“Enigma Otiliei” de George Calinescu

Eseu argumentativ- viziunea despre lume

Realismul este un curent literar, aparut in Franta, in secolul XIX, ca reactie impotriva
romantismului, preocuparea sa fiind reflectarea realitatii in maniera obiectiva, veridica, fara
idealizare. George Călinescu este o personalitate enciclopedică, care a activat la sfârșitul
perioadei interbelice. Acesta a fost atât critic și istoric literar, cât și biograf, monograf și
eseist.
„Enigma Otiliei” de George Calinescu este un roman obiectiv, realist, social, de tip
balzacian, publicat in anul 1938 si este cel care ii aduce consacrarea scriitorului. Constituie o
strategie estetica, tocmai pentru ca acopera o lipsa in evolutia romanului romanesc
interbelic si stabileste mai firesc tranzitia de la modelul traditional la cel de analiza
psihologica, asa cum isi dorea criticul literar Garabet Ibraileanu. Geneza romanului are la
baza sursele biografice ale autorului; va fi insipirat de moartea mătușii Tinca și de lupta pentru
avere declanșată de moartea acesteia; modelul literar pentru eroina Otilia îl constituie evocarea
chipului unei verișoare îndepărtate a autorului, care a avut o influență extraordinară asupra sa,
precum și prezentarea lui Felix Sima a cărui înfățișare și comportament seamănă covârșitor cu
portretul fizic al autorului în tinerete. Tot prin raportare la geneza, romanul este realizat pe
baza creatiillor balzaciene intitulate „Mos Goriot” si „Eugenie Grandet”, de unde va prelua
teme precum paternitatea, familia, mostenirea si esecul erotic.
Trăsăturile care plasează scrierea în categoria realismului, de tip balzacian sunt
aspectul de frescă socială a lumii burgheze de la începutul secolului XX, combinat cu acela de
cronică de familie, relatarea din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și
obiectiv, tehnica detaliului semnificativ în prezentarea străzii, caselor și locuinței lui moș
Costache, personajele-caracter aflate în relație cu mediul din care provin și tipice pentru o
categorie socială.
Costache Giurgiuveanu definește tipologia avarului, Stănică Rațiu ilustreaza
parvenitul, Otilia prezintă tipul cochetei, Felix, pe cel al intelectualului, iar Pascalopol pe cel
al moșierului de viță nobilă. Aglae Tulea reprezintă “baba absolută“, dorind în fond, averea
lui Costache Giurgiuveanu. Copiii acesteia au alte trăsături fundamentale: Titi este tipul
“debilului“, Aurica este considerată a fi “fata batrână“, iar Olimpia este considerată “leneșă,
nepăsătoare“.
Tematica romanului este deosebit de complexa si permite mai multe niveluri de lectura.
Tema principală este de factura balzaciana, cea a familiei, dintr-o societate burgheza, in care
pozitiile sociale se stabileau dupa avere, evidentiind puterea banului, definit , conform lui Balzac,
„zeul la care se inchina cu totii”. Aceasta se imbina cu si cu alte teme: mostenirea,
paternitatea esuata, iubirea, conditia orfanului, prin raportare la Bucurestiul interbelic apare
tema citadina; romanul mai poate fi citit ca un bildungsroman, daca ne referim la drumul
parcurs de Felix pentru a ajunge un initiat in cariera medicinei.
O prima scena relevanta este reprezentata de venirea lui Felix in casa familiei Giurgiuveanu.
Tanarul asista la jocul de table, unde Otilia ii face cunostinta cu toate personajele. Il va cunoste pe
Leonida Pascalopol, mosier inaintat in varsta si bogat, al carui stil vestimentar ii tradeaza eleganta
si rafinamentul si care nu diferentiaza „ce e patern si ce e viril in dragostea lui” pentru Otilia.
Observatia caustica pe care Aglae Tulea, sora lui mos Costache, potrivit careia batranul face „azil
de orfani”, ii vizeaza in mod direct pe Felix si pe Otilia. Femeia, o personalitate exagerat de
conservatoare, ii considera pe cei doi tineri niste rivali la moastenirea averii fratelui ei.

O alta scena semnificativa este reprezentata de moartea batranului Costache, un prilej pentru
observarea efectelor, in plan moral, ale obsesiei banului. Stanica Ratiu, omul perfid, capabil de
orice pentru a-si atinge scopul, este cel responsabil pentru decesul batranului avar, provocandu-i
un infarct fatal; ii fura banii pe care mos Costache ii ascundea sub saltea, crezand ca in acest mod ii
protejeaza.

Titlul romanului este analitc, alcatuit din doua substantive, unul comun si unul propriu;
anticipeaza numele personajului feminin, dar si misterul care se tese in jurul fetei, al
feminitatii; cuvantul-cheie „enigma” este si un simbol al varstei la care se afla cei doi
adolescenti . Initial, titlul romanului fusese „Parintii Otiliei”, tocmai pentru a reliefa ideea
balzaciana a paternitatii; criticul literar Ovid Crohmalniceau sustine ca primul titlu fusese o
alegere potrivita, deoarece toate personajele joaca pe rand rolul de parinte al fetei, in sensul
ca ii hotarasc acesteia destinul.
Romanul este structurat in succesiunea a douzazeci de capitole si se remarca
prezenta a doua planuri de actiune; primul se desfasoara in jurul clanului Tulea, impulsionat
de competitia pentru mostenirea averii lui Costache; aceasta lupta se va finaliza cu victoria
lui Stanica Ratiu, care il va jefui pe batranul avar,tocmai pe patul sau de moarte; planul
secundar surprinde povestea de dragoste dintre Felix si Otilia, o relatie profunda, dar fara
viitor, in care este demonstrat sacrificiul prin iubire, remarcat prin decizia Otiliei de a-l parasi
pe Felix pentru ca acesta sa devina un medic de succes. Este semnificativ și momentul din
tren, petrecut la distanta in timp, când Felix și Pascalopol se reîntâlnesc. Moșierul îi
povestește tânărului că “i-a redat libertatea“ Otiliei; ii arata o fotografie, spunandu-i că
aceasta s-a căsătorit cu un bărbat exotic din Buenos Aires.
Incipitul este de tip simbolic si tipic balzacian; fixeaza cadrul temporal („Intr-o seara de
la inceputul lui iulie 1909”, „cu putin inainte de orele zece”) si cel spatial („strada Antim”,
„strada Sfintilor Apostoli”). Finalul este inchis, deoarece aduce rezolvarea conflictului si este
urmat de de un epilog. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea strazii si a
casei lui mos Coastache, din perspectiva lui Felix, in momente diferite ale existentei sale, in
adolescenta si dupa aproximativ zece ani mai tarziu.
„Enigma Otiliei” este un roman al unei familii si istorie a unei mosteniri, ce se
incadreaza in proza relist-balzaciana, desi criticul literar Nicolae Manolescu semnaleaza un
veritabil „balzacianism fara Balzac”. Abordarea diverselor teme cu incarcatura emotionala,
m-a provocat sa reflectez asupra societatii burgheze de la inceputul secolului XX, si astfel, m-
a ajutat sa inteleg mai bine conceptul de weltanschauung, „adevar artistic”.