ENIGMA OTILIEI: A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana.

Romaul prezinta viata burgheziei bucurestene din prima jumatate a secolului

nostru. Titlul original al romanului a fost „Parintii Otiliei” scriitorul avind in vedere
ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa burgheziei in
care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru
istoria luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este
lenta, conflictul este determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a
pune mina pe averea lui Costache Giurgiuveanu. Caracterizarea personajelor:
Despre Otilia, autorul spunea: „Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o
imagine lunara si feminina”. Este unul din cele mai complexe personaje feminine
din proza romaneasca comparabila cu Sacha Comanesceanu (Viata la tara), cu
Olguta (La Medeleni) sau Adela. Otilia este fascinanta, mereu imprevizibila,
dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix care-i infioara
corzile inimii, ocrotita de un strain, Pascalopol, ale carui sentimente paterne sunt
sub semnul intrebarii, Otilia este totusi fara cuib. Otilia traieste drama singuratatii
vitorul ei este ambiguu departe de mult visata fericire. Comportamentul fetei
este derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta. Acest
copil nestimparat devine fata cu capul prelung si tinar incarcat cu bucle, cazind
pina pe umeri, noncomformista, vesnic mistuita de neastimpar, de dorinta de a
face ceva, este copilaroasa si in acelasi timp matura dovedind o grija materna
fata de Felix pe care-l protejeaza ca pe un orfan. De ce l-a parasit Otilia pe Felix
si apoi pe Pascalopol devenind: „nevasta unui conte, asa ceva” de prin Spania
sau America? Finalul ramine astfel deschis.
Prin romanul „Enigma Otiliei”, George Călinescu a contribuit la combaterea
opiniei conform căreia criticii literari sunt incapabili să creeze. Opera literară
poartă, totuşi, amprenta conformaţiei de critic a autorului.
De-a lungul timpului, atât părerea publicului şi a specialiştilor în ceea ce
priveşte valoarea romanului, cât şi încadrările acestuia în curente şi mişcări
literare, sau aprecieri la adresa diverselor tehnici folosite, au variat considerabil.
În 1938, Pompiliu Constantinescu decreta: „Autorul a procedat clasic, cu metoda
balzaciană a faptelor concrete, a experienţei comune, fixând în nişte cadre
sociale bine precizate o frescă din viaţa burgheziei bucureştene. Nimic livresc,
nimic inventat în atmosfera în care personajele evoluează: impresia de realism
este covârşitoare.” Romanul era, deci, încadrat în curentul clasicist prin
rigurozitatea construcţiei subiectului. De asemenea, puternicele influenţe
balzaciene nu puteau trece neobservate: motive specifice (motivul paternităţii,
motivul moştenirii), tipuri umane consacrate (avarul, ingenua, arivistul,
intelectualul blazat, fata bătrână, baba absolută), tehnica detaliului folosită în
caracterizarea personajelor prin descrierea amănunţită a decorului casnic: strada
construită de zidarii italieni, casa lui moş Costache, apartamentul lui Pascalopol,
casa familiei Tulea. Fresca Bucureştiului burghez este conturată atât de aspectele
sociale, cât şi de cele care tratează familia (relaţiile între soţi, relaţiile părinţi-
copii, etc).
Ion Negoiţescu constată că romanul induce cititorului un anumit
sentiment, considerat, poate, de mulţi, firesc: „În tot timpul lecturii persistă
impresia de joc epic, de mecanic şi nu de organic, de maşinărie perfectă,
uluitoare în precizie, imitând viaţa până la iluzia formală.” Acest aspect contribuie
la delimitarea celor două planuri narative ale operei: lupta pentru moştenire şi,
respectiv, evoluţia lui Felix. Senzaţia de care vorbeşte Ion Negoiţescu este,
bineînţeles, dată de primul din cele două planuri, mai exact de rutina puternică
după care se scurge existenţa membrilor clanului Tulea. Aceştia au o existenţă
monotonă, fiecare zi fiind umplută cu aceleaşi activităţi: Aurica îşi continuă
tentativele de a-şi găsi un soţ prin nesfârşitele sale plimbări pe Calea Victoriei,
Titi copiază aceleaşi desene în acuarelă, Simion brodează nestingherit vreun
gherghef, asumându-şi astfel rolul soţiei şi lăsând-o pe Aglae la conducerea
familiei. Autorul a potrivit minuţios rotiţele acestui perpetuum mobile burghez,
pentru ca, o dată începută mişcarea sa, să-l poată analiza în voie prin ochii lui
Felix, în timp ce viaţa personajelor se desfăşoară în acelaşi mod până la sfârşitul
romanului.
