Ion – Liviu Rebreanu

Particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ aparținând lui

Liviu Rebreanu

(Caracterizarea unui personaj)

1. Date despre autorPersonajul reprezintă o instanță discursivă indispensabilă oricărei opere
+ Alegerea operei + epice, prin care scriitorul își exprimă indirect concepția despre viață și lume.
Alegerea Autor de referință pentru literatura română interbelică, Liviu Rebreanu se
personajului impune prin noutatea concepției asupra țăranului și prin situațiile existențiale
fundamentale în care sunt prezentate personajele. Ilustrativ pentru viziunea
realist-obiectivă despre lume a lui Liviu Rebreanu este romanul obiectiv,
realist, interbelic „Ion” (1920), care îl determină pe E. Lovinescu să afirme:
„Este o revoluție față de lirismul sămănătorist și atitudinea poporanistă,
constituind o dată istorică în procesul de obiectivizare a prozei noastre
epice.” Romanul îl are ca protagonist pe Ion, tip uman ce întruchipează
idealuri și mentalități străvechi ale spațiului românesc.
2. Tema Tematic, romanul doric „Ion” prezintă monografia satului ardelenesc de la
începutul secolului al XX-lea, pus sub semnul „patimii pentru pământ”, în
opoziție cu „patima iubirii”. Astfel, destinele personajelor sunt ilustrate
alternativ, în planuri narative diferite: cel al țăranilor (Ion, Ana, Florica,
Vasile Baciu, George) și cel al intelectualilor (familia Herdelea și preotul
Belciug). Primul plan este guvernat de tema condiției țăranului mistuit de
glasul ancestral al pământului, în timp ce planul intelectualilor surprinde
lupta pentru apărarea drepturilor românilor din Ardeal.
3. Tehnicile Un element compozițional esențial pentru construcția personajului rezidă in
compozitionale utilizarea anumitor tehnici narative. Astfel, se remarcă simetria incipit-final,
specifice întrucât romanul începe cu descrierea drumului ce urmează cursul Someșului
realismului – R3 și intră în satul Pripas, pentru a se încheia cu aceeaşi descriere, dar în sens
invers, alegere ce simbolizeaza intrarea şi ieşirea din lumea ficţională. Astfel,
este evidenţiat aspectul de „corp sferoid” al romanului, care închide în sine
un bogat univers rural. De asemenea, în conturarea satului se folosește
tehnica detaliului semnificativ: sunt descrise crucea strâmbă, mâncată de
carii (sugestie a faptului că legile morale nu mai sunt respectate) și casele
personajelor importante din roman. Specifică modalității de construcție
realistă este și tehnica narativă a contrapunctului, care constă în prezentarea
alternativă a destinului lui Ion și a familiei Herdelea.
4. Actiunea Un alt element de compoziție semnificativ pentru construcția eroului îl
complexa, bazata pe reprezintă importanța acordată epicului și relatării evenimentelor în ordine
conflicte – R3 cronologică. În acest sens, principalul fir epic este construit în jurul
protagonistului Ion Pop al Glanetașului, al cărui suflet este sfâșiat între cele
două voci interioare: „Glasul pământului” și „Glasul iubirii”. Astfel, Ion
trăiește o dramă interioară generată de faptul că, pentru el, pământul nu este
doar un mijloc de subzistenţă, ci un criteriu al valorii individuale. Pentru a-și
îndrepta destinul, Ion recurge la gesturi imorale: o ia de nevastă pe Ana, de
care se folosește pentru a obține toate pământurile lui Vasile Baciu, o lasă
însărcinată – făcând-o, astfel, de râs în fața comunității –, se arată indiferent
la bătăile administrate de tatăl ei și o înşală cu Florica, femeia frumoasă, dar
 săracă, pe care el o iubeşte. Pentru a scăpa de durerea pricinuită, Ana ajunge
să se sinucidă. În final, Ion devine o victimă a propriei alcătuiri sufletești și
este ucis de George cu o sapă, după ce este surprinsă vizita protagonistului la
Florica. În planul secundar al romanului, există deopotrivă un conflict între
învăţătorul Zaharia Herdelea şi preotul Belciug, dar şi unul interior, în
sufletul lui Herdelea, între convingerile patriotice şi siguranţa materială a
familiei, acesta fiind silit să facă unele compromisuri pentru a asigura
viitorul copiilor lui: Laura, Titu, Ghighi.
5. Ion + cele două Personaj eponim și complex, Ion Pop al Glanetașului prezintă o evoluție
interpretări interioară remarcabilă și reprezintă prototipul țăranului năpăstuit de soartă:
se născuse într-o familie în care tatăl risipise pâmânturile Zenobiei.
Caracterizarea directă a lui Ion este realizată atât de narator („flăcău vrednic,
harnic și iute”), cât și de celelalte personaje, precum Vasile Baciu, acesta
numindu-l „sărăntoc și tâlhar” în scena horei. Atitudinea lui Ion față de Ana
a condus la o polemică între criticii literari, pe tema inteligenţei personajului.
Astfel, Eugen Lovinescu susține că viclenia procedurală și voința imensă ale
protagonistului sunt dovezi clare ale inteligenței sale ascutite. G. Calinescu îl
contrazice, însă, afirmând: „Ion este o brută care a necinstit o fată și a
determinat-o sa se spânzure. [...] Nu din inteligență a ieșit ideea seducerii
Anei, ci din viclenia instinctuală a oricărei ființe reduse”.
6. Patima pentru Patima pentru pământ a lui Ion, o trăsătură definitorie a acestuia, este
pământ – evidențiată în scena în care eroul smulge câteva brazde din pământul lui
Smulgerea Simion Lungu, care, odinioară, aparținuseră familiei sale, fiind declanșat
brazdelor lui conflictul moral. Gestul personajului principal este pedepsit de Simion
Simion Lungu – R2 Lungu, care se ceartă cu Ion și îl dă în judecată, la îndemnul preotului
Belciug. Ion cere ajutorul învățătorului, însă mărturisește că Herdelea îi
scrisese jalba, astfel că lipsa de scrupule a protagonistului determină
conflictul între preot și învățător.
7. Patima pentru Patima nefirească a protagonistului pentru pământ este surprinsă și în scena
pământ – Secvența sărutării pământului. Astfel, Ion nu își încape în piele de bucurie și, îmbrăcat
sărutării pământului în haine de sărbatoare, „își lipește buzele cu voluptate de pământul ud”, fiind
– R2 prezentată dovada supunerii eroului față de ceea ce devenise principiul său
ordonator. Secvența este, de altfel, inspirată dintr-o experiență personală a
autorului, trasfigurată artistic: gestul hieratic al unui tânăr de a săruta
pământul „ca pe o ibovnică”, drept simbol al posesiunii.
8. Statutul social, Ion este un tânăr la vârsta căsătoriei, fiul Zenobiei și al lui Alexandru Glanetașu, țărani săraci din
psihologic, moral – Pripas. Ion își blamează tatăl, că ar fi irosit zestrea Zenobiei care avusese părinți cu avere, fapt ce îl
R1 menține la periferia clasei sociale, contrar propriilor sale aspirații. În ciuda fondului bun pe care îl
are, după cum este caracterizat direct de narator la începutul romanului ( „flăcău vrednic, harnic și
iute ca mă-sa”), Ion ajunge să ilustreze tipul țăranului lacom, obsedat de pământ care îi era
drag ca o mamă”.

