Enigma Otiliei – G.

Călinescu

Particularități ale textului narativ (roman interbelic, realist, obiectiv)

1. Date despre autor După ce literatura română interbelică ajunsese la nivelul celei europene, prin
+ Alegerea operei intermediul operelor care au pus în practică ideile lovinesciene despre
sincronism, o serie de critici promovează reîntoarcerea la romanul realist. G.
Călinescu argumentează această opțiune prin dificultatea receptării unui roman
bazat pe fluxul conștiinței și care aborda problematica legată de condiția
intelectualului. În acest sens, reprezentativă pentru opera călinescianaă este
romanul realist, obiectiv, interbelic și citadin „Enigma Otiliei”, întrucât ilustrează
elemente împrumutate din literatura lui Honoré de Balzac.
2. Realismul Realismul este o mișcare literară ce corespunde interferenței secolelor al XIX-lea
și al XX-lea și care are la bază observarea atentă a realității și reprezentarea ei
veridică și obiectivă. Specifice realismului sunt și importanța acordată epicului,
prezența unui narator obiectiv, omniscient și omniprezent și personajele, care
reprezintă tipuri umane.
De asemenea, alte trăsături ale realismului regăsite şi în romanul călinescian
sunt: cronotopul bine precizat, acţiunea logică şi cronologică, investigarea
realităţii prin intermediul unor tehnici precum contrapunctul ori tehnica detaliului
semnificativ.
3. Tema Tema romanului ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului
al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului, întreaga
acţiune a romanului construindu-se în jurul averii lui moş Costache
Giurgiuveanu, motor narativ care concentrează faptele şi reacţiile celorlalte
personaje, interesate de problema moştenirii.

4. Structura După cum el însuși afirmă, G. Călinescu creează „monografia unei familii
romanului – R3 bucureștene”, constituind, totodată, fundalul pe care se proiectează maturizarea
tânărului Felix Sima și relația sa cu Otilia Mărculescu. Cele două planuri ale
romanului se structurează prin alternarea secvențelor narative, legătura dintre ele
fiind asigurată de Costache Giurgiuveanu, personaj care, în mod indirect,
influențează destinele tuturor celorlalte personaje. Astfel, planul principal
descrie lupta pentru averea bătrânului, implicându-i în mod special pe
membrii familiei Tulea. Cel de-al doilea plan narativ prezintă povestea de
dragoste dintre Felix și Otilia și conflictul interior al fetei, marcat de oscilarea
perpetuă între iubirea oferită de tânăr și viața lipsită de griji materiale
reprezentată de Pascalopol.

5. Conflictele – R3 În planul principal, predominant este conflictul exterior motivat de lupta

pentru avere și marcat de familia Tulea și Moș Costache, pe de-o parte, și
respectiv familia Tulea și Stănică, pe de altă parte. Singurul personaj care
dezvoltă un conflict interior în acest plan este Moș Costache, acesta dorind să o
înfieze pe Otilia, dar amânând în permanență momentul din pricina avariției. În
plan secundar, accentul cade pe conflictele interioare:
 Felix are de ales între a termina facultatea, pentru a deveni medic și de a
 rămâne alături de Otilia, ceea ce ar fi însemnat abandonarea visului său.
 Pascalopol nu își poate da seama dacă iubirea lui pentru Otilia este una
paternă sau virilă. La început, el insistă că Otilia îi este ca o fiică și că singura
lui fericire este de a-i face cadouri și de a o răsfăța. Ulterior însă, Pascalopol îi
devine soț și descoperă că Otilia nu mai este o fetiță, ci o femeie de care este
interesat.
 Otilia are de ales între iubirea ideală despre care vorbește Felix și viața lipsită
de orice griji reprezentată de Pascalopol. Eroina încearcă să-și motiveze
hotărârea de a fugi la Paris și de a se căsători cu moșierul ca pe un gest de
altruism; în „cartea poştală ilustrată” pe care i-o trimite lui Felix după
despărțire, ea încearcă să-l convingă de faptul că, părăsindu-l, i-a făcut un
bine.

6. Reperele Arta narativă este specifică realismului: naratorul omniscient și obiectiv,

spaţio+temporale – perspectiva heterodiegetică, relatarea cronologică, la persoana a treia, conferă
R1 (simetria incipit veridicitate întâmplărilor. Ca o particularitate, G. Călinescu utilizează o tehnică
+ final) narativă împrumutată de la Balzac: prezența unui narator extrem de atent la
felul în care vorbesc personajele și la universul în care acestea sunt inserate .
Romancierului i s-a reproșat că nu a făcut o diferență stilistică între modul de a
vorbi al personajelor; registrul general este cel literar, apărând chiar o serie de
pasaje în care sunt inserate neologisme sau termeni specializați din arhitectură
(„casetoane”, „frontoane”, „antic stil”, „adulterări donatelliene”), familiari
„ochiului unui estet”.

