Romanul modern -realist-balzacian

ENIGMA OTILIEI

Spirit creator esential, complex, polivalent, natura creatoare, Calinescu a reprezentat pentru
literatura romana un important critic, istoric si prozator de marca. Pentru Calinescu nu au
existat decalaje intre critica si operele literare.S-a spus despre “ Istoria literaturii romane de la
origini pana in prezent”ca este un veritabil roman, in care scriitorii sunt personajele. Preluand o
metafora de la Valery, Calinescu a afirmat ca el si oricare alt istoric al literaturii romane poate
realiza o istorie inventand operele si autorii.Fictiunea la Calinescu patrunde chiar in critica si
istoria literara.
Ca romancier Calinescu e original, paradoxal chiar, intrucat introduce in romane elemente de
critica literara. Astfel, romanescu este critic iar critica romanesca. Calinescu a fascinat mai multe
serii, grupuri, promotii si chiar generatii literare.
Purtand aparentele balzacianismului, Calinescu devine insa mai complex. El practica un
balzacianism comic, ludic si parodic, si nu unul strict, serios, patetic.Calinescu este considerat
postmodernist, avant la lettre, in lucrarea sa “Postodernismul romanesc”, Mircea Cartarescu
numindu-l anticipator al acestei grupari literare.
Scriitor interbelic, G Calinescu a fost contemporan cu alt mare critic al litaraturii romane si
anume Eugen Lovinescu. Principiul sincronismului formulat de cel din urma critic literar a fost
respins de G Calinescu, argumentand:”literatura nu e in legatura cu psihologia si filozofia epocii,
ci cu sufletul uman.” La intrebarea care se punea in epoca, daca romanul trebuia sa fie balzacian,
tolstoian, proustian sau sthendalian, , G.Calinescu raspundea prompt: “trebuie sa fim cat mai
originali si ceea ce confera originalitate unui popor nu este metoda , ci realismul
fundamental”Scriitorul a pledat pentru idea ca romanul trebuia sa fie in mod firesc si analitic.
Romanele lui Clinescu depasesc realismul classic asimiland experientele romanului modern.Se
poate spune ca romancierul parcurge prin romanele sale curentlee literare anterioare, pe care le
considera insa relative in raport cu realismul.Tinand seama d eun criteriu naratologic in care se
termina cele patru romane ale lui Calinescu, le putem clasifica in: romane euforice(happy-end)
si romane disforice(romane ale esecului, dramatice).Din prima categorie amintim:”Cartea
nuntii”, roman al iubirii conjugale si “Scrinul Negru “roman al fericirii spirituale.Din a doua
categorie fac parte romanele “Enigma Otiliei”si “Bietul Ioanide”, carti triste despre orori sociale,
istorice, despre barbarie, politica etc.
Romanul ” Enigma Otiliei” apre in anul 1938, intr-o perioada in care literature urma un proces
de sincronizare cu literatura europeana.este un roman balzacian prin tema, personaje si
anumite procedee precum:tema mostenirii, personajele concepute tipologic, construite pe o
singura dominanta de caracter precum: avaritia, parvenitismul, demagogia etc
Pentru conceperea romanului Enigma Otiliei, G.Calinescu allege in mod deliberat formula
balzaciana despre care s-a spus ulterior ca ar fi “un balzacianism fara Balzac”.Interpretarea
acestei sintagme rezida din faptul ca romancierul nu a intentionat sa creeze viata precum Balzac
prin personajele sale, ci sa le comenteze existenta. Obiectivitatea romanelor calinesciene,
alaturi de realismul si balzacianismul acestora au devenit trasaturi intrinsece ale operei, drept
care incadreaza aceste creatii in categoria romanelor dorice.