Paul Georgescu observă, analizând formula de roman a lui Călinescu,
„atenuarea clasicismului prin realism; tendinţa generală a operei este clasicistă,
cu fioruri romantice integrate; romanul este o tragedie în sensul că acţiunea
decurge necesar din caracter, dublat de comedie, dacă analizăm raportul dintre
energie şi ţel, dintre mediu (obiectiv) şi dorinţă (subiectivă).” Astfel, sunt
remarcate trăsăturile realiste ale unui roman văzut până acum drept clasic:
observaţia psihologică şi socială asupra unor personaje stagnante care sunt
lăsate să se manifeste în mediul lor natural. „Fiorurile romantice” sunt
elementele împrumutate din romantism; printre ele se numără povestea de
dragoste neîmplinită dintre Felix şi Otilia, tipologia personajelor Felix (orfan şi
ambiţios, hotărât să îşi atingă scopurile prin propriile forţe) şi Pascalopol –
intelectualul blazat care caută fragmente de fericire în preajma Otiliei. Tragedia
constă în senzaţia de neputinţă în faţa unui destin care e determinat de
caracterele personajelor: tot ceea ce fac ele este în deplină concordanţă cu
personalitatea lor, faptele le confirmă în permanenţă trăsăturile, fără a le
dezminţi sau contrazice nici o clipă. Sursa comediei este perspectiva ironică din
care naratorul îşi priveşte personajele, şi în special contrastul dintre aspiraţiile şi
posibilităţile acestora. Ironia este nespecifică realismului; ea este tocmai acea
contribuţie a lui George Călinescu – criticul la specificul romanului, şi ţine de stilul
în care a fost scris.
Un caz aparte îl reprezintă Alexandru George, care consideră romanele lui
Călinescu „ratate, colecţii de lucruri ciudate şi personaje asemănătoare unor
paiaţe locvace, incapabile să alcătuiască o lume.” Cu alte cuvinte, tipologiile
create de autor nu sunt, practic, capabile să interacţioneze, ci ele există doar ca
entităţi separate, fără a se întrepătrunde în vreun fel. Mai mult, ele sunt
considerate „ciudate”, adevărate fenomene în comparaţie cu societatea în care
sunt plasate. Opinia criticului mi se pare exagerată din motive evidente.
Personajele au, într-adevăr, caracteristici arhetipale, dar ele sunt umanizate şi
adaptate excelent la mediul în care trăiesc, alcătuind un cadru foarte bine definit
care reproduce întocmai lumea burgheză de la începutul secolului XX.
În cartea sa, „De la Ion la Bietul Ioanide”, apărută în 1974, criticul Nicolae
Balotă remarcă latura comică a romanului: „Satiriconul lui Călinescu nu e doar
joc, ci şi satiră, prin utilizarea ironiei, a şarjei, a traiectului şi parodie, prin
întoarcerea pe dos sau răsturnarea valorilor absolute. Caracterologia lui George
Călinescu este caricaturală. Mulţimea caricaturală înconjoară un mic număr de
inocenţi... Personajele sunt prezentate la începutul romanului prin stereotipii,
gesturi si formule rutiniere... Consecvenţa personajelor este atât de mare,
încăpăţânarea lor de a se repeta atât de tenace, încât inerţia lor... stârneşte
râsul.” Într-adevăr, romanul introduce o perspectivă satirică asupra societăţii
timpului. Naratorul adoptă nu de puţine ori o atitudine subiectivă, criticând sau
ironizând, direct sau prin vocea personajelor sale, diverse carenţe de caracter .
Parodia reiese din modul în care sunt create personajele din punct de vedere
moral, din motivaţiile şi din modul lor de a judeca lucrurile. Exagerarea trăsăturii
sau trăsăturilor definitorii ale unui personaj dă impresia de caricatură. Seria de
astfel de personaje oligolaterale le marginalizează pe cele complexe (Felix,
Otilia), care nu mai sunt capabile să se integreze, fiind privite ca nişte intruşi.
