FINALITĂŢI EDUCAŢIONALE

Din perspectiva acţională educaţia are un caracter finalist. Ea este

produsul acţiunii oamenilor şi în consecinţă poate fi explicată şi
abordată prin prisma intenţiilor urmărite şi rezultatelor obţinute.
În alţi termeni, acţiunea educaţională este un ”fapt uman”,
instituit şi organizat în vederea dobândirii unor finalităţi. Pe de
altă parte, ea presupune anticiparea pe plan teoretic şi mintal a
rezultatelor pe care le are în vedere, iar pe de altă parte întreaga
ei desfăşurare este dirijată din interior de această proiecţie
ideală, conştientizata şi transpusă în practică de către agent.
Finalitatea se înscrie astfel ca o dimensiune definitorie a educaţiei
prin care se delimitează tranşant de ansamblul influenţelor pe
care le generează diferite medii educaţionale în care individul se
află în ipostaza sa de membru al societăţii.
Sensul finalist desemnează astfel faptul că în orice moment
educaţia este orientată şi dirijată în funcţie de finalităţile pe care
le urmăreşte. La rândul lor, aceste finalităţi nu sunt simple
dorinţe sau intenţii ale agentului acţiunii educaţionale, ele sunt
generate de contextul social în care respectiva acţiune se
desfăşoară, de potenţialităţile interne ale receptorului acţiunii,
toate fiind conştientizate de către cel care declanşează şi conduce
acţiunea.
Finalităţile educaţionale circumscriu modelul de personalitate pe
care educaţia urmează să-l formeze. Ele se diferenţiază şi
integrează într-un tot unitar, în funcţie de cerinţele sociale şi
cunoaşterea mecanismelor psihologice ale învăţării umane.
Aceste finalităţi îmbracă forma idealului educaţional scopurilor şi
obiectivelor educaţionale. Ele se constituie într-un sistem cu o
funcţionalitate internă, călăuzind întreaga organizare şi
desfăşurare a acţiunii educaţionale.
Ca ”fapt uman” (social) educaţia include, deci, în structura
sa idealuri, aspiraţii şi scopuri pe care oamenii le formulează în
mod conştient.
Din perspectiva derulării ei, educaţia este o ”acţiune
umană”.
În esenţă, acţiunea este definită ca ”realizare a unui scop de
către un agent într-o situţie”.1 Desprindem astfel ideea că

1
- T. Parsons
1
educaţia este un ”produs” al omului, un rezultat al anticipării sale,
o creaţie a sa.
Finalităţile acţiunii educaţionale sunt sistematizate în trei
categorii principale: idealul educaţional, scopurile şi obiectivele
educaţionale. Ele se constituie într-un sistem cu o funcţionalitate
internă, conferindu-i astfel acţiunii educaţionale un sens şi
imprimându-i un caracter conştient şi organizat.
Definiţie:
Finalitatea 2 este caracteristica esenţială a aducaţiei,
exprimând sensul său teleologic 3; în acest context ea
reflectă tendinţele, intenţionalitatea şi proiecţiile privind
rezultatele educaţiei, care se exprimă prin idealul
educativ şi obiectivele educaţiei.

