Enigma Otiliei

de George Călinescu

Încadrare în epocă şi în creaţia scriitorului

Publicat în 1938, la sfârşitul perioadei interbelice în care romanul se afirmase puternic ca

specie literară, ,,Enigma Otiliei” este al doilea dintre cele patru romane scrise de G. Călinescu.

Viziunea despre lume a scriitorului

Prin romanele sale, G. Călinescu depăşeşte realismul clasic, creează caractere dominate deo
singură trăsătură definitorie, realizând tipologii umane şi sociale (avarul, arivistul),
modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza
personajelor, înscriindu-se astfel în realismul secolului al XX-lea cu certe influenţe balzaciene.

Încadrare în specia literară şi într-o tipologie

,,Enigma Otiliei” este un roman prin amploarea acţiunii, desfăşurată pe mai multe planuri
narative, care pune în lumină conflicte puternice la care participă numeroase personaje,
puternic individualizate şi prin realizarea unei ample imagini asupra vieţii.

Este un roman realist prin reprezentarea veridică a societăţii a cărei evoluţie stă sub semnul
determinismului socio-economic, individul fiind influenţat de mediul în care trăieşte, de epocă
şi de clasa socială căreia îi aparţine, prin veridicitatea faptelor, obiectivitatea perspectivei
narative, absenţa idealizării, creionarea unor personaje tipice, reprezentative pentru mediul
evocat, utilizarea tehnicii detaliului semnificativ, atitudinea critică a autorului faţă de societate,
stilul sobru, neutru, impersonal.

Este un roman balzacian prin tematică – ilustrarea vieţii burgheziei bucureştene de la

începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea mistificatoare a banului, dublată
de tema familiei susţinută de motivul moştenirii şi al paternităţii, prin ilustrarea unor relaţiile
interfamiliale conflictuale şi degradate, prin tipologia personajelor, descrierea minuţioasă a
mediului, a vestimentaţiei şi a fizionomiei personajelor care are conotaţii în plan moral,
dezvăluind trăsături de caracter, dar şi defecte, tare comportamentale.

Elementelor balzaciene li se asociază, în arhitectura romanului, elemente romantice precum

utilizarea antitezei în construcţia personajelor(inteligenţa lui Felix/ prostia lui Titi, farmecul
Page 1 of 6
Otilia/ urâţenia Auricăi, zgârcenia şi degradarea lui Costache/generozitatea şi nobleţea lui
Pascalopol), dar şi elemente clasice reprezentate de simetria romanului care începe şi se
termină cu aceeaşi imagine dezolantă a casei lui Costache Giurgiuveanu, de reluarea, în final, a
celebrei replici ,,Aici nu stă nimeni.” şi de construcţia personajelor pe o dominantă psihică:
Costache Giurgiuveanu - avariţia, Leonida Pascalopol - nobleţea sufletească, Stănică Raţiu -
arivismul şi demagogia, Aglae - răutatea şi invidia.

,,Enigma Otiliei” este şi un roman modernprin ambiguitatea personajelor(moş Costache este

avar, dar o iubeşte sincer pe Otilia, Pascalopol o iubeşte şi el patern şi viril deopotrivă, Felix este
ambiţios, lucid, hotărât să-şi facă o carieră, dar capabil să iubească dezinteresat), prin
conturarea unor noi tipologii (intelectualul, femeia independentă), prin interesul pentru
procesele psihice deviantemotivate prin ereditate şi mediu (imbecilitatea lui Titi, senilitatea lui
Simion), prin reflectarea poliedrică a protagonistei în conştiinţa celorlalte personaje
(pluriperspectivismul).

Elemente de structură şi compoziţie

Titlul romanului, numit iniţial, „Părinţii Otiliei” reflecta ideea balzaciană a paternităţii, pt. că
fiecare personaj determină cumva soarta orfanei Otilia, ca nişte „părinţi”. Autorul schimbă titlul
din motive editoriale şi deplasează accentul de la un aspect realist, tradiţional, la tehnica
modernă a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul omonim.