„Stereotipiile, gesturile şi formulele rutiniere” puse cap la cap formează
impresia de „joc epic” de care vorbea Ion Negoiţescu. Comicul izvorăşte din
faptul că, după câteva capitole, cititorul este capabil să prevadă replicile
personajelor, reacţiile şi acţiunile lor; ele refuză să îşi schimbe comportamentul
chiar atunci când împrejurările le-o dictează, şi continuă să persiste în greşelile
lor de dragul conservării propriei identităţii – dovadă a incapacităţii de a evolua în
vreun fel.
În „Arca lui Noe”, Nicolae Manolescu identifică, analizează şi clasifică
sursele comicului prezente în roman: „Comicul din Enigma Otiliei este
esenţialmente rezultatul procedeelor critice folosite de autor ... Cel puţin în patru
privinţe Enigma Otiliei poate fi studiată ca romanul comic al unei vocaţii critice şi
polemice: tipologia redusă la clara esenţă şi aproape mecanică; deplasarea
observaţiei din centru spre periferia claselor morale, de la tip la caz , cu alte
cuvinte excesul şi caricatura; exhibarea interiorităţii şi dezvăluirea motivaţiilor;
prezenţa unor teme şi motive caracteristice comediei clasice.” Trecând „de la tip
la caz”, Călinescu nu analizează direct arhetipul uman, ci mai intâi creează
personajul cu o trăsătură definitorie, puternic evidenţiată, de care depinde
întregul său joc, pentru ca mai apoi să îşi pună la încercare abilităţile critice în
descrierea reacţiilor cât mai excesive determinate de tipologia caracterologică a
personajului.
Naratorul se foloseşte de omniscienţa sa pentru a aşterne în faţa
cititorului stilul de a raţiona al personajelor, cu scopul evident de a îl pune apoi în
opoziţie cu faptele acestora, privite obiectiv. Concluziile acestei comparaţii
contribuie la caracterizarea personajelor din punctul de vedere al nivelului de
maturitate morală, aproape inexistent în cazul multora dintre ele. Câteva
asemănări dintre roman şi comedia clasică ar fi prezenţa demagogului arivist
(Stănică Raţiu), cu discursurile lui inconfundabile care se apropie de cele ale lui
Caţavencu (alt demagog celebru), contrastul dintre vestimentaţie şi caracter
observat la Aglae (coc în stil japonez, bluză neagră, elegantă, strânsă pe talie,
dar caracter josnic, maliţiozitate), strădaniile Auricãi de a se întineri prin
„pomăzuială” şi rezultatul catastrofal al acestor tentative.
La o privire de ansamblu, se poate spune că particularităţile romanului
„Enigma Otiliei” au fost descoperite şi tratate de critică pe parcursul timpului. În
primă fază, opera era considerată o copie fidelă a realităţii vremii, integrată în
curentul clasicist prin structură compoziţională, şi cu puternice influenţe
balzaciene. Apoi s-a remarcat asemănarea lumii create de autor cu o maşinărie în
care domină previzibilitatea, totul funcţionează dupa reguli clare. Ulterior s-a
demonstrat că aceste reguli derivă direct din tipologia personajelor, că acţiunile
lor sunt determinate în totalitate de caracter. S-a evidenţiat şi nota comică a
romanului, creată de contrastul dintre aspiraţiile personajelor şi limita
posibilităţilor lor, şi alimentată de tenta ironică a perspectivei narative.
Opiniile critice defavorabile au invocat lipsa de coeziune a tipurilor umane
ale personajelor şi absenţa unităţii structurale; inconsistenţa acestor opinii o
reprezintă trăsăturile prin care Călinescu umanizează „paiaţele” sale „locvace”,
conferindu-i fiecăreia un specific individual. Şirul aprecierilor critice culminează
cu capitolul din „Arca lui Noe” a lui Nicolae Manolescu, dedicat romanului, care
relevă multitudinea de faţete ale satirei si de surse ale comicului, izvorâte din
instinctul de critic literar al autorului.