Statutul moral al lui Ion este acela de personaj tragic, ce trăiește o dilemă
morala din care iese infrant, fiind obligat sa aleaga intre iubirea pentru
Florica și dragostea pentru pământ. Psihologic, eroul este o victimă a
propriei alcătuiri sufletești, fiind definit de tenacitate, voință imensă, dar și
lăcomie și lipsa de scrupule. Din punctul de vedere al statutului social, Ion
întruchipează un tip uman, reprezentativ pentru categoria țăranului al cărui
singur mijloc de legitimare al existentei este pământul.
9. Concluzia În concluzie, Ion Pop al Glanetașului este protagonistul romanului realist,
 obiectiv „Ion”, de Liviu Rebreanu și reprezintă un personaj tragic care se
împotrivește destinului și își susține dubla patimă, ajungând să plătească cu
propria-i viață. 935

Scene semnificative:

– scena de la hora din sat (duminica): pretext narativ pentru prezentarea personajelor, a rolului și
statutului lor social, dar și de identificare a celor mai importante conflicte din roman

– scena seducerii Anei: strategia tânărului de a o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, este
instrumentată de Titu Herdelea, care se face vinovatul moral de destinul tragic al fetei („ai cum să-l
citești? Poți să îl silești?”); Ion crede că a elucidat calea pe care trebuie să o urmeze pentru a intra în
posesia pământurilor lui Vasile Baciu, dar planul său de a o seduce pe Ana are consecințe tragice.
Strategia de a o face pe Ana să tânjească după el („ Se ducea seara pe la Ana și pândea neîncetat
prilejul când să-și izbândească planul care-i fierbea în minte și-i umplea sufletul de nădejdi bune ”),
apoi de a-i da impresia că are puterea de a-l chema înăuntru, din poartă până în tindă, apoi din tindă
lângă sobă îl face mai viclean și mai ticălos decât ne-am închipui. Pentru că tot ce își dorește Ion este să
devină stăpân peste pâmânturile lui Vasile Baciu, nu să fie iubit de Ana, iar singura modalitate ar fi fost
să o lase însărcinată: „Flăcăul trebui să-și muște buzele ca să nu izbucnească de bucurie ”.

– scena nunții: prilej de umilire a Anei; accentuarea conflictului lui Ion (zbaterea continuă între patima
pentru pământ și patima pentru iubirea Floricăi, devenită „drușcă” la nunta Anei)

– scena sărutării pâmântului: pentru Ion, pământul are valoare matricială, dar și o încărcătură erotică
(pământul-ibovnică), în fața întinderii nesfârșite eroul simțindu-se asemenea unui erou de basme care
învinge balaurul

– scena sinuciderii Anei: pentru Ana, moartea este o eliberare, o izbăvire; moartea Anei este pregătită
narativ prin scena sinuciderii cârciumarului Avrum și moartea bătrânului Moarcăș; doar în clipele morții,
Ana simte voluptatea îmbrățișării unui amant (ibovnic)

– scena morții lui Petrișor

– scena morții lui Ion: George îl ucide pe Ion cu o sapă, obiect al domesticirii pământului; pământul
încleiat în propriul sânge demonstrează deșertăciunea existenței și lipsa de valoare a zbaterilor