Roman OBIECTIV, REALIST, de tip BALZACIAN (cu elemente

MODERNISTE)
Enigma Otiliei – George Calinescu

In perioada interbelica s-a conturat ca specie literara dominanta in spatiul epicii, romanul. El a
cunoscut acum epoca maximei infloriri si diversificari. In mod natural s-au dezvoltat si variate
teorii ale romanului. Teoreticienii au fost ei insisi romancieri. Se contureaza cateva directii
dominante reductibile la cele doua pe care le recunoastem in intreaga literatura interbelica:
traditionalism si modernism. In planul romanului, traditionalismul echivaleaza cu tematica
rurala, cu un autor – narator omniprezent si omniscient. Modernismul echivaleaza cu tematica
citadina si problematica intelectualului generator prin complexitatea sa de analiza psihologica.
Locul naratorului – demiurg e luat de eroul – narator cu perspectiva limitata.

In cadrul acestui conflict, G.Calinescu este adeptul modelului balzacian, fiind convins ca “a crea
clasic inseamna a crea durabil”. Ca teoretician al romanului romanesc, G.Calinescu respinge
proustianismul, sustinut de Camil Petrescu si pledeaza pentru realismul clasic, romanul obiectiv
de tip balzacian. Obiectivitatea nu mai desemneaza la Calinescu absenta din evenimente a unui
comentator impartial ca la Balzac, ci amestecul permanent al unui comentator savant si expert,
care in loc sa infatiseze viata, o studiaza. Naratorul omniscient este inlocuit cu ochiul unui estet.

Calinescu a fost Ganditorul deplin al spiritualitatii romanesti, incadrandu-se in seria

personalitatilor romanesti de tip enciclopedic, fiind caracterizat de Geo Bogza astfel: “o
plasmuire de geniu a acestor pamanturi si a acestui popor, una dintre cele mai fertile si inspirate
minti de carturar de la Dimitrie Cantemir pana in zilele noastre.” Este un spirit polivalent, critic
si istoric literar, biograf, monografist, eseist, romancier, poet, dramaturg, desfasurandu-si
activitatea la sfarsitul perioadei interbelice si inceputul perioadei contemporane.

Al doilea dintre cele 4 romane scrise de G.Calinescu, “Enigma Otiliei” este un “roman de critic,
in care realismul, balzacianismul si obiectivitatea au devenit program estetic” (N.Manolescu).
Dar scriitorul isi depaseste programul estetic, realizand un roman al “vocatiei critice si
polemice”, cu evidente implicatii moderne, “un balzacianism fara Balzac”: balzacianism polemic
si critic, “Calinescu are vocatia de a comenta, nu de a crea viata” (N.Manolescu).

Aparut in 1938, romanul s-a numit iinitial “Parintii Otiliei”, accentuand tema balzaciana a
paternitatii care transpare din modul in care toate personajele se raporteaza la Otilia. La
insistentele editorului, autorul schimba titlul concentrandu-se asupra personajului feminin care
apare enigmatic, misterios. Astfel se observa deplasarea accentului de la aspectul tematic
traditional, al realismului, la unul modern, al reflectarii poliedrice. Alegerea numelui
personajului feminin nu este intamplatoare: in poeziile de tinerete, Calinescu prezinta chipul unei
fiinte angelice numite Otilia,murturia sa transformand acest personaj intr-o expresie a feminitatii:
“de cate ori admiratia mea a inregistrat o fiinta feminina, in ea era un minimum de Otilia”.

Tematic se pot detecta mai multe aspecte, insa elementul dominant este fresca sociala a capitalei
la inceputul secolului XX, fiind accentuata problematica mostenirii si cea a paternitatii.
Caracterul citadin este un aspect al modernismului lovinescian. Romanul se plaseaza totodata pe
coordonatele tematice ale realismului balzacian: familia, casatoria, parvenirea – destinul lui
Stanica Ratiu, motivul mostenirii – Costache Ghiurghiuveanu si al paternitatii – Otilia. In
concluzie din punct de vedere tematic, opera apare ca o scriere complexa, care doreste sa ofere
imaginea vietii in toata complexitatea ei, aspect tipic pentru romanele obiective de tip realist.

