Balan Anca - 10 E

Particularități de construcție a unui personaj din romanul modern

”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”- Camil Petrescu

Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale
distincte, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări într-un anumit cadru temporal și social.
Personajul literal reprezintă o categorie principală a unei opere epice sau dramatice alături de acțiune
, narator, spațiu și timp.

Ștefan Gheorghidiu este protagonistul și în același timp narator autodiegetic al romanului. El

reprezintă tipul intelectualului inadaptat, trăind drama îndrăgostitului de absolut, care trece prin
două experiențe esențiale pentru formarea lui ca om: dragostea și războiul. Într-o călătorie de căutare
a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului își notează cu atenție traseul interior.
Încadrarea personajului Ștefan Gheorghidiu în categoria intelectualului este dată nu atât de formația
universitară a personajului, ca absolvent al Facultății de Filozofie, ci de structura lui de caracter, de
complexitatea psihologică, de profunzimea gândirii și de predispoziția pentru problematizare și
autoanaliză. Schimburile care intervin în viața protagonistului la nivel social determină o modificare
a perspectivei acestuia asupra vieții, a lumii și a sinelui fiind filtrate prin ceea ce Ștefan Gheorghidiu
consideră ca „singura existență reală și anume conștiință".

Statutul social al lui Gheorgidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la
filizofie, sărac , dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și
fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în viața mondenă
bucureștenană și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de
cercul Elei. Se înrolează, și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent rezervist în
armata română, ce răspunde de plutonul 9 ca vârf al avangardei. În final, rănit, lăsat la vatră,
divorțează și cedează o parte din bunurile sale Elei.

Pe parcursul romanului, ni se relevă detalii despre statutul său moral. Idealist din fire, protagonistul
aspiră la dragostea absolută. Ștefan creează din Ela un ideal feminin și se îndrăgostește orbește de
ea, fără a o cunoaște cu adevărat. Orgolios, protagonistul refuză să intre în competiție cu
pretendenții Elei, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-și schimbe principiile și
comportamentul cu unul superficial asemeni dansatorilor pe care Ela îi admiră. Plimbarea la

1
Balan Anca - 10 E

Odobești, într-un grup mai mare, declanșează criza de gelozie și incertitudinea iubirii, pune sub
semnul îndoielii fidelitatea femeii iubite. Faptele, gesturile, cuvintele Elei se reflectă în conștiința
eroului: „De altmiteri, toată suferința asta monstruoasă îmi venea din nimic”. Toate gesturile, clipele
rememorate care alcătuiau intimitatea iubirii, tulburată dramatic de intrusul domnul G. sunt acut
înregistrate de Gheorghidiu, sufletul și toate simțurile sunt în alertă.

Totodată, ne sunt înfățișate aspecte referitoare la statutul psihologic al lui Stefan Gheorghidiu.
Acesta dă dovadă de hipersensibilitate; orice element exterior banal, lipsit de importanță, un fapt, o
întâmplare obișnuită, declanșează reacții interioare, în planul conștiinței, determinând stări sufletești
complexe. („Mici incidente, care se hipertrofiau, luau proporții de catastrofe. Era o suferință de
neînchipuit care se hrănea din propria substanță”). Protagonistul este impulsiv și are tendința de a
recționa fără a cugeta la consecințele faptelor sale. Din pură răzbunare, el escortează o damă de
companie, o aduce acasă și o așteaptă pe soția lui cu nerăbdare pentru a-i surprinde pe cei doi.

Principala trăsătură de caracter a lui Ștefan este orgoliul, izvorât din încrederea în propria gândire și
putere de a întelege lucrurile, dar care îl domina atât în relațiile de iubire, cât și în viața socială.
Iubirea pentru Ela izvorăște, în primul rând, din orgoliu, deoarece era iubit de cea mai frumoasa fată
din Universitate, dar și din duioșenie față de exuberanța și devotamentul Elei. Orgoliul se îmbină cu
hipersensibilitatea personajului, personalitatea lui definindu-se în funcție de acest ideal și anume
dragostea. Ștefan urmează un drum spre căutarea adevărului, al clarificării interioare, reușind ca în
finalul romanului să se cunoască pe sine.

Un prim episod reprezentativ pentru ilustrarea caracterului orgolios și hipersensibil a lui Ștefan îl
reprezintă excursia la Odobești din capitolul „E tot filosofie”. Momentul face parte dintr-o serie de
episoade care punctează procesul degradării unei iubiri pe care protagonistul și-ar fi dorit-o ideală
trăită la modul absolut și capabilă să păstreze unitatea cuplului în eternitate. Ștefan Gheoghidiu este
în acelați timp și subiect și obiect al analizei lucide. Tot comportamentul Elei pe parcursul excursiei
la Odobești îi oferă protagonistului șansa unei revelații dureroase, la fel de surprinzătoare precum
fuseseră anterior toate intervențiile soției „atât de energic, interesată" de drepturile asupra moștenirii.
Așezarea în mