Sunteți pe pagina 1din 3

Un Balzacianism fara Balzac

Roman critic, in care realismul, balzacianismul siobiectivitatea au devenit program estetic(N.Manolescu)



Literatura este incarnarea unei emotii intr-un limbaj . (Charles Du Bois) O buna modalitate de a evidentia
acest lucru este prin intermediul prozei. In literatura noastra perioada interbelica ramane pe departe cea mai prolifica,
intrucat asistam la dezvoltarea unui complex tablou al speciilor epice. Dintre acestea se remarca romanul , cea mai
ampl specie a genului epic n proz, cu o aciune diversificat sub raportul planurilor narative i al personajelor. Intre
multitudinea de tipologii ce se poate circumscrie acestei specii, un loc aparte il ocupa romanul realist( monografic,
citadin) care surprinde printr-un acut spirit critic defecte ale societatii ilustrate prin angrenarea unor personaje
complexe intr-o serie de conflicte. Se mai remarca totodata accentul pus pe detaliul semnificativ, si prezentarea dintr-
o perspectiva omniscieta ce permite patrunderea pana la esenta personajelor.
Un adept si totodata un reprezentant de varf al acestui tip de roman este George Calinescu, scriitor de formatie
renascentista, si personalitate enciclopedica a culturii romane. Langa aceste titluri se mai pot adauga si altele precum:
critic si istoric literar, poet (Lauda lucrurilor), estetician, dramaturg (Sun-mit mongol), romancier (Cartea nuntii,
Bietul Ioanide, Scrinul Negru), opera sa caracterizandu-se prin sinteza estetica si placerea monumentalului,
grandiosului. Din punct de vedere al ideologiei sale, Calinescu respingea teoria sincronizarii literaturii cu filozofia si
psihologia, argumentand ca literatura trebuie sa fie in legatura directa cu sufletul uman. Asadar , el opteaza pentru un
roman de atmosfera moderna, un roman realist.
Creatia sa atinge desavarsirea atat la nivel ideatic, cat si la nivel de sinteza estetica in romanul Enigma Otiliei.
Se poate justifica apartenenta clara a romanului la curentul realist prin spiritul critic indreptat spre societatea
bucuresteana a secolului al XX-lea , aflata in plina decadere, o societate parazitara, la limita dintre valoare si kitsch.
Alaturi de acesta se mai poate aminti viziunea dindarat, omniscienta narativa caracteristica realismului , prin care
naratorul cunoaste mai multe decat personajele sale. Nu trebuie uitata nici complexitatea personajelor, zugravita prin
acumularea detaliilor. Romanul este situat in imediata apropiere a veridicului (biografia personala), ipostaza tanarului
Felix este defapt cea a scriitorului intr-o anumita etapa a vietii, deschis catre cultura si confruntandu-se cu felii de
viata din Bucurestiul inceputului de secol al XX-lea. Elementele de cronotop sustin si ele veridicitatea, actiunea
plasandu-se in Bucuresti (Universitatea, Parcul Cismigiu, Strada Antim ), intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909.
Verosimilul este redat prin societatea in plina decadere prezenata prin ochiul critic al unui estet. Cu toate acestea,
melanjul curentelor pe care este grefata opera, constituie o adevarata sursa de originalitate, dovedind totodata
complexitatea creatiei care devine astfel penera prin valoare si unicitatea pe care o impune.
Trebuie mentionat faptul ca romanul are drept nucleu tema sociala, ce reuneste prin polivalenta subteme
precum : viata (prefigutara prin intermediul conflictelor), moartea (lui mos Costache)si iubirea (cu oscilatiile pe care le
impune, atat , centrul de interes fiind Otilia, fata de care se raporteaza fiecare peronaj ; in timp ce agla e o considera o
stricata, Stanica ratiu spune despre aceasta ca este o fata chic, iar exemplele pot continua). Acestea sunt urmate
indeaproape de motivele ce tradeaza inclinatia scriitorului spre resorturile de factura balzacianista cum ar fi :
mostenirea, avarul, familia, avaritia, lacomia,paternitatea, orfanul ce se imbina cu motivele ce realizeaza deschiderea
catre modernitatea adusa in prim plan : parcul, cinematograful, universitatea si tot arsenalul citadin. Pe seama acestor
elemente se tes cele doua idei fundamentale ale textului, care ordoneaza totodata si viziunea despre lumea prezentata.
