Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu
-arta poetica erotica neomodernista-

Dupa epoca de maxima influenta a doctrinei comuniste in literatura (perioada anilor

50), perioada anilor 60 vine cu o oarecare relaxare a cenzurii si cu o mai mare libertate
de creatie, manifestata imediat si in literatura. Aceasta este epoca unei noi generatii de
poeti care isi propun sa se intoarca spre adevarata literatura, luand ca reper
valoric modernismul interbelic. Este vorba, de fapt, despre o regasire a marii
literaturi interbelice si o revalorificare a liniilor esentiale in modernism, de aceea
noua miscare s-a numit neomodernism. In poezie, neomodernistii isi propun, in primul
rand, intoarcerea la poezia ca instrument de cunoastere,dupa modelul marilor poeti
interbelici Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu. Fundamentala este,de asemenea,
viziunea subiectiva asupra lumii, in dauna obiectivarii din poezia proletcultista.
Nichita Stanescu este poetul ce poate fi considerat lider a doua generatii lirice
romanesti- generatia saizecistilor si generatia optzecistilor. Prin lirismul sau, Nichita
Stanescu contribuie masiv la recuperarea lirismului perioadei interbelice, iar in eseurile sale
preocuparea esentiala este inovarea limbajului poetic.
In eseul Spunem dor si atat , poetul ce se remarca in special prin noutatea
verbului, a cuvantului poetic, spune ca exista, in creatia fiecarui poet adevarat, versuri
devenite emblematice. Poetul asupra caruia insista este Mihai Eminescu cu versul
considerat postulat Nu credeam sa invat a muri vreodata pentru ca acelasi Nichita
Stanescu sa se refere in alte eseuri la predecesori sau contemporani, printre care Tudor
Arghezi sau George Bacovia.
O ars poetica, cunoscuta si ca arta poetica sau poezie programatica, este un
poem in care, printr-un limbaj figurat, poetul isi exprima conceptia despre rolul sau si al
artei sale, dar si despre relatia poet-lume, poet-creatie sau poet-cititor. Poezia Leoaica
tanara, iubirea este o arta poetica erotica, al carei discurs liric se structureaza sub
forma unei confesiuni in care se marturiseste propria aventura a descoperirii iubirii traita de
eul liric.
Poemul face parte din volumul O viziune a sentimentelor ( 1964) al lui Nichita
Stanescu si apartine liricii de tinerete a poetului, motiv pentru care tema abordata este
iubirea ca o stare extatica, o modalitate de integrare in armoniile universale. De
asemenea, poemul este considerat o capodopera a liricii erotice romanesti,
individualizandu-se prin transparenta imaginilor, prin originalitatea metaforelor si
simetria compozitiei.
In poezia Leoaica tanara, iubirea, tema o constituie consecintele pe care iubirea,
navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice, le produce eului liric.
Titlul poeziei este o metafora explicita care face trimitere la insasi tema textuluidragostea. Prin grupul nominal leoaica tanara, alcatuit dintr-un substantiv si un
adjectiv, precum si prin apozitia iubirea, poetul incearca sa ofere definitia-portret a
acestui sentiment maret; asocierea iubire-leoaica sugereaza impactul devastator,
ferocitatea acestei emotii vazute sub forma unui animal de prada agresiv.
Din punct de vedere compozitional, poezia este alcatuita din trei strofe,
corespunzatoare celor trei planuri ale trairii iubirii- aparitia complesitoare a
sentimentului (asociata primei strofe), trairea deplina a acestuia (strofa a II-a ) si

inradacinarea sa (strofa a III-a). Structura poeziei, cu strofele avand versuri inegale

