pentru ca aceștia să reacționeze optim la comanda și la actul de conducere
propriu-zis.O bună coordonare necesită existența unui flux informațional capabil să transmită
rapid și nedistorsionat la toate și între toate unitățile structurii organizatorice.

La nivelul școlii, coordonarea efectuată de director ,se realizează și se dezvoltă,în principal ,prin:

a)instruire-vizează pregătirea și perfecționarea managerilor din învățământ ,prin cursuri

complete pentru pregătirea viitorilor manageri sau de durata variabilă, pentru managerii școlari
în exercițiul funcției de coordonator;

b)motivarea personalului de a realiza obiectivele organizației .Ea vizează calitatea vieții în

organizație,obținerea de beneficii pe baza de performanțe, realizarea unei cariere profesionale
pe bază de merit.

c)conducerea propriu-zisă.

Motivarea și instruirea personalului didactic sunt principalele instrumente manageriale care

eficientizează coordonarea în școală.

Evaluarea și controlul- au drept scop verificarea ritmică a îndeplinirii sarcinilor,

remedierea operativă a disfuncțiilor și promovarea experienței pozitive.

Pentru că evaluarea să fie corectă, sunt necesare standarde aplicate cu consecvența ,care să
poată fi măsurate.O evaluare corectă se bazează pe indicatori obiectivi.

Controlul-reprezintă acțiuni inopinante sau periodice prin intermediul cărora conducerea

internă, organismele specializate urmăresc rezultatele procesului,identificând nivelul de
performanță,modul în care sunt îndeplinite obiectivele fundamentale și cele derivate de către
fiecare unitate structurală implicată în procesul educațional.

Controlul trebuie efectuat în mod gradat, putând lua următoarele forme:

a)controlul preventiv ,realizat cu scopul de a preveni posibilele deficiențe ,erorile posibile și

previzibile ;

b)controlul de îndrumare , care are drept scop remedierea unor deficiențe constatate;

c) controlul coercitiv,care asigură corectarea abaterilor de la traseul inițial centrat pe obiective ,

în cazul sistemelor sociale,
Funcțiile ,caracteristicile ,rolurile și cerințele controlului indiferent de nivelul la care se
exercită ,funcțiile controlului pot fi considerate următoarele :

a)Funcția de supraveghere a funcționării sistemului ,subsistemelor ,instituției sau procesului de

învățământ;

b)Funcția de conexiune inversă (informativă)-oferă managerului informații despre modul de

receptare a dispozițiilor transmise subordonaților ;

c)Funcția preventivă-de prevenire a eventualelor situații de criza educațională;

d)Funcția de corectare și perfecționare .

Tipuri de control.
Controlul poate fi:
a)curent (operativ) ,se efectuează zilnic, de fiecare manager în domeniul de care răspunde ;

b)periodic;

c)simplu (tematic),axat numai pe un obiectiv ,verificându-se numai una sau câteva laturi ale
activității;

d)complex(front,general)-când este axat pe mai multe obiective, fiind supuse controlului toate
domeniile și compartimentele dintr-o instituție de învățământ.

Evaluarea- din perspectiva managerială , evaluarea reprezintă ansamblul metodelor,

procedeelor și tehnicilor cu ajutorul cărora se stabilește măsura în care scopurile și obiectivele
dintr-o etapă managerială dată au fost atinse.Evaluarea poate fi atât cantitativă (măsurarea),cât
și calitativă (aprecierea valorică).

Ca funcție a managementului ,evaluarea vizează următoarele două operații principale ,cărora li

se subordonează toate celelalte acțiuni.

Bibliografie:
-wikipedia.org
-rau.ro
-scribd.com
 Calitați mortice

CUPRINS:
-definiție
-factori de condiționare
-forme de manifestare
- sisteme de acționare

Viteza- capacitatea organismului uman de a executa sau acțiuni mortice , cu întregul

corps au numai cu anumite segmente ale acestuia într-un timp cât mai scurt , cu
rapiditate maximă , în funcție de condițiile existente.
Factori de condiționare :
-mobilitatea proceselor nervoase corticale fundamentale , excitația și inhibiția , care
condiționează alternanța contracției și relaxării musculare ;
-funcționalitatea analizatorilor (visual , auditiv , si cutanat) , în sensurile acuitații , fineței
și preciziei acestora ;
-calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente ;
-viteza de contracție a mușchilor inervați ;
-tipul fibrelor musculare care intră in contracție ( fibrele albe sunt rapide iar ele sunt
favorabile unei viteze mai bune ) .
-valoarea surselor și processor energetice (mai ales conținutul de ATP și fosfocreatina
pentru mușchii inerți în contracție) ;
-nivelul de dezvoltare a celorlalte calități mortice (mai ales de forță) .

