ENIGMA OTILIEI

1. Formula estetică
Apreciat de către E.Simion drept ,,singurul critic român care a avut geniu”, G.Calinescu este
totodată şi unul dintre romancierii cei mai importanţi din perioada interbelică.
Romanul ,,Enigma Otilie’i a fost publicat în anul 1938, într-o perioadă în care formula estetică a
romanului obiectiv era considerată învechită. Călinescu este rezervat în privinţa romanului psihologic de
tip proustian, fiind încredinţat ca formula estetică a romanului obiectiv este viabilă şi în sec. XX. De
aceea, asimilează creator formula romanului balzacian, pe care o îmbogăţeşte nuantând-o într-o
maniera originală şi apelând la tehnici modeme de construcţie a romanului şi a personajelor.

2. Tema de ansamblu a romanului o constituie viaţa burgheziei bucureştene la începutul sec.XX.

Imaginea societăţii bucureştene este fixată într-un cadru social-istoric, economic, etic, spiritual şi cultural
reconstituit în manieră monografică.
Planul epic principal se organizează în jurul temei mostenirii, urmareste destinul clanului
familial Giurgiuveanu, Tulea şi Ratiu şi are la bază un conflict succesoral. Al doilea plan narativ,
centrat pe tema iubirii, urmăreşte povestea de dragoste adolescentină dintre Felix şi Otilia, dar şi
iubirea târzie a moşierului Leonida Pascalopol. La nivelul acestui plan, conflictului erotic i se adaugă
unul psihologic.

3. Titlul iniţial (,,Părinţii Otiliei”) sublinia tema balzaciană a patenităţii, autorul dorind să sugereze
că, în mod simbolic, personajele romanului joacă rolul părinţilor, influenţând în mod deliberat sau
involuntar destinul eroinei.
Titlul ales pentru roman reliefează, in schimb, eternul feminin căci, aşa cum mărturisea
autorul ,,enigma este tot acel amestec de luciditate şi ştrengărie, de onestitate şi uşurătate care
caracterizează eroina.”

4. Structura romanului este simetrică şi circulară. Materia epică se organizează pe douăzeci de

capitole fără titlu. Incipitul şi excipitul romanului prezintă decorul casei din strada Antim, contemplat de
acelaşi erou, Felix, care aude aceleaşi cuvinte cu putere de destin: ,,Aici nu stă nimeni”.

5. La nivel compoziţional se disting trei tehnici narative: înlănţuirea, contrapunctul şi colajul.

Tehnica înlănţuirii e în strânsă legătură cu principiul cronologiei lineare aflat la baza romanului şi este
asigurată de fixarea cronotopului în incipitul fiecărui capitol. Tehnica contrapunctului vizează alternanţa
celor două planuri secundare, iar tehnica modernă a colajului constă în suprapunerea planurilor narative in
anumite scene.

