Dacia literara

Perioada pasoptista (1830 - 1860) este scena unor evenimente decisive pentru
soarta natiunii noastre (Revolutia de la 1848, Unirea Principatelor), un rol tot mai
important in cadrul vietii spirituale ocupandu-l literature, care incepe sa se diferentieze
treptat de celelalte domenii ale activitatii culturale. Totusi, personalitati importante ale
epocii (Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Dimitrie
Bolintineanu, Alecu Russo, Ion Ghica) sunt in primul rand luptatori pentru crearea unei
constiinte nationale puternice in randul romanilor si numai in al doilea rand scriitori.
Preocupati de probleme ideologice si implicati in viata politica, scriitorii pasoptisti adopta
o pozitie comuna in domeniul cultural. Un rol esential in stabilirea unei directii unitare
revine celor trei reviste influente ale epocii: ,,Dacia literara”, ,,Propasirea” si ,,Romania
literara”.

Marele eveniment publicistic al anului 1840 este aparitia, la Iasi, a revistei ,,Dacia
literara”, sub redactia lui Mihail Kogalniceanu, in colaborare cu Vasile Alecsandri si
Costache Negruzzi. Desi cenzura a suprimat revista dupa numai trei numere,
programul enuntat in paginile ei a corespuns atat de precis aspiratiilor momentului incat
s-a fixat in constiinta publica si a devenit linie directoare pentru evolutia literaturii
romane.

Ca mentor al generatiei pasoptiste, Kogalniceanu publica in primul numar

articolul-program ,,Introductie”, considerat manifestul literar al romantismului
romanesc. Articolul debuteaza cu un omagiu adus initiatorilor presei romanesti (Heliade
Radulescu si Gheorghe Asachi) si bcu exprimarea intentiei de a le duce mai departe
opera, intregindu-le preocuparile, dar evitandu-le erorile. Revista isi propune, dupa cum
o arata si titlul ei simbolic, sa se adreseze locuitorilor din toate provinciile romanesti si sa
devina astfel "un repertoriu general al literaturii romanesti".

Marele merit al revistei consta in promovarea sustinuta a directiei nationale si

populare in literatura. Daca predecesorii incurajasera deopotriva creatiile originale si
traducerile, ,,Dacia literara” afirma ca originalitatea este ,,insusirea cea mai pretioasa a
unei literaturi” si descurajeaza imitatiile, care ,,omoara in noi duhul national”. Punctul de
vedere al lui Kogalniceanu este ferm: ,,Traductiile nu fac o literatura”. Aceasta pozitie nu
implica refuzul total, ci atrage atentia asupra abuzurilor si asupra ,,maniei primejdioase”
de a imita, fara discernamant, literatura occidentala.

Direct legat de dezvoltarea romantismului romanesc este apelul adresat

scriitorilor de a se inspira din literatura autohtona, indicandu-le sursele principale:
istoria, natura si tezaurul culturii populare.

Un alt punct programatic precizeaza ca revista va lupta pentru constituirea unei

limbi si a unei literaturi comune tuturor romanilor si insista asupra instituirii unei
atitudini critice obiective si constructive: ,,Critica noastra va fi nepartinitoare; vom critica
cartea, iar nu persoana”.

Publicata in primul numar al ,,Daciei literare”, nuvela ,,Alexandru Lapusneanul” de

Costache Negruzzi vine perfect in intampinarea programului revistei, cel putin in doua
puncte ale acestuia: cel referitor la promovarea unei literaturi originale si cel ce
recomanda subiecte autohtone de inspiratie.

Materialul este preluat din cronica lui Grigore Ureche si din Miron Costin.
Aceasta nu inseamna insa copiere servila sau subordonare fata de conceptia autorilor
prelucrati. Pentru Negruzzi, literatura nu trebuie sa fie conforma cu realitatea, ci cu
propria sa viziune asupra acesteia, care e o viziune romantica. Limitele acesteia sunt ale
verosimilului artistic si mai putin ale adevarului istoric.

Tema nuvelei este istorica: perioada medievala moldoveana, politica de ingradire

a marii boierimi de catre domnitor si ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din
istoria Moldovei, in timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu.

