SUBIECTUL al III-lea ( 30 de puncte)

Scrie un eseu, de 2-3 pagini, despre tema şi viziunea despre lume,, reflectate într-un roman
studiat. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele:
- evidenţierea tipului de roman pentru care ai optat şi a trăsăturilor care fac posibilă încadrarea
într-o tipologie, într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică”
- prezentarea temei romanului reflectată în textul narativ ales, prin referire la două episoade/
secvenţe narative;
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei şi a
viziunii despre lume a autorului (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, perspectiva narativă, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, limbaj etc;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care tema/ temele şi viziunea
despre lume sunt reflectate în textul ales.

Publicist, poet, eseist, romancier, istoric literar, George Călinescu este autorul primul roman
citadin de tip balzacian,“Enigma Otiliei”, apărut în anul 1938. Titlul iniţial al romanului a fost
“Părinţii Otiliei”, însă a fost schimbat la dorinţa editorului. În realitate, Otilia nu are nicio enigmă,
doar Felix crede că o are. Potrivit mărturisirii scriitorului care afirma că a pornit de la tipuri umane
generale cărora le-a dat un loc de aşezare şi o epocă, romanul se încadrează în clasicism.
Descrierea cadrului fizic în care se desfăşoară acţiunea, precum şi prezentarea caracterelor
umane în timp şi spaţiu, dominate de o trăsătură de caracter, ilustrează romanul balzacian. Chiar
tema este balzaciană: prezentarea vieţii burgheziei la începutul secolului al XX-lea. În centrul
romanului se află istoria unei moşteniri, averea lui Costache Giurgiuveanu, iar pe autor îl obsedează
ideea paternităţii, idee care este urmărită pe plan social şi economic.
Compoziţional, romanul este construit prin însumarea unor tipuri umane. Pe de o parte este
urmărit procesul de formare a eroului martor şi actor, Felix, iar pe de altă parte, formarea celorlalte
tipuri caracteriologice într-un cadru social, anume în cadrul vieţii burgheziei capitalei. Personalele
care apar în roman cu misiunea de protectori ai celor doi orfani, Felix şi Otilia, sunt moş Costache
Giurgiuveanu, Aglae Tulea, sora lui Costache, avocatul Stănică Raţiu şi moşierul Pascalopol.
Nucleul epic al romanului este istoria averii bătrânului Giurgiuveanu care hotărăşte mai
multe destine.
Incipitul romanului prezintă reperele spaţio-temporale ale acţiunii: “Într-o seară de la
începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în
uniformă de licean, intra în strada Antim, venind dinspre strada Afinţii Apostoli…Se numea Felix
Sima şi sosise cu o oră înainte în Bucureşti venind din Iaşi ”. “Enigma Otiliei” este un roman situat
între tradiţie şi inovaţie, un roman realist-obiectiv, de tip balzacian, care declanşează şi
mobilizează energii umane care se înfruntă. Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune ”din
spate", iar naratorul omniscient plasează personajele şi acţiunea într-un spaţiu descris cu
minuţiozitate.
Un prim-plan al romanului prezintă cele două familii: C. Giurgiuveanu-Otilia şi clanul
Tulea. Mobilul principal al tuturor acţiunilor este moştenirea, averea lui Costache pe care o vânează
clanul Tulea, la care se raliază inventiv şi rapace Stănică Raţiu, ginerele Aglaei şi ceilalţi membri ai
familiei Tulea: Simion Tulea, soţul Aglaei şi copiii acestora: Olimpia, Aurica şi Titi. Eforturile lor
sunt canalizate statornic spre înlăturarea Otiliei, fiică vitregă a lui Costache Giurgiuveanu, fata celei
de-a doua soţii, crescută de acesta fără acte de adopţiune filială legală.
Alt plan al romanului prezintă destinul tânărului Felix Sima, rămas orfan, venit să studieze
medicina la Bucureşti şi dornic de a face carieră, care trăieşte prima experienţă erotică. Acesta
constituie fondul liric al romanului: iubirea romantică, adolescentină a lui Felix pentru Otilia, pe care
o cunoştea din corespondenţa întreţinută. Costache Giurgiuveanu, unchiul lui Felix, trebuia să-i fie
tutore şi să-i administreze banii lăsaţi de tatăl său, care murise. În casa lui Costache îl va cunoaşte pe
Pascalopol, prezenţă nelipsită din preajma Otiliei şi necesară, prin generozitatea, experienţa şi
cavalerismul omului rafinat. Plimbările cu trăsura la şosea împreună cu Pascalopol, capriciile şi
luxul satisfăcute cu generozitate subtilă şi discretă de către acesta, instinctul feminin precoce,
inteligenţa şi discernământul practic o fac pe Otilia să-l accepte pe Pascalopol drept soţ.