In ceea ce priveste subiectul se poate observa ca actiunea este structurata in 20 de capitole si de

desfasoara pe 2 planuri, care se intersecteaza intr-un punct de maxim interes: averea lui mos
Costache, care va modifica si destinele majoritatii personajelor. Astfel romanul urmareste pe de
o parte maturizarea celor 2 tineri. Felix si Otilia si povestea lor de iubire, dar pe de alta parte, in
prim plan se afla problematica familiei surprinsa in 3 ipostaze. Prima este cea afamiliei
Ghiurgiuveanu care sta sub semnul zgarceniei lui Costache care isi pune amprenta si asupra casei
sale. Sosirea lui Felix, un alt orfan, devine cel mai nou membru al familiei, care va sfarsi prin a
se indragosti de Otilia, intre cei doi infiripandu-se o relatie de iubire. Cea de-a doua este a
familiei Tulea, condusa autoritar de acra Aglae, sora lui Costache, interesata de averea acestuia si
urandu-i cu toata fiinta pe cei doi tineri. Esecul marital al Auricai, incercarea lui Titi de a iesi de
sub ocrotirea materna si esecul relatiei lui cu Ana Sohatki, boala lui Simion si finalul lui tragic
contureaza imaginea caricaturala a unei familii in care tragicul se impleteste cu comicul. Ultima
ipostaza, este reprezentata de familia Ratiu, centrata pe Stanica, cel care va beneficia in final de
averea batranului,provocandu-i moartea. Apoi va renunta la Olimpia si va incepe ascensiunea pe
scara sociala.

Exista insa si episoade care intersecteaza aceste planuri si care au functia de a pune in lumina
unul sau altul dintre personajele importante ale textului sau de a contura fresca sociala de tip
balzacian: vizita cel doi tineri la mosia lui Pascalopol, vizita lui Stanica Ratiu la numeroasele
sale rude, secvente din viata universitara si mondena ilustrata prin personaje tipice ca Weissman
sau Georgeta.

Succesiunea secventelor narative este redata prin inlantuire, respectandu-se cronologia

evenimentelor, iar prin insertie se introduc micronaratiuni in structura romanului, unele cu
functia de a sintetiza destinul personajelor pana la momentul prezent. Ca element modern se
observa faptul ca unele secvente epice au caracter scenic, precum scena jocului de carti din
incipit, prin dispunerea personajelor, prin spontaneitatea dialogului, prin notarea gestului sau a
vestimentatiei, ca in didascalii.

Circularitatea operei confera echilibru, armonie romanului. Ea se naste din simetria incipitului cu
finalul, intrucat ambele contin descrierea strazii si a casei lui Costache din perspectiva aceluiasi
privitor, la un interval destul de mare de timp. Replica initiala a lui mos Costache, nascuta la
inceput din teama nou-venitului Felix, se dovedeste acum o realitate: ”Aici nu sta nimeni”. In
romanul calinescian, deznodamantul este urmat de un epilog, in care sunt prezentate succint
destinele unora dintre personaje precum Felix, Otilia, Stanica si Pascalopol.

Incipitul de timp balzacian, cuprinde exacta plasare in timp si spatiu a actiunii. Se fixeaza veridic
cadrul temporal: “intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909” si spatial “strada Antim din
Bucuresti”. Incipitulse extinde in expozitiune, unde, in maniera unei scrieri obiective, seprezinta
personajele, se fixeaza termenii conflictului si se anticipeaza principalele planuri ale actiunii.

Balzacianismul incipitului consta in manierea de a realiza descrierea strazii si a casei lui

Costache, prin notarea detaliului semnificativ, care da veridicitate cadrului. Caracteristicile
arhitectonice ale casei sunt totusi surprinse din perspectiva unui estet, a unui rafinat conuscator,
desi observatiile ii sunt atribuite unui personaj reflector, Felix Sima. Procedeul restrangerii
treptate a cadrului de la strada, la casa, la fizionomia locatarilor, tine de conceptia balzaciana
conform careia o casa este un document social si moral. Strada Antim sugereaza contrastul dintre
pretentiile de bun gust ale unor burghezi imbogatiti candva si realitate. Ei sunt defapt niste snobi
care imita arhitectura clasica, nite inculti, fapt rezultat din amestecul de stiluri incompatibile si
din aspectul kitch. Zgarcenia rezulta din ornamentele si materialele ieftine folosite la decoratiuni,
iar delasarea din urmele vizibile de umezeala si uscaciune si impresia de paragina a locului.
Arhitectura sugereaza imaginea unei lumi in declin, care a avut candva energia necesara de a
dobandi averea, dar nu si fondul cultural.