Dincolo de variaţiunile de nuanţă ale opiniilor criticilor despre „Enigma
Otiliei”, toate afirmaţiile lor au un fundament comun: romanul este clasic prin
construcţie şi realist prin conţinut; el prezintă critic aspecte ale societăţii
bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. În tonul naratorului se simte
vocea „estetului” Călinescu, care nu se limitează la a expune, ci analizează şi
satirizează, folosindu-se de experienţa acumulată în anii de critică literară, si
această trăsătură este cea mai pregnantă în ceea ce priveşte stilul autorului aşa
cum este reflectat în roman.

Enigma Otiliei - prezentarea evenimentelor pe capitole

ENIGMA OTILIEI
De George Calinescu
Referat
Capitolul I
Primul capitol prezinta sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau, Costache
Giurgiuveanu, unchiul sau. Intr-o seara la inceputul lui iulie 1909, Felix ajunge in casa
unchiului sau si este intampinat cel putin ciudat de acesta. Verisoara lui, Otilia, o tanara de
aceeasi varsta cu el il primeste cu multa caldura si il conduce pe baiat intr-o camera unde
restul familiei juca table. Astfel, Felix ii cunoaste pe Pascalopol, un mosier bogat, prieten de
familie (cu care Otilia isi permite multe familiaritati, spre nemultumirea baiatului), pe Aglae
Tulea, sora lui Costache, Simon Tulea, sotul acesteia si Aurica Tulea, fiica de 30 ani a Aglaei.
In timp ce ceilalti jucau table si mai apoi carti, tanarul Felix, viitor medicinist isi aduce aminte
de felul in care a ajuns orfan, cum murise mama sa si cum tatal lui fusese distant de copil,
trimitandu-l mai mult prin internate. Dupa un timp, Otilia isi aduce aminte de Felix si ii aduce
doua prajituri (considerand ca ii este foame) si il trimite sa doarma chiar in camera ei, unde
Felix observa o dezordine generala. 35115xkg71qrx8h
Capitolul II
Cand se trezeste, Felix o aude pe Otilia cantand la pian si incepe sa studieze unele parti ale
casei. Pe holuri o intalneste pe Marina, servitoarea casei si Costache ii cere cu imprumut niste
bani, dar intervine Otilia care nu admite ca tatal ei sa ceara bani de la “varul ei”. Fata ii canta
lui Felix si cuprinsa de ceea ce Marina numea “nebunie”, incepe sa alerge prin gradina. Otilia
isi marturiseste dorinta ca Felix sa ajunga un mare doctor si incepe sa ii prezinte familia,
ilustrand calitatile si defectele membrilor familiei Tulea. Totodata, incep sa rascoleasca
amintirile, uitandu-se prin fotografiile vechi. Dupa amiaza, Pascalopol ii scoate pe Felix si pe
Otilia la plimbare, spre invidia Aureliei si a Aglaei. Acestea insista pe langa Felix sa il
mediteze pe Titi, baiatul matusei sale.
Capitolul III
Capitolul incepe printr-o scurta prezentare a lui Simion Tulea, Otilia avertizandu-l discret
asupra manierelor celor din familia Tulea. Aurelia il invita pe Felix la ei acasa si in timpul
vizitei, o ponegreste pe Otilia, cu invidie ascunsa. Il cunoaste pe Simion, care ii prezinta
tablourile sale, Felix observand ca si Titi si tatal lui au un oarecare talent in ale picturii, desi
afla ca toate tablourile facute de cei doi sunt simple copii dupa ilustrate sau carti. Titi nu se
doveste a fi foarte interesat de meditatii, plictisindu-se foarte repede. Capitolul prezinta
aspiratiile familiei Tulea si dorinta arzatoare a Aureliei de a se marita. Aurica incepe sa se
familiarizeze din ce in ce mai mult cu Felix cu dorinta ascunsa de a-l face pe acesta sa o ia de
nevasta; sperantele pe care si le face Aurica speriindu-l pe tanar, acesta care incepe sa o e
evite. kr115x5371qrrx
Capitolul IV
Cu timpul, Felix se obisnui in casa lui Costache, acomodandu-se cu ciudateniile locului.
