ALEXANDRU LAPUSNEANUL

COSTACHE NEGRUZZI
DACIA LITERARA
Perioada cuprinsa intre 1830 si 1860, in care s-a desfasurat o intense activitate culturala, este cunoscuta in
literature sub denumirea de epoca pasoptista. Pasoptismul are o deosebita contributie la dezvoltarea intregii
societati romanesti, depinzand de un eveniment istoric marcant: Revolutia de la 1848.
Aceasta perioada are meritul de a implementa scrisul in romana, prin aparitia primelor reviste de raspandire a
culturii romane: “Curierul romanesc”- Ion Heliade-Radulescu, “Albina romaneasca”- Gheorghe Asachi, “Gazeta
de Transilvania”- George Baritiu.
Principalul deziderat al miscarii este reprezentat de dorinta comuna a oamenilor de cultura de a dezvolta o
literature a tuturor romanilor, exprimata in limba nationala, aspirand in vederea realizarii unitatii culturale, care
precede unitatea nationala. Scrierile acestei epoci marcheaza inceputul manifestarii romantismului, intr-o
maniera specifica, denumita preromantism, realizandu-se astfel o punte importanta catre universalitate.
La 30 ianuarie 1840 apare la Iasi revista “Dacia literara”, sub indrumarea lui Mihail Kogalniceanu. Ea isi doreste
a fi o publicatie literar-artistica in scopul promovarii tinerelor talente si care sa impuna norme de departajare
pentru creatiile literare exitente. Prin intermediul acestei reviste, Kogalniceanu indreapta pe cai noi literatura
romana, facilitand aparitia curentului national-popular, o forma particulara, autohtona a romantismului.
Primul numar al revistei debuteaza cu articolul-program intitulat “Introductie”, semnat de Kogalniceanu.
Autorul subliniaza, mai intai, aportul valoros la dezvoltarea culturii si literaturii, al ziarelor “Curierul
romanesc”(Tara Romaneasca) si “Albina romaneasca”(Moldova) si al suplimentului “Foaie pentru minte, inima
si literatura”(Transilvania), dar spune el “tustrele au mai mult sau mai putin o colora locala”. Era deci necesara
aparitia unei reviste care sa se indeletniceasca “numai cu literature nationala […] fie din orice parte a Daciei”.
In continuare, Kogalniceanu fixeaza principalele coordinate pe care se bazeaza revista. In primul rand, sustin
cresterea interesului pentru o literature bazata pe “compuneri originale”, alcatuita din creatii romanesti, “fie
din orice parte a Daciei, numai sa fie bune”, incuranjand astfel toti scriitorii din regiunile romanesti.
Revista lupta pentru unitatea de limba si literature pentru toti romanii. De asemenea, combate unitatile din alte
literature, pentru ca “dorul imitatiei s-au facut la noi o manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul
national”; condamna, de asemenea, traducerile mediocre: “traductiile nu fac o literatura”, “ci sunt ucigatoare a
gustului original”.
Din nevoia acuta de originalitate, autorul sugereaza bogate surse de inspiratie autohtone: trecutul , folclorul,
natura. O idee importanta detinuta de Kogalniceanu enunta prinicipiul de baza al ciriticii literare, valorificat
ulterior, si anume necesitatea unei forme obiective in interpretarea creatiilor artistice.
Desi existenta revistei a fost scurta fiindca in august 1840, printr-o “inalta hotarare”, a fost suprimata datorita
atitudinii democratice, antifeudale, ea a trait in continuare in costiinta urmasilor, promovand opera originale
create de scriitori consacrati, precum Alecsandri, Grigore Alecsandescu, Negruzzi si constituind o etapa
importanta a inceputului literaturii romanesti.
Costache Negruzzi face parte din perioada pasoptista a literaturii, remarcandu-se, in special, prin proiectarea
unei prime epopei nationale, “Stefaniada”, din care a aparut doar un singur poem, si prin capodopera sa, prima
nuvela istorica romaneasca, “Alexandru Lapusneanul”, apreciata atat pentru tema abordata, cat si pentru
calitatile artistice deosebite.
Nuvela este publicata in primul numar al revistei “Dacia literara”, la 30 ianuarie 1840, respectand intocmai
dezideratele enuntate de Kogalniceanu in “Introductie”-articolul programatic al revistei.
Izvoarele istorice ale scrierii se afla in cronici, anume “Letopisetul Tarii Moldovei” in care consemneaza despre
domnitorii Grigore Ureche si Miron Costin, dar si in culegerea de legend “O sama de cuvinte” de Ioan Neculce.
Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu un fir narativ central la care participa personaje relativ putin
care pun in evidenta evolutia protagonistului, personaj complex, puternic individualizat. Caracterul istoric este
conferit de sursa de inspiratie, prin evocarea unor date, locuri, personalitati cu existenta reala, pe care insa
autorul le transpune intr-un context care evidentiaza propria sa viziune asupra lor.
“Alexandru Lapusneanul” se incadreaza acestei specii literare, fiind produsul unei literaruri preromantice
romanesti prin tema ei, prin constructia personajelor si prin zugravirea verosimila a culorii locale.
