Dascaliuc Lorena-Delia

Relația dintre două personaje în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
de Camil Petrescu

„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război ” este un roman modern, nu doar
prin tehnicile narative ale noii structuri, ci și prin problematica abordată care marchează
trecerea de la proza de inspirație rurală la condiția intelectualului raportată la alte două teme -
iubirea și războiul - ca experiențe fundamentale reflectate în conștiința protagonistului.

Ștefan Gheorghidiu este personajul-narator al romanului, care trăiește drama

intelectualului îndrăgostit și analizează cu luciditate toate evenimentele și stările interioare
prin care trece . Protagonistul orfan de tată, absolvent al Facultății de Filozofie și inițial sărac,
în urma unei întâlniri de familie în casa unchiului Tache, primește o moștenire considerabilă
schimbându-și statutul social. Căsătorit cu o studentă de la Facultate care ulterior este
pasionată de afaceri, el nu se poate adapta acestei lumi, în care se află unchiul Tache, Nae
Gheorghidiu și Tănase Lumânăraru, cu care eroul nu creează nicio legătură spirituală.

La nivel psihologic, încadrarea personajului principal în categoria intelectualului este dată nu

atât de formația universitară a lui Ștefan Gheorghidiu, ca absolvent al Facultății de Filozofie,
ci de structura lui de caracter, de complexitatea psihologică, de profunzimea în gândire și
predispoziția pentru problematizare și autoanaliză. Hipersensibil, personajul își amplifică
drama de iubire, pentru că el își exagerează suferința ridicând-o la proporții uriașe, ținând să-
și verifice potențialul spiritual cu fiecare nouă situație limită „ Se rupsese totodată și axa
sufletească: încrederea [...] în vigoarea și eficacitatea inteligenței mele”. Astfel micile
incidente, gesturi fără importanță, privirile pe care le schimbă Ela cu domnul G., flirtul
nevinovat ia proporții și capătă dimensiuni catastrofale în conștiința eroului „ era o suferință
de neînchipuit”.

Din punct de vedere moral, protagonistul trăiește în lumea ideilor pure, aspirând la dragostea
absolută, căutând în permanență certitudini care să-i confirme profunzimea sentimentului de
iubire. Acesta nu suferă numai din orgoliul rănit, ci mai ales pentru faptul că se preface,
afișând o indiferență cu totul falsă, ascuzându-și frământările și autocaracterizându-se „ Mă
chinuiam lăuntric ca să par vesel și eu mă simțeam imbecil și ridicol și naiv”. Iar
autoanalizându-și stările și disecând fiecare reacție pe care o are ,el respinge ideea geloziei
„ Nu, n-am fost niciodată gelos, deși am suferit atâta din cauza iubirii”. De asemenea, orgoliul
îi dictează să se înroleze în armată și să participe la război pe motiv că e „ o experiență
definitivă de la care n-aș vrea să lipsesc [...], mai exact să lipsească ea din întregul meu
sufletesc.”

Ca tipologie de personaj, Ela Gheorghidiu este în primul rând personajul feminin în

acest roman și femeia în jurul căreia se învârt ideile protagonistului . Statutul social o prezintă
inițial ca o studentă, orfană de ambii părinți la Facultatea de Litere admirată și îndrăgită, care
se îndrăgostește de Stefan Gheorghidiu, student la filozofie, și cu care se căsătorește. Deși
inițial săracă, prin intermediul unei moșteniri neașteptate își modifică statutul social precar și
căsnicia cuplului se modifică radical, unde viața mondenă căpătă pentru femeie un rol
primordial.

De asemenea, recunoaștem psihologia personajului ca fiind sociabilă și prietenoasă cu

persoanele din jurul ei, ajungând să fie apropiată de verișoara Anișoara și de domnul G.,
dansatorul cu care protagonistul bănuiește că-l înșală. Are tendința de a fi teatrală în negarea
infidelității sale, dar gesturile ca ale unei „madone”, folosite pentru a impresiona infirmă
spusele ei.

Portretul moral reiese din caracterizarea realizată de Ștefan Gheorghidiu sau din acțiunile
femeii în mod indirect. Ela primește aprecieri contradictorii, în funcție se sentimentele pe care
le are personajul principal față de aceasta. Astfel, ea când este „ mereu copilăroasă ca cadână”
când „ ceva uscat fără viață”. Deși „ avea oroare de matematici ” se îndrăgostește de Ștefan
Gheorghidiu, urmărindu-l la cursurile de filozofie din care nu înțelegea nimic. Din acest punct
de vedere, ea este o femeie pătimașă și dedicată, fiindu-i alături soțului ei în orice clipă. Mai
târziu imaginea ei începe să se clatine în momentul în care protagonistul observă înclinația ei
spre problemele financiare și spre mondenități, care o atrăgeau și o făcea să-și dorească
lucruri incompatibile cu universul lor restrâns. Astfel, între cele două personaje se observă o
distincție clară: Ștefan Gheorghidiu- intelectualul lucid în căutarea iubirii ideale și Ela- femeia
cochetă, superficială și frivolă, atrasă de lumea mondenă și a banilor.