Astfel, pe fundalul societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, schitata sub aspectele ei esentiale, sub
determinare social- economica, se proiecteaza drumul spre maturizare al tanarului (orfan) Felix Sima, care inainte de a-
si face cariera traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie parcurgand o criza erotica. (de aici rezida si caracterul de
Bildungsroman).
In conturarea viziunii despre universul creat in cadrul romanului converg mai multe elemente precum: titlul,
incipitul, finalul (simetrice), compozitia si structura, timpul si spatiul, personajele (tipologiile si tehnicile de constructie),
si tehnicile narative care tradeaza modernitatea careia i se circumscrie scriitura.
Inca din titlu se aduce in prim plan cetrul de interes, obiectul focalizarii intense reprezentat de persoana
misterioasa si complexa a Otiliei. In formula initiala ,Parintii Otiliei, se ilustreaza exact motivul paternitatii imprumutat
de scriitor de la Balzac, intrucat fiecare dintre personajele romanului influenteaza mai mult sau mai putin destinul
acesteia. Chiar daca relatiile difera extrem de mult: Aglae o considera stricata, Mos Costache isi exercita lamentabil
rolul de tatat, (se gandeste sa o infieze dar amana acesata din pricina avaritiei), Pascalopol marsuriseste ca nu poate
distinge ce este patern si ce este viril in dragostea sa pentru Otilia, Stanica o considera inteligenta, chic, iar Felix o
iubeste fiind in stare sa renunte la cariera pentru ea, niciunui personaj nu ii este indiferenta. Cu toate acestea, scriitorul
insusi ofera cheia titlului : Nu Otilia are o enigma..Felix crede ca o are.
In ceea ce priveste incipitul, se poate mentiona caracterul anticipativ si simbolic pe care acesta il care, ca
element prin care se deschide intregul text .Prin tehnica triplicarii utilizata de scriitor, se contureaza trei imagini aflate
sub semn de echivalenta, care prezinta initial strada Antim, dominata de o atmosfera de mister, o atmosfera nocturna in
care exista reale elemente de viata, de umanizare (umbrele copacilor, si prezenta lui Felix), apoi casa ce este situata pe
acesta strada, invaluita in vechime, intr-un amestec bizar de arhitectura italiana si hartie translucida ce sustin atmosfera
de mister (prin peretii scorijiti...ies indraznet buruienile), pentru ca in final sa se creioneze interiorul casei lui mos
Costache, dominat de ruina si raceala, misterul fiind intretinut tot de un melanj intre kitsch si valoare (scari din lemn
pretios, un Hermes din ipsos vopsit detestabil). Asadar , prin tehnica focalizarii utilizata cu virtuozitate de scriitor se
traseaza liniile de forta ale caricaturi in moloz a unei strazi italice. Experimentul propus de Calinescu vizeaza
anticiparea transmiterii acestor trasaturi pregnante precum : degradarea, lipsa de gust, avaritia, atat personajelor Mos
Costache si Aglae, cat si intregii societati Bucurestene. Totusi, in ciuda elementelor negative ce irita retina estetului din
perspectiva caruia se povesteste, exista si insemne ale umanului in interior, in esenta. (ies indraznet buruienile).
Intr-o evidenta simetrie cu incipitul este prezentat si finalul , care consta in descrierea strazii Antim si a casei lui
Mos Costache din perspectiva doctorului Sima de acesta data. Simetria este sustinuta si de replica pe care Costache
Giurgiuveanu i-a adresat-o lui Felix in momentul in care tanarul a aparut la poarta casei sale , si pe care doctorul Sima de
mai tarziu si-o aminteste in finalul romanului aici nu sta nimeni, nu cunosc.Initial spuse cu valoare anticipativa,
cuvintele devin in final o realitate cruda, ca efect al evenimentelor tumultoase ce s-au petrecut in aceasta casa .Finalul
are si rolul de epilog , evidentiind totodata incadrarea romanului in tipul doric (N.Manolescu).
