Moara cu noroc

De Ioan Slavici

TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME

Scriitor afirmat la sfârșitul secolului al XIX-lea, Ioan

Slavici este unul dintre adepții realismului clasic.
Având, pe de o parte, o evidentă concepție clasică,
didactică și moralizatoare asupra rolului literaturii, dar
încercând, pe de altă parte o cunoaștere profundă și
rafinată a sufletului omenesc, Slavici dezvoltă în
„Moara cu noroc” o nouă viziune asupra lumii și vieții
satului transilvănean.
Nuvela este specia genului epic, de dimensiuni
medii, cuprinse între schiță și roman, care are un singur
fir narativ și se concentrează pe un conflict unic, din
care fac parte un număr relativ restrâns de personaje și
unde accentul cade pe construcția personajului mai
mult decât acțiunea propriu-zisă.
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată în
anul 1881 în volumul de debut „Novele din popor”.
Nuvela este una realistă, de factură psihologică. Nuvela
„Moara cu noroc” aparține realismului prin observarea
omului în legătură cu mediul său, respectiv societatea
ardelenească de la sfârșitul secolului XIX. Slavici
abordează direcția realismului social, fiind atras de
voluptatea concretului, dar extrage și judecăți morale,
în virtutea cărora nuvela capătă o funcție
moralizatoare. Caracterul psihologic al nuvelei este
susținut de problematica abordată, de amploarea
conflictului interior (urmărit cu minuțiozitate) și,
totodată, de modalitățile de investigație specifice
prozei psihologice: monologul interior și introspecția.
O primă trăsătură a realismului prezentă în nuvela
Moara cu noroc este reprezentată de prezența
personajelor tipice pentru o categorie socială. Ghiță
este tipul omului slab, avar și ușor influențabil, care
dorește cu orice preț să se îmbogățească, indiferent de
consecințe; Ana este tipul soției supuse, loiale, având
încredere în soțul ei până în momentul când este
dezamăgită; Lică este tipul bărbatului autoritar,
răufăcătorul nuvelei, sămădaul; bătrâna este tipul
omului înțelept, mulțumit cu ceea ce are.
O a doua trăsătură a realismului prezentă în opera
lui Ioan Slavici este constituită de verosimilitatea
textului, care este asigurată prin introducerea diferitor
aspecte ale realității, precum toponimele reale (Arad,
Ineu, Oradea Nouă) și descrierea societății ardelenești
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De
asemenea, prezența descrierilor amănunțite contribuie
la autenticitatea textului.
Tema nuvelei susține caracterul realist și psihologic
și constă în consecințele nefaste și dezumanizante ale
dorinței de înavuțire, fiind dublată de tema destinului
implacabil. Din perspectiva socială, surprinde
încercarea lui Ghiță de a-și schimba statutul social de la
cizmar la cârciumar și dorința de a asigura familiei un
tari îndestulat. Din perspectiva moralizatoare,
surprinde efectele nefaste provocate de setea de
avere, iar din perspectiva psihologică evidențiază
conflictul interior trăit de Ghiță și dezumanizarea sa.
O primă scenă relevantă pentru tema
consecințelor dorinței de înavuțire este reprezentată
de înfruntarea dintre Ghiță și Lică care are loc în
capitolul V. Când Lică își face apariția la Moară însoțit
de oamenii lui, Ghiță domină scena prin forță fizică,
hotărâre și orgoliul de a nu se lăsa batjocorit. Deși
acceptă să i se ia banii din casă, își impune la rândul său
condițiile. Naratorul notează : „Câtva timp ei steteră
tăcuți, față în față, hotărâți amândoi și simțind fiecare
că și-a găsit omul.” Însă, pentru a rămâne la Moară,