6. Constructia personajelor
În viziunea lui G.Calinescu, ,,romanul este un studiu al oamenilor în caracterele lor generale
şi cu particularităţile lor individuale. Aceşti oameni trebuie să traiască: ,,Trăiesc? Bine. Nu trăiesc?
Nu avem de-a face cu un romancier.” În consecinţă, romanul apare ca o însumare de studii
caracterologice, personajele încadrându-se, în maniera balzaciană, în tipologii. Tehnica portretului
respectă în cele mai multe cazuri modelul balzacian: personajul este carcaterizat indirect prin mediu.
Portretul fizic şi vestimentaţia pun în evidenţă câteva trăsături domninate de caracter pentru ca apoi, odată
încadrat într-o tipologie, personajul să evolueze predictibil, logica faptelor respectând-o pe cea a
caracterelor. Personajul evoluează în funcţie de interesul urmărit, sau de valorile morale după care se
călăuzeşte.
Astfel, Costache Giurgiuveanu reprezintă tipul avarului. Este decrepit, suspicios,
mizantrop, simulează ramolismentul. Avariţia lui poate fi înţeleasă şi ca o formă de aparare faţă de
rapacitatea mediului.
 Aglae Tulea, ,,baba absolută fără cusur în rău” (Weissmann) este pedanta, rigidă, arogantă şi
veninoasă.
 Stănică Raţiu reprezintă tipul arivistului. E sociabil, locvace, se face simpatic prin jovialitate şi
sentimentalism.
 Felix , intelectualul ambiţios este inteligent, pur, naiv, entuziast şi onest.
 Pascalopol, tipul moşierului cosmopolit, este distins, discret, cult, manierat, rafinat şi generos.
 Otilia, adolescenta enigmatică, este frumoasă, graţioasă, spontană, capricioasa şi profundă în
acelaşi timp întruchipând eternul feminin.
 Aurica este fata bătrână, complexată. obsedată de găsirea unui pretendent, invidioasă, frustrată,
virtuoasă conjunctural şi gospodină maniacal. Portretul ei e construit in antiteza cu cel al Otiliei,
pe care o imita caricatural.
 Olimpia, tipul femeii placide , este indolentă, ştearsă, neglijentă şi abulică.
 Titi, tipul retardatului este debil fizic şi mintal, lipsit de personalitate şi dependent de mamă.
Talentul său artistic se limiteaza la îndemânarea de a copia.
 În sfârşit, Simion Tulea reprezintă tipul bătrânului decrepit şi oscilează între apatia senilă şi delirul
maniacal.
Cele mai multe personaje sunt construite in maniera clasică, în jurul unei trăsături dominante de
caracter şi individualizate în maniera realistă prin descriere, fapte şi comportament. În portretizarea lui
Simion şi a lui Titi Tulea autorul foloseşte elemente naturaliste precum consemnarea manifestărilor
fizice si fiziologice ale bolii, în primul caz, şi ereditate tarata, în cel de-al doilea. În portretizarea Otiliei şi
a Auricăi utilizează procedeul romantic al antitezei. În sfârşit, pentru evidenţierea aspectelor
contradictorii ale ,,eternului feminin” în construcţia personajului Otilia, G.Calinescu utilizează tehnica
modernă a reflectării poliedrice.

7. Raportul dintre incipit şi excipit

Incipitul romanului este disipat, iar excipitul este escamotat. Astfel, romanul pare că începe de trei
ori , cel puţin trei secvenţe concurând la acest statut.
a) Fixarea riguroasă a cronotopului şi descrierea detaliată a decorului din strada Antim, în maniera
balzaciană.
b) Secvenţa întâlnirii lui Felix cu C.Giurgiuveanu şi replica absurdă ,,nu stă nimeni aici”, pusă în
corespondenţă, ciclic, cu finalul ,,Aici nu stă nimeni”.
c) Prezentarea personajelor ,,pe o scenă aglomerată” cu prilejul unei reuniuni dumnicale, strategie
specifică romanului realist.
Excipitul este construit şi el din două secvenţe:
a) Deznodământul diegetic în care Felix, abandonat de Otilia, citeşte un bilet menit să dezlege
misterul.
b) Epilogul concretizat într-o discuţie lămuritoare dintre Felix şi Pascalopol (care se întâlnesc
întâmplător în tren după mai bine de zece ani), urmată de contemplarea de către Felix a decorului
dezolant din strada Antim.
În acest mod, romanul este închis, în maniera clasică, prin reluarea motivului din incipit în excipit
şi deschis, în manieră modernă, întrucât în spaţiul alb dintre deznodământ şi epilog, lectorul este provocat
să-şi imagineze un ,,roman posibil”. Acest roman ar rezulta din coroborarea datelor din cuprins cu cele
din epilog şi ar acoperi un interval temporal mai mai decât cel care e prezentat în romanul propriu-zis.
Mai mult, întoarcerea lui Felix în strada Antim ar putea prilejui eroului o confruntare cu sine în vederea
conştientizării erorilor trecutului şi, de ce nu, a reorientarii viitorului. Această experienţă ar putea
constitui subiectul unui alt roman posibil.
 Tiparul narativ este auctorial, cu narator extradiegetic, omniscient, creditabil, heterodiegetic.
Perspectiva auctorială este completată de cea actorială, a lui Felix, prin procedeul modern al focalizării
interne, numeroase scene ale romanului fiind privite prin ochii eroului. Naratorul îşi asumă funcţiile de
reprezentare, de regie şi control şi, sporadic, de interpretare.

