“Dacia literară”

Este cea mai importanta aparitie publicistica, cu caracter literar din prima jumatate a
secolului al XIX- lea pentru ca prin ea se promoveaza estetica romantica si se imprima
astfel principala directie de evolutie a literaturii romane pana catre 1870.
Apare la 1 martie 1840 la Iasi, sub directia lui Mihail Kogalniceanu. In primul
numar al revistei este publicat un articol-program intitulat „Introductie” prin care se fac
cunoscute obiectivele revistei. (un articol-program este un tip special de articol, un fel de
„carte de vizita” a unei reviste). Este conceput chiar de Mihail Kogalniceanu.
In articol este explicat titlul revistei: redactia isi propune sa publice creatiile
originale ale scriitorilor talentati „de pe intreg cuprinsul vechii Dacii”, urmarindu-se in
felul acesta pregatirea unirii politice prin unificarea culturala.
PROMOVEAZA:
Inspiratia din istoria nationala. Kogalniceanu considera ca istoria romanilor ofera
destule exemple de fapte vitejesti si eroi legendari pentru ca scriitorii sa poata oferi
cititorilor modele de urmat.
Inspiratia din folclorul roman, care poate constitui un nesecat izvor, complet
neexploatat dar si din natura celor trei provincii romanesti pe care Kogalniceanu le
considera „destul de frumoase ca sa se gaseasca si la noi sujeturi de scris”. Natura va face
obiectul unor ample relatări de călătorie, ca “O primblare la munţi” sau “Balta Albă”, de
Vasile Alecsandri, “Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu ş. a. Elogiul
frumuseţilor patriei apare de asemenea în volumul “Pasteluri”, de V. Alecsandri.
Istoria este privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de
eliberare şi unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale. “Alexandru
Lăpuşneanul”, de C. Negruzzi, face parte dintr-un întreg ciclu de “Fragmente istorice” în
proză, în timp ce Alecsandri creează ample poeme eroice, ca “Dan, căpitan de plai”,
Dumbrava Roşie sau drame istorice ca “Despot-vodă”.
Combaterea traducerilor care formau cea mai mare parte a literaturii publicate si a
spectacolelor de teatru date de trupe ambulante: „traducerile nu fac o literatura
nationala”. Kogalniceanu atrage mai cu seama atentia asupra faptului ca cele mai multe
traduceri erau mediocre si sub mediocre. Urmarindu-se succesul rapid la publicare erau
facute traduceri din literatura occidentala, productii literare fara prea mare valoare
estetica. In plus, adaptarile si traducerile in limba romana erau prost realizate.
Combaterea imitatiei. Unii din scriitorii vremii imitau autorii francezi mai cu
seama, realizand creatii mediocre si sub-mediocre. Îngrijorat de sărăcia literaturii române,
ale cărei opere se puteau număra pe degete, Ion Heliade – Rădulescu lansase un apel
încurajator către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!” Interpretînd
îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o
literatură mediocră, adesea imitată după creaţii siropoase occidentale, pervertind gustul
public. M. Kogălniceanu avertizează asupra pericolului unei astfel de literaturi, care
elimină criteriul estetic;
Afirmarea unui spirit critic obiectiv in selectarea creatiilor ce aveau sa fie publicate
in revista.
Desi Dacia Literara a avut o viata extraordinar de scurta (3 numere), ea a fost
principalul indrumator estetic al perioadei pasoptiste. De numele revistei se leaga si doua
mari evenimente a istoriei culturale romane: aparitia nuvelei Alexandru Lapusneanu in
primul numar al revistei si debutul lui Vasile Alecsandri in al treilea numar al revistei cu
nuvela romantica „Buchetiera de la Florenta”.