Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

-Camil Petrescu-caracterizarea personajului din romanul psihologic-

Prin cele doua romane ale sale- Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte de razboi (1930) si
Patul lui Procust (1933), Camil Petrescu a innoit romanul romanesc interbelic prin sincronizare cu
literatura universala. Acesta nu este numai romancier, ci si un teoretician al romanului deoarece isi sustine
opiniile in legatura cu acest tip de scriitura in studii estetice. In lucrarea Noua structura si opera lui
Marcel Proust, Petrescu constientizeaza necesitatea sincronismului literaturii cu stiinta si filozofia,
fiind convins ca un autor descrie realitatea propriei constiinte, actul de creatie fiind unul de
cunoastere si nu de inventie.
Roman modern de analiza psihologica, Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
este o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari (Tudor Vianu, Arta
prozatorilor romani).
Roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta problematizanta) si prin
utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica
vremii drept monografia unui element psihic, ... gelozia (G. Calinescu) sau povestea studentului
in filizofie Stefan Gheorghidiu, care odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui (Tudor
Vianu). Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip
subiectiv, deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si
subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, luciditatea (auto)analizei ori anticalofilismul.
Titlul romanului este, ca element de paratextualitate, unul metaforic. Acesta se construieste in jurul
substantivului noapte, care dezvolta doua semnificatii- pe de o parte confruntarea cu dezamagirea in
dragoste, iar pe de alta parte confruntarea cu moartea. In plus, titlul rezuma cele doua experiente definitive
traite de protagonist.
Problematica este dominant analitica, investigandu-se trairile eroilor cantonati in mediul social
citadin. Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a persoanjului principal, Stefan
Gheorghidiu. Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna / viziunea impreuna cu,
presupune existenta unui narator implicat. Situarea eului narativ in centrul relatarilor confera
autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate,
analizate.
Textul narativ este structurat in doua parti (Cartea intai si Cartea a doua) care sunt
precizate inca din titlu, care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de
cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimoniale esuate, partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial.
In ceea ce priveste substratul antropologic, romanul este construit pe baza propriei experiente a
autorului. El insusi clarifica raportul realitate-fictiune in prefata romanului, precizand ca doar povestea de
dragoste este pura fictiune, si cea de-a doua parte este reala.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional, un procedeu tehnic numit anamnezaactiunea primului capitol este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii intai. Opera se deschide cu
scena de la popota ofiterilor petrecuta in toamna anului 1914, in care este adusa in discutie infidelitatea
femeilor. Prin inserarea acestui artificiu,putem spune ca incipitul este de tip in medias res.
Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma
insala este fraza cu care debuteaza abrupt (concentrand intriga) cel de-al doilea capitol, Diagonalele
unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Indoiala este cu atat mai
dureroasa cu cat Gheorghidiu considera ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul
asupra celuilalt. Iubirea barbatului se naste din admiratie ( Iubesti intai din mila, din indatorire, din
duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita ), dar la o autoanaliza lucida, naratorul
marturiseste ca mai ales din orgoliu- ...fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai
frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.

Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou

univers epic, o alta perspectiva si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica,
intelectualul, inadaptatul superior. Astfel, in articolul De ce nu avem roman, Petrescu
abordeaza cateva aspecte ale constructiei personajului din romanul modern, psihologic- [...] Eroul
de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda [...].
Stefan Gheorghidiu este protagonistul si personajul-narator al romanului. El traieste
drama luciditatii si a aspiratiei spre absolut, iar prin intermediul lui, autorul introduce un nou
tip de personaj in literatura romana: intelectualul ca structura de caracter (conform lui Ovid
Crohmalniceanu).
Personajul-narator Gheorghidiu se raporteaza la doua planuri temporale: timpul
cronologic, in care consemneaza intamplarile de pe front si timpul psihologic, in care
rememoreaza drama iubirii. Protagonistul traieste doua experiente definitive pentru formarea
lui ca om: dragostea si razboiul. Prima este traita sub semnul incertitudinii si reprezinta un zbucium
permanent. Suferinta provine, pe de o parte, din iubirea inselata, iar pe de alta parte, din faptul ca
Gheorghidiu cauta, ca mai toti eroii lui Camil Petrescu, certitudini. Acest conflict interior se
grefeaza pe opozitia dintre aspiratiile absolute ale intelectualului si realitatea meschina
a societatii.
Student la filozofie, Stefan Gheorghidiu este un intelectual care traieste in lumea
ideilor, a cartilor si care are impresia ca s-a izolat de realitatea materiala imediata. In fapt insa,
tocmai aceasta realitate imediata produce destramarea cuplului pe care il formeaza cu Ela.
In capitolul Diagonalele unui testament, in secventa narativa de factura balzaciana a
mesei de familie, se poate observa ce anume il determina pe batranul avar sa-i lase cea mai mare
parte din avere nepotului sau, Stefan. Discutand despre casatorie, Nae Gheorghidiu ii reproseaza lui
Stefan casatoria din dragoste cu o fata saraca, iar acesta are o izbucnire prin care isi expune
motivele pentru care nu s-a insurat pentru avere. Impresionat de iesirea nepotului, unchiul Tache ii
lasa cea mai insemnata parte a averii sale. Ulterior, Nae Gheorghidiu remarca discrepanta dintre
aspiratiile intelectualului si valorile societatii, caracterizandu-l direct: N-ai spirit practic... Ai
sa-ti pierzi averea [...] Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nicio
branza.
Dezgustat de atitudinea sotiei sale, care se implica cu indarjire in discutiile despre bani,
Stefan cedeaza o parte din avere in favoarea familiei, dar se simte tot mai izolat de lumea
meschina si egoista in care traieste, mai ales ca-si da seama ca nici femeia iubita nu-l intelege.
Primirea mostenirii are efecte si intr-un plan mult mai profund, deoarece genereaza criza
matrimoniala. Dintr-un orgoliu exagerat barbatul refuza sa intre in competitie cu ceilalti, fiindca i
se pare sub demnitatea lui de intelectual sa-si schimbe garderoba si sa adopte comportamentul
superficial al dansatorilor mondeni apreciati de Ela. Criza de identitate este declansata de
conflictul dintre esenta sa (psihologica, morala) si aparenta sociala, impusa prin conventie. Mai
mult, Stefan traieste iubirea in mod rational, intelectual si o raporteaza continuu la absolut.
Excursia de la Odobesti declanseaza ireversibil criza matrimoniala. Natura reflexiva si
hipersensibila, personajul sufera pentru ca are impresia ca este inselat. Nevoia de absolut il
determina sa-si analizeze cu luciditate starile, de unde suferinta. Gelozia, indoiala personajului
inregistreaza si alte etape ale destramarii cuplului: ruptura, impacarea temporara, pana la izbucnirea
razboiului. Desi ar fi putut evita participarea la razboi, Stefan se inroleaza voluntar din dorinta
de a trai aceasta experienta existentiala si ca act moralmente necesar. Confruntat cu situatiilimita, protagonistul se autoanalizeaza lucid: Stiu ca voi muri, dar ma intreb daca voi
putea indura fizic rana care imi va sfasia trupul.
A doua experienta fundamentala, cea a confruntarii directe cu moartea, lasa definitiv in
umbra experienta iubirii. Drama colectiva a razboiului o anuleaza pe cea personala, a iubirii. Camil
Petrescu marturiseste ca nu descrie nicio lupta, ci viata interioara a individului confruntat cu frigul,
foamea, frica de moarte, absurdul si tragismul razboiului. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce
acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il lega de Ela.

Finalul romanului reprezinta sfarsitul dramei personale, a iubirii. Obosit, Stefan isi priveste
acum sotia cu indiferenta cu care privesti un tablou, iar ruptura este definitiva.
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat
prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile
cu celelalte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specifice romanului
psihologic, modern: autoanaliza lucida, introspectia (Nu pot gandi nimic, Creierul parca mi s-a
zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede), monologul interior,
rememorarea, memoria involuntara, fluxul constiintei.
In concluzie, consider ca Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de persoanj impus
in literatura romana de romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu- intelectualul
aspirand spre absolut. Inadaptat superior, lucid si hipersensibil, Gheorghidiu incearca sa
recompuna lumea in functie de aspiratiile sale si are orgoliul de a refuza o realitate care
nu i se potriveste. Constiinta lucida, analiza si confesiunea pun in evidenta preocuparea
personajului-narator pentru problemele profunde ale existentei, receptate in lumea sa
interioara ca experiente definitorii.