Un punct de vedere din perspectiva caruia se poate trasa drumul initiatic al personajului este cel compozitional,
romanul este alcatuit din douazeci de capitole ce structureaza sub forma mai multor planuri narative complexitatea
societatii zugravite. Este prezentat prin acumularea detaliilor destinul Otiliei, al membrilor clanului Tulea
(Crohmalniceanu) si al lui Stanica (prin care se urmareste prefigurarea intregii societati), acestea constituind un prim
plan. Drumul parcurs de Felix reprezinta un al doilea plan in care, ramas orfan, acesta vine la Bucuresti pentru a studia
medicina, si descopera iubirea adolescentina pentru Otilia in casa tutorelui sau. Este acordat un interes considerabil si
celorlalte planuri, secundare, pentru sustinerea imaginii ample a societatii citadine, accentuand in felul acesta realismul
romanului .Coflictul romanului se bazeaza pe relatiile dintre cele doua familii, acesta fiind factorul determinant in
desfasurarea operei. In cadrul sau se intalnesc atat un conflict exterior, explicit, intre Otilia si familia Tulea pentru
obtinerea averii lui Mos Costache cat si un conflict interior, ce vizeaza rivalitatea nerostita dintre Felix si Pascalopol
pentru iubirea Otiliei.
O alta trasatura ce contribuie la conturarea viziunii despre lume este perspectiva narativa. Se remarca prezenta
unui narator obiectiv, (focalizare exterioara), detasat (viziune dindarat), extradiegetic, dar conditia impersonalitatii
este incalcata de spiritul critic ce are un efect acid asupra celor descrise. Naratorul este totodata si omniscient, (stie mai
multe decat personajele sale) si omniprezent (controleaza evolutia lor ca un regizor universal, plasmuind traiectoriile
existentei personajelor, care actioneaza insa automat, ca niste marionete). Naratorul nu este unul absent, si comunica
prin postura de spectator si comentator al conditiei umane prezentate. Naratorul este prezent sub forma unei
cvadruplari .(personaje simbol: Mos Costache-avarul, Felix-intelectualul in devenire, Pascalopol-indecizia, Otilia sunt
Eu)
Un rol importat in fixarea cadrelor spatio-temporale a lumii prezentate il joaca elementele de cronotop. La
nivelul temporalitatii se pot observa un timp al actiunii bine fixat (intr-o seara la inceputul lui iulie 1909) ce presupune
o ordine gradata, dar care nu refuza procedeul retrospectiei (istoricul lui Mos Costache), si un timp simbolic, multiplu
orientat : un timp al socialului care poarta amprenta unui spiritcritic, si un timp al initierii personajului (intrucat acesta
parcurge o criza erotica ce il tulbura pentru o scurta vreme dar nu-i impiedica devenirea). In ceea ce priveste spatiul
acesta poate fi clasificat ca : exterior (simbolic, Bucurestiul secolului al XX-lea, in care se realizeaza un permanent acord
dintre personaj si mediu- procedeu romantic, si interioarele descrise in maniera balzacianista la limita dintre valoare si
kitsch) si unul interior (spatiul tribulatiilor, trairilor intense, arderilor, combustiilor sentimentale- sugerat foarte bine la
Otilia si Felix).
Pentru a contura in cele mai fine detalii universul creat, scriitorul pune un mare accent pe personajele sale.
Portretul acestora chiar daca la o prima vedre pare a fi incadrat in rigoare canoanelor clasice, prin anumite trasaturi
umanizante, acestea ies din tiparele aparente, devenind realiste si ilustrand complexitatea umana.(Mos Costache este
avarul bland intrucat nutreste o dragoste sincera pentru Otilia, Pascalopol imbraca tipologia burghezului, dar Otilia il
impinge intr-o labilitate sentimentala intre viril si patern, Aglae, acreala totala, baba absoluta, face tot pentru copiii
sai, Stanica un adevarat catavencu al ideii de paternitate are totusi un acut simt al familiei primea si trimitea un
morman de scrisori, Felix este tanarul intelectual , ambitios, care isi doreste sa devina medicul recunoscut , dar afirma
as fi in stare sa renunt la tot pentru Otilia, in timp ce Otilia reprezinta inefabilul feminin ce nu poate fi incadrata in
grila niciunei tipologii).Romanul devine astfel o adevarata comedie umana, plasand in context social personaje doar
aparent tipice. Se depaseste estetica realista si cea clasica prin recurgerea scriitorului la formule ale esteticii moderne
precum: ambiguitatea personajelor ce reiese din umanizare, naturalismul (interesul pentru procesele psihice deviate
motivate prin ereditate si mediu , Simion Tulea este categoria estetica a uratului, a grotescului, Titi o copie a tatalui,
Aurica, fata batrana, invidioasa si rea, fiind o adevarata replica a Aglaei). Printre procedeele de caracterizare se pot
aminti : tehnica focalizarii, (caracterizarea se face progresiv), prin caracterizare directa si indirecta, comportamentism, si
viziunea poliedrala aplicata Otiliei (fe-fetita -Costache/admirabila , superioara-Felix / o dezmatata, o stricata-
Aglae/ o fata desteapta cu spirit practic-Stanica/ orivala pentru casatorie-Aurica).
