PARTICULARITĂȚILE DE CONSTRUCȚIE A UNUI PERSONAJ –CAMIL PETRESCU

ULTIMA NOAPTE
În primul său roman „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu
prezintă un nou tip de personaj, cel al intelectualului cu probleme de conștiință și, totodată,
inadaptat societății din care face parte.
Personajul principal este Ștefan Gheorghidiu, un intelectual care trăiește drama iubirii.
Statutul său social este evidențiat în ipostaze diferite. La început, este student la filosofie, ocazie
cu care i se conturează imaginea unui tânăr inteligent, preocupat a găsi adevăruri ultime despre
lume și viață. În această perioadă o întâlnește pe Ela, alături de care cunoaște iubirea, atât ca
proces teoretic, cât și ca practic. Ulterior, devine filosof și, în esență, un intelectual care trăiește
în lumea ideilor pure. Pentru a se salva din drama iubirii, Gheorghidiu pleacă pe front ca ofițer
de campanie, fiind combatant în Primul Război Mondial. Astfel, statutul de militar îi certifică
valoarea, îi reconfigurează atitudinea față de viață și îl salvează de la drama personală. Statutul
psihologic îi dezvăluie eroului un mod de gândire profund, dar care îi va adânci drama.
Gheorghidiu este îndrăgostit de absolut, însă acest aspect îi va aduce nefericirea, mai ales în
cuplu, determinându-l să se „simtă monstruos”. În final, același raționament îi determină să se
salveze, ajutându-l să înțeleagă drama personală este nesemnificativă în comparație cu cea a
umanității. Gheorghidiu trăiește un profund conflict interior, eroul fiind incapabil să-și
recunoască eșecul, ducând această iubire până în faza ei de dezgust. Orgoliul îl face să trăiască
experiența limită a iubirii, iar conflictul interior este alimentat de permanente incertitudini, după
cum singur mărturisește „Eram însurat de vreo doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate
și bănuiam că mă înșeală”. În final, conflictul se soluționează prin renunțare, Gheorghidiu o
părăsește pe Ela, lăsându-i „tot trecutul”. Statutul moral îi conturează eroului trăsături definitorii,
precum dorința de a fi admirat și elogiat. În esență, Gheorghidiu este un om inteligent, un bun
teoretician caruia, însă, îi lipsește abilitatea practică. Este total dezinteresat de lucrurile materiale,
caracteristica sa esențială fiind luciditatea. Aceasta, dublată de hipersensibilitate, îi acutizează lui
Gheorghidiu suferința. Devine aproape incapabil de a se abate de la principiile sale, refuză
moștenirea, deoarece, în concepția sa, un părinte care lasă avere copiilor le transmite și calitățile
prin care a făcut averea „un obraz mai gros, un stomac în stare să digere și ouă clocite”.
O trăsătură relevantă a personajului este orgoliul, pe care, însă, îl conștientizează mult
prea târziu și care, de cele mai multe ori, îl împiedică să vadă realitatea și să își identifice
sentimentele. Gheorghidiu afirma „deși am suferit atâta din iubire, nu am fost niciodată gelos”. O
secvență relevantă este cea din capitolul al doilea când Ghorghidiu mărturisește că fundamentul
relației sale cu Ela îl constituie orgoliul masculin. O cunoaște pe aceasta în timpul studenției, o
femeie frumoasă, admirată de toți bărbații, sentimentele Elei pentru el satisfăcându-i vanitatea.
Astfel, Gheorghidiu mărturisește cu sinceritate „eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Această
confesiune surprinde atât caracteristica esențială a filosofului, cât și recunoașterea parțială a
faptului că o iubire fundamentată pe un asemenea sentiment se ruinează. O altă secvență
relevantă apare în capitolul „între oglinzi paralele, în care Gheorghidiu îi face o scenă de gelozie
lamentabilă soției, pe care o suspectează aproape gratuit de infidelitate. Îi cere aproape autoritar
să plece de la petrecere, gelozia întunecându-i rațiunea și determinându-l să se manifeste
neelegant. În esență, gelozia este tot o formă de manifestare a orgoliului, fiind considerată de
Irina Petraș „nesuferita idee a unui alt constructor în același loc”. Dorind să se răzbune,
Gheorghidiu își înșeală soția cu o femeie ușoară.
Dintre elementele de structură, relevante sunt modalitățile de caracterizare. Prin
introspecție și autoanaliză, Gheorghidiu are capacitatea de a-și analiza trăirile, acceptând
amplificarea nejustificată a acestora „unor gesturi nesemnificative le dădea, proporții
catastrofale”. Prin autocaracterizare, eroul își evidențiază elemente ale portretului fizic,
prezentate în concordanță cu stările sufletești. Paloarea feței este asociată cu momentul în care
Gheorghidiu suspectează, pentru prima dată, infidelitatea Elei „eram înalt și elegant”. Pe de altă
parte, prin caracterizare directă făcută de Ela se remarcă hipersensibilitatea „ești de o
sensibilitate imposibilă”, dar și lipsa pragmatismului „nu ai simț practic”. Limbajul este un alt
element structural relevant. El definește spiritul analitic și statutul de intelectual, astfel, prin
intermediul definițiilor și a exprimărilor filosofice, Gheorghidiu reușește să își exteriorizeze
trăirile și personalitatea „niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi”. Ca orice
intelectual, Gheorghidiu are capacitatea de a-și adapta discursul în funcție de interlocutor și de a
folosi registre stilistice variate.
În romanul său, Camil Petrescu prezintă un tip de personaj inedit, care aduce un suflu nou
în literatura română, dând valoare intelectualului problematic.