Avand nevoie de bani, ii cere batranului sau tutore insa acesta isi dovedeste avaritia fara sa ii
dea vreun ban, cea care ii da bani fiind Otilia. Capitolul prezinta vizita celor doi la casa lui
Pascalopol, unde Felix observa un rafinat gust in decoratiuni interioare. Desi la inceput Felix
nu il agreeaza pe Pascalopol, considerand ca Otilia nu ar trebui sa se poarte asa familiar cu un
barbat mai in varsta ca ea, mosierul ii devine treptat simpatic.
Capitolul V
In august, este anuntata sosirea lui Stanica si a Olimpiei, cealalta fata a Aglaei. Otilia ii
explica scandalul produs de relatia dintre cei doi, care nu erau casatoriti, fiindca Stanica nu
dorea sa faca nunta daca Olimpia nu primea zestre, aceasta fiindu-i refuzata de Simion. Ajunsi
la momentul cinei, cei doi incearca sa il induplece pe Simion sa le dea casa, acesta insa refuza
motivand ca Olimpia nu e fata lui, desi Felix observa o asemanare izbitoare intre tata si fiica.
Dupa plecare, Stanica ii cere Otiliei imprumut 20 franci. De asemenea, Pascalopol primeste
un bilet de la Stanica Ratiu prin care acesta ii cere 100 franci. De dragul Otiliei, mosierul ii da
avocatului banii ceruti. Capitolul prezinta modul in care Stanica incearca sa il convinga pe
Simion si modalitatea de ai pacali pe ceilalti, simuland o boala de inima.
Capitolul VI
In acest capitol este prezentata vizita lui Felix si a Otiliei la mosia lui Pascalopol, mosie
situata la jumatatea distantei intre Calarasi si Fetesti. La mosie, Felix observa acelasi
rafinament, de aceeasta data mai rustic si Pascalopol ii devine din ce in ce mai familiar,
ajungand sa il considere un prieten. In timpul vizitei, Otilia si Felix invata sa calareasca, se
urca pe capitele de fan, petrecand doua saptamani de vis. Totodata, din ziar, cei trei afla de
cununia dintre Olimpia si Stanica dar si de moartea copilului lor de 2 luni (moarte cauzata de
neglijenta parintilor).
Capitolul VII
Acum Felix era student in anul I la Medicina, spre nemultumirea Aglaei care il indemna sa
“isi gaseasca un rost” in acest fel incercind sa il jigneasca pe tanar. Stanica incearca sa creeze
intrigi intre Otilia si Pascalopol, dovedind un caracter infect. Otilia ii propune tatalui ei sa se
mute intr-o alta casa din Stirbey-Voda, insa Aglae se opune, aratand felul in care Costache era
manipulat de sora sa. Totodata, Titi incepe sa se simta atras de Otilia, fata de care incepe sa
aiba un comportament necuviincios, Otilia indepartandu-l de ea, facand-o pe Aglae sa se
planga lui Costache, rostind cuvinte grele la adresa fetei. Otilia il pune pe Costache sa alega
intre ea si Aglae, si astfel matusa sa nu mai calca in casa fratelui sau. Stanica aduce un fals
doctor la Costache cu scopul ascuns de a-l face pe acesta sa creada ca este bolnav. Pascalopol,
Otilia si Felix hotarasc sa fie mai atenti la comportamentul avocatului.
Capitolul VIII
Felix isi da seama ca o iubeste pe Otilia si incearca sa fie din ce in ce mai aproape de fata,
considerand chiar si unele gesturi marunte (cum ar fi coaserea unui nasture) un adevarat
deliciu. Ii scrie o scrisoare de dragoste, pe care i-o lasa pe pat, insa fata pare sa nu o fi citit.
Dupa un timp ii marturiseste dragostea si Otilia ii spune ca si ea il iubeste, insa trebuie sa
astepte. La rugamintea lui Felix, Otilia nu il mai primi un timp pe Pascalopol, acesta purtand o
discutie cu studentul. In timpul acestei discutii, Felix isi da seama de caracterul minunat al
mosierului, rugand-o pe Otilia sa il primeasca din nou pe Pascalopol. In acelasi timp, Titi face
cunostinta cu Ana, sora unui coleg si se casatoreste cu aceasta, casnicia esuand in mod
lamentabil.