Stilul este elegant şi nuanţat. O particularitate a scriiturii calinesciene este teatralitatea - ,,Lumea
romanului se dezvăluie prin atitudini şi gesturi memorabile, prin discursuri elocvente, prin replici de o
nelucrată spontaneitate”. (S. Damian)

10. Elemente balzaciene (specifice realismului obiectiv)

a) caracterul de fresca socială
b) tema moştenirii într-o lume în care banul e ,,zeul suprem”
c) fixarea cronotopului în incipit
d) abundenţa detaliilor descriptive în vederea autentificării ficţiunii şi carcaterizarii indirecte a
personajelor
e) determinismul mediu-individ
f) personaje tipice, atât de apropiate de modelul real încat ,,fac concurenta stării civile”
g) atenţia acordată relaţiilor sociale
h) viziunea ,,în forma de planie”, de la exterior şi general, la interior şi particular.

11. Elemente moderne

1)viziunea multiperspectivista asupra personajelor
• Tehnica reflectării polierdrice în portretizarea Otiliei
2) prezenta elementelor eseistice concretizate în reflecţii asupra iubirii, literaturii, politicii, etc.
3) excipitul escamotat
4) plăcerea regiei (scene atent lucrate)
5) jocul presupunerilor, al comentariilor psihologice
6) amestecul unor elemente de construcţie aparţinând unor curente diferite: clasicism, realism, romantism,
modernism, naturalism

1. Concluzie
Enigma Otiliei este un roman social realist obiectiv, având drept cadru al desfăşurării epice oraşul.
Formula estetică a romanului balzacian este valorificată în manieră originală şi îmbogăţită cu elemente
clasice, romantice şi moderne. În aceste condiţii, Enigma Otiliei este o creaţie modernă pe care Mircea
Cărtărescu o considera metaroman şi care anticipează postmodemismul.

Caracterizarea Otiliei Mărculescu Relatia intre doua personaje; doua scene semnificative;
I. Introducere - formula estetică

II. Tema, planurile narative

III. Construcţia personajelor

IV. Încadrarea personajului în tipologie şi evidenţierea trăsăturilor dominante

a) Situaţia iniţială
În incipit, Otilia apare ca verişoara lui Felix Sima, despre care acesta nu ştie însă prea multe,
deoarece a corespondat cu ea doar prin scrisori. Este prezentată ca ,,o fată subţirică, îmbrăcată într-o
rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă de dantelă pe umeri”. Modul
în care i se adresează lui Felix este simplu şi prietenos, iar acestuia nu îi ia mult să îşi dea seama că
unchiul Costache şi Pascalopol gravitează în jurul ei, în timp ce Aglae şi Aurica sunt roase de invidie.

b) Situaţia finala
 La final, tânăra se dovedeşte a fi o adevărată enigmă pentru toţi cei din jur, hotărând să plece,
pretinde ea, pentru a nu-i face rău lui Felix, care o iubea din adancul inimii sale. De asemenea, la
întâlnirea lui Felix cu Pascalopol din epilog, cel din urmă îi arată tânărului doctor o poza cu Otilia, la
vederea căreia acesta înţelege vorbele ei: ,,Noi nu trăim decât cinci-şase ani! ”