Forme de manifestare :
1. viteza de reacție – se mai numește și timpullatent al reacției mortice și este
condiționată de urrmătoarele elemente :
-apariția excitașiei în receptor sau receptori ;
-transmiterea pe calea aferentă ;
-analiza semnalului ;
-transmiterea pe calea eferentă ;
-excitare mușchilor .

2. viteza de execuție -este capacitatea de a efectua unact motric sau o acțiune

motrică , dar și mai multe acte sau acțiuni mortice singulare. Se măsoară prin timpul
care trece de la începerea execuției și până la încheierea acesteia . Este determinată și
de nivelul însușirii tehnicii de execuție a deprinderilor si priceperilor mortice .

3. viteza de repetiție -constă in capacitatea de a efectua aceeași mișcare într-o

nitate de timp prestabilită , deci , ea se referă la mișcări ciclice . Se mai numește și
frecvența mișcării .

Este condiționată de :
⟶ tempo-densitatea mișcării pe unitatea de timp . Eeforturile de viteză sunt
caracterizate în funcțiede durata lor de intensitate maximă și maximală ;

⟶ ritm-definește efectuarea unui effort în timp și spațiu , precum și raportul dintre

aceste marimi , fiind prezent în efectuarea orcărui act , acțiuni, activități mortice ,
constituind o componenta temporală strâns legată de viteză dar și de coordonare ,
precizie și abilitate .Ritmul adecvat determină cursivitatea și eficiența mișcării
respective.

4. viteza de deplasare - este o variantă a vitezei de repetiție , concretizându-se în:

-parcurgerea unui spațiu prestabilit contra timp ;
-parcurgerea intr-un timp prestabilit a unei disranțe (pe uscat , pe zapază , etc . ).

5. viteza uniform și neuniformă – se manifestă pe fondul altor forme . Atunci

cand viteza crește se vorbește de ‘accelerație’ iar când descrește se vorbește de
‘decelerație’ . Este importantă în formarea ‘ simțului vitezei ’ , adica în menținerea
unei viteze optime în funcție de necessitate .â

6. viteza in ritmul altor calități mortice

Se caracterizează prin :
-viteză in regim de îndemânare ;
-viteză in regim de rezistență .

7. viteza de decizie – se manifestă corroborant cu capacitatea de anticipare și

viteza de repetiție.

Sisteme de acționare
 1. Viteza de reacție
-alergare ușoară :la semnal sonor , schimbare de direcție , urmată de alregare de viteză
până la un nou semnal ;
-săritură ușoară pe loc , la semnal sonor urmată de alergare de viteză .

2. Viteza de execuție
-demarcări în teren (pe perechi) ;
-alergare ușoară : la semanl sonor schimbarea direcției de mers și accelerare .

3. Viteza de deplasare
-alergări accelerate pe distanțe variabile ;
-alergare peloc în vitezătimp de 10-20 secunde .

Îndemânarea – capacitatea organismului uman de a efectua acte și acțiuni

mortice , mai ales în condiții variate și neobișnuite , cu eficiență maximă și cuun consum
minim de energie din partea executantului.

Factori de condiționare
-calitatea sistemului nervos central și mai ales , capacitatea de coordonare a centrilor
din acest sistem ;
-plasticitatea scoatței cerebrale , adică proprietatea acesteia de a combina mai multe
stereotipuri elementare , pentru a leabora un raspuns complex , conform cu situațiile
moi intervenite ;
-capacitatea analizatorilor de a capta selectiv informația și de a realiza sinteza
aferentă pentru analiza situației ;
-calitatea transmiterii impulsurilor nervoase pe căile aferente si eeferente ;
-calitatea inervației musculare , determină contracția și relaxarea ;
-memoria de scurtă și lungă durată ;
-gândirea de tip creativ ;
-volumul și complexitatea deprinderilor și priceperilor mortice stăpânite de subiect ;
-nivelul de manifestare a celorlalte calități mortice.

Forme de manifestare
 1. Îndemânarea general-necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor mortice
de către oameni.
2. Îndemânarea specifică-caracteristică și general celor ce practică diferite ramuri
sau probe sportive .
3. Îndemânarea în regimul altor calitați mortice : viteză , forță și rezistență .

Sisteme de acționare
-trecerea mingii dintr-o mână în alta cu ducerea acesteia in jurul trunchiului ,

⟶ 8 repetări pe partea dreaptă ;

⟶ 8 repetări pe partea stângă .

-trecerea mingii dintr-o mână în alta , cu ducerea mingii pe sub coapsă , coapsa se
ridicăcu genuchiul îndoit acesta ajungând la nivelul abdomenului .
⟶ 16 repetări se lucrează cu trecerea mingii pe sub coapse alternativ stângul / dreptul .

-aruncarea mingii cu o mână și prinderea ei cu aceeași mână ( mingea se va arunca

jumătate de metro în sus deasupra capului ) .
⟶ 8 repetări cu mâna dreaptă ;

⟶ 8 repetări cu mâna stângă .