Enigama Otiliei este un roman realist ce se caracterizeaza prin:
 Zugravirea unei fresce sociale a mediului citadin romanesc , la inceputul secolului al XX-
lea
 Crearea unui univers verosimil , lumea reala fiind reflectata ca intr-o oglinda
 Personajele fac concurenta starii civile intrucat sunt construite in asa fel incat sa se
confunde cu modelelel lor reale
 Naratorul obiectiv si omniscient, heterodiegetic creaza impresia ca stie tot, ca domina
universal operei.In ciuda faptului ca perspective narativa este ingusta , focalizarea
interna fiind centrata pe personajul reflector care furnizeaza in permanenta naratorului
prin analiza celorlalti si prin introspectie informatii, naratorul este omniscient.Focalizarea
interna (centrata pe figura lui Felix) poate sa creeeze impresia ca naratorul se confunda
cu personajul , din al carui punct de vedere sunt prezentate faptele.De asemenea,
naratorul obiectiv nu isi indeplineste obligatia de a nu intervene prin aprecieri personale
in roman, drept care devine un narator implicat.
 In incipit se precizeaza coordonatele temporale si spatiale (1909, Bucuresti), se descrie
mediul si sunt convocate la o reuniune personajele, tocma pentru a fi prezentate
cititorului. Este folosita tehnica circularitatii intrucat incipitul este simetric cu finalul
cartii: “Aici nu sta nimeni”

Balzacianismul romanului se caracterizeaza prin:

 Scriitorul este istoricul moravurilor, pictorul societatii contemporane de la inceputul
secolului al XX-lea
 Banul este ca si la Balzac factorul care determina destinele iar in societate este privit
drept zeul supreme
 Personajele tip, construite dupa modelul din zoologie, unde nu exista decat un animal
tip, care s-a diferentiat in multiple forme sub influenta diverselor medii.Varietatea
oamenilor este determinata deci de mediile sociale.
 Tehnica determinismului.Descrierea are o functie simbolica, fiecare detaliu are
importanta intrucat determina de cele mai multe ori o caracteristica a
personajului.balzac spunea:”dati-mi o manusa si voi reconstrui personajul” Astfel,
aspectul unei case dezvaluie ceva din caracterul proprietarului, vestimentatia unui
personaj si detaliiile sunt expresii metaforice , exterioare ale felului de a fi ale omului
respective.
 Ca si la Balzac, imaginatia scriitorului se bazeaza pe documente , in felul acesta opera
intruchipand ea insasi un document important care furnizeaza informatii cu privire la
societatea timpului respective
Culoarea epocii sustinuta de descrierea minutioasa a interioarelor, vestimentattiilor,
obiceiurilor sau a mentalitatilor epocii, precum si construirea unor personaje grotesti, ce
depasesc prin actiunile lor limitele moralitatii si ale conduitei umane, sunt aspecte
compozitionale ce leaga romanul de romantism.Dincolo de aceste trasaturi se disting clar
elemente moderne de inceput de secol douazeci si chiar anticipari ale prozei absurdului.
Tema principala este cea sociala-viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-
lea, cu doua componente
 Zugraveste o fresca social, fixand tipuri psihologice, bine introduce intr-un cadru
social:Otilia, Pascalopol, Costache, Stanica, Aglae.Principalul destin care este urmarit
in roman este destinul lui Felix, eroul “martor si actor”
 Tema mostenirii aduce in prim plan problema banului , a averii, care influenteaza
adanc viata individului.Ca in romanele lui Balzac, majoritatea urmaresc in mod
obsesiv sa intre in posesia unei mosteneri care sa le schimbe destinul.