V. A. Caracterizare directa
a) de către narator
Otilia Mărculescu, cel mai complex personaj al romanului, este caracterizată în mod direct şi
indirect. Portretul ei este schiţat de la început: ,,Fata părea să aibă 18-19 ani. Faţa măslinie cu nasul mic şi
ochii foarte albaştri arata şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Avea ,,trupul
subţiratic, cu oase delicate de ogar.”
b) autocaracterizare
Tânăra se autocaracterizează în diverse rânduri. După ce canta o bucată muzicală la pian, lasa
mâinile în poală şi exclama: ,,Ce sentimentală sunt!”. Alta data marturiseste: ,,sunt foarte capricioasa,
nu stiu ce vreau, ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata”.Îi mărturiseşte lui Felix o veşnică
tulburare interioară: ,,Îmi vine uneori să alerg - spuse ea lui Felix, care şedea în picioare, puţin încurcat de
rochia şi nimicurile cărora le slujea de cuier - să zbor. Felix - adaugă ea confidenţial - vrei sa fugim? Hai
sa fugim! Şi mai înainte ca tânărul să se dezmeticească, deschise uşa de perete şi începu să alerge prin
curte”. Se analizează cu luciditate: ,,Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar iubi pe mine aşa cum
sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau sa fiu liberă!”
c) de către alte personaje, prin tehnica moderna a reflectarii poliedrice
. Fiecare personaj al romanului reflecta divergent cate o fateta a personalitatii Otiliei , dar nimeni
nu o poate intelege cu adevarat. Costache o consideră încă un copil, spunându-i ,,fe-fetiţa mea”. Aglae,
care joaca in viata Otiliei rolul mamei vitrege, o numeşte ,,zanatică”,,,stricata”,,,dezmatata”, o
dispreţuieşte vizibil şi o bruschează cu vorbe ireventioase, inducandu-i complexul copilului orfan.
Stănică o considera pragmatica, imorala si interesata: Otilia, ce mai fata! Bravo, Felix! Bravo ,
Pascalopol!”. Aurica e de părere că ,,Otilia e şireată, caută numai bărbaţi în vârsta, bogaţi” şi i se
pare inexplicabil faptul că Felix iese pe strada ,,cu o destrăbălată ca Otilia”. Lui Titi îi sunt deşteptate
instinctele erotice de către aceasta, el ajungând chiar să îl întrebe pe Felix dacă ,,Otilia se pretează”.
Pascalopol nu distinge ce este patern si ce este viril in sentimentele sale pentru Otilia, o consideră ,,o fata
rara”, ,,micul sau viciu sentimental” si, cu toate ca o cunoaste cel mai bine, Otilia fiind ,,creatia” sa,
pune capat unei discutii incomode cu Felix spunand ,,pentru mine a ramas o enigma”, iar pentru
Felix, Otilia este ,,o fată cuminte”, ,,foarte frumoasa, culta si inteligenta”pe care o adora, dar are
ezitări în a lua hotărâri decisive. Prin urmare, in pofida viziunii multiperspectiviste asupra eroinei,
sufletul ei ramane insondabil, intruchipand misterul feminin.