Ghiță bate palma cu Lică și începe astfel o serie lungă
de compromisuri. Tonul amenințător al lui Lică după
plecarea lui Ghiță anticipează consecințele dramatice
ale acestei decizii. Această secvență surprinde dorința
aprinsă de înavuțire a lui Ghiță și începutul procesului
de dezumanizare.
O altă scenă relevantă pentru tema dezumanizării
prin dorința de înavuțire este reprezentată de scena
depoziției și a judecății. Acum Lică este cel care domină
întreaga situație prin capacitatea diabolică de a dirija
mecanismele justiției și ale opiniei publice. Într-o zi și o
noapte ucide patru oameni, îl fură pe arendaș, inculpă
pe cei care au vrut să fure de la el, îl trece sub bănuială
pe Ghiță, îl ridiculizează pe Pintea. Mai mult, agravează
ruptura între Ghiță și soția lui, Ana. Ghiță nu are
certitudinea că Lică a plecat de la Moara cu noroc, și
jură că „l-a știut” toată noaptea la cârciumă.
Furnizându-i alibiul necesar, Ghiță devine în mod
recunoscut complicele lui Lică și își agravează
degradarea morală.
Relevante pentru tema și viziunea despre lume a
autorului sunt și elementele de structură și compoziție.
Titlul nuvelei este o antifrază, expresia fiind
folosită în sens contrar adevăratului înţeles, deoarece
hanul, construit pe locul unei mori, numit ,,Moara cu
noroc”, nu aduce noroc nimănui. Valoarea de simbol a
titlului se lămureşte în capitolul al doilea. Afirmaţia
„moara a încetat a mai măcina şi s-a prefăcut în
cârciumă” reliefează motivul locului blestemat. Slavici,
ca şi Caragiale, se situează în prelungirea viziunii
populare, atribuind hanului conotaţiile negative ale
locului bântuit, iar tabloul final al hanului prefăcut în
cenuşă fixează motivul spaţiului malefic purificat prin
foc.
Conflictul nuvelei este complex, de natură socială,
psihologică şi morală. Conflictul principal este unul
interior (între dorinţa lui Ghiţă de a rămâne om cinstit
şi tentaţia îmbogăţirii alături de Lică). Această
predominanţă a conflictului interior dă operei
caracterul de nuvelă psihologică. Pe lângă acesta,
amplificându-l, există conflictele exterioare (de
exemplu, între Ghiţă şi Lică, între Lică şi Pintea). Apare,
de asemenea, un conflict latent între filozofia de viaţă a
lui Ghiţă şi cea a bătrânei.
Acțiunea este un element de structură relevant.
Ghiță dorește să-și îmbunătățească situația și se mută
la Moara cu noroc. O vreme lucrurile merg bine și
prosperă. Sosirea lui Lică declanșează intriga. El este un
personaj malefic, și încercarea lui Ghiță de a avea
permisiunea lui de a rămâne la Moară și de a rămâne
om cinstit se dovedește imposibilă. Treptat, Ghiță
devine părtaș la tâlhăriile și crimele lui Lică.
Manipulându-l, Lică îl înfrânge și distruge legătura sa cu
Ana. După trădarea acesteia, Ghiță ucide pe Ana și este
ucis de Răuț. Lică își uită șerparul, îl recuperează și este
în pericol de a fi prins de Pintea cu lucruri furate asupra
lui. Învins la rândul lui, se sinucide și trupul lui este
aruncat de jandarm în râu. A doua zi, singurele
personaje nevinovate- bătrâna și copiii – plâng morții și
pornesc mai departe, continuând drumul vieții.
Nuvela „Moara cu noroc” este o nuvelă realistă de
mare forță psihologică, urmărind efectele nefaste ale
dorinței de îmbogățire și procesul de dezumanizare a
protagonistului prin tehnici minuțioase de analiză
psihologică. „Nuvelă solidă cu subiect de roman”( G.
Călinescu), „Moara cu noroc” transmite concepția
moralizatoare a autorului cu privire la efectul lipsei de
control în fața influenței banilor.