Neînţelegând acţiunile Otiliei, Felix se consideră o enigmă. El va studia cu seriozitate, va
deveni medic şi profesor universitar, având o căsătorie fericită. Otilia va rămâne o amintire, o
imagine a eternului feminin. La sfârşitul romanului aflăm că Pascalopol îi va reda libertatea Otiliei,
care va ajunge în Spania, America, nevasta unui conte “aşa ceva” – spune Stănică Raţiu.
Conflictul principal al romanului este puternic şi se conturează în jurul averii lui
Giurgiuveanu, prin prisma luptei acerbe pentru moştenire. Atacând-o pe Otilia cu infinite răutăţi,
clanul Tulea cunoaşte declinul familial: Aglae nu reuşeşte să pună mâna pe banii lui Costache, pentru
că îi furase Stănică de sub salteaua bătrânului provocând moartea acestuia; Stănică renunţă la
Olimpia, care-l plictisea şi nu ţinea pasul cu ritmul său de arivist, preferând-o pe Georgeta, femeie
uşoară, dar prezentabilă, inteligentă, Titi va divorţa de Ana, Aurica va rămâne tot nemăritatată şi
nerealizată erotic.
O lume întreagă se cuprinde în acest roman, dovedind un creator epic remarcabil, punând în
lumină aspecte sociale, economice, familiale, ale vieţii bucureştene din anii dinaintea Primului
Război Mondial.
Tipologia personajelor este de esenţă clasicistă, conturate realist, caractere dominate de o
singură trăsătură fundamentală, tipuri general-umane de circulaţie universală: avarul, arivistul, baba
absolută. Modalităţile de caracterizare a personajelor sunt clasice: descrierea mediului, portretul fizic
şi psihic, caracterizarea indirectă, prin fapte, acţiuni, relaţia între personaje, caracterizare directă de
către alte personaje şi autocaracterizarea. Giurgiuveanu este văzut prin ochii lui Felix: “un omuleţ
subţire şi puţin încovoiat…capul era atins de o calviţie totală…buzele erau întoarse afară şi galbene
de prea mult fumat.” Deşi are îndatorirea de a asigura existenţa Otiliei, bătrânul amână mereu
reglementarea situaţiei fetei, pentru că mania lui de a ţine banii e mai puternică.
În conturarea Otiliei, cel mai complex personaj al romanului, scriitorul foloseşte tehnica
modernă a perspectivelor multiple şi a observaţiei psihologice. Ea se reflectă diferit în cei din jurul
său. Personajele masculine văd în ea promisiunea erotică, în timp ce pentru personajele feminine este
o femeie uşuratică fără preocupări gospodăreşti. Chipul adolescentin al fetei este descris din
momentul sosirii lui Felix în casa unchiului său: “un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat de bucle,
căzând până pe umeri”. Prezenţa Otiliei înviorează şi luminează atmosfera lugubră a casei. Ea
răspândeşte în jurul ei graţie, inteligenţă, delicateţe. Amestec de copilărie şi adolescenţă, cu instinct
feminin sigur, naivă, are efecte tonice tulburătoare asupra lui Pascalopol. Firea năstruşnică, visătoare
şi imprevizibilă, tumultul tinereţii sunt cuceritoare. Vitalitatea, exuberanţa şi sinceritatea formează o
imagine pură, de un farmec aparte: îl târăşte în goană pe Felix prin curte, fluieră, dansează. Ea însăşi
se analizează cu luciditate: “sunt capricioasă, vreau să fiu liberă!...mă plictisesc repede, sufăr când
sunt contrariată.”
Titlul romanului şi finalul său exprimă esenţa dilematică a feminităţii, natura contradictorie a
sufletului omenesc. Construit în spirit clasic balzacian şi cu o viziune realistă, dar şi romantic prin
descrierea grandioasă a Bărăganului şi antiteza personajelor, romanul “Enigma Otiliei” asimilează
elemente ale romanului modern: complexitatea personajului feminin, introspecţia, fineţea,
luciditatea preciziei psihologice: interesul pentru psihologii contradictorii, tulburătoare şi derutante,
pentru involuţii şi degradări psihice, toate intră în sfera modernului.
Finalul romanului se încheie simetric, revine imaginea de la început: casa lui Costache
Giurgiuveanu, şi mai dezolantă, iar Felix reînvie în memorie cuvintele sale: “Aici nu stă nimeni” -
dezolant şi lugubru.
În opinia mea, “Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii române, o creaţie
originală, sinteză a clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice, moderne, tema şi
viziunea despre lume fiind bine reliefate.