-aruncarea mingii cu o mână deasupra capului , bătaie din palme înaintea trunchiului și
prinderea mingii cu două mâini.
⟶ 8 repetări se aruncă mingea cu mâna dreaptă ;

⟶ 8 repetări se aruncă mingea cu mâna stângă .

BIBLIOGRAFIE: -https://profuldesport.ro
-note de curs Conf. univ. dr. Teodorescu Simona Anemari
 Analiza swot

Puncte tari Puncte slabe

- preocuparea constantă pentru - reticența cadrelor didactice în aplicarea
Intern

promovarea imaginii școli ; metodelor active de învățare;

-realizarea în procent de 100% anual ,a -absenteism ridicat în rândul elevilor din
planului de școlarizare ; învățământul obligatoriu ;
- ocuparea cadrelor cu cadre didactice -populația școlară provenită din familii cu
calificate. venituri mici .

Oportunități Amenințări

-închirierea unor spații din școală în -resurse bugetare insuficiente;

Extern

vederea creșterii veniturilor extrabugetare; -dificultăți de integrare socio-

-acumularea activă de informații de către profesională a absolvenților;
elevi și învățare prin descoperirea; - folosirea calculatorului în scopuri non -
-învătământ la distanță educaționale.
Procedee de conducere a mingii in jocul de
fotbal

Conducerea mingii 
este un element tehnic care ofera
cursivitate jocului și care are drept
scop avansarea în spațiile libere.
 Conducerea mingii 
  este elementul tehnic prin care mingea , in
urma loviturilor  successive cu una din
parțile labei piciorului este controlată și
transportată de catre jucator in funcție
de  cerințele tactice la  un moment dat.

Deși in fotbalul actual este un

element tehnic care reduce viteza
de joc este indispensabil in
economia jocului.
In fotbalul actual accentul se pune
pe circulația rapidă a mingii si a
jucătorilor , conducerea mingii
fiind un element tehnic care odata
bine insusit poate decide soarta
unui joc.
Acest element tehnic are trei procedee tehnice:

1 Conducerea mingii cu
interiorul labei piciorului

2 Conducerea mingii cu
exteriorul labei piciorului

3 Conducerea mingii cu
șiretul plin
 1.Conducerea mingii cu interiorul
labei piciorului

~se face din alergare , cu diferite viteze și in direcții și sensuri

continuu modificate , determinate de poziția  adversarilor ,
coechipierilor și de intențiile tactice ale jucatorului aflat in
posesia mingii.

 In momentul contactului cu mingea varful piciorului  care efectuează conducerea

este orientat spre exterior , glezna semirelaxată , genunchiul flexat. Corpul
contribuie si el la o execuție biomecanica eficientă , fiind ușor  aplecat și rasucit in
direcția piciorului de sprijin , pozitia brațelor fiind cea naturală din alergare.
 Greșeli Utilizare
frecvente tactică

 Insuficiența orientare a  Progresia în spații libere

varfului spre exterior  Depașirea adversarului
Greșeli
 Glezna încordată

 Poziția înaltă a centrului

Utilizare
frecvente
de greutate
 Jucatorul privește doar
tactică
mingea

Este procedeul tehnic cel mai des utilizat la

conducerea mingii in viteza.
 2. Conducerea mingii cu exteriorul labei
piciorului

La contactul cu mingea piciorul are
varful orientat în interior cu laba
piciorului orientată oblic pe sol,
glezna semirelaxată, genunchiul
ușor flexat. Corpul și brațele sunt
in poziție naturală, privirea
jucatorului fiind orientată spre
teren și minge

Greșeli frecvente Utilizare tactică

 Insuficiența orientare a
vârfului spre interior
 Glezna încordată
 Progresia in spații libere
 Pozitia înaltă a centrului de  Depașirea adversarului
greutate
 Jucatorul privește doar mingea
 3. Conducerea mingii cu șiretul plin
Laba piciorului care efectuează conducerea este
contractată si orientată cu varful spre sol  ,
mingea fiind împinsa prin lovituri de sus in jos.
Suprafața de contact o constituie porțiunea
anterioara a labei piciorului. Corpul și  brațele au o
poziție naturală  specifică alergarii iar privirea
urmarește in primul rând terenul de joc.

Greșeli Utilizarea
frecvente
tactică

 lovirea prea puternică cu îndepărtarea mingii  Progresia in spatiile libere

 conducere fragmentată dată de o  ușoara re-  Depasirea advers
luare  a vitezei  in  momentul contactului cu
mingea ;
   jucătorul privește doar mingea ;

BIBLIOGRAFIE: - note de curs Lector univ. dr. Miron Damian

 Proiect didactic

Şcoala Gimnazială Nr.190

Clasa a VII - a
Data: 03.05.2023
Efectivul clasei :18 elevi
Loc de desfăşurare: Sala de sport
Profesor: Hngu Simona
Student : Baboi Ionuț