Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

L. Blaga

Tema și viziunea: 1+2+3+4+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+C

Modernism: 1+2+3+5+6+7+8+9+10+11+12+13+14+C

1. Poet, dramaturg și filosof interbelic, Lucian Blaga transpune în lirică două

concepte filosofice originale: cunoașterea paradisiacă, de tip logic, rațional, în care se
încearcă să se descifreze misterele și cunoașterea luciferică, ce are ca scop sporirea
misterului, nu lămurirea lui. Acesta consideră că tot ceea ce ne înconjoară este de esență
misterioasă, pe care omul încearcă prin diferite modalități să le descifreze, numai
că, ,,Marele Anonim”, metaforă pentru divinitate, instituie o limită, ceea ce determină o
cunoaștere parțială.

2. Poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, publicată în deschiderea

primului său volum, ,,Poemele luminii” (1919), face parte din seria artelor poetice
moderne ale literaturii române interbelice. Blaga evidențiază propriile convingeri în
legătură cu viziunea despre lume și rolul artei sale în univers. Rolul poetului nu este de a
descifra tainele lumii, ci de ale potența, pe când cel al poeziei este ca, prin elementele tipice
genului liric, creatorul să pătrundă în tainele universului, sporindu-le.

3. Poezia aparține modernismului prin: influențele expresioniste, intelectualizarea

emoției, noutatea metaforei, înnoirea prozodiei (versul liber și ingambamentul). Poezia
ilustrează unele dintre influențele expresioniste pe care le aduce în peisajul literar al vremii
volumul ,,Poemele luminii”: exacerbarea eului creator, sentimentul absolutului,
interiorizarea și spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică.

4. Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului, un concept central la

Blaga, în opera filozofică și în cea poetică. Pentru filozof există două modalități de
cunoaștere, de raportare la mister: cunoașterea luciferica sau minus cunoașterea, care
potențează misterul, și cea paradisiaca sau plus cunoașterea, care descifrează misterul.
Cunoașterea se articulează prin două tipuri de metafore: plasticizante și revelatorii.
5. Tema poeziei este cunoașterea, desemnată de metafora ,,lumina”, dar și atitudinea
poetică în fața marilor taine ale Universului. Cunoașterea lumii în planul creației poetice
este posibilă numai prin iubire.

6. Titlul conține o metaforă revelatorie (,,corola de minuni a lumii”) și exprimă

atitudinea poetului, izvorâtă din iubire, de protejare a misterului. Primul cuvânt,
pronumele ,,eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru
creator al propriului univers poetic, fiind de asemenea o influență expresionistă și o
marcă a confesiunii. Verbul la forma negativă ,,nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii
de tip rațional și opțiunea pentru cunoașterea poetică. Rolul poetului este de a adânci
taina, care ține de o privilegiere a misterului specific blagiană.

7. Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului
liric: verbe și pronume la persoana I singular (,,eu iubesc”, ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”),
adjectivul posesiv de persoana I (,,mea”, ,,mei”), topica și pauza afectivă.

8. Poezia este alcătuită din 20 de versuri, împărțite în trei secvențe lirice. Acestea
subliniază atitudinea poetului față de cunoaștere (1-5), opoziția (6-18) și explicația pentru
atitudinea din prima secvență (19-20).

9. Titlul este reluat în incipitul poeziei, ca prim vers, accentuându-se semnificația

acestuia. Primele cinci versuri exprimă concentrat refuzul cunoașterii logice, raționale,
prin verbe la forma negativă, ,,nu strivesc”, ,,nu ucid”. Metafora ,,calea”, ce reprezintă
drumul vieții, devine mijloc de introducere a metaforelor revelatorii, ce desemnează
temele poeziei lui Blaga: ,,flori” - viața / efemeritatea / frumosul, ,,ochi” - cunoașterea /
spiritualitatea / contemplarea poetică a lumii, ,,buze” – iubirea / rostirea
poetică, ,,morminte” - tema morții / eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate
simbolic: ,,flori” - ,,morminte”, ca limite temporale ale ființei, ,,ochi” - ,,buze”, ca două
modalități de cunoaștere: spirituală – afectivă sau contemplare – verbalizare.

10. Următoarele 15 versuri sunt construite pe baza unor relații de opoziție: eu -

alții, ,,lumina mea” – ,,lumina altora”, ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaștere.
Conjuncția adversativă ,,dar”, reluarea pronumelui personal ,,eu”, verbul la persoana I
singular, forma afirmativă, ,,sporesc” afirmă opțiunea poetică pentru modelul
cunoașterii luciferice. Prin comparația amplă, introdusă de ,,-ntocmai cum”, cunoașterea
pe care poetul o aduce în lume prin creația sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc
să lămurească misterele nopții, le sporește. Plasticizarea ideilor poetice se realizează cu
ajutorul elementelor imaginarului poetic
blagian: ,,lună”, ,,noapte”, ,,zare”, ,,fiori”, ,,mister”. Câmpul semantic al misterului
cuprinde cuvinte sau sintagme cu potențial revelator: ,,tainele”, ,,nepătrunsul ascuns”, ,,a
lumii taină”, ,,întunecata zare”, ,,sfânt mister”, ,,ne-nțeles”, ,,ne-nțelesuri și mai mari”.

11. Ultimele două versuri constituie o a treia secvență, cu rol concluziv, deși exprimată
prin raportul de cauzalitate (,,căci”). Cunoașterea poetică este un act de contemplație
(,,tot… se schimbă… sub ochii mei”) și de iubire (,,căci eu iubesc / și flori și ochi și buze și
morminte”).

12. Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de
cunoaștere, care se realizează prin antiteza eu – alții, ,,lumina mea” – ,,lumina altora”, prin
alternanța motivului luminii și al întunericului, evidențiate prin conjuncția ,,dar”.
Elemente de recurență sunt misterul și lumina, motiv central în poezie și metaforă
emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă și în titlul volumului de
debut, cu o dublă semnificație: cunoașterea și iubirea.

13. Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel a limbajului poetic.
La nivel morfologic, repetarea cuvântului – cheie ,,eu” susține definirea relației creator –
lume. Seriile verbale antitetice redau atitudinea față de mister ilustrate de cele două tipuri
de cunoaștere: ,,lumina altora” – ,,sugrumă (vraja)”, adică ,,strivește”, ,,ucide”; ,,lumina
mea” – ,,sporesc (a lumii taină)”, ,,mărește”, ,,îmbogățesc”, ,,iubesc”. O trăsătură
modernistă a limbajului poetic este intelectualizarea emoției. În poezia lui Blaga, limbajul
și imaginile artistice sunt puse în relație cu un plan filozofic secundar.

14. Înnoiriile prozodice moderniste sunt versul liber și ingambamentul. Poezia este
alcătuită din 20 de versuri libere cu metrică variabilă, al căror ritm interior redă fluxul
ideilor poetice și frenezia sentimentelor.

Concluzie:

În opinia mea, concepția despre poezia lui Lucian Blaga se circumscrie

problematicii cunoașterii. La rândul ei, cunoașterea este înțeleasă prin raportare la
mister, pe două căi: descifrare și încifrare. Rolul poetului este acela de a spori misterul
lumii prin creație. Sintagma ,,calea mea” relevă, în această artă poetică, destinul poetic
asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.

În concluzie, opera ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga,

aparține modernismului printr-o serie de particularități de structură și de expresivitate:
viziunea asupra lumii, intelectualizarea emoției, influențele expresioniste, noutatea
metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.