(specifice poeziei moderniste) si cu rima aleatorie, da impresia de spontaneitate- omul se
intalneste cu iubirea care il metamorfozeaza si care il impinge sa traiasca la cote maxime
intr-o stare de sublim.
Prima strofa intareste ideea centrala a textului, fixata inca din titlu. Se pune accentul
pe agresivitatea sentimentului, sugerata de verbele de miscare ai sarit, a infipt,
a muscat si intensificata de sintagma coltii albi. Imaginile vizuale mi-ai sarit in
fata, coltii albi mi i-a infipt in fata ilustreaza, prin repetarea insistenta a cuvintelor in
fata, posedarea totala. Pronumele personale de persoana I mi-, ma, mi, m-
potenteaza aspectul de confesiune a poemului, in sensul ca eul liric era constient inca de
dinainte de ivirea sentimentului Ma pandise-n incordare/ mai demult., insa nu se
astepta ca el sa fie atat de puternic, atat de patrunzator si devorator.
Strofa a II-a este o descriere cosmogonica si marcheaza trairea plenara a
sentimentului de iubire, adverbul deodata producand, din acest punct de vedere, o
ruptura fata de prima strofa. Se accentueaza efectul psihologic al intalnirii cu un sentiment
nou, necunoscut; eul liric, aflat in acest nou univers, devine un centrum mundi, un
nucleu existential, in sensul ca el poate reorganiza totul in jurul sau cu o forta
impresionanta. Sugestiv este si suita de metafore si imagini artistice Si deodata-n jurul
meu, natura/ se facu un cerc, de-a dura, , in alcatuirea careia intra lexemul cerc,
simbol ce face trimitere la ideea de perfectiune, de totalitate. Poetul inoveaza la nivelul
figurilor de stil, epitetele evolueaza in metafore: ca o strangere de ape, curcubeu
taiat in doua. Un alt simbol, cel al curcubeului, reprezinta aici imaginea frumusetii
desavarsite si a fericirii nesperate; curcubeul poate fi privit ca un fenomen rar si fascinant,
la fel precum iubirea.
Strofa a III-a transcrie senzatia de metamorfozare traita de indragostit, eul liric
trecand dintr-un plan real intr-unul ideal. Ea debuteaza in acelasi registru al confesiunii;
reprezentarea fizica a portretului eului este straina sub influenta devoratoare a iubirii.
Sinele poetic pierde concreteea si contururile proprii- nu se recunoaste si devine confuz
( Mi-am dus mana la sparnceana, / la tampla si la barbie, / dar mana nu le mai
stie. ).
Ultima secventa a poeziei sugereaza permanentizarea sentimentului. Daca in
prima strofa aparitia bulversanta a iubirii este redata de metafora leoaica tanara, in cea
de-a treia strofa leoaica aramie este o metafora a iubirii agresive, devoratoare si,
totodata, un semn al unei alte etape de traire. Ultimele doua versuri ( inca-o
vreme, /si-nca-o vreme... ) permit, prin ambiguitatea lor, doua interpretari. Ele
sugereaza, pe de o parte, continuitatea sentimentului, dar pe de alta parte (avand in
vedere si punctele de suspensie) se face trimitere la efemeritatea acestuia, la
incertitudinea pe care o presupune iubirea.
Daca la nivel lexico-semantic si stilistic predomina registrul neomodernist al
metaforelor si simbolurilor care fac din Nichita Stanescu un inovator al limbajului poetic, la
nivel morfologic se poate observa valoarea expresiva a timpurilor verbale. Astfel, in
prima strofa, desi timpul perfect compus arata o actiune trecuta si incheiata, adverbul
,,azi plaseaza cunoasterea iubirii intr-un trecut imediat, aproape de prezent. Aceeasi
valoare o are si perfectul simplu din strofa a doua, pentru ca in ultima strofa sa
predomine prezentul gnomic (etern).
Imaginarul poetic ilustreaza principiul modernist al fanteziei dictatoriale,potrivit
caruia lumea textului poetic rupe orice legatura cu realitatea,devenind o lume in
sine, cu semnificatiile sale specifice, rod al fanteziei si creativitatii poetului.

In concluzie, poezia Leoaica tanara, iubirea ilustreaza in deplinatate

conceptia neomodernista, la toate nivelurile discursului poetic si devine, datorita
talentului stanescian, un adevarat imn inchinat iubirii si o modalitate de a
demonstra ca aceasta este o forma de cunoastere, de reflexie asupra lumii.