“Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi”

de Camil Petrescu
-caracterizare personaj-

Aderand la ideile lui Eugen Lovinescu, privind modernizarea literaturii romane, Camil Petrescu
sustinea si el ca literatura trebuie sa se sincronizeze cu psihologia si filosofia epocii, dar si cu
celelalte domenii de cunoastere. Prozatorul sustine o creatie autentica, inspirata din propria
experienta de viata, filtrata prin propria constiinta.

Publicat in anul 1930, in perioada interbelica, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi” de Camil Petrescu este un roman modern, subiectiv, de analiza psihologica, un roman
al experientei.

Tema romanului este drama intelectualului lucid, dornic de cunoastere, de experiente absolute,
intr-o societate limitata si corupta. Titlul operei sugereaza alte doua teme: iubirea si razboiul, ce
reprezinta, de fapt, cele doua experiente fundamentale traite de personajul principal.
Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea fiind relatata la persoana I, de naratorul
personaj, Stefan Gheorghidiu.

Personajul principal, Stefan Gheorghidiu, este individualizat prin caracterizarea directa facuta de
celelalte personaje, prin autocaracteriazare si prin caracterizare indirecta, ce reiese din fapte,
vorbe, ganduri, relatia cu celelalte personaje.

Din punct de vedere social, Gheorghidiu este initial un tanar student la Filosofie, care se
casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere si duc o viata modesta, dar boema. Statutul
sau social se schimba in momentul in care primeste o mostenire de la un unchi foarte bogat,
Tache. Sotia sa este atrasa de lumea mondena si cea a afacerilor, in timp ce Gheorghidiu
marturiseste ca se simte ca “supus unui tratament dureros”. Gheorghidiu nu poate face niciunul
din compromisurile pe care le cere lumea in care ajunge pentru ca aceasta nu se potriveste cu
firea lui cinstita, pasionata de idei inaltatoare si, de aceea, este un inadaptat social.
Din punct de vedere moral, personajul principal reprezinta tipul intelectualului, trasaturile sale
fundamentale fiind inteligenta, orgoliul, simtul onoarei si al dreptatii.

Psihologic, este foarte bine individualizat prin monologul interior, analiza, dar si prin tehnici
moderne, introspectia, retrospectia, prezentarea fluxului constiintei. Se evidentiaza astfel un
caracter analitic, reflexiv, hipersensibil, lucid. Conflictul exterior cu societatea este dublat de cel
interior, provocat de incertitudinea iubirii: oscilatia intre a crede si a nu crede in fidelitatea Elei.
Acest conflict are la baza altul mai profund, a avea sau nu incredere in inteligenta sa, in
capacitatea lui de discernamant.

Trasatura dominanta a personajului este orgoliul, aceasta fiind evidentiata si prin

autocaracterizare: “negresit, sunt nemasurat de orgolios”. Tot orgoliul sta la baza celor doua
experiente de cunoastere, iubirea si razboiul. Vazand iubirea in mod absolut, personajul se
autocaracterizeaza, marturisind: “nu m-as fi putut realiza decat intr-o dragoste absoluta”.

O scena semnificativa in acest sens este cea de la inceputul romanului, in care se prezinta
discutia de la popota ofiterilor despre dragoste si fidelitate. Aceasta porneste de la un fapt divers
din ziar in care se relata cazul unui barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de catre
tribunal. Gheorghidiu intervine cu o energie neasteptata, acuzandu-i ca vorbesc despre lucruri pe
care nu le cunosc si isi exprima propria parere despre iubire, afirmand ca “o iubire mare e mai
degraba un proces de autosugestie” si “acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt”.

Scena devine semnificativa si pentru ca declanseaza memoria involuntara a perso- najului, care,
analizandu-se lucid, descopera ca dragostea lui pentru Ela se naste din admiratie, duiosie, dar
mai ales din orgoliul de a fi atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente. Tot
din orgoliu, Gheorghidiu o modeleaza pe Ela dupa prorpiul ideal de feminitate, considerand-o
“femeia in exemplar unic”. Drama sa incepe in momentul in care realizeaza ca s-a inselat. Fire
reflexiva, pasionala, ana- lizeaza cu luciditate comportamentul Elei dupa ce primeste o
mostenire de la unchiul sau, Tache, si aduna progresiv nelinisti si indoieli interioare care devin
sfasietoare.

O scena semnificativa in evolutia personajului este excursia la Odobesti, caci accentueaza

conflictul sau interior, declansand criza de incertitudine a iubirii. Gheorghi-diu observa ca Ela
acorda o atentie exagerata unui anume domn G. pe care il cunoscuse la una din petrecerile
mondene. Constata ca sotia sa a mutat de doua ori pe toata lumea pentru a sta in aceeasi masina
cu domnul G., pe drum toate comentariile le facea cu sau pentru acesta, fiind vizibil emotionata.
La un popas, el ii ofera crengute de mar inflorit, iar la pranz Ela gusta din felul sau de mancare,
gest pe care Gheorghidiu il considera intim. Comportamentul Elei ii provoaca o suferinta
chinuitoare, acesta marturisind ca: “in cele trei zile cat am stat la Odobesti, am fost ca si
bolnav”. Scena declanseaza un conflict interior mai profund, increderea in propria capacitate de
discernamant: “se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in vigoarea si eficacitatea
inteligentei mele”.
Orgoliul sta si la baza celei de-a doua experiente de cunoastere, razboiul, in care Gheorghidiu se
inroleaza voluntar, marturisind: “n-as vrea sa existe pe lume o exper-ienta definitiva […] de la
care sa lipsesc”. Si, intr-adevar, razboiul se dovedeste a fi pentru el o experienta cruciala,
purificatoare, care il ajuta sa inteleaga la adevarata dimensiune drama iubirii. De aceea, atunci
cand revine acasa, dupa ce este ranit pe front, simte fata de Ela o instrainare definitiva si decide
sa rupa legatura conjugala si sa-i lase “tot trecutul”.

In concluzie, gestul final al personajului demonstreaza ca acesta nu este un invins deoarece este
capabil sa depaseasca esecul iubirii si sa se arate disponibil pentru o alta experienta de viata.
Stefan Gheorghidiu ramane un personaj reprezentativ pentru categoria intelectualilor insetati de
absolut, tipologie umana impusa in literatura romana de opera lui Camil Petrescu.