Capitolul IX
In martie, Felix incepe sa –si faca planuri mari, dorind sa aiba cat mai multi bani, pentru a-i
putea oferi Otiliei placeri ca plimbatul cu trasura. Avand nevoie de bani , completeaza
batranului o polita cu scadenta in alb de 1000 franci. Pascalopol incearca sa il convinga pe
Costache sa o adopte legal pe Otilia, oferindu-se sa plateasca el cheltuielile, batranul
acceptand. Dar Stanica afla de acest lucru, si dupa cateva saptamani de discretie, lanseaza
stirea si Aglae jura ca Otilia nu va fii adoptata cat timp ea traieste. Stanica ii face avansuri
Otiliei care il da afara, manioasa. Otilia ii povesteste cum Aglae si Aurica au incercat mereu
sa o umileasca, spunandu-i cuvinte grele la o varsta frageda. Afland de vorbele care s-au zis
despre ea cand Aglae a aflat de intentia lui Costache de a o adopta, Otilia incuviinteaza.
Capitolul X
Dupa cateva zile de la acest incident, Costache primeste un bilet anonim, prin care este sfatuit
sa nu o adopteze pe Otilia, folosind imaginea Aglaei (care avea o inraurire asupra batranului) ,
anonima reusind sa il sperie pe batran. Otilia, afland de bilet si citindu-l, il linisteste pe
Costache si arata ca ea nu doreste neaparat sa fife adoptata, iubirea ei pentru batran fiind la fel
de mare cu sau fara acte. Felix de intalneste pe strada cu Aurica, aceasta incepand sa-l
elogieze pe Titi, spre disperarea medicinistului. Ajuns acasa, afla ca Otilia plecase cu
Pascalopol la mosie. Stanica i-o prezinta pe Georgeta, o prostituata de lux, care ii atrage
atentia tanarului, el primind invitatia de a o vizita pe fata oricand.
Capitolul XI
Starea de sanatate a lui Simion se inrautateste, batranul acuzand tulburari psihice, insa
doctorul adus de Stanica nu ii gaseste nimic, familia crezand ca are doar o criza de glicozurie.
Stanica atrage atentia asupta pericolului pe care il reprezinta Otilia pentru mostenirea lui
Costache si le impinge pe cele doua femei si mai mult impotriva tinerei. Felix incepe sa se
remarce la Universitate, si datorita interesului sau, primeste permisiunea de a intra in orice
sectie a spitalului, pentru a face observatii. Desi unii interni incearca sa il descurajeze, Felix
realizeaza o lucrare pe care profesorul sau i-o publica intr-o revista de mare interes in Franta,
reusind sa ii mareasca ambitia lui Felix. Stanica reuseste sa il manipuleze pe Costache,
manevrand lucrurile in asa fel incat Costache sa nu faca testament. Felix se duce sa o viziteze
pe Georgeta, care ii povesteste drama vietii sale. Felix simte pentru fata o afectiune de frate si
intre cei doi incepe sa se infiripe o relatie,desi Felix o iubea foarte mult pe Otilia.
Capitolul XII
Felix primeste o carte postala de la Otilia, tocmai din Paris, dandu-i tanarului o stare de
tristete. Georgeta ii roaga sa treaca pe la Iorgu, chiriasul lui Costache. Ii scrie inainte de
aceasta vizita Otiliei, unde isi exprima dezamagirea. Felix afla de la Iorgu de manevrele lui
Stanica, acesta planuind sa –i strice afacerile lui Costache pentru ca acesta sa nu vanda
imobilele. Costache si Felix pornesc spre restaurantul lui Iorgu unde cei doi incheie afacerea,
spre ciuda lui Stanica. Simion este din ce in ce mai bolnav, insa Aglae si Olimpia sunt cat se
poate de nepasatoare, starnind chiar repulsia lui Stanica. Felix devine din ce in ce mai convins
de tulburarile psihice ale lui Simion.
Capitolul XIII
La inceputul capitolului este prezentata o scena din viata maritala a cuplului Stanica-Olimpia,
ilustrandu-se lipsa de suflet a celor din familia Tulea. Felix afla de la Georgeta ca Titi se
indragostise de ea, dorind sa o ia de sotie., aceasta avand o obsesie maritala. Cand pleaca de la
Georgeta, se intalnesc cu generalul, scena care i se pare lui Felix, foarte penibila. Costache
vrea sa isi vanda proprietatile pentru a-i da Otiliei ce i se cuvine. Alarmati de asa o
posibilitate, Stanica are ideea sa-i trimita Otiliei o carte postala si sa se prefaca a-i fi prieteni.