Titlul este reprezentat de numele personajului principal, articulat, fiind un archaism morfologic, astfel se confera
culoare locala textului.
Nuvela are ca tema istoria, scriitorul prezentand artistic o perioada agitate pentru Moldova, fixata temporal la
mijlocul secolului al XVI-lea, dominata de personalitatea puternica a unui domnitor crud, care a lasat amprente
adanci asupra constiintei poporului sau. Timpul si spatiul actiunii sunt bine precizate, cee ace confera caracter
verosimil scrierii.
Din punctul de vedere al perspective narrative, scrierea se remarca prin obiectivitate, naratorul este omniscient
si prezinta evenimentele sobru, detasat, la persoana a III-a: insereaza totusi marci ale subiectivitatii, dintre care
se remarca epitetele dezaprobatoare: “marsavul curtean”, “miselul boier”, “uratul caracter”.
Naratiunea se desfasoara linear prin inlantuirea secventelor narrative, in ordine cronologica. In cee ace priveste
modurile de expunere, predomina dialogul, care dramatizeaza actiunea, oferind, indirect, informatii asupra
personajelor si inaintand actiunea. Naratiunea si descrierea au o pondere mai mica in econimia textului; se
remarca totusi relatarea faptelor intreprinse de personaj la venirea la domnie, dar si pauzele descriptive, prin
care se individualizeaza personajele prin detalii sau se prezinta amanunte semnificative despre vestimentatie
sau despre locatii reale, cum ar fi cetatea Hotinului.
Din punct de vedere compozitional, nuvela are 4 capitole, care corespund momentelor subiectului, construite
asmenea actelor unei drame, remarcandu-se rigurozitatea formala de factura clasica, fiecare dintre ele purtand
un motto semnificativ care enunta concentrate ideea centrala a capitolului: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”,
“Ai sa dai sama, doamna!...”, “Capul lui Motoc vrem…”, “De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu…”.
Capitolul I cuprinde expozitiunea(intoarcerea lui Lapusneanul la tronul Moldovei, in 1564, in fruntea unei armate
turcesti si intalnirea cu solia formata din cei 4 boieri trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc, Stroici) si
intriga(hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de rabzunare fata de boierii tradatori).
Capitolul al II-lea corespune desfasurarii actiunii si cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea
tronului de Lapusneanu: fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea Cetatilor, desfiintarea armatei pamantene,
confiscarea averilor boieresti, uciderea unor boieri, interventia doameni Ruxanda pe langa domnitor pentru a
inceta omorurile si promisiunea pe care acesta i-o face.
Capitolul al III-lea contine mai multe scene romantic, prin caracterul memorabil sau exceptional: participarea si
discursul domnitorului la slujba religioasa de la mitropolie, ospatul de la palat si uciderea celor 47 de boieri,
omorarea lui Motoc de multimea revoltata(punctul culminant).
In capitolul al IV-lea, este infatisat deznodamantul, moartea tiranului prin otravire. Dupa patru ani de la
cumplitele evenimente, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului. Bolnav de friguri, domnitorul este calugarit,
dupa obiceiul vremii. Deoarece cand isi revine, ameninta sa ii ucida pe toti, Ruxanda accepta sfatul boierilor de
a-l otravi.
In ceea ce priveste constructia personajelor, se remarca individualizarea lor prin detalii semnificative. Personajul
principal este Alexandru Lapusneanul, surprins incepand cu venirea pentru recuperarea tronului, pana la
moartea sa inevitabila. Celelalte personaje secundare graviteaza in jurul lui: doamna Ruxanda, tipul angelic,
boierii, dintre care se remarca cei 4 care formeaza delegatia rasculata impotriva domnitorului, personajul
colectiv, multimea, surprinsa prin detalii realiste, de natura psihologica, si Mitropolitul Teofan.
Personajul principal, Alexandru Lapusneanul, intruchipeaza tipul demonului, personaj exceptional surprins in
imprejurari deosebite, de factura romantic. Portretul sau este minutios construit, personalitatea sa remarcandu-
se prin defecte majore, dar si prin calitati, puse insa in slujba raului.
Trasatura sa dominanta este setea nestavilita de putere care subordoneaza toate actiunile sale pe parcursul
nuvelei, dublata de o dorinta care depaseste sfera umanului, aceea de a se razbuna pe boierii care l-au privat,
prin uneltiri, de pozitia sociala pe care e convins ca o merita cu prisosinta.
In ceea ce priveste limbajul prozei narative, se observa prezenta
arhaismelor(“spahii”,”vornic”,”spatar”,”pre”,”prosti”,”junghi”) si utilizarea regionalismelor(“pana”,”septe”)
prin care este conturata culoarea locala a textului. Stilul este concis, sobru, simplu, folosind putine mijloace
artistice.
Nuvela lui Negruzzi, in particular, ca si literature pasoptista, in general, se constituie ca o temelie solida a artei
literare romanesti, anticipand marile creatii romantice. Punctele de reper formulate de Kogalniceanu au
menirea de a institui o forma de manifestare a imaginatiei creatoare cu specific autohton si deschidere catre
universalitate.