O „enigmă a Otiliei” se naşte mai ales în mintea lui Felix, care nu poate da explicaţii plauzibile
pentru comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârşitul romanului o tulburătoare
întruchipare a naturii contradictorii a sufletului feminin. Pascalopol , îndrăgostit de Otilia, o
admiră şi o înţelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacţiile şi gândurile fetei,
confirmându-i lui Felix în finalul romanului „A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e
o enigmă.”

Romanul este structurat în douăzeci de capitole şi este construit pe mai multe planuri
narative care urmăresc destinele unor personaje, prin acumularea detaliilor. Primul plan
urmăreşte destinul Otiliei, al lui Felix, al membrilor clanului Tulea pentru obţinerea moştenirii
lui moş Costache Giurgiuveanu şi înlăturarea Otiliei Mărculescu. Al doilea plan prezintă destinul
tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la Bucureşti pt. a studia Medicina, locuieşte la
tutorele lui, moş Costache, şi trăieşte iubirea adolescentină pt. Otilia. Autorul acordă atenţie şi
planurilor secundare pentru susţinerea imaginii ample a societăţii citadine.

Succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor),
completată prin inserţia unor micronaraţiuni în structura romanului.Dialogul conferă
veridicitate şi concentrare epică. În proza realistă, descrierea spaţiilor (strada, arhitectura,

Page 2 of 6
decorul interior) şi a vestimentaţiei susţine impresia de univers autentic , iar prin observaţie şi
notarea detaliului semnificativ devine mijloc de caracterizare indirectă, pt. conturarea
caracterelor.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal („într-o seară de la începutul lui iulie
1909”) şi spaţial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei lui moş Costache, a interioarelor),
prezintă principalele personaje, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri
epice.Finalul este închis prin rezolvarea conflictului şi este urmat de un epilog.

Simetria incipitului cu finalul se realizează prin descrierea străzii şi a casei lui moş Costache, din
perspectiva lui Felix, intrusul / străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale
existenţei sale (adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu: „după război”).

Încă din expoziţiune se identifică metoda realist-balzaciană, caracteristicile arhitectonice ale

casei lui moş Costache şi ale străzii Antim fiind surprinse de „ochiul unui estet”, din perspectiva
unui narator specializat. deşi observaţia îi este atribuită personajului intrus, care caută o
anumită casă. Familiarizarea cu mediul, prin procedeul restrângerii treptate a cadrului, de la
stradă la casă, la interioare, la fizionomia şi la gesturile locatarilor (tehnica focalizării) este o
modalitate de pătrundere a psihologiei personajelor din acest spaţiu, prin reconstituirea
atmosferei. Strada şi casa lui moş Costache sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi, burghezi îmbogăţiţi cândva, şi realitate:
inculţi (aspectul de kitsch, amestecul de stiluri arhitectonice incompatibile), zgârciţi (case mici
cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice), delăsători (urme
vizibile ale umezelii, impresia de paragină). Arhitectura reflectă imaginea unei lumi în declin,
care a avut cândva energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu şi fondul cultural.

Două scene semnificative

Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Frescă a burgheziei bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează formarea,
maturizarea tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi
a relaţiilor de familie.

O scenă semnificativă pentru tema romanului este aceea a sosirii lui Felix în casa unchiului
său, Costache Giurgiuveanu. Intrat în locuinţă, Felix îl cunoaşte pe unchiul său, un omuleţ
straniu care îi răspunde bâlbâit „Nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc”, pe verişoara Otilia şi asistă la
o scenă de familie, jocul de table, care prefigurează cele două planuri narative şi conflictul.
Replicile Aglaei, care îi consideră pe cei doi tineri rivali la moştenirea fratelui, anticipează
conflictul succesoral, iar atitudinea protectoare a Otiliei motivează ataşamentul lui Felix.

Page 3 of 6
O altă scenă care ilustrează tema balzaciană a moştenirii este momentul în care moş Costache
face apoplexie şi clanul Tulea, în frunte cu Aglae, ocupă casa, temându-se că Felix sau Otilia ar
putea lua banii pe care bătrânul îi ascunsese în casă, refuzând să-i depună la bancă, de teama
de a nu-i pierde.

