DACIA LITERARĂ>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>EPOCA PAŞOPTISTĂ

Dacia literară apare în contextul în care românii își doreau unirea. Ţările Române erau conduse de domni numiţi din afara ţării:
Alexandru Ghica (1834 – 1842) în Ţara Românească şi Mihail Sturza (1834 – 1849) în Moldova. Nu au fost domnitori răi, dar au
fost prea supuşi puterii ruseşti. Ardealul se supunea Curţii de la Viena. Unirea Moldovei cu Țara Românească s-a realizat la 24
ianuarie 1859, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mihail Kogalniceanu, prim-ministru în timpul acestei domnii, și-a propus
unirea culturala a românilor din principate, dacă cea politică înca nu era posibilă. A fost un important om de cultură: scriitor,
traducător, publicist, tipograf şi director de teatru care a învăţat în Franţa, dar şi în Germania, dar a mărturisit că N-aş schimba
săraca Moldovă pe întâiul tron al lumii. Moldovean m-am născut, moldovean voi să mor. Profesor de istorie la Universitatea
înfiinţată de Mihail Sturza este obligat să întrerupă cursurile din ordinul ţarului datorită naţionalismului său.
Dacia literară este cea mai importantă revistă paşoptistă, condusă de Mihail Kogălniceanu. Apare la 30 ianuarie 1840. Numele
revistei conține substantivul Dacia, referindu-se la acel întreg, acel vechi spaţiu istoric spart acum în mai multe bucăţi şi pe care
îndrumătorii culturali din Principate şi din Ardeal ar trebui, prin eforturile lor, să-l recompună.
Introducție este manifest literar al romantismului românesc. Articolul apare în primul număr al revistei Dacia literară.
Manifestul literar este un text cu valoare de document pentru începutul unui curent sau mişcări literare, prin care se afirmă o nouă
concepţie cu privire la literatură. Introducţia inaugurează curentul romantic şi afirmă necesitatea unei literaturi originale. Apare
aproape sincron cu manifescul curentului romantic european, prefaţa la drama Cromwell de V. Hugo.
În acest articol, Mihail Kogălniceanu combate colora locală a celor trei reviste: Curierul românesc de la Bucureşti, scos de Ion
Heliade Rădulescu; Foaie pentru minte, inimă şi literatură, supliment literar al Gazetei de Transilvania, ce apărea sub conducerea
lui I. Bariţ; Albina românească condusă la Iaşi de Gh. Asachi. De asemenea combate scandalul, imitaţia, manie primejdioasă care
omoară în noi duhul naţional și traducerile proaste din alte limbi; Traducţiile însă nu fac o literatură, ele fiind manie ucigătoare a
gustului original. În schimb, urmărește promovarea literaturii române indiferent de unde provin scriitorii: foaia noastră va fi un
repertoriu general a literaturii româneşti, în carele, ca într-o oglindă se vor vede scriitori moldoveni, munteni, ardeleni, bănăţeni,
bucovineni, fieştecarele cu ideile sale, cu limba sa, cu tipul său. Introduce spiritul critic, element nou, revoluţionar pentru acea
epocă. Heliade însuşi scrisese, cu numai trei ani înainte: Nu e vremea de critică, copii, e vremea de scris şi scriţi cât veţi putea şi
cum veţi putea. Critica va fi la adresa literaturii, nu a persoanei, a scriitorului: vom critica cartea iar nu persoana. Moralul, adică
ceea ce e bun şi de valoare, va fi un criteriu de selecţie. Susține pacea, buna înţelegere, ca Românii să aibă o limbă şi o literatură
pentru toţi, formarea unei literaturi originale. Istoria românilor ar trebui să fie un izvor de inspiraţie suficient pentru a face o
literatură românească.
Idei romantice regăsite în acest articol sunt combaterea imitaţiilor şi a traducerilor; prin această recomandare se urmărea idealul
romantic al creării unei literaturi inspirate din realităţile naţionale, crearea unei literaturi naţionale inspirate din istoria patriei
(istoria noastră are destule fapte eroice ), din frumuseţile naturii ( frumoasele noastre ţări sunt destul de mari...) şi din obiceiurile
populare (obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice ca să putem găsi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru
aceasta trebuinţă să ne împrumutăm de la alte naţii), realizarea unei critici obiective.

