Sunteți pe pagina 1din 2

Ideologia promovată de revista Dacia literară, aşa cum se

reflectă aceasta într-o operă literară studiată.

1. Contextul apariţiei.
Perioada paşoptistă 1830-1860 se caracterizează printr-o puternică manifestare a conştiinţei
naţionale, în toate provinciile româneşti. Momente istorice cruciale precum Revoluţia de la 1848 şi
Unirea de la 1859 devin puncte de reper pentru o literatură de profundă inspiraţie patriotică. În 1829, la
Iaşi, apare ,,Albina românească” a lui Gheorghe Asachi, iar la Bucureşti, ,,Curierul românesc”, sub
conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, apoi tot mai multe reviste, în tot spaţiul românesc. Scopul
prioritar al revistelor era atragerea tinerelor talente către creaţia literară autohtonă.
Revista care impune pentru prima dată un program substanţial pentru crearea unei literaturi
naţionale, este ,,Dacia literară”, apărută la Iaşi, în anul 1840, sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu.

2. Articolul ,,Introducţie”. Linii directoare.


În articolul-program ,,Introducţie”, publicat în primul număr al revistei, Kogălniceanu solicită
colaborarea scriitorilor din toate provinciile româneşti, cu scrieri originale. În felul acesta, ,,Dacia
literară” avea să devină ,,un repertoriu general al literaturei româneşti”, o oglindă în care se vor
vedea ,,scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni, bucovineni, fiştecarele cu ideile sale, cu limba
sa, cu chipul său”. Ca urmare, revista promovează unitatea limbii şi a literaturii române.
Mentorul revistei promovează spiritul critic în aprecierea valorii operelor literare, căutând
criterii obiective de apreciere: Critica noastră va fi nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana.
Condamnând abuzul de traduceri şi imitaţia ce devenise o manie primejdioasă, pentru că
omoară în noi duhul naţional, Kogălniceanu atrage atenţia asupra necesităţii creării unei literaturi
naţionale prin stimularea scrierilor originale. În opinia sa, o literatură originală trebuie să oglindească
realităţile româneşti. De aceea, cărturarul adresează scriitorilor îndemnul de a se inspira din istoria
patriei, care are destule fapte eroice, din tradiţiile şi obiceiurile poporului, destul de pitoreşti şi poetice,
precum şi din frumuseţile peisajului frumoaselor noastre ţări.

3. Stabilirea unei relaţii între ideile identificate în programul revistei şi o operă literară
studiată.
Mergând pe ideea reflectării în opera literară a istoriei naţionale, Costache Negruzzi scrie
nuvela istorică şi romantică ,,Alexandru Lăpuşneanul”, publicată în acelaşi prim număr al revistei
,,Dacia literară”. Apartenenţa nuvelei la romantism se justifică prin tematica istorică, prin construcţia
antitetică a personajelor, prin zugrăvirea culorii locale, prin preferinţa pentru senzaţional.
Nuvela conturează o pagină însângerată a istoriei secolului al XVI-lea, în Moldova, epocă în
care luptele pentru putere între marii boieri, sprijiniţi de imperiile vecine, permit unui tiran să
ajungă la tron.
O secvenţă reprezentativă pentru tema nuvelei, se regăseşte chiar în primul capitol. Lăpuşneanul
se întoarce în Moldova, cu gând să-l ,,izgonească pre răpitorul Tomşa”. În apropierea Tecucilor, este
întâmpinat de solia boierească trimisă de Tomşa, care încearcă să-l întoarcă din drum. Înfuriat de
vorbele vornicului Moţoc, cu ochii ,,scânteind ca un fulger”, Lăpuşneanul îşi impune cu autoritate
voinţa, fără să accepte niciun compromis: ,,Să mă-ntorc? Mai degrabă-şi va întoarce Dunărea cursul
îndărăpt.” Lăpuşneanul se arată dârz în hotărârea lui de a reveni la tronul Moldovei, ameninţând pe cei
care i se împotrivesc; este ,,înger şi demon” în raport cu doamna Ruxanda, disimulat cu boierii pentru a
se răzbuna, bun manipulator al mulţimii de partea căreia se preface că este, dându-i-l pe Moţoc, cei
proşti dar mulţi neînţelegând că beneficiarul dărilor şi birurilor este, de fapt, domnitorul.
O altă scenă ilustrativă se regăseşte în punctul culminant al nuvelei. În urma măcelului de la
palat, ,,gloata” se adunase la curte, ,,fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea”. La porunca lui
Lăpuşneanul, armaşul soseşte să le asculte revendicările. Oamenii sunt sărăciţi, jefuiţi de boieri şi
consideră că cel care trebuie să plătească este vornicul Moţoc. La văicărelile vornicului, Lăpuşneanul
răspunde cu dispreţ, considerând că trebuie să facă dreptate poporului. Târât de oamenii domnitorului,
Moţoc ,,răcnea cât putea, vrând să se împotrivească”, alunecând pe lespezile pline de sânge ale
palatului. Îmbrâncit în mulţime, boierul căzu ,,în braţele idrei acestei cu multe capete, care într-o
clipală îl făcu bucăţi”.
Nuvela narează cronologic întâmplări şi evenimente petrecute de-a lungul a şase ani, în
Moldova medievală, în timpul celei de a doua domnii a voievodului titular. În numai patru capitole
acţiunea se va petrece în spaţii diferite, la Tecuci, în cetatea domnească, la mitropolie, la palat şi în
cetatea Hotinului.
Tendinţa nuvelei este aceea de obiectivare, graţie unui narator omniscient. Negruzzi dezvoltă un
nucleu narativ din cronica lui Grigore Ureche, aruncând asupra istoriei un ochi rece şi aparent
inflexibil.
Construită pe principiul romantic al antitezei, nuvela ilustrează ideea instabilităţii istoriei şi a
deşertăciunii măririlor, urmărind destinul sinuos al protagonistului pe fundalul unei epoci frământate.
Negruzzi aduce în centrul atenţiei un antimodel de conducător, ca un avertisment adresat
contemporanilor, într-o perioadă de efervescenţă revoluţionară.