Un prim episod care susține relația cuplului face referire la secvența întâlnirii de
familie în casa unchiu Tache din capitolul „ Diagonalele unui testament ”. Acesta începe cu
amintirile lui Ștefan Gheorghidiu despre povestea lui de iubire „ Eram însurat de doi ani și
jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă înșeală”. Ea era de fapt una dintre
cele mai frumoase studente, iar toată povestea lor a fost alimentată de orgoliul pe care
protagonistul în avea.
Deși inițial săraci, trăiau o mare poveste despre iubire până în momentul vizitei la unchiul
Tache, extrem de bogat. Cum întreaga familie era invitată, Nae Gheorghidiu-celălalt unchi al
lui Ștefan- reproșează ironic defunctului său, frate Corneliu, fost profesor de filozofie, lipsa de
spirit practic spre a atrage simpatia lui Tache. Protagonistul răspunde acestei remarci cu o
replică tranșantă, stârnind interesul unchiului bogat, care părea să-l prefere. Întâlnirea avea ca
scop dezvăluirea unui testament, iar cel care moștenește cea mai mare parte a averii este
Ștefan Gheorghidiu. De aici, statutul social al cuplului se modifică, iar protagonistul
descoperă cu stupoare o altă latură a soției sale pe care nu o știa „ în acest interes al tinerei
mele neveste pentru afaceri, vedeam vechiul instinct al femeilor pentru bani ”. Astfel, intrarea
Elei în lumea superficială a banilor și a mondenității, conduce la un declin al cuplului și în
cele din urmă, la divorț.

Un al doilea episod care susține relația dintre cei doi îndrăgostiți se găsește în capitolul
„ E tot filozofie” cu scena excursiei de la Odobești. Momentul face parte dintr-o serie de
întâmplări care punctează procesul degradării unei iubiri pe care protagonistul și-ar fi dorit-o
ideală, trăită la modul absolut și capabilă să păstreze unitatea cuplului în eternitate.

Tot comportamentul Elei pe parcursul excursiei la Odobești cum ar fi: așezarea în mașină
alături de domnul G, micul popas când cei doi au coborât să culeagă flori și că ea s-ar fi
sprijinit de brațul lui, faptul că au făcut un mic grup aparte, iar că Ela a dansat aproape numai
cu el, devin o sursă a dramei interioare a lui Ștefan Gheorghidiu care îl consumă afectiv și
intelectual, în încercarea de a înțelege acest comportament al soției sale. De aceea, la finalul
excursiei, luciditatea și nevoia de certitudini răbufnesc în afirmații radicale, tranșante, pline de
reproș la adresa Elei „ ascultă, dragă fată, sper ca niciodată în viața mea nu voi mai trece prin
clipele prin care am trecut ieri și azi”.

Ela reacționează surprinsă de reproșurile care i se aduc, dar mai ales uimită că soțul ei nu
înțelege mecanismele lumii în care au pătruns datorită moștenirii, dar și în mod paradoxal, e
capabilă să-i surprindă hipersensibilitatea soțului rănit de gelozie „ ți s-a părut ție. Nu ai văzut
că toate femeile fac la fel? Așa sunt petrecerile astea [...] Ești de o sensibilitate imposibilă.”
Uimirea Elei este reală și ne relevă că soții se mișcă în lumi diferite, bărbatul în lumea ideilor
absolute, iar femeia în lumea realității concrete, a unei societăți pragmatice și superficiale la
care el nu se poate adapta.

Spre deosebire de romanele tradiționale în care conflictul se desfășoară la nivel

exterior între diverse personaje, în romanul lui Camil Petrescu conflictul principal este interior
și se realizează în conștiința personajului narator. Astfel, Ștefan Gheorghidiu se află în
căutarea iubirii absolute și proiectează acest ideal asupra Elei, pe care o consideră o
întruchipare aproape perfectă a frumuseții, a feminității și a inteligenței. Însă confruntarea
treptată a acestui ideal cu realitatea concretă dă naștere unei drame interioare, căci între
universul utopic, idealist al protagonistului și noua realitate în care l-a plasat primirea
moștenirii se instaurează o ruptură, o incompatibilitate „ pentru mine, dragostea aceasta era o
luptă neîntreruptă, în care eram veșnic de veghe, cu toate simțurile la pândă, gata să previn
orice pericol”.

Odată cu experiența războiului drama conștiinței personajului principal dobândește o altă

dimensiune prin schimbarea percepției despre sine și despre lume, ceea ce va contribui la
atingerea stării de detașare și la decizia finală de a renunța la tot trecutul „ Drama războiului
nu e numai amenințarea continuă cu moartea [...] cât această permanentă verificare
sufletească, acest continuu conflict al eului tău care cunoștea altfel ceea ce cunoștea într-un
anumit fel”.