4
1. Idealul educativ

Definiţie:
Idealul educativ reprezintă un model proiectiv, o
anticipare relaţia perfectă, în anumite condiţii un
imperativ ce se cer îndeplinite ca rezultat, ca finalitate
a acţiunii educative complexe şi îndelungate.
Idealul educativ ocupă un loc central în teoria şi acţiunea
pedagogică. El presupune o concepţie şi anumite idei clare privind
dimensiunile ce trebuie să le includă personalitatea în dezvoltarea
sa ca finalitate a acţiunii educative.
Idealul educativ conferă acţiunii educative un caracter conştient,
activ, creator şi prospectiv formarea şi dezvoltarea personalităţii
sub raport intelectual, socio-moral, profesional, estetic, fizic etc.
Fără ideal, în general, fără ideal educativ, în special, nici individul,
nici societatea n-ar fi progresat. Lipsa de ideal ar fi însemnat (şi
ar însemna şi azi) stagnare, plafonare, rezultate minime, atât în
dezvoltarea individului cât şi a societăţii. Idealul, în general,
idealul educativ, în special, au dat şi vor da omului optimism,
dinamism, încredere în puterea educaţiei, în depăţirea greutăţilor,
în atingerea performanţelor şi obţinerea succesului.
Idealul educativ în societatea democratică trebuie să
conceapă un model de dezvoltare şi manifestare deplină a
personalităţii, o personalitate complexă, integrală,
multidimensională, armonioasă care să ofere posibilitatea unei
game largi de calităţi de ordin intelectual, moral, profesional,
2
- lat. ” finalis” = ceea ce indică (semnalează) scopul (idealul), finalitatea
3
- gr. ” telos” , eos (teleos) = scop, ideal
4
- lat. idealis – perfecţiune spre care aspirăm, ideal.
2
estetic şi fizic, care să se adapteze la schimbări, mutaţii şi
creativitate – cerute de progresul social, stiinţifico-tehnic cultural
şi etic contemporan.
2. Scopul este un obiectiv fundamental, cu grade diferite de
generalizare, care desemnează schimbări observabile şi
măsurabile la nivelul sistemului şi al procesului de învăţământ.
Scopul reprezintă o anticipare pe plan mintal a rezultatului ce
urmează să-l obţinem în cadrul acţiunii educaţionale, asociate cu
tendinţa de înfăptuire a acelei acţiuni. Scopul acoperă o zonă
largă de fenomene, are un caracter general şi se referă la un şir
de acţiuni educaţionale.
Din punct de vedere structural el se prezintă ca unitate
dialectică a două laturi, una ideală, de imaginare a unui rezultat
mai îndepărtat, iar cealată, inteţionează, de declanşare a acţiunii
în vederea realizării sale.
Prin conţinutul său scopul subordonează o gamă de
obiective, vizând finalităţi care urmează să se producă după un
interval mai lung de timp, după derularea mai multor secvenţe
educaţională.
Spre deosebire de ideal care vizează finalitatea acţiunii
educaţionale în ansamblul său, ca o componentă a sistemului
macrosocial, scopul zizează finalitatea unui complex de acţiuni
educaţionale determinate. În timp ce idealul este specific unei
perioade sau epoci istorice, scopurile educative ce-i corespund
sunt multiple şi variate, în funcţie de diversitatea acţiunilor
educaţionale concrete.

3. Obiectivele educaţionale sunt proiectări anticipate, relativ

restrânse ca extindere, ale idealului educativ, sub formă de
elemente sau sarcini educaţionale, care prin reuniunea şi
integrarea lor într-un ansamblu unitar, definesc sau conduc la
realizarea idealului educativ.
Obiectivul desemnează modificarea ce urmează să fie indusă
în mod intenţionat în structura personalităţii celui educat. Această
modificare poate afecta toate componentele personalităţii
(conţinutul, procese şi însuşiri psihice, calităţi şi abilităţi ale
intelectului uman, aptitudini, stări afective, motivaţii etc.)
Toate aceste modificări îmbracă forma achiziţiilor sau
performaţelor ce se produc în cadrul personalităţii umane.
Scopul şi obiectivul educaţional sunt două aspecte
complementare.

3
 Unui scop îi corespunde un şir de obiective. Scopul este deci
cu bătaie mai lungă, vizând în acelaşi timp finalizate mai
generale. Urmează ca el să fie detaliat printr-un şir de obiective,
fiecare dintre acestea anticipând o performanţă care la încheierea
acţiunii va putea fi observată şi evaluată.
Clasificarea obiectivelor :
a) sub raport stadial :
a1) – obiective generale ;
a2) – obiective intermedire ;
a3) - obiective secvenţiale ;
a4) – obiective operaţionale.

b) sub raport psihopedagogic :

b1) – obiective cognitive (de cunoaştere sau
intelectuale) ;
b2) – obiective psihomotorii (acţionale sau practice), de
aplicare şi de creaţie ;
b3) – obiective afective - care dezvoltă emoţii şi
sentimente morale şi criterii de valorizare (acceptare şi
opţiune) formarea conştiinţei etice şi formarea
conduitei etice;
b4) – obiective voliţionale şi caracteriale – formarea
trăsăturilor de viaţă şi caracter.
În proiectarea curriculară şi în procesul de predare – învăţare –
evaluare, obiectivele au o importanţă deosebită, întrucât
îndeplinesc mai multe funcţii.
 funcţia de anticipare a rezultatelor procesului de
predare – învăţare, întrucât obiectivele pedagogice
precizează performanţele la care urmează să ajungă
elevii, precum şi capacităţile ce trebuie să şi le formeze.
Cunoscând încă de la începutul activităţilor didactice
sau educative rezultatele urmărite, elevii vor sesiza mai
uşor esenţialul din lecţii, concentrându-şi atenţia
asupra modalităţilor de a ajunge cât mai repede la
obiectivele propuse de profesori ;
 funcţia de organizare şi dirijare a procesului de
instruire. Stabilind de la începutul obiectivelor
pedagogice, profesorul îşi poate organiza metodic
lecţiile şi celelalte activităţi didactice. Pe baza
obiectivelor şi a conţinutului îşi alege metodele,
mijloacele şi materialul didactic, precum şi formele de
grupare a elevilor. Obiectivele constituie deci un reper

