Perioada pașoptistă- revista Dacia literară

Publicația „Dacia literară” a apărut la Iași, în 1840, sub redacția lui Mihail
Kogălniceanu. Aceasta situează proiectul „Dacia literară” în descendența unor inițiative
publiciste demne de laudă: „Curierul românesc” (1829) în Țara Românească; „Albina
românească” (1829) în Moldova și „Foaia pentru minte, inimă și literatură” (1838) în
Transilvania. Deși recunoaște meritele acestor publicații, Kogălniceanu semnalează două
deficiențe majore care le reduc puterea de influență: canotarea într-un provincialism limitativ
și insistența asupra evenimentelor politice în detrimentul aspectelor culturale. Astfel,
preluând câștigurile celorlalte producții românești, „Dacia literară” se dorește a fi „un
repertoriu general a literaturii românești”, care să umple un gol real în sfera culturii
autohtone: o publicație dedicată exclusiv problemelor intelectuale. Scopul noii reviste este de
a crea o unitate etnică, lingvistică și teritorială prin intermediul culturii, așa cum sugerează și
titlul: Dacia, reprezintă o utopie națională- tărâm străvechi, simbol al unității teritoriale și
libertății de exprimare. Programul revistei orientează literatura timpului; în cele trei numere
apărute, se publică opere ale celor mai valoroși scriitori ai vremii: Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Grigore Alexandrescu etc, dar direcția imprimată se reflectă în toată literatura
epocii.
Constituirea deplină a romantismului pașoptist a fost marcată de programul teoretic
„Introducție”, redat de Mihail Kogălniceanu. Publicat în primul număr al revistei, articolul-
program reprezintă manifestul literar al romantismului românesc. Una dintre cele mai
importante idei susținute de Mihail Kogălniceanu era necesitatea combaterii imitației: „Dorul
imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă, pentru că omoară în noi duhul național. Pentru
cei de la Dacia literară „traducțiile nu fac … o literatură. Încurajarea producțiilor literare
originale, având ca potențial folclorul și istoria națională, peisajul natural și social al țării era
o consecință logică a denunțării imitației: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele
noastre țării sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice
pentru ca să putem găsi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru această trebuință, să ne
împrumutăm de la alte nații.” Promovarea unității culturale anunță un ideal politic în
consonanță cu titlul revistei, sugerând unitatea tuturor provinciilor: Revista Dacia literară se
voia a fi o „foaie românească”, așadar, care „părăsind politica, s-ar îndeletnici numai cu
literatură pentru toți.” Există, de altfel, o rubrică intitulată „Telegraful Daciei”, care rezuma și
aprecia tot ce se scria în provinciile românești. Mihail Kogălniceanu anunță. De asemenea,
necesitatea unei critici obiective. Se introducea criteriul estetic în evaluarea operei de artă,
punând bazele unei critici literare obiective ce anunță principiile lui Titu Maiorescu.
Kogălniceanu își susține intenția de a face din Dacia literară „un repertoriu literar al literaturii
româneștii”, prin cele patru puncte ale articolului-program ce vizează: întemeierea spiritului
critic în literatura română, idealul de realizare a unității limbii și literaturii române,
combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre și promovarea unei literaturi originale,
aspecte descrise pe larg anterior.
Nuvela „Alexandru Lăpușneanul” a lui Costache Negruzzi răspunde, fără îndoială
unui program artistic de sorginte romantică, formulat de Mihail Kogălniceanu în
„Introducție” la Dacia literară, încurajând criticismul obiectiv, replierea pe elementul
specific, național, având ca surse folclorul, istoria sau peisajele pitorești autohtone. Publicată
în primul număr al revistei, Dacia literară, la 30 ianuarie 1840. Acesta sintetizează o structură
clasică, riguroasă, mizând pe mottourile semnificative , eroi definibili în antiteză, cuplabil
angelic-demonic (asociați cu elemente de recuzită romantică, precum otrava sau pumnalul),

1
dar și scene realiste, de psihologie a maselor. Din punct de vedere al conținutului, nuvela
„Alexandru Lăpușneanul” se încadrează în seria celor romantice de inspirație istorică. Cele
mai importante puncte de reper pentru încadrarea nuvelei în curentul romantic ar fi: tema
istorică a nuvelei, evocarea personajului excepțional în situații excepționale, recuzita
romantică: otravă, pumnalele, replicile memorabile. Titlul nuvelei are sens denotativ și indică
numele protagonistului. Tema centrală a nuvelei o constituie evocarea unei perioade
zbuciumate din istoria Moldovei, cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpușneanul, în care
se evidențiază lupta pentru impunerea autorității domnitorului. Tema este completată de
motivul victimei devenite călău, asociabil crezul eticist al autorului. Naratorul este obiectiv,
narațiunea se face la persoana a III-a. Perspectiva narativă este „din spate”, adică naratorul
știe mai multe decât personajele. Nuvela are o structură clasică, simetrică, echilibrată,
alcătuită din patru părți, ce pot exista de sine stătător, având câte un subiect propriu. Aproape
fiecare secțiune cuprinde câte un moment al subiectului și este precedată de un motto. Prima
parte cuprinde expozițiunea și intriga și are ca motto avertismentul voievodului- „Dacă voi nu
mă vreți, eu vă vreu…”. Tabloul al doilea surprinde relația foarte tensionată dintre domnitor
și doamna Ruxandra, iar mottoul reprezintă avertismentul pe care o văduvă de boier decapitat
i-l adresează doamnei, pentru că nu ia atitudine față de crimele soțului ei: „Ai să dai samă,
doamnă!” Desfășurarea acțiunii se continuă și în partea a treia, pregătind punctul culminant
ce surprinde doua momente înfiorătoare: ucidere celor 47 de boieri și aruncarea lui Moțoc în
sânul mulțimii revoltate: „Capul lui Moțoc vrem” este mottoul acestui tablou. Ultimul capitol
surprinde deznodământul textului: moartea tiranului prin otrăvire. Domnitorul bolnav este
călugărit înainte de moare, dar când își revine, el amenință că-i va ucide pe toți. Cuvintele
sale: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”, devin mottoul acestei părți.
Personalitatea lui Lăpușneanul este una puternică și bine conturată, evidențiindu-se prin
calități (diplomat, inteligent) și defecte (viclenie, dorința de răzbunare).
Opinia mea este că deși nu s-au autointitulat „romantici”, cei de la Dacia literară au
reprezentat prin replierea pe elementul specific, autohton, promovarea originalității, având ca
resorturi istoria și folclorul, suflul epocii lor, pașoptiste, romantice. Revista Dacia literară a
fost prima tribună literară de prestigiu, punând bazele unei direcții naționale în cultură, fiind
punct de plecare pentru mișcările tradiționaliste ulterioare cum ar fi sămănătorismul,
poporanismul, gândirismul.