Baltagul

Mihail Sadoveanu

Tema și viziunea: 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+16+17+18+C

Roman tradițional: 1+2+3+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+15+16+17+18+C

1. Fidel principiilor tradiționaliste, Mihail Sadoveanu ilustrează în opera sa viața

satului românesc, întrucât ,,țăranul român a fost principalul meu erou”, după cum
mărturisea autorul într-un discurs ținut la Academia Română.

2. Romanul ,,Baltagul”, scris de Mihail Sadoveanu și publicat în noiembrie 1930, este

un roman tradițional mitic, întrucât are ca surse de inspirație balade populare de la care
Sadoveanu preia idei și motive mitologice românești. Opera este un roman deoarece este o
scriere epică în proză, cu acțiune complexă, desfășurată pe mai multe planuri, în timp și
spaţiu precizate, antrenând un număr mare de personaje puternic individualizate.

3. Tradiționalismul este un curent cultural, care așa cum sugerează și denumirea, apără
și promovează tradiția, percepută ca o însumare a valorilor arhaice, patriarhale ale
spiritualității și expuse pericolului degradării. Romanul poate fi considerat roman
tradiţional deoarece recompune imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a tradiţiilor,
ale cărei legi nescrise sunt puse în evidenţă prin prezentarea destinului Vitoriei Lipan.

4. ,,Baltagul” exprimă într-un mod remarcabil viziunea despre lume a autorului.

Colectivitatea rurală tradițională trăiește într-un spațiu ce se conduce după legile nescrise ale
tradiției, respectând ,,rânduiala”. Această ,,rânduială” este cea care păstrează, strâns legate,
ordinea umană și pe cea cosmică.

5. Romanul ,,Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, având

în prim-plan rezolvarea unei crime. Roman al perioadei de maturitate, marile teme
sadoveniene se regăsesc aici: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii,
înțelepciunea.

6. Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează și la

nivelul acțiunii. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic, ambivalent:
arma crimei și instrumentul actului justițiar.
7. Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniscient și omniprezent
reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și observație, lumea satului de munteni
și acțiunile Vitoriei. În scena parastasului, Vitoria preia rolul naratorului, reconstituind
crima pe baza propriilor deducții și povestind-o veridic celor prezenți.

8. Segmentele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Narațiunea este

preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente
de portret fizic, individual (portretul Vitoriei) și colectiv (muntenii). Narațiunea este
nuanțată de secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei.

9. Romanul este structurat pe 16 capitole și evidențiază două coordonate fundamentale:

aspectul realist (reconstituirea monografica a lumii pastorale și căutarea adevărului) și
aspectul mitic (sensul ritual al gesturilor personajului principal). Acțiunea este simplă,
subiectul având un singur fir epic care urmărește drumul parcurs de Vitoria și fiul ei in
căutarea soțului dispărut.

10. Incipitul este reprezentat de o poveste despre originea și destinul muntenilor.

Trăsăturile acestora, regăsite în această poveste, sunt semnificative pentru a creiona
portretul personajului absent, Nechifor Lipan. Finalul prezintă reintrarea Vitoriei în
lume, reluarea ritmurilor firești ale vieții.

11. Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: ,,aproape de Sf.
Andrei”, ,,în Postul Mare”, ,, 10 Martie”. Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona
Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei.

12. Prima parte (capitolele I-VI) include expozițiunea și intriga și prezintă

frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum. În expozițiune se
prezintă satul și schița portretului fizic al Vitoriei. Intriga cuprinde frământările ei, dar și
acțiunile întreprinse înainte de plecarea în căutarea soțului: ține post negru, se închină la
icoana Sfintei Ana, anunță autoritățile, vinde lucruri pentru a face rost de bani, își lasă
fiica la mănăstire, iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit.

13. Partea a doua (capitolele VII-XIII) conține desfășurarea acțiunii și relevă drumul
parcurs de Vitoria și fiul iei în căutarea lui Nechifor. In drumul lor întâlnesc o cumetrie și o
nuntă. Succesiunea acestor mari momente din viața omului dă de gândit Vitoriei și
anticipează înmormântarea finală. Cu ajutorul câinelui regăsit, munteanca descoperă într-o
râpă rămășițele soțului.

14. Partea a treia (capitolele XIV-XVI) prezintă sfârșitul drumului. Punctul

culminant este momentul în care Vitoria prezintă cu fidelitate scena crimei. Primul
criminal își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv și este lovit de baltagul lui
Gheorghiță și sfâșiat de câine, făcându-se astfel dreptate. Deznodământul il surprinde pe
Bogza, care cere iertare ,,femeii mortului” și-și recunoaște fapta.

15. Există două tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra personajelor. Un
prim conflict, cel interior, se prefigurează la începutul romanului și este marcat de
neliniștea Vitoriei. Acest conflict încetează în momentul în care femeia acceptă nefirescul
atitudinii soțului ei și conștientizează că numai moartea l-ar fi putut opri să se întoarcă
acasă după atâta timp. Al doilea tip de conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria
și asasinii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.

16. Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie puternică, hotărâtă. Aparținând
lumii arhaice, patriarhale, le transmite copiilor respectul tradițiilor și este refractară la
noutățile civilizației: ,,În tren ești olog, mut și chior”. Personajul complex este realizat prin
tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare directă (,,avea o frumusețe
neobișnuită în privire”) și indirectă, prin fapte, vorbe, gesturi, relații cu alte personaje
(țipătul dinaintea coborârii cosciugului și gesturile concentrează iubirea și durerea
pierderii soțului).

17. Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără care trebuie să ia

locul tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul spre
maturizarea băiatului. Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă și
simbolizează destinul muritor al oamenilor. Personajele episodice sunt: Minodora, fiica
receptivă la noutățile civilizației, moș Pricop (ospitalitatea), părintele Dănilă
(autoritatea spirituală în satul arhaic), baba Miranda (superstițiile)- personaje
reprezentative pentru lumea satului arhaic.

18. Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor,

ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori.
Concluzie:

În opinia mea, Vitoria și Nichifor Lipan formează o pereche de inițiați, un cuplu ce

simbolizează triumful iubirii asupra dramei existențiale a omului și asupra răului din
sufletul omenesc, deoarece ,,Lumea asta-i mare și plină de răutăți”.

Romanul ,,Baltagul” este unul tradițional pentru că recompune imaginea unei

societăți arhaice, păstrătoare a unor tradiții care au supraviețuit în vârful muntelui.
Totodată, prin complexitate, prin polimorfism și semnificații, scrierea depășește granițele
tradiționalismului și intră în categoria romanului mitic. Mihail Sadoveanu a pus accentul
pe observație, restrângând descrierea și dezvoltând acțiunea prin construirea
unor ,,caractere puternice, variate sau pitorești”, acesta fiind, probabil, cel mai reușit
roman obiectiv inspirat dintr-o baladă populară, prelucrând motivul transhumanței.