ENIGMA OTILIEI

de George Călinescu

- PARTICULARITATI–

Perioada interbelică este marcată de efervescența culturală, numărul mare al autorilor

transformând perioada în cea mai important epocă literară. În perioada interbelică, specia narativă
amplă romanul cunoaște o dezvoltare fără precedent. Diverse orientări tematice, modele din
literatura universală sau tipuri narative imprima evoluția romanului între tradițional și modern, între
ionic și doric, între perspectiva narativă omniscienta, obiectivă și relativizarea ei în romanul modern
subiectiv, între mimesis, iluzia vieții și autenticitate. Apărut în 1938, romanul „Enigma Otiliei” de
George Călinescu accentuează tema balzaciană a paternităţii care transpare din modul în care toate
personajele se raportează la Otilia.
Realismul este un curent literar care se manifestă în secolul XIX, începând din Franța și
având ca principiu de bază reflectarea credibilă, verosimilă a realității în datele ei esențiale,
obiective.
Un prim aspect realist îl constituie perspectiva narativă obiectiva realizată prin narațiune
la persoana a III-a, realizată de către un narator obiectiv, impersonal, omniscient și omniprezent
care controlează evoluția personajelor ca un regizor universal. Astfel, se conturează din punct de
vedere social o burghezie suficient de înstărită pentru a dori să proiecteze în afară imaginea
propriului prestigiu, dar prea avară și needucată pentru a o face în mod convingător („caricatura în
moloz a unei străzi italiene”).
Un alt aspect ce face posibilă încadrarea în curent este reprezentat de tehnica detaliului
semnificativ, utilizată în portret și în descrierea mediului, menținându-se astfel fidelitatea față de
principiul determinist al prozei realiste care vede un raport strâns între mediu și personaj: omul este
produs al mediului în care trăiește. În proza realistă, descrierea spațiilor și a vestimentației susține
impresia de univers autentic, iar prin observație și notarea detaliului semnificativ, devine mijloc de
conturare a caracterelor. Astfel, portretul fizic al Otiliei este alcătuit în special prin insistența asupra
detaliului vestimentar: gulerul alb, de dantelă care completează o prezență extrem de feminină.
Tema centrală a operei este moștenirea, dar aceasta se îmbină și cu alte teme precum
parvenirea, paternitatea și iubirea. Opera dezvoltă o temă de factură balzaciană, urmărind istoria
moștenirii lui Costache Giurgiuveanu, cea a familiei dintr-o societate burgheză, în care pozițiile
sociale se stabileau după avere.
O primă secvență relevantă pentru aceasta o reprezintă venirea lui Felix în casa
Giurgiuveanu și contactul cu cele două familii. El asistă la jocul de table, o scenă de familie, după
ce își cunoaște unchiul și pe verișoara sa, Otilia. Prezența lui Pascalopol, moșier înaintat în vârstă și
bogat, ce o iubește pe Otilia atât patern, cât și viril, alături de Aglae, ce remarcă în mod caustic
faptul că „N-am știu că faci azil de orfani”, datorită faptului că se teme de pierderea averii în
favoarea celor doi tineri, încadrează acțiunea într-o atmosferă neprimitoare ce prefigurează atât
două planuri narative, cât și conflictul principal.
O altă scenă semnificativă pentru tema romanului este instalarea familiei Tulea în casa lui
Moș Costache, sub pretextul îngrijirii bătrânului, atunci când află că acesta a suferit un atac de cord.
Aglae se remarcă, fiind preocupată exclusiv de siguranța bunurilor materiale ale bătrânului „Treceți
toți dincolo, să nu fure vreunul ceva!”. În mod paradoxal, cei care atentează la bunurile lui Costache
sunt chiar membrii clanului Tulea: Stănică desface vinurile, mănâncă delicatesele și verifică
dulapurile. Indiferența manifestată față de suferința bătrânului accentuează materialismul dus la
extrem al personajelor „Toți se așezară pe ce găsiră ca niște musafiri, uitând aproape de tot de Moș
Costache.”
Conflictul este un element de structură și compoziție reprezentativ pentru romanul realist
balzacian întrucât oferă complexitate și originalitate operei. Există pe de o parte un conflict
succesoral, iscat în jurul averii lui Costache, care antrenează întreaga familie Tulea şi care va
determina în final destrămarea familiei Raţiu, după ce Stănică fură banii bătrânului. În conflict sunt
antrenați, fără voia lor, Felix și Otilia, fata fiind văzută drept o potențială moștenitoare a bătrânului,
cu toate că ea mărturisește un dezinteres total față de avere. Pe de altă parte, apare un conflictul
erotic care are la bază relația triunghiulară dintre Otilia, Felix și Pascalopol, în care intervine
dimensiunea socială a lucrurilor și alterează alegerile personajelor. Călinescu deturnează acțiunea
de la orice fel de rezolvare romanțioasă, pledând pentru un mod tipic realist de rezolvare a
conflictelor romanului. Finalul poveștii de iubire este marcat de intrarea personajelor juvenile în
jocul social, alegerea Otiliei fiind influențată și de destinul averii lui Moș Costache.
Un alt element semnificativ de compoziție este reprezentat de tehnicile narative clasice,
succesiunea secvențelor narative fiind redată prin înlănțuirea episoadelor și alternanța planurilor.
Sunt prezente, de asemenea, tehnici narative moderne utilizate în reliefarea portretului eroinei:
comportamentismul și pluriperspectivismul. În prima parte a romanului se crează în jurul eroinei o
aură de mister, personajul fiind privit doar din afară de narator care consemnează gesturile,
acțiunile, replicile fără ale interpreta. Personalitatea în formare a Otiliei se răsfrânge poliedric în
conștiința tuturor celorlalte personaje, astfel încât imaginea ei este alcătuită prin tehnica oglinzilor
paralele.
În concluzie, acordând atenție tipologiilor umane și excelând prin stratificarea tematică,
opera „Enigma Otiliei” este un roman realist ce are ambiția de a înfățișa societatea bucureșteană de
la începutul secolului al XX-lea, cât mai verosimil și mai cuprinzător, aspirând la formula
romanului totalizator.