Enigma Otiliei

de George Calinescu
-1938, roman realist balzacian-

--Eseu despre particularitățile unui roman realist--

S-a afirmat adesea că romanele lui G.Călinescu adoptă
formula balzaciană, că personajele sale sunt tipuri realizate în
manieră clasică și că discursul auctorial formează o formulă în
care își dau mână mai multe tipuri de roman, care-l includ,
desigur, și pe cel modern. Criticul Nicolae Manolescu observă
că balzacianismul nu mai putea fi aplicat în sewcolul al XX
lea, ci doar descoperit polemic, iar la Călinescu există un
balzacianism fără Balzac.
Opera literară ”Enigma Otiliei” este un roman realist de tip
balzacian, deoarece apar tema familiei și motivul moștenirii și
al paternității; structura este închisă, iar relatarea întâmplărilor
este făcută la persoana a III-a, din persp. unui narator
omniscient, omniprezent și obiectiv; este utilizată tehnica
detaliului semnificativ, iar personajele sunt prez. în relație cu
mediul din care provin și sunt tipice pentru o anumită
categorie socială.
Incipitul și finalul sunt simetrice, prin descrierea străzii și a
casei lui moș Costache, din persp. lui Felix, în diferite
momente ale existenței sale(în adolescență și aproximativ 10
ani mai târziu).
Romanul depășește modelul realismului clasic, prin spiritul
critic și polemic, prin elementele ce țin de modernitate,
precum ambiguitatea personajelor.
Prin temă, romanul este balzacian și citadin. Caracterul citadin
ține de modernismul loviniscian. Fresca a burgheziei
nucureștene de la începutul secolului al XX-lea, este
prezentată sub aspect social și economic.
Odată intrat în clădire, Felix îl cunoaște pe unchiul său și pe
verișoara Otilia, apoi asistă la o scenă de familie: jocul de
table. Naratorul îii atribuie lui Felix observarea obiectivă a
personajelor ce sunt prezente în odaia înaltă în care este
introdus.
Chiar dacă pentru familia Tulea boala lui moș Costache
reprezintă un prilej de a-i ocupa militărește casa, în așteptarea
morții bătrânului și a obținerii moștenirii, îngrijirile lui Felix,
ale Otiliei și ale lui Pascalopol determină însănătoșirea
bătrânului avar. Moartea lui moș Costache este provocată, în
cele din urmă, de Stănică Rațiu, ginerele Aglaei care îi fură
avarului banii de sub saltea.
Pentru caracterizarea personajelor, autorul alege tehnica
balzaciană a descrierii mediului și fizionomiei, din care se pot
deduce trăsăturile de caracter. Prin tehnica detaliului, naratorul
omniscient descrie aspecte fizice semnificative în plan moral:
fizionomia, vestimentația, coafura, gesturile, timbrul vocii.
 Titlul inițial ”Părinții Otiliei” , reflectă ideea balzaciană a
paternității, deoarece fiecare dintre personaje determină cumva
soarta orfanei Otilia, ca niște ”părinți”. Autorul schimbă titlul
din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul
realist al paternității la misterul protagonistei.
Excelând mai ales sub raport tipologic, romanul Enigma
Otiliei rămâne opera unui scriitor profund original, care a știut
să dea romanului său o armonie deplină, reacționând cu
măsură la formulele estetice practicate în epocă.
 --Eseu despre particularitățile de construcție a
personajului principal--
S-a afirmat adesea că romanele lui G.Călinescu adoptă
formula balzaciană, că personajele sale sunt tipuri realizate în
manieră clasică și că discursul auctorial formează p fprmulă în
care își dau mână mai multe tipuri de roman, care-l includ,
desigur, și pe cel modern. Criticul Nicolae Manolescu observă
că balzacianismul nu mai putea fi aplicat în sewcolul al XX
lea, ci doar descoperit polemic, iar la Călinescu există un
balzacianism fără Balzac.
Din punct de vedere al statutului social, Otilia Mărculescu
este fiica celei de-a doua soții a lui moș Costache, care deși o
iubește ca pe propriul copil, nu a înfiinat-o de teama surorii
sale zgârcite, Aglae.
Din punct de vedere al statutului psihologic, rămasă orfană
de mamă, din copilărie, fata se bucură de afecțiunea și de
afecțiunea lui Costache și Pascapol. Studentă la Conservator,
înzestrată cu un temperament de artistă, Otilia repr. , în egală
măsură, tipul igenuei și al cochetei, și este întruchiparea
misterului feminin.
Din punct de vedere al statutului moral, spre deosebire de
celelalte personaje feminine din roman, reduse la o trăsătură
de caracter, Otilia este un pers. Rotund, multidimensional,
care surprinde și este prezentat în transformare. Are inițiativă
și este capabilă să ia decizii pentru sine și ceilalți.
O primă secvență în care este descrisă frumusețea și
generozitatea fetei este venirea lui Felix, străinul, în casa lui
Costache Giurgiuveanu. Întâiul portret fizic al Otiliei este
realizat din perspectiva tânărului ”Felix privii spre capătul
scării ca spre un cer deschis și văzu, în apropierea lui Hermes
cel vopsit cafeniu, un cap prelung și tânăr de fată, încărcat cu
bucle, căzând până pe umeri”
O altă secvență care evidențiază misterul protagonistei este
cea a ultimei întâlniri dintre ea și Felix, înaintea plecării fetei
din țară împreună cu Pascalopol. Această scenă este esențială
pentru înțelegerea personalității tinerilor și a atitudinii lor față
de iubire. Dacă Felix este intelectualul ambițios, care nu
suportă ideea de a nu realiza nimic în viață și pentru care
femeia repr. un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care
crede că ”rostul femeii este să placă, în afară de asta neputând
să existe fericire” .
Titlul inițial ”Părinții Otiliei” , reflectă ideea balzaciană a
paternității, deoarece fiecare dintre personaje determină cumva
soarta orfanei Otilia, ca niște ”părinți”. Autorul schimbă titlul
din motive editoriale și deplasează accentul de la motivul
realist al paternității la misterul protagonistei.
Autorul alege tehnica balzaciană a descrierii mediului și
fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile de caracter. În
observarea interiorului, Felix deszcoperă o parte din
personalitatea exuberantă a Otiliei în amestecul de dantele,
partituri, romane franțuzești, cutii de pudră și parfumuri din
odaia ei.
Misterul personajului feminin este conferit de trăsăturile
contradictorii ale cochetei cu temperament de artistă și eszte
susținut prin tehnicile moderne de portretizare. Excelând mai
ales sub raport tipologic, romanul Enigma Otiliei rămâne
opera unui scriitor profund original, care a știut să dea
romanului său o armonie deplină, reacționând cu măsură la
formulele estetice practicate în epocă.