Nuvela Alexandru Lăpușneanul de Costache Negruzzi concentrează în paginile ei cei cinci ani ai celei de-a doua domnii a lui
Alexandru Lăpuşneanul (1564 – 1569). De asemenea, scriitorul conturează imaginea domnitorului tiran, absolutist. Negruzzi se
inspiră din cronicile lui Gr. Ureche şi M. Costin, dar şi din legendele lui Ion Neculce. Pe lângă detaliile preluate din Letopiseţul
Tării Moldovei, el introduce unele elemente fictive din necesităţi artistice. Nuvela apare în primul număr al revistei „Dacia literară”
și urmează cu fidelitate recomandările de factură romantică ale pașoptiștilor. Este o nuvelă romantică prin tema de inspirație
istorică, personaje exceptionale în situații excepționale, construite în antiteză (blândeţea doamnei şi cruzimea domnitorului), gesturi
spectaculoase si replici devenite celebre.
Două exemple pentru romantism sunt replica memorabilă rostită de voievod ,,Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu..." la întâlnirea lui
cu solia boierilor şi situația excepțională, precum scena uciderii celor 47 de boieri, ilustrativă pentru cruzimea tiranului medieval.
Alexandru Lăpușneanul este personajul principal, masculin, individual, complex prin problematica pe care o propune
și romantic prin ilustrarea tipologiei conducătorului nemilos care acționează în situații excepționale. Acest personaj își are
rădăcinile în istoria Moldovei, fapt care îi asigură credibilitatea. Trăsăturile îi sunt evidențiate prin intermediul caracterizării directe
și indirecte, dar și prin autocaracterizare. Prin metoda caracterizării directe, naratorul conturează aspectul fizic al personajului, cu
alte cuvinte, vestimentația specifică unei personalități de rangul său: „era îmbrăcat cu toată pompa domnească. Purta coroana
Paleologilor și peste dulama poloneză de catifea stacojie, avea căbăniță turcească.”. Aflat în biserică, Lăpușneanul își afirmă
superioritatea față de supușii săi veniți la slujbă, prin măreția pe care o inspiră hainele domnești. 

1|Dacia literară
 Încă din primul capitol al nuvelei putem observa faptul că Lăpușneanul este un domnitor ambițios și perseverent, el răspunzând
ferm celor patru boieri (Motoc, Veverita, Stroici si Spancioc) care, pentru a-l descuraja și a-l întoarce din drum, i-au spus că nu este
dorit de popor: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu…”. Neînfricat și răzbunător, Lăpușneanul le promite acestora că vor plăti pentru
trădarea din prima sa domnie, din cauza căreia și-a pierdut tronul. Urcat din nou pe scaunul de domnitor, Lăpușneanul își pune în
aplicare planul de răzbunare și, dând dovadă de violență și viclenie, omoară boierii la cea mai mică nemulțumire și confiscă
bunurile acestora, lăsându-i astfel fără putere. Astfel, se prefigurează conflictul central al nuvelei – de natură politică – dintre domn
și boieri. 

Trăsătura dominantă a domnitorului este cruzimea, aceasta fiind observabilă într-o serie de situații excepționale. Un procedeu
specific romantismului, care evidențiază trăsăturile negative ale domnitorului, este antiteza. Aceasta conturează opoziția dintre
însușirile protagonistului și cele ale doamnei Ruxanda, soția sa. Astfel, spre deosebire de doamna Ruxanda, care dă dovadă de
altruism și bunătate, cerându-i soțului său încetarea crimelor, Lăpușneanul este fals și nemilos.

Identificăm în nuvelă scene tipic romantice: piramida din capetele boierilor, otrăvirea, motive tipic romantice (motivul exploatării
ţăranilor de către boieri şi stat), descrierea cetăţii Hotinului, a vestimentaţiei domnitorului şi a Ruxandei și folosirea arhaismelor
pentru redarea culorii locale. În cel de-al treilea capitol, punctul culminant, deși le spune boierilor că îi pare rău pentru crimele
comise, Lăpușneanul îi invită la un ospăț de împăcare la palat și îi ucide mișelește. De asemenea, se răzbună și pe Moțoc,
aruncându-l mulțimii revoltate, motto-ul „Capul lui Moţoc vrem…” ilustrând faptul că Moțoc devenise țap ispășitor pentru
nedreptățile comise. Ulterior, Lăpușneanul ordonă decapitarea celor patruzeci și șapte de boieri uciși, formând din capetele acestora
o piramidă. Chemată pentru a fi „lecuită de frică”, doamna Ruxanda leșină la vederea piramidei.

În ultimul capitol, cel de-al patrulea, deznodamandul, întâmplările au loc după patru ani de la măcelul boierilor. Bolnav fiind,
într-un moment în care își pierde luciditatea, domnitorul cere să fie călugărit. Revenindu-și în fire, îi amenință pe cei prezenți,
replica devenind motto-ul ultimului capitol: „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu…”. Speriată, doamna Ruxanda este
convinsă de boierii Spancioc și Stroici că otrăvirea domnitorului este singura soluție. Astfel, domnitorul, chinuit de dureri, moare
otrăvit, fapt care marchează sfârșitul nuvelei.

Asadar, nuvela lui Costache Negruzzi prezintă un episod din istoria Moldovei de la mijlocul secolului al XVI-lea, conturând
faptele crude ale unui conducător barbar.

Așadar, consider ca literatura pașoptistă reprezintă începutul literaturii române moderne. Literatura paşoptistă este creată în
spiritul esteticii romantice. Scriitorii români sunt educaţi în Occident şi sunt influenţaţi de ideile Apusului. Se încearcă, pentru
prima oară la noi, o sincronizare cu literatura din Europa occidentală. Romantismul coexistă cu clasicismul. Se remarcă prin
descoperirea folclorului și dezvoltarea temelor patriotice şi sociale. Ca specii în epocă sunt preferate: meditaţia istorică în versuri
(V.Cârlova, Gr. Alexandrescu), nuvela istorică (C.Negruzzi), poemul istoric (C.Negruzzi, V. Alecsandri), legendele istorice
(D.Bolintineanu).

2|Dacia literară