Titlul il situeaza in centrul naratiunii pe protagonist si evidentiaza personalitatea

puternica a acestuia, exceptional prin hotararea si cruzimea sa. Forma articulata a
numelui da culoare epocii, fiind un arhaism morfologic.

Perspectiva narativa este obiectiva, iar naratiunea la persoana a III-a aminteste,

prin concizie, de relatarea cronicarilor. Naratorul omniscient, omniprezent, sobru,
detasat intervine rareori prin epitetele de caracterizare, prin care precizeaza ipostazele
personajului (,,tiranul”, ,,bolnavul”).
 Opera este alcatuita din 4 capitole, bine definite, relativ independente, fiecare
incepand cu o secventa rezumativa. Titlurile capitolelor sunt formate din 4 replici ce
subliniaza ideea fiecaruia. Primul motto, ,,Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…” este
preluat din cronica si fixeaza intriga (conflictul politic). Al doilea motto, ,,Ai sa dai
sama, Doamna!...” este replica unei vaduve si anunta conflictul moral al doamnei
Ruxanda. ,,Capul lui Motoc vrem…”, al treilea titlu, reprezinta strigatul multimii
determinat de conflictul social dintre boierime si popor. ,,De ma voi scula, pre multi am sa
popesc si eu…” este ultimul motto, preluat din cronica si sugereaza setea de razbunare si
conflictul interior dintre vointa si neputinta.

Primul capitol cuprinde expozitiunea (intoarcerea lui Alexandru Lapusneanul la

tronul Moldovei si intalnirea cu cei patru boieri) si intriga (dorinta de razbunare fata de
boierii tradatori). Al doilea capitol, desfasurarea actiunii, prezinta intamplarile
declansate de revenirea la tron: fuga lui Tomsa, incendierea cetatilor, desfiintarea
armatei, confiscarea averilor, uciderea unor boieri si interventia doamnei Ruxanda.
Punctul culminant (al treilea capitol) contine scene romantice: discursul domnitorului la
slujba religioasa, ospatul si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc si ,,leacul de
frica” pentru doamna Ruxanda. In ultimul capitol este infatisat deznodamantul, moartea
tiranului prin imbolnavire.

Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere dintre
domnitor si boieri. Conflictul secundar, intre domnitor si Motoc, se declanșează în
primul capitol și se încheie în capitolul al treilea. Conflictul social, între boieri și popor,
este limitat la revolta mulțimii din capitolul al treilea.

Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: personaje excepționale în

situații excepționale, construite în antiteză, liniare psihologic. Alexandru Lăpușneanul
este personajul principal al nuvelei, personaj romantic, excepțional, care actioneaza in
situații excepționale. Întruchipează tipul domnitorului sângeros, tiran și crud, construit
din contraste, având calități și defecte puternice. Doamna Ruxanda este un personaj
secundar, de tip romantic, construit în antiteză cu Lăpușneanul: blândețe – cruzime,
caracter slab – caracter tare. Boierul Motoc reprezintă tipul boierului trădător, viclean,
laș, intrigant. În antiteză cu acesta, sunt personajele episodice Spancioc și Stroici, cu rol
justițiar, reprezentând boierimea tânără.
 Stilul narativ se remarcă prin sobrietate și concizie. Registrele stilistice arhaic și
regional conferă culoare locală (trăsătură romantică), prin expresii populare,
regionalisme (,,vreu”, ,,pănă”), arhaisme (,,spahii”, ,,vornic”, ,,armaș”).

În opinia mea, nuvela de inspirație istorica ,,Alexandru Lăpușneanul” de C. Negruzzi

face din personajul Alexandru Lăpușneanul un tiran de o cruzime ieșită din comun, ca
un avertisment adresat contemporanilor, și reconstituie culoarea de epocă, în aspectul ei
documentar.

Prin precizarea surselor de inspirație/ a temelor literare, dar și prin diversele

trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspirația spre originalitate, refugiul în trecutul
istoric, aprecierea valorilor naționale și a folclorului, îmbogățirea limbii literare prin
termeni populari, arhaici sau regionali), articolul ,,Introducție” devine un manifest
literar romantismului românesc.