4
 foarte important în proiectarea şi desfăşurarea
procesului de predare – învăţare – evaluare;
 funcţia de evaluare a rezultatelor. Odată cu proiectarea
scopului şi a obiectivelor, profesorul, în raport de
obiective, stabileşte şi tehnicile de evaluare continuă
sau formativă, raportând rezultatele la obiective;
 funcţia de reglare metodologică a procesului de predare
– învăţare, în raport de rezultatele obţinute, prin feed–
back.

Clasificarea obiectivelor pedagogice

pe domenii şi clase comportamentale

Domeniul Nivel de Performanţe necesare

competenţă
Cognitiv Elevul trebuie să ştie:
(D. Bloom) I. Cunoaştere: -să enumere, să definească,
II. Înţelegere: să identifice. -să explice, să
demonstreze, să
III. Aplicare: generalizeze, să modeleze,
să transforme.
IV. Analiză şi -să aplice, să extindă, să
sinteză rezolve, să clasifice, să
utilizeze, să ordoneze.
-să analizeze, să compare,
V. Evaluare să deducă, să aplice, să
stabilească relaţii şi principii
de organizare, să
restructureze, să sintetizeze,
să transforme.
-să judece critic, să
interpreteze, să formuleze
judecăţi de valoare, să
extrapoleze, să redescopere,
să ia decizii, să formuleze
probleme şi ipoteze de
rezolvare a lor, să inoveze.
Afectiv (D. Sentimente receptarea şi conştientizarea
Krathwohl) Motivaţii valorilor, a fenomenelor,
Convingeri activităţilor şi evaluarea
Atitudini acestora;

5

Psihomotor Deprinderi
(simpson) Conduite motrice
Operaţii manuale
reacţia prin asentiment,
satisfacţie; valorizarea prin
acceptare, preferinţe,
angajare, organizare,
conceptualizare şi
sedimentarea valorilor,
caracterizarea, când sistemul
de valori sedimentat se
exprimă în personalitate.
perceperea deprinderii;
dispoziţia sau starea de
pregătire; reacţia dirijată
prin imitaţie; încercare,
automatismul şi adaptarea
prin modificarea rapidă a
deprinderii.

4. Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale A

operaţionaliza un obiectiv pedagogic înseamnă a transpune
rezultatele aşteptate de la elevi în urma unei instruiri, în termeni
de operaţii şi acţiuni, sau alte manifestări observabile şi
masurabile, adică specificarea în mod concret a ceea ce trebuie
să cunoască şi ce vor fi capabili elevii să facă la încheierea unui
proces de predare-învăţare. Ca urmare, fiecare obiectiv stabilit de
profesor va trebui să desemneze un rezultat aşteptat al instruirii
în termeni de operaţii sau acţiuni pe care le aşteaptă din partea
elevilor.
În procesul operaţionalizării fiecare obiectiv, în raport de
conţinutul instruirii, profesorul va parcurge în linii generale
următoarele etape şi concluzii:
 Stabileşte, mai întâi acţiunea sau operaţiunea pe baza
conţinutului de predat. Exemplu: elevii să definească,
să identifice, să demonstreze, să rezolve, să
interpreteze.;
 Precizează, apoi, obiectul acţiunii, adică ce anume să
definească, să identifice sau să rezolve elevii în raport
de conţinutul instruirii;
 Descrie condiţiile situaţiei didactice, spre exemplu,
dându-se textul... ... să se identifice predicatele, sau:
fiind dat un corpde masă cunoscută şi un ansamblu de

6
 forţe care acţionează asupra sa, elevii să calculeze
acceleraţia imprimată acestuia ;
 Precizează criteriul de evaluare a rezultatelor acţiunii,
stabilind condiţiile în care se va admite stingerea
obiectivului.
În elaborarea obiectivelor unei lecţii, sau ale unui sistem de
lecţii, profesorul va respecta principiul accesibilităţii, formulând
performanţele cerute elevilor în mod gradat, de la uşor la greu şi
de la simplu la complex. În această activitate el se poate ghida
după clasificarea obiectivelor pedagogice pe domenii şi niveluri de
competenţe (cognitive, afective şi psihomotrice).