Avand intuitia unui mare romancier, Calinescu aduna aproape toate personajele in salonul lui
mos Costache, prilej cu care Felix le observa in detaliu, familiarizand totodata lectorul cu
acestea. Se contureaza astfel, inca de la inceput, principalul conflict al romanului, declansat de
mostenirea care secuvine Otiliei, darcareeste vanata de clanul Tulea. Pe de alta parte apare si un
al conflict, un conflict erotic, care priveste rivalitatea dintre tanarul Felix si maturul Pascalopol.

In operea calinesciana perspectiva narativa este cea a romanului doric, nonfocalizata,

presupunand un narator omniscient, omniprezent (ubicuu), care relateaza la persoana a III-a,
obiectiv, impersonal, urmarind relatia cauza-efect, specifica realismului balzacian. Cu toate ca
naratiunea este heterodiegetica, se remarca limitarea omniscientei si obiectivitatii prin
introducerea personajului martor – Felix Sima si prin prezenta “ochiului unui estet”, indiciu ce
demonstreaza vocatia lui Calinescu de a comenta lumea pe care o creeaza.

In portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciana a descrierii mediului si fizionomiei

pentru deducerea trasaturilor de caracter. Portretul balzacian porneste de la caracterele clasice:
avarul, ipohondrul, gelosul, carora realismul le confera dimensiune sociala si psihologica.
Tendinta de generalizare conduce la realizarea unei tipologii: mos Costache – avarul iubitor de
copii, Aglae - “baba absoluta fara cusur in rau”, Aurica – fata batrana, Simion – dementul
senil,Titi – debil mintal, infantil si apatic, Stanica Ratiu – arivistul, Otilia – cocheta, Felix –
ambitiosul, Pascalopol – aristrocatul rafinat.

Romancierul depa insa estetica realista si pe cea clasica. O trasatura a formulei estetice moderne
este ambiguitatea personajelor. Mos Costache nu este un avar dezumanizat. El nu si-a pierdut
instinctul de supravietuire si nutreste o iubire paterna sincera pentru Otilia. Fiind o combinatie
intre doua caractere balzaciene: avarul – mos Grandet si tatal – mos Goriot.

Autorul dispune personajele in planuri antitetice, prin reflectarea inversata. Orfanii Felix si Otilia
au corespondenti, prin rasfrangere inversata, in zona uratului, pe tinerii din clanul Tulea:
inteligenta lui Felix in contrast cu imbecilitatea lui Titi, feminitatea misterioasa a Otiliei cu
uratenia Auricai.

In general, caracterizarea personajelor se realizeaza ca in romanul realist balzacian, prin tehnica

focalizarii, caracterul personajelor se dezvaluie progresiv, pornind de la datele exterioare ale
existentei lor: prezentarea mediului, descrierea locuintei, a fizionomiei, a gesturilor. Exceptie
face portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne: comportamentismul si reflectarea poliedrica,
ceea ce confera ambiguitate personajului, iar in plan simbolic sugereaza enigma, misterul
feminitatii. Relativizarea imaginii prin reflectarea in mai multe oglinzi alcatuieste un portret
complex si contradictoriu: “fe-fetita” cuminte si iubitoare pentru mos Costache, fata
exuberanta,”admirabila, superioara” pentru Felix, femeia capricioasa, “cu un temperament de
artista” pentru Pascalopol, “o dezmatata, o stricata” pentru Aglae, “o fata desteapta”, cu spirit
practic pentru Stanica, o rivala in casatorie pentru Aurica.

Aparitia romanului calinescian marcheaza o data importanta in evolutia literaturii romane,

rezolvand contraditia care diviza epoca interbelica in 2 tabere prin afirmarea importantei pe de o
parte a scrierilor traditionale, urmand modelele universale sau pe de alta parte, a celor moderne,
de factura proustiana: “Trebuie sa fim cat mai originali si ceea ce confera originalitate unui
roman nu este metoda, ci realismul fundamental.” spune Calinescu. In concluzie, romanul
“Enigma Otiliei” ilustreaza prin complexitatea sa conceptia autorului asupra speciei: “Romanul
este un act de cunoastere”.