Capitolul XIV
Felix, un pic suparat din cauza indiferentei colegilor de la Universitate, isi aduce aminte de
discutiile pe care le avea cu colegii de la internat in Iasi. Se intalneste cu Weissmann, un
prieten si coleg care ii tine o prelegere despre poezie si dragoste, atatandu-i curiozitatea pentru
un roman de Weininger. Costache il roaga pe Felix sa nu iasa din camera sa, fiindca avea de
facut niste presupuse reparatii, insa Felix isi da seama ca batranul avea de fapt ascuns in
podeaua casei o adevarata comoara, desigur nu acorda multa atentie acestui amanunt.
Costache, Felix,Weissmann, Stanica, Olimpia, Georgeta si generalul, Iorgu si sotia acestuia
iau cina impreuna la restaurantul celor din urma, unde Stanica incearca sa manevreze pe
batran, povestindu-i o intamplare cu un avar care isi ingropase toti banii in subsol si care la un
incendiu, i-a pierdut pe toti. Felix este condus acasa de general si Georgeta, simtindu-se din
nou foarte penibil.
Capitolul XV
Aglae decide sa il interneze pe Simion, desi considera ca acesta nu are nici o avere, cu toate
ca batranul fusese privat de pensia sa si de orice alte placeri. Weissmann vine si il face pe
simion sa vina cu el, spunandu-i ca oamenii asteapta invataturile sale (Simion se credea de un
timp Iisus Hristos). Stanica incearca sa il faca pe Costache sa o primeasca din nou pe Aglae,
insa acesta este impotriva ideii, Felix gasindu-l cotrobaind prin casa. Avocatul ii aduce acasa
niste studenti pe care nu ii cunoaste, purtandu-se foarte familiar, starnind indignarea tanarului
si a unchiului sau.
Capitolul XVI
Capitolul incepe cu prezentare lui Stanica si a familiei acestuia, ilustrandu-se unitatea si
legaturile stranse care uneau pe membrii familiei, fie ei de conditii sociale diferite. Cu ocazia
aniversarii matusii Agripina, Stanica ii face acesteia o vizita, gasind in modesta ei camera o
multime de rude venite in vizita. Ii cumpara batranei alune si covrigi ,si “imprumuta” de la
aceasta patru cesti chinezesti. Varul sau Toader il duce acasa si cu aceasta ocazie, Stanica
observa frumusetea nepoatei sale Lili, caruia ii promite ca o va prezenta unui baiat “fain”,
Felix. Acasa, ii spune Olimpiei ca ii cumparase patru cesti de la un anticar, aducandu-i si
prajituri, spre deliciul femeii. Cu toate acestea, Stanica nu primeste dovezi de iubire din partea
nevestei sale, fapt care ii intareste o decizie de mult luata, si aceea ca va divorta cat mai
repede si cum se va ivi imprejurarea prielnica.
Capitolul XVII
Trezindu-se, Felix aude pe cineva cantand la pian si isi da seama ca Otilia se intorsese. Fata ii
da cadou cravate, insa pe data se afiseaza Stanica. Acesta o aduce cu sine pe Aurelia, careia
Otilia ii face cadou o sticluta de parfum, un guler scrobit de broderie, uitand parca toate
faptele urate ale verisoarei sale. Pascalopol vine sa ii viziteze, cu aceasta ocazie, intre el si
Felix ivindu-se un usor conflict, rezolvat ulterior. Pascalopol il cheama pe Felix sa discute
“despre o persoana importanta pentru amandoi” si il invita pe tanar la el acasa. Ii aduce la
cunostinta ca Stanica creeaza zvonuri care mai care mai incredibile si mai defaimatoare,
avocatul spunandu-i lui Felix ca motivul calatoriei la Paris fusese de fapt un avort. Costache
incepe sa construiasca o casa pentru Otilia. Felix ii este prezentat lui Lili, care devine foarte
interesat de student, spre invidia celor din familia Tulea.