B. Caracterizare indirectă
a) fizionomie şi vestimentaţie
Văzută prin ochii lui Felix, Otilia apare ca o tânără frumoasa si copilăroasa - ,,un cap prelung
şi tânăr de fată, încărcat cu bucle”, dar capabilă de a-şi pune în valoare calităţile feminine, fără a-i lipsi
însă bunul gust - ,,îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare
colereta de dantelă pe umeri”.
b)mediu Un mod important de caracterizare indirecta a Otiliei în roman este descrierea camerei
acesteia. Odaia Otiliei era mai tot timpul dezordonată, numeroase rochii de care aceasta se plictisise fiind
aruncate peste tot, un pantof servindu-i fetei ca semn de carte, iar fotografiile şi cărţile găsindu-se
răsfirate. Acestea o caracterizează indirect pe tânără ca fiind atât cochetă, imprevizibilă, impulsivă,
distrată cât şi o fire artistică (,,cămăşi de mătase mototolite, batiste de broderie şi tot soiul de nimicuri
de fată”,,,flacoane de apă de Colonia destupate erau aruncate în dezordine”, ,,jurnale de modă franţuzeşti”
şi ,,un morman de cărţi”). Din descrierea camerei reiese gustul Otiliei pentru lux şi capricii mărunte. De
asemenea, Otilia este caracterizată de contraste: exaltare şi tristeţe, naivitate compensată de aprecieri
şi atitudini mature, răsfăţată şi generoasă, sofisticata, dar dezordonată. Este o fată fascinantă,
naturală, imprevizibilă, denotând o fragilitate mascată, cu toate calităţile purităţii vârstei
adolescentine.
c)fapte
 - primirea lui Felix - fata este deschisă, prietenoasă şi sociabilă, primindu-l pe băiat în familia sa ca
pe un frate
- plecarea la Paris fără să îl anunţe pe Felix - este libertină şi nu realizează, sau nu vrea să realizeze,
importanţa pe care o are pentru cei din jur
- întoarcerea de la Paris - se comportă ca şi cum nimic nu s-ar fî întâmplat, dovedindu-se
schimbătoare şi capricioasă
- părăsirea lui Felix - realistă, îi lasă pe tânăr să se concentreze la studii şi alege mariajul cu
Pascalopol, din dorinţa sa pentru lux şi libertate, dar mai ales pentru demnitatea statutului social.
b) relaţia cu celelalte personaje
- cu Costache - tânăra este foarte recunoscătoare pentru grija pe care acesta i-a purtat-o de a lungul
anilor şi înţelegătoare cu micile ciudăţenii ale bătrânului, iar acesta o adoră şi îi acceptă toate faptele ca
pe nişte legi nescrise
- cu Pascalopol - relaţia fetei este una mult prea familiară pentru diferenţa de vârstă dintre aceştia,
fapt pe care ea il neaga, susţinând că a fost mereu apropiată de moşier şi nimeni nu considera acel
comportament ciudat până când nu a devenit nubila; de asemenea, acesta nu distinge ,,ce este patern şi
ce este viril” în iubirea sa, dar o susţine financiar, deoarece moş Costache este zgârcit, iar o tânără de
vârsta Otiliei nu se poate descurca fără acest sprijin
- cu Aglae –este prudenta si rezervata, deoarece mătuşa este conştientă că Otilia este mult mai
frumoasă şi deşteaptă decât fiica ei, iar aceste calitati o fac să o urască şi să îi arunce câte o vorbă
veninoasă ori de câte ori are ocazia, intretinandu-i completul copilului orfan
- cu Felix - Otilia are o relaţie mai curand fraterna, acesta ajungând să o transforme într-un ideal
feminin, fiind prima lui dragoste; cu toate acestea, tânăra observă diferenţa de mentalitate între ei doi - ea
iubind în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate absolută, iar el văzând căsătoria ca singurul
final al acestui sentiment - şi alege căsătoria cu Pascalopol, provocându-i astfel lui Felix maturizarea de
care acesta avea nevoie pentru a se realiza profesional
c) replici memorabile
,,O femeie ignorată de un bărbat e un monstru. Singura noastră formă de inteligenţă, mai mult din
instinct, e să nu pierdem cei cativa ani de existenţă, vreo zece ani cel mult. Cât crezi că mai am de trăit, în
înţelesul adevarat al cuvântului? Cinci, şase ani?” - se desprinde faptul că Otilia este foarte matură, cu
forţa de a privi adevărul în fata
,,Ce-ai zice dacă am cădea deodata în cer?” - tânăra este visătoare şi are o mentalitate de artist.
d) scene reprezentative Otilia este ,,fe-fetiţa” lui moş Costache, ce se bucură de atenţia lui deplină,
fiind centrul universului acestuia. Bătrânul se bucură în mod constant de alintările adolescentei când se
aşează în braţele acestuia şi îi sporeşte încrederea în sine.
Tocmai datorita acestor „mici atenţii”, Otilia Mărculescu este singura persoană la care ţine şi în
care are incredere deplină moş Costache. Astfel, în ciuda caracterului său avar ce-1 împiedică să se
gândească la propria moarte, la despărţirea de bani, tatăl vitreg decide să-i lase o suma mare de bani
„Otiliei lui” ce l-a iubit fără a-i consuma venitul.
În ciuda dragostei faţă de propria fiică, avarul nu are curaj să o înfrunte pe Aglae pentru a-i lua
apararea Otiliei, ci numai încearcă să amelioreze conflictul, dar pierde controlul, lăsând-o pe Otilia să
decidă (,,ori plec eu din casa asta, ori ea”).
O scena importanta in caracterizarea indirecta a personajelor, prin comportament, dar si in ilustrarea relatiei dintre

cele doua planuri ale actiunii romanului, este cea in care avarul Costache Giurgiuveanu, tutore al Otiliei si al lui Felix,

sufera primul atac cerebral. Batranul achizitionase materiale de constructii de la demolari pentru a ridica o casa in curte

pentru cei doi tineri si muncise toata dimineata sa le aranjeze, cand a suferit un accident vascular cerebral. Marina,

menajera, il anunta pe Felix,impreuna cu care il instaleaza in sufragerie, bolnavul refuzand sa se lase dus in

dormitor.Desi trimisa in graba dupa medic, servitoarea prefera sa o instiinteze pe Aglae,sora lui Costache. La aflarea

vestii, aceasta ,,capata fizionomia aspra a unui capitan care comanda in timp de naufragiu” si ocupa casa militareste cu