 Tema iubirii nu ocupa prin planul dar creeaza aceasta impresie.Cuplul Felix-Otilia s-a impus in
constiinta cititorilor ca fiind cuplul esecului sau neimplinirii prin casnicie.Otilia, femeie
surprinzator de matura pentru varsta pe care o are, ia decizia plina de luciditate de a renunta la
Felix, pe motiv ca i-ar infrana cariera. Otilia isi apara insa si libertatea, marturisnd pe parcursul
romanului faptul ca nu isi poate depasi conditia de femeie, renuntand astfel la placerile pe care
aceasta la implica. Declara de asemenea faptul ca se considera o fire nestatornica, care se
plictiseste repede.Sinceritatea si maturitatea de care da dovada fac ca personajul sa fie privit cu
intelegere de catre cititor.Cuplul pe care il va forma ulterior cu Pascalopol este si el socotit
esecului, pentru ca reprezinta o implinire nefireasca a aspiratiilor amoroase a barbtului matur,
indragostit aproape incestuous de o fata cu 30 de ani mai tanara.Cuplul Stanica- Olimpia, avand
ca replica peste ani pe Aglae si Simion, este caricatura perechii Felix-Olimpia,un fel de anticuplu.
Aurica si Titi ilustreaza suferinta singularitatii.
Cartea trebuia sa se numeasca in intentia autorului “Parintii Otiliei”, ilustrand astfel ideea
balzaciana a paternitatii..Cel de-al doilea titlu, “Enigma Otiliei” mai comercial decat primul
puncteaza caracterul enigmatic al personajului eponim.Felix: “Pentru mine Otilia , ai inceput sa
devii o enigma” . Pascalopol:pentru mine, Otilia a fost si va deveni o enigma”. Firea
contradictorie a Otiliei, evolutia personajului, tradeaza o inteligenta mediocre.In cele mai multe
replica insa de dovedeste a fi o inteligenta pestemedie, purtand in fons o masca in spatele careia
enigma a rama nedezlegata.
Ca moduri narative G.Calinescu foloseste scena si rezumatul.Scenele au rolul de a dinamiza
romanul, punand in evidenta incapacitatea personajelor de a comunica intre ele.Replicile nu au
legatura una cu alta, e un dialog al surzilor.Alaturi de rezumat , care are rolul de a concentra
evenimentele, Calinescu foloseste si descrierea nuantat balzaciana.
Tipologia personajelor constituie un alt element de modernitate, pe care este grefata
clasicitatea balzaciana a cartii.Astfel, numeroasele presonaje ale cartii isi vor depasi tipologia.
Spargand bariera ce ii limita, iar alte personaje nu vor putea fi incadrate intr-o tiplogie din cauza
puternicelor trasaturi care ii individualizeaza(Pascalopol si Otilia).
Personajel tip, construite dupa formula balzaciana intruchipeaza pe rand:avarul(Costache
Giurgiuveanu), arivistul-demagog al ideii de familie(Stanica-Ratiu), baba absoluta(Aglae-Tulea),
femeia neimplinita in casnicie(Olimpia), fata batrana(Aurica), tipul retardatului(Titi), tipul
batranului decrepit(Simion Tulea), ambitiosul profesional(Felix Sima).
Personajele atipice-Otilia, fata frumoasa si libera in comportare fara a deveni libertine si
Pascalopol, domn in varsta cu defecte fizice menite sa il faca dezagreabil unei iubite, au trasaturi
care il individualizeaza pana la a-I face imposibil de integrat intr-un tip uman.Pe langa
caracterizarea directa si indirecta realizata in roman, autorul adauga tehnica oglinzilor
paralele(alt element de modernitate) sau tehnica reflectarii poliedrice, adica surprinderea
personajului in diverse ipostaze si caracteristici gandite de celelalte perosonaje.
Stilul .G Calinescu are in general o atitudine de “homo ludens”, o inclinatie spre ironie si joc,
totul realizandu-se prin intermediul unui limbaj elegant, superior, de o “nelucrata
spontaneitate”
“Cartea domnului calinescu are forta, complicatia, profunditatea umana si asprul pesimism al
unei istorii de Dostoievski. Imposibil de spus care din tipuri are mai multa importanta.Aceste
tipuri nu sunt teoreme de o geometrie morala, ci oameni, cu partile bune si partile rele, cu
aspectele josnice si aspectele nobile”(I.D Suchianu)