Pe de altă parte, conflictul exterior pune în evidență relația personajului principal cu

societatea, accentuând același orgoliu al respingerii, plasându-l în categoria inadaptatului
social. Astfel, relația cu Ela care inițial era una de iubire se transformă în una conflictuală,
alimentată de gelozia nejustificată a lui Ștefan Gheorghidiu față de domnul G și față de
acțiunile tandre ale soției sale cu alți bărbați. Tensiunile, despărțirile și împăcările devin o
obișnuință în existența lor cotidiană, conducându-i pe cei doi la un divorț iminent
reprezentând și rezolvarea conflictului inițial.

Un alt conflict exterior se realizează între protagonist și unchiul său Nae Gheorghidiu,
surprins la întâlnirea de familie în casa lui Tache. Personajul principal are curajul de a-și
expune cu luciditate concepția despre viață și mai ales interesul față de avere, iar în același
timp răspunde și remarcilor ironice ale unchiului Nae cu privire la tatăl său „ De cele mai
multe ori părintele care lasă avere copiilor le transmite și calitățile prin care a făcut avere: un
obraz mai gros, [...] neapărat o șiră a spinării flexibilă ca nuiaua.” Conflictul se încheie odată
cu implicarea naratorului într-o afacere cu o fabrică metalurgică în colaborare cu Nae
Gheorghidiu, pe care o abandonează mai târziu.

Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul lui Ștefan Gheorghidiu este

realizat prin caracterizare indirectă, care se evidențiază prin fapte, gânduri, limbaj, gesturi,
atitudini și relațiile cu celelalte personaje. La acestea se adaugă autocaracterizarea, dar și
procedee specifice romanului psihologic modern: autoanaliza lucidă „ Nu mai pot gândi
nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca niște sfori
putrede.” și tehnica fluxului de conștiință. Spre exemplu în primul capitol identificăm ca
factor exterior ce declanșează involuntar memoria protagonistului, discuția de la popota
ofițerilor pe tema unui articol de ziar: un adulter care provoacă o crimă pasională rezolvată în
instanță prin achitarea inculpatului. De aici intervine reacția impulsivă a personajului, vizibil
iritat de percepția camarazilor săi asupra iubirii.

În cadrul relației cu soția sa, naratorul notează reacții de gelozie și hipersensibilitate, unde
Ștefan Gheorghidiu îi observă insistent pe Ela cu domnul G. și pe cei din jur, studiind totul
lucid și cu minuțiozitate „ Nevastă-mea avea o voce ușor emoționată.” Faptul că femeia gusta
din felul de mâncare al avocatului produce o adevărată furtună în sufletul său, revenindu-i în
memorie amintiri dureroase „ Și ea știa ce vie plăcere îmi face mie acest gest.” Deși fire
lucidă și intelectuală, orgoliul, gelozia și sensibilitatea conduc cuplul la un deznodământ
nefericit prin divorțul celor doi soți.

Naratorul nu oferă detalii asupra portretului fizic al protagonistului, ci realizează o

caracterizare directă prin intermediul lui Nae Gheorghidiu, care remarcă ulterior discrepanța
dintre aspirațiile intelectualului și valorile promovate de societate „ N-ai spirit practic...Ai să-
ți pierzi averea [...] Cu filozofia dumitale nu faci doi bani.”

Dintre modalitățile de caracterizare a personajului Ela, portretul femeii este realizat prin
caracterizare directă de către Ștefan Gheorghidiu. Astfel, protagonistul remarcă la ea
frumusețea care o făcea să fie „ una dintre cele mai frumoase studente”, afirmând că „ era
atâta tinerețe, atâta frângere [...] și atâta generozitate în ochii înlăcrimați albaștri.” Descrierea
idilică pe care i-o face acesteia redă idealizarea ei, Ela devenind femeia perfectă „ Cu ochii
mari albaștrii, vii, ca niște întrebări de cleștar”. Deși inițial, ea întruchipează perfecțiunea, la
final devine o femeie banală care nu-l mai atrage pe protagonist, îl irită și în cele din urmă, îl
lasă indiferent „ce-a găsit la ea, dragă? Să ucidă pentru ea ... nu mai putea găsi alta la fel...”

Caracterizarea indirectă se realizează prin gesturi, acțiuni și relația cu celelalte personaje.

Astfel, pătrunzând în lumea mondenă își dezvăluie caracterul său superficial încercând de
nenumărate ori să-i schimbe personalitatea soțului ei, de aceea vrea să-i cumpere haine noi
pentru a rămâne în rândul bărbaților stilați. Teatrală, reușește să-l înșale pe Ștefan
Gheorghidiu cu ajutorul unei scrisori falsificate către verișoara Anișoara că relația ei cu
domnul G. este inexistentă.
 În concluzie, relația dintre Ela și Ștefan Gheorghidiu trăiește sub semnul incertitudinii
din cauza infidelității femeii și a tendinței idealiste a bărbatului de a-și modela soția după
propriile standarde, toate acestea conducând la o incompatibilitate și sfârșind prin divorțul
cuplului.