tot clanul ei,,, ca sa nu fure vreunul ceva”. Nu rateaza ocazia de a trimite sageti otravite catre cei doi orfani, se
lamenteaza ca ,,tocmai acum l-a gasit si pe Costache” sa se imbolnaveasca, il apostrofeaza pe batran ca ,,l-a pus dracu

sa care caramida”, il bruscheaza dezbracandu-l de hainele care scot la iveala aspectul sordid al avaritiei si il lasa pe

mana unui impostor adus ca doctor de catre ginerele ei, Stanica Ratiu, aliat si rival in competitia pentru mostenirea

averii fratelui sau. Somat sa spuna unde tine banii pentru a plati ,,doctorul” si punga de gheata necesara tratamentului,

batranul , care isi strange in mana ,,che-cheile” de care nu se desparte nicio clipa, alege una potrivita si ii indica lui Felix

dulapul unde e incuiata cutia de tabla in care tine maruntisul. Acolo tanarul descopera stupefiat si un registru de

venituri si cheltuieli, din care intelege grosolania cu care avarul care-i administraza averea pana la majorat il jefuieste

sistematic, trecandu-i lunar in cont cheltuieli imaginare.

In timp ce batranul agonizeaza pe canapeaua din sufragerie, iar Felix si Otilia cauta ingrijorati un mijloc de a-l instiinta pe

Pascalopol sa vina cu un doctor bun, fara a o infuria pe Aglae, Stanica scotoceste prin dulapuri, venindu-i pofta sa manance ,,la botul

calului”,,,ceva rar, ceva bun”. Intr-adevar, gaseste un baton de salam de Sibiu si o sticla de vin de Bordeaux, spre incantarea intregului

clan , care se asaza la masa, completand festinul cu oala de sarmale adusa de servitoare acasa de la Aglae. Petrecerea continua cu o

partida de carti, in timp ce bolnavul, care se ineaca de la fumul de tigari, e uitat complet. Atmosfera desantata este redata prin tehnica

moderna a colajului, constand in reproducerea unui ,,dialog intre surzi”, in cadrul caruia replicile scot la iveala obsesiile egoiste ale

fiecaruia: tratamentul pentru reumatism al Aglaei, nenorocul Auricai in gasirea unui pretendent, oboseala lui Stanica Ratiu care

mai ,,pazise tri zile si trei nopti un unchi care nu mai murea”, proiectele artistice ale lui Titi,, ingrijorarea Olimpiei privind infidelitatea.

Felix reusise intre timp sa-l anunte pe Pascalopol, care vine insotit ,,din intamplare”, de un prieten, doctor renumit, iar acesta il

consulta ape bolnav si ii prescrie un tratament adecvat. Internarea in spital e respinsa vehement de catre Costache, din pricina ,,pu-

pungasilor “ care vor sa-l fure.

Scena reliefeaza rapacitatea dezumanizanta a clanului familial Giurgiuveanu-Tulea-Ratiu in antiteza cu altruimul lui Felix, al

Otiliei si al lui Pascalopol. Astfel, desi ar fi avut datoria morala si legala de a o adopta pe Otilia pentru a-i asigura viitorul, Costache nu

indrazneste nici sa o adopte, nici sa-I lase averea prin testament, fiind impiedicat de propria avaritie si de lasitatea in relatia cu sora sa.

Aglae e o prezenta permanenta in casa lui Costache, disimulandu-si rapacitatea in spatele dragostei si responsabilitatii familiale, desi

stie prea bine ca averea pe care o vaneaza pentru odraslele sale, in calitate de ,,unica sora” e, de fapt, mostenirea Otiliei de la mama sa

si mostenirea lui Felix, de la parintii sai.Stanica e mereu la panda ,,in asteptarea unei mari lovituri” prin care sa se imbogateasca. O va si

aplica nu peste multa vreme, jefuindu-l pe Costache si provocandu-i al doilea accident vascular, care-i va fi fatal. Otilia il iubeste

pe ,,papa’, desi e victima avaritiei acestuia: ,,Papa a furat averea mamei si ciupeste din a ta, si ne iubeste cum stie el”, ii marturiseste ea

lui Felix, speriata de gandul mortii intempestive a batranului. Felix tocmai descoperise ca, de fapt , avea un venit care i-ar fi permis sa

traiasca si sa studieze in strainatate, dar ii iarta batranului slabiciunea pentru bani, fiind jenat de rusinea batranului si inrobit de

dragostea pentru Otilia. In sfarsit, generosul mosier Pascalopol suporta cu demnitate si discretie atat lacomia si rautatea agresiva a

clanului familial, cat si incomoda rivalitate cu Felix, evitand sa-si clarifice ,,ce e patern si ce e viril” in dragostea sa pentru Otilia.

