Relația dintre două personaje într-un roman de Camil Petrescu

În romanul său “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu
prezintă imaginea intelectualului lucid și hipersensibil, personaj a cărui evoluție se conturează în
relația de cuplu dintre Ștefan Gheorghidiu și soția sa, Ela.
Relația celor doi debutează într-un moment în care atât Ștefan, cât și Ela își conturează o
primă ipostază a statutului lor social. Amândoi fiind studenți, se cunosc în mediul universitar, ceea
ce le potențează valoarea. Gheorghidiu este student la filosofie, ocazie cu care i se conturează
imaginea unui tânăr inteligent, preocupat a găsi adevăruri ultime despre lume și viață. În această
perioadă o întâlnește pe Ela, alături de care cunoaște iubirea, atât ca proces teoretic, cât și ca practic.
Ulterior, devine filosof și, în esență, un intelectual care trăiește în lumea ideilor pure. Pentru a se
salva din drama iubirii, Gheorghidiu pleacă pe front ca ofițer de campanie, fiind combatant în
Primul Război Mondial. Astfel, statutul de militar îi certifică valoarea, îi reconfigurează atitudinea
față de viață și îl salvează de la drama personală. În comparație cu el, Ela este o femeie de o
frumusețe inedită, extrem de atrăgătoare dar și foarte inteligentă. Aceste calități o fac remarcată în
rândul studenților. Nu după mult timp, statutul social al celor doi se schimbă atât prin căsătoria lor,
cât și prin moștenirea primită. Astfel, Gheorghidiu și Ela devin soț și soție, situația lor financiară
fiind îmbunătățită semnificativ. Din punct de vedere psihologic, cei doi sunt foarte diferiți.
Gheorghidiu are un mod de gândire profund, analizând totul mult prea îndeaproape, ceea ce îl
determină să ajungă la o serie de concluzii iraționale. El trăiește un profund conflict interior, eroul
fiind incapabil să-și recunoască eșecul, ducând această iubire până în faza ei de dezgust. Orgoliul îl
face să trăiască experiența limită a iubirii, iar conflictul interior este alimentat de permanente
incertitudini, după cum singur mărturisește „Eram însurat de vreo doi ani și jumătate cu o colegă de
la universitate și bănuiam că mă înșeală”. Modul său de a gândi idealist e diametral opus cu cel al
Elei. Aceasta are o gândire pragmatică, trăiește în lumea concretă, nu cea a ideilor pure, și caută
metode care să-i simplifice existența. Se bucură de tot ceea ce îi oferă viața, trăiește din plin, fără să
se ancoreze într-o lume a filozofiei. Ela insistă acceptarea moștenirii în momentul în care
Gheorghidiu refuză, fiind conștientă de situația lor financiară și de oportunitatea prezentată. Sub
aspect moral, Gheorghidiu se definește prin luciditate și orgoliu, caracteristici care-i anulează
posibilitatea de a fi pe deplin fericit. Mai mult, Gheorghidiu amplifică valoarea trăirilor și
gesturilor, după cum singur recunoaște: “unor lucruri de nimic dădeam proporții catastrofale”.
Comparativ cu el, Ela este sensibilă și feminină, dar în același timp hotărâtă în a-și susține punctul
de vedere in care crede.
Relația celor doi cunoaște o evoluție spectaculoasă de la dorință, nevoie dureroasă și
satisfacție, la saturație și dezgust. La început, cei doi își găsesc bucuria în lucruri mărunte. O primă
secvență relevantă este cea a debutului relației. Mărturisirea lui Gheorghidiu dovedește faptul că
povestea de dragoste dintre el și Ela este înrădăcinată în propriul orgoliu: “Eram atât de pătimaș
iubit de una dintre cele mai frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei
mele iubiri”. Relația se naște dintr-o iubire sinceră: “Ne luasem din dragoste, amândoi săraci”,
neinfluențată de factori externi, Gheorghidiu descoperind frumusețea interioară a femeii iubite.
Totuși, de-a lungul acțiunii, relația dintre cei doi se deteriorează până aproape de ură reciprocă,
anularea sentimentului de dragoste reflectându-se în special în comportamentul celor doi, dar fiind
conturată subtil și în portretul fizic. O altă secvență semnificativă este cea a întoarcerii lui
Gheorghidiu de pe front, filozoful transformat în soldat găsindu-și soția pe care o suspectează de
identitate având un portret fizic diferit. El o consideră ca fiind lipsită de farmecul de altă dată:
“Nevastă-mea era albă și cu preziceri de grăsime”. Totuși, experiența de pe front îi dezvoltă
luciditatea, acesta întrebându-se dacă moartea sa ar fi afectat-o pe Ela. Astfel, o analiză mai atentă îl
determină să pună întrebarea cheie: “Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am despărți?”
Dintre elementele de structură, relevante sunt modalitățile de caracterizare specifice
romanului modern. Prin autoanaliză și introspecție, Gheorghidiu își definește sentimentele: “Deși
am suferit atâta din iubire, nu am fost niciodată gelos”. De asemenea, redă anumite aspecte ale
portretului său fizic prin autocaracterizare: “Eram alb ca un om fără globule roșii”, dar și elemente
de portret moral, definindu-și firea manierată: “Eram înalt și elegant”. Caracterizarea directă făcută
de Ela îi ilustrează sensibilitatea exagerată și lipsa pragmatismului: “Nu ai spirit practic”. Tot prin
caracterizare directă este evidențiat și portretul fizic al Elei, Gheorghidiu prezentând-o ca fiind o
femeie de o frumusețe izbitoare: “Cu ochii mari, albaștri, vii, ca niște întrebări de cleștar”. Astfel,
Ela este descrisă ca fiind femeia ideală, având în egală măsură frumusețe atât fizică, cât și spirituală.
Un alt element semnificativ este limbajul, acesta evidențiind în cazul lui Gheorghidiu imaginea
intelectualului capabil să-și adapteze discursul la interlocutor și la situația de comunicare. În același
timp, limbajul îi trădează sentimentele în momentul în care o ceartă pe Ela, mustrarea sa fiind una
tandră. Nu în ultimul rând, Ela utilizează o varietate de neologisme, reflectând educația sa în cadrul
Facultății de Litere, dar alege să apeleze la un limbaj mai puțin elevat în momente tensionate.
Relația dintre Gheorghidiu și Ela surprinde astfel într-un mod realist o relație de cuplu în
care orgoliul și pragmatismul se dovedesc a fi mai presus de iubire.