Natura conflictului

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care sugerează
universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache Giurgiuveanu,
posesorul averii, şi a Otiliei Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua soţii decedate
a lui moş Costache. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la Bucureşti pentru
a studia medicina. Un alt intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului, pe care îl aduce
în familia Giurgiuveanu afecţiunea pentru Otilia, pe care o cunoaşte de mică. A doua familie,
vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii lui, Aglae.
Clanul Tulea este alcătuit din soţul Simion Tulea, cei trei copii ai lor: Olimpia, Aurica şi Titi. În
această familie pătrunde Stănică Raţiu pentru a obţine zestrea ca soţ al Olimpiei. Istoria
moştenirii include două conflicte succesorale: primul este iscat în jurul averii lui moş Costache
(adversitatea manifestată de Aglae împotriva orfanei Otilia), al doilea destramă familia Tulea
(interesul lui Stanica pentru averea bătrânului).Conflictul erotic priveşte rivalitatea
adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol pentru mâna Otiliei.

Planuri narative

Acţiunea romanului se desfăşoară pe două planuri care se întrepătrund: istoria moştenirii lui
Costache Giurgiuveanu şi destinul tânărului Felix Sima.

În prim plan, competiţia pentru. moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru
observarea,în plan moral, a efectelorobsesiei banului. Bătrânul avar, proprietar de imobile,
restaurante, acţiuni, nutreşte iluzia longevităţii şi nu pune în practică nici un proiect privitor la
asigurarea viitorului Otiliei, pentru a nu cheltui.

Al doilea este planul formării tânărului Felix, student la Medicină, urmăreşte experienţele
trăite în casa unchiului său, în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe
Pascalopol, dar nu ia nicio decizie, fiindcă primează dorinţa de a-şi face o carieră. Otilia îl
iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini
visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În
epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a
devenit soţia unui conte exotic; ea rămâne pt. Felix o imagine a eternului feminin, iar
pentruPascalopol o enigmă.

Page 4 of 6
8. Semnificaţii

Alături de avariţie, lăcomie, şi parvenitism, aspecte sociale supuse observaţiei şi criticii în

romanul realist, sunt înfăţişate aspecte ale familiei burgheze: relaţia dintre părinţi şi copii,
căsătoria, orfanul. Banul perverteşte relaţia dintre soţi. Stănică se însoară pentru a-şi face o
situaţie materială, dar nu-şi asumă rolul de soţ sau de tată. În clanul Tulea rolurile sunt
inversate: Aglae conduce autoritar, în timp ce Simion brodează, iar mai târziu este abandonat în
ospiciu.

Motivul paternităţii este înfăţişat diferenţiat: orfanii au doi protectori, pe moş Costache şi pe
Pascalopol. Primul este zgârcit, dar îşi iubeşte sincer fiica, deşi n-o adoptă legal. Pascalopol o
iubeşte şi el, patern şi viril în acelaşi timp. Spre deosebire de moş Costache, Aglae, adevăratul
avar al romanului, striveşte personalitatea copiilor săi.

Statutul personajului. Tehnici şi mijloace de caracterizare

Înceea ce priveştepersonajele, acestea ilustrează o umanitate canonică, printipologiileîn care se

încadrează, dând obiectivitate romanului. Ele se definesc printr-o singură trăsătură, fixată încă
de la începutul romanului şi nu evoluează, cu excepţia lui Felix şi a Otiliei al cărei portret este
realizat prin tehnici moderne.Restul personajelor reprezintă caractere clasice, balzaciene:
aristocratul rafinat(Pascalopol),cocheta (Otilia),femeia uşoară(Georgeta), lacomul(Aglae),avarul
(moş Costache),arivistul(Stănică Raţiu),debilul mintal(Titi),senilul (Simion),fata bătrână(Aurica) .

Portretizarea personajelor se realizează în manieră realist-balzaciană, prezentarea însuşirilor

personajelor realizându-se prin raportare la mediul în care trăiesc. G. Călinescu preia ideea
balzaciană conform căreia o casă e un document moral şi sociologic, iar exemplul în acest sens
este casa lui Costache Giurgiuveanu. Se pătrunde, astfel, prin descrierea interioarelor, în
psihologia personajelor. Prin contrastul dintre pretenţia de bogăţie şi bun gust a locatarilor şi
realitatea mizeră şi sărăcăcioasă sunt sugerate trăsăturile acestora: incultura - ce reiese din
amestecul de stiluri arhitectonice, snobismul - din limitarea artei clasice, impresia de kitch,
delăsarea - starea precară, degradarea locuinţei.