Capitolul XVIII
Intr-o zi foarte calduroasa, Costache se impletici din mers si cazu moale jos. Afland de subitul
atac al fratelui ei, Aglae, sperand intr-o apropiata moarte a acestuia se grabeste sa cheme
doctorul si merge la Costache acasa. Desi batranul nu avea nimic, Aglae si Stanica fac tot
ceea ce pot pentru a-l aduce intr-o stare grava, mancand de fata cu el toate bunatatile stranse
cu greu de batran, spre durerea acestuia. Felix il roaga pe Pascalopol sa ii ajute, iar acesta
aduce un doctor de renume, Stratulat si acesta observa ca batranul nu are nimic, insa un la un
alt atac nu ar mai supravietui. Costache ii zice in secret lui Pascalopol ca ii va da trei sute de
mii de lei pentru Otilia, sa ii puna intr-un cont, banii fiind ascunsi sub pat. Desi isi anunta
aceasta dorinta, amana momentul in care ii va da banii mosierului si Pascalopol deschide un
cont in care ii vireaza Otiliei o suta de mii de lei.
Capitolul XIX
Aglae vine si ii povesteste batranului de moarte ceea ce il dispera pe acesta, Costache
incepand sa mearga la doctori, sa ia medicamente si sa aduca parintele in casa pentru a
binecuvanta casa si pentru a alunga spiritele rele. In acest scop este chemat popa Tuica
(interesat mai mult de tuica decat de treburile bisericesti). Weissmann vine sa ii faca un
control lui Costache, cu aceasta ocazie cunoscand-o pe Aurica, fata incepand sa aiba o
pasiune pentru tanar. Cum Weissmann era evreu, fata se duce la popa Tuica care ii da
dezlegare. Aurica ii sugereaza tanarului o legatura, pe care acesta ghicind-o, o inlatura,
spunand ca “nu profeseaza decat amorul liber”.
Capitolul XX
Cum Lili se arata foarte incantata de Felix, si cum acesta nu afisa nici un interes pentru fata,
Stanica ii spune Otiliei despre o presupusa idila intre ei, rugand-o sa il convinga pe medicinist
sa o ia pe lili de nevasta. Felix ii marturiseste ca Lili ii este indiferenta, declarandu-i din nou
iubirea sa. Costache se simte din nou rau, Aglae si Stanica crezand ca est mortsi considerand
ca nu mai trebuie chemat doctorul. Felix si Otilia insa il cheama pe Pascalopol si pe doctor.
Cel din urma considera ca batranul va scapa si de data aceasta, iar Costache ii da o suta de mii
de lei pentru contul Otiliei. Stanica incepe sa caute ascunzatoarea banilor, iar Aglae, Aurica si
ceilalti membri incep sa mute lucrurile din casa, Aurica atentand chiar la pianul Otiliei. Cum
Otilia nu pleca niciodata de acasa, Stanica recurge la un siretlic ce se va dovedi mortal. Ii
spune fetei ca Pascalopol ii va face o vizita si aceasta fuge pentru jumatate de ora pentru a-si
cumpara o pudriera, in acest timp, avocatul intra in camera batranului si ii ia banii de sub
saltea, sub privirile acestuia, care disperat, isi da duhul. Batranul este inmormantat si toate
proprietatile trec in posesia Aglaei. Banii gasiti sub saltea de Stanica nu sunt niciodata
inapoiat de acesta, care divorteaza de Olimpia. Otilia merge in camera lui Felix si o roaga sa o
lase sa doarma in patul lui, propunandu-i sa traiasca impreuna ca barbat si sotie, fara insa sa se
casatoreasca. Felix insa nu profita de fata. La trezire, Otilia disparuse, si Felix afla ca tanara
plecase la Paris impreuna cu Pascalopol, ulterior tanarul afland ca cei doi se casatorisera. Anii
au trecut si Felix devenise un doctor de renume, avand multe carti publicate, multe tratate si
toata lumea stiind cine este. Se intalneste cu Pascalopol intr-o zi pe strada si acesta ii arata o
poza facuta cu Otilia, Felix nemaiputand sa o recunoasca pe fata nebunatica in spatele femeii
mature ce devenise.