O alta scena importanta in conturarea semnificatiilor operei este prezentata in deznodamant. Costache Giurgiuveanu sufera

un atac cerebral fatal in momentul in care Stanica Ratiu il surprinde singur si ii fura banii ascunsi sub saltea. Aglae nu ii aprinde o

lumanare la capatai, dar trage salteaua de sub cadavrul care se rostogoleste spre perete, cautand frenetic banii, pentru ca apoi,

impreuna cu odraslele, sa scotoceasca zadarnic prin toata casa. In calitate de ,,unica mostenitoare, ii organizeaza totusi funeralii

fastuoase, pentru a-si consolida noua pozitie sociala. Otilia si Felix se vad nevoiti sa ia decizii intempestive privind viitorul. In ultima

noapte petrecuta in casa lui Giurgiuveanu, Otilia vine in camera lui Felix, pretinzand ca vrea sa vada cum se doarme in patul unui
baiat. Felix declara solemn noaptea ca fiind ,,cea mai frumoasa din viata sa “ si se culca fericit pe canapea. In zori descopera ca Otilia

plecase definitiv din casa , iar dupa doua saptamani primeste de la ea o carte postala cu un mesaj menit sa-i explice decizia :,,Cine a fost

in stare de atata stapanire, e capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor”. Prin urmare, Otilia ar fi fost

capabila sa-si compromita pozitia sociala pentru o iubire pasionala, capabila sa invinga toate prejudecatile si interdictiile, or dragostea

lui Felix imbraca mai curand forma adoratiei temperate de conventii. In perioada premergatoare luarii deciziei de a-l parasi, tatonase

gandurile si intentiile lui Felix privind viitorul si intelesese cat de importanta este pentru el implinirea ambitiilor profesionale. De

aceea, se retrage definitiv din viata lui,iar Pascalopol o ia in casatorie pentru a-i putea oferi demnitatea statutului social fara a o

compromite intretinand-o. Zece ani mai tarziu, Felix, ajuns medic celebru si intrat, prin casatorie, in cercuri influente, se intalneste

intamplator cu Pascalopol intr-un tren. In fototografia pe care i-o arata batranul mosier, Felix nu o mai regaseste pe Otilia, ,,fata

nebunatica de odinioara”. E, fara indoiala, o femeie inca frumoasa,,,gen actrita intretinuta”, dar are ,,un aer de platitudine feminina”.

Este, de fapt, imaginea unei femei frumoase, dar mutilate launtric, a unei femeicare si-a jertfit sufletul pentru ca dragostea ei sa nu stea

in calea implinirii profesionale a singurului barbat pe care l-a iubit. Nu intmplator, Felix, tulburat de aceasta intalnire, simte nevoia sa se

intoarca in strada Antim, in locul in care a inceput si s-a sfarsit totul. Casa e parasita, dar vocea lui Costache ii rasuna limpede in ureche,

rostind vorbele cu care il intampinase odinioara: ,,Aici nu sta nimeni”.

Concluzie
Încadrându-se în ,,tipologia adolescentei enigmatice” ,construită după modelul balzacian, dar si
prin procedeul romantic al antitezei cu Aurica, Otilia Mărculescu este unul dintre cele mai complexe
personaje din literatura romana, intruchipand insasi feminitatea, prin mister, delicatete si altruism, iar
multiplele fatete ale personalitatii ei sunt conturate prin tehnica moderna a reflectarii poliedrice.
Roman realist, obiectiv, de factura sociala ,,Enigma Otiliei este o capodopera a literaturii
interbelice prin viziunea artistica originala, prin caractrul de fresca, prin personajele memorabile,
care ,,fac concurenta starii civile, prin tehnicile moderne de constructie si, nu in ultimul rand, prin
stilul elegant si nuantat, caracterizat prin teatralitate.