Prin tehnica focalizării, adică restrângerea treptată a cadrului de la stradă la casă, la

interioare se ajunge la personaje, al căror caracter se dezvăluie treptat, pornind de la datele
exterioare ale existenţei lor: prezentarea mediului, descrierea locuinţei, a interioarelor, a
fizionomiei, a obişnuinţelor, a gesturilor. În mod direct, naratorul oferă lămuriri despre gradele
de rudenie, starea civilă, biografia personajelor reunite la începutul romanului, la jocul de table.
Caracterele dezvăluite iniţial nu evoluează pe parcursul romanului, dar trăsăturile acestora se
îngroaşă prin acumularea detaliilor în caracterizarea indirectă prin fapte, gesturi, limbaj,
comportament, relaţia cu alte personaje.

Page 5 of 6
George Călinescu îşi construieşte personajele şi în funcţie de etica lor. Astfel, unii actanţi sunt
dominaţi de moralitate (Felix, Otilia, Pascalopol), iar alţii de interese meschine (Aglae, Stănică).
Primii au o concepţie solidă asupra vieţii şi verticalitate, alţii se adaptează instinctual, ilustrând
o viziune antitetică. Spre exemplu, inteligenţa lui Felix este în contrast cu imbecilitatea lui Titi,
iar feminitatea misterioasă a Otiliei cu urâţenia Auricăi.
Alte procedee moderne folosite în realizarea personajelor sunt: comportamentismul (prin care
se transmit exclusiv datele concrete, obiective ale comportamentului, fără a se cunoaşte
gândurile personajelor, cu excepţia celor dezvăluite de ele însele) şi interesul pentru procesele
psihice deviante(alienarea-Titi, senilitatea-Simion).

Otilia - personaj modern, rotund, complex

Realizată prin tehnici moderne generatoare de ambiguitate(comportamentismul şi reflectarea

poliedrică), Otilia este o enigmă tocmai prin relativizarea imaginii ei, prin reflectarea
contradictorie în conştiinţa celorlalte personaje. Ea este “fe-fetiţa” cuminte şi iubitoare pentru
moş Costache, fata “admirabilă, superioară” pentru Felix, femeia capricioasă, dar şi copilăroasă
pentru Pascalopol, “o dezmăţată, o stricată” pentru Aglae, “o fată deşteaptă”, cu spirit practic
pentru Stănică şi o rivală în căsătorie pentru Aurica.

Elemente de limbă şi stil

În ceea ce priveşte tehnica narativă, naratorul omniscient, omniprezent,care controlează

traiectoriile existenţei personajelor, deşi pare a nu se implica în acţiune,comentează permanent
evenimentele, ceea ce a şi determinat observaţia că autorul îşi prelungeşte mijloacele criticii în
literatură. De modernitatea romanului ţine şi introducerea în naraţiune a unor secvenţe tipice
genului dramatic, cum este aceea a jocului de cărţi la căpătâiul lui moş Costache care agoniza.
Prin intermediul monologului interior, sunt evidenţiate gândurile personajelor prezente, fiecare
preocupat de o altă problemă, niciunul sensibil la drama muribundului. De asemenea, umorul
este un alt element al originalităţii lui G. Călinescu, romanul fiind considerat comic prin folosirea
unor procedee caracteristice: tipologia redusă la esenţă, personajele - caricaturi (Simion),
prezenţa unor teme şi motive specifice comediei.

Concluzii

În concluzie, arhitectura complexă, specificul tematicii, diversitatea aspectelor abordate,

profunzimea observaţiei, multitudinea tipologiilor umane şi sociale, minuţiozitatea analizei sunt
trăsături care conferă o certă valoare estetică romanului realist-balzacian ,,Enigma Otiliei”,
făcând din el o capodoperă a speciei.

Page 6 of 6