Pentru zugravirea societatii in decadere pe fundalul careia Felix isi traseaza drumul catre implinirea profesionala
, scriitorul face apel la o serie de tehnici precum:potretizarea in trepte , acumularea gradarea, la nivelul actiunii, analiza
psihologica (introspectii ce surprind teama lui Felix de Pascalopol si retrospectii-Otilia care isi aduce aminte momentul
cand Aurica vine la ea la scoala si ii spune unei colege ca Otilia este crescuta din mila), tehnica detaliului (capul atins de
o calvitie totala, buzele intoarse inafara si galbene de prea mult fumat), tehnica simbolului (casa din Strada Antim,
camera Otiliei, iar la nivelul pesonajelor grila realista), panoramarea (viziunea regizorala, cand se prezinta mai intai o
perspectiva ampla , apoi discursul se concentreaza asupra detaliilor-Campia Baraganului) si tehnica fisei biografice
(personajelor le sunt asociate detalii retrospective inainte de a intra propriu-zis in actiune), secventialitatea (surprinde
cateva secvente simbolice, beau, mananca si joaca carti) tehnica triplicarii (incipit ) si polifonia narativa (patru masti).
Consider ca un element de originalitate in constructia romanului, si care totodata ajuta la o mai buna pliere pe
caracteristicile complexe ala societatii, il reprezinta sinteza estetica ce se manifesta pe mai multe paliere. In ceea ce
priveste curentele , pe langa cel realist, si balzacianist, se mai intalnesc tangential si naturalismul (capul atins de o
calvitie totala, buzele intoarse inafara si galbene de prea mult fumat ), clasicismul (prin incadrarea personajelor in
niste grile aparente), , romantismul (idila dintre Felix si Otilia, dar si acordul dintre personaje si mediu, hiperbolizarea la
nivelul peisajelor), expresionismul (sustinut prin iubirea inefabila, care depaseste materialul, carnalul dintre Felix si
Otilia). Un alt plan este cel al sintezei genuriale: epic (personaje, actiune, cronotop), liric (prezenta elementelor
expresioniste, cvadruplarea auctoriala ce aminteste de mastile eului liric din Luceafarul, inserctia poematica in limba
franceza), dramaticul (inresctia din capitolul al XVIII, construita dupa modelul pers, replica, personaj, replica). Nu trebuie
omisa nici sinteza stilurilor functionale : stilul tehnico-stiintific (frontoane, ogive, discutiile pe teme medicale intre
Weissman si Felix), stilul publicistic (anuntul mortuar la decesul lui Relisor), stilul beletristic (metaforizarea in descrieri,
figuri de stil, limbaj aluziv), stilul oficial (administrativ= lista de cheltuieli a lui Mos Costache, scrisorile catre Banca ale lui
Pascalopol- Onor. Banca Agrara), si colocvial (limbajul din clanul Tulea , biletele pe care si el lasa Felix si Otilia).
Asadar , se poate spune ca problematica romanului Enigma Otliei este centrata pe societatea in plina
decadere, ce reprezinta mediul propice urmaririi treptelor evolutiei lui Felix. Intre romanele realiste , acesta ocupa un
loc aparte in literatura noastra, dar nu ar fi exclusa nici situarea in universal, prin originalitatea si complexitatea pe care
o impune. Indiferent de resorturile la care se recurge, opera reprezinta o manisfestare a sensibilitatii creatoare .