Tema şi viziunea despre lume într-un roman al lui

G. Călinescu: Enigma Otiliei

  
Scriitorul, criticul şi istoricul literar George Călinescu îşi ilustrează 
concepţiile estetice privitoare la romanul modern în „Enigma Otiliei”, 
respingând proustianismul promovat de Camil Petrescu şi optând pentru 
romanul realist, obiectiv, balzacian, dar în care sunt prezente tehnici 
moderne, întrucât acesta susţinea că „tipul firesc de roman românesc 
este deocamdată cel obiectiv”. 
Romanul este balzacian şi prin tema moştenirii:  competiţia
pentru înavuţire prin intrarea în posesia uni moşteniri cu  scopul dobândirii
unui statut social, la care se adaugă şi tema  paternităţii, reflectată de
titlul iniţial al operei („Părinţii  Otiliei”) întrucât fiecare dintre personaje
determină într-o măsură  destinul Otiliei, asemenea unor părinţi,
exprimând ideea conform căreia  copilul moşteneşte numele, poziţia
socială şi starea materială a  părinţilor, trasându-i-se astfel în linii mari
destinul.
 Destinul  multor personaje din roman este schimbat atunci când le
dispare tatăl,  cum ar fi Felix care este obligat să vină în capitală pentru a-
şi  continua studiile deoarece tutorele lui devenise Costache; Otilia 
părăseşte casa după moartea tatălui vitreg Costache, iar Pascalopol îi 
întrerupsese studiile în străinătate după moartea tatălui, revenind în  ţară
pentru a avea grijă de mama sa şi de moşie. De asemenea, statutul  de
orfan al lui Felix si al Otiliei evidenţiază lipsa de prestabilire a  destinului
lor, ele fiind şi personaje neîncadrate tipologic, Felix  atingând maturitatea
prin propriile experienţe, iar Otilia rămânând  mereu un caracter
enigmatic. 
Un  prim element de modernitate îl reprezintă faptul că acţiunea se 
desfăşoară în mediul citadin, romanul constituind o frescă a burgheziei 
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, prezentând aspectele 
societăţii sub determinare social-economică, reuşita pe plan social a 
arivistului Stănică Raţiu după ce a furat banii bătrânului ilustrând  ideea
ascensiunii sociale prin mijloace imorale.
Romanul este  alcătuit din mai multe planuri narative care
urmăresc destinele  personajelor: cel al Otiliei, al formării lui Felix, care
înainte de  a-şi face o carieră trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de 
familie, al membrilor „clanului” Tulea, al lui Stănică etc.
Un plan  urmăreşte lupta dusă de clanul Tulea (Aglae, o femeie
rea, fiind sora  lui moş Costache, cu soţul Simion, bolnav mintal şi cei trei
copii:  Aurica- tipul fetei bătrâne - , Titi- retardat - şi Olimpia, căsătorită 
cu avocatul Stănică Raţiu, un om fătă scrupule, veşnic căutând să pună 
mâna pe averea lui moş Costache) pentru obţinerea averii bătrânului şi 
înlăturarea Otiliei Mărculescu. 
Al doilea plan prezintă destinul  tânărului Felix Sima, absolvent
de liceu la Iaşi şi rămas orfan vine în  Bucureşti să trăiască la tutorele său
legal, moş Costache şi să  studieze medicina, îndrăgostindu-se de Otilia.
  Autorul acordă interes  şi planurilor secundare pentru
susţinerea imaginii ample a societăţii  citadine, pentru prezentarea
acesteia într-un mod cât mai realist. 
Efectele în plan moral a obsesiei banului sunt evidenţiate de  competiţia
pentru moştenirea lui moş Costache, tipul avarului.Un alt “pretendent” la
moştenire este Stănică, încercând toate  metodele pentru a parveni,
pretutindeni prezent şi la curent cu toate  amănuntele. Personajul susţine
intriga romanului, el fiind cel care va  „rezolva” conflictul averii în
deznodământ furând banii de sub salteaua  pe care stătea moş Costache
bolnav, provocându-i acestuia moartea, după  care o părăseşte pe
Olimpia, destrămând familia Tulea.
Alături de  avariţie, lăcomie şi parvenitism, aspecte sociale supuse
observaţiei şi  criticii romanului realist, sunt înfăţişate şi alte aspecte ale 
familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copil, dintre soţi, 
căsătoria. Banul perverteşte relaţia dintre soţi, idee  demonstrată de
faptul că Stănică se însoară cu Olimpia doar pentru a-şi  face o situaţie
materială. În cuplul Aglae – Simion cel din urmă este  total neglijat, în
final fiind abandonat într-un ospiciu.
Conflictul erotic priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a 
maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei. Felix este gelos pe  Pascalopol,
întrucât acesta era un om realizat, elegant şi rafinat care  îşi permitea sa
satisfacă diversele capricii ale fetei şi să-i  întreţină cochetăriile.
Caracterul misterios al  Otiliei este realizat prin tehnica modernă a
pluriperspectivismului,  fiecare personaj având o imagine diferită a ei (ea
era „fe-fetiţa” lui  moş Costache, Aglae o vedea ca pe „o dezmăţată, o
stricată”, pentru  Aurica era o rivală, pentru Felix era prima iubire, în
Pascalopol  trezind instinctul de a o proteja, în vreme ce Stănică o vedea
ca pe o  femeie interesantă) şi a comportamentismului, prin care se
realizează  caracterizarea indirectă. 

Naraţiunea este făcută  la persoana a III-

a, naratorul fiind obiectiv, relatând faptele în mod  detaşat, perspectiva
fiind „dindărăt”. Însă impersonalitatea  naratorului este încălcată de
comentariile de specialitate, ale unui  estet, precum detaliile arhitecturale
amintite în descrierea străzii şi  a casei lui Costache, fapt ce îl face pe
Nicolae Manolescu să afirme că  „Balzac are vocaţia de a crea viaţa,
Călinescu o are pe cea de a o  comenta”.

Dupa parerea mea Afirmaţia lui G.  Călinescu conform căreia romanul
este o scriere tipic realistă în care  se înfăţişează prin intermediul unor
personaje angrenate într-o acţiune  o anumită idee, concentrează
programul său estetic referitor la romanul  modern pe care reuşeşte să îl
aplice în opera sa, „Enigma Otiliei”.  Romanul este unul modern, în ciuda
tehnicilor realiste preluate de la  Balzac şi a creării unor personaje clasice,
atingându-şi scopul de a  zugrăvi ideea destinului marcat de paternitate
prin relaţiile dintre  personaje şi situaţiilor cu care se confruntă acestea,
ideile cu  caracter universal neputând fi surprinse în mod esenţial decât
dându-se  iluzia veridicităţii asigurată de scrierea de tip realist