7. Familia Tulea Sosirea lui Felix în casa de pe strada Antim este o secvență care reflectă
ocupă casa lui întocmai ideea de „clan”, surprinzând o serată obișnuită în care familia Tulea și
Giurgiuveanu – R2 prietenul lui moș Costache, Pascalopol, se adunaseră în casa bătrânului
Giurgiveanu. Felix asistă la jocul lor de table, experimentând ostilitatea noilor
cunoștințe; relevantă în acest sens este observația Aglaei Tulea, sora lui moș
Costache, care, simțind amenințarea unui nou potențial moștenitor, își acuză
caustic fratele că și-ar transforma locuința într-un „azil de orfani”, vizând-o,
astfel, și pe Otilia.
Tema balzaciană a moștenirii se remarcă și în scena din finalul romanului, când
Moș Costache face un atac de apoplexie. Întreaga familie Tulea, în frunte cu
Aglae, ocupă militărește casa din Antim, temându-se că altcineva le-ar putea
lua-o înainte; cu atât mai mult cu cât era cunoscut obiceiul lui Giurgiuveanu de
a-și ascunde averea în diferite locuri ale casei. Se pare că acest episod ar fi
inspirat din realitate, autorul notând într-un fragment de jurnal decesul soților
Popescu și cum un frate împreună cu copiii săi ar fi năvălit în casa acestora,
împărțind cu lăcomie banii găsiți. Călinescu menționează chiar, în jurnal, că
„un roman despre nulitatea lor ar fi interesant”.

9. Personajele Titlul inițial al romanului călinescian a fost „Părinții Otiliei”, intenţia autorului
reprezintă tipologii fiind de a accentua faptul că soarta Otiliei este influențată de cei din jur, care
– R1 se erijează în protectorii ei. Ulterior, Călinescu a modificat titlul, din dorința de
a sublinia faptul că protagonista romanului rămâne un mister atât pentru
personaje, cât și pentru cititori, deplasând, astfel, accentul de pe problematica
 paternităţii şi a familiei pe cea a complexităţii eroinei („Nu numai Otilia era o
enigmă, ci şi destinul însuşi.”).
De asemenea, ca o trăsătură a realismului, putem observa diversitea tipologiilor
inventariate de Călinescu. O particularitate a romanului călinescian este faptul că
putem regăsi mai multe modalități de a înfăţişa actanţii, printre care se pot
menționa:
 metoda realist-clasică de construcţie a personajelor, reprezentând tipologii:
Moș Costache – tipul avarului, Stănică Rațiu – tipul arivistului/tipul
parvenitului, Aglae Tulea – tipul „babei absolute fără cusur în rău”, Aurica –
tipul fetei bătrâne, Olimpia – tipul soției supuse.
 în egală măsură, romancierul utilizează un procedeu specific prozei
naturaliste în construirea eroilor Simion și Titi Tulea. Factorul ereditar este
cel care determină comportamentul lui Titi, naratorul înregistrând treptat
modul în care tânărul se degradează psihic.
 în cazul protagonistului (Felix), G. Călinescu a intenționat să urmărească
evoluția acestuia de la adolescență la maturitate, romanul devenind un
Bildungsroman, adică un roman al formării.
 în construirea eroinei – Otilia – Călinescu utilizează două procedee specifice
modernismului. O asemenea modalitate inovatoare este reflectarea poliedrică
(tehnica pluriperspectivismului - imaginea Otiliei este formată din
totalitatea părerilor, uneori contradictorii, pe care celelalte personaje le au
despre ea). De exemplu, Moș Costache o consideră pe Otilia o fetiță inocentă,
iar Pascalopol crede că ea „e un temperament de artistă care simte nevoia
luxului". Aglae consideră că Otilia e doar o profitoare, Aurica este invidioasă
pe frumusețea ei, iar Stănică o laudă pentru că e materialistă și își cunoaște
bine interesul. Cel de-al doilea procedeu modern prin care se adâncește
misterul personajului este lipsa totală a monologului interior al Otiliei,
favorizând astfel caracterul prodigios al pluriperspectivismului narativ.

10. Concluzia În concluzie, romanul Enigma Otiliei este manifestarea balzacianismului în

literatura română, reunind elemente specifice realismului, dar aducând și
câteva elemente de modernitate: mediul urban descris cu acuratețe, interesul
pentru tipologia personajului intelectual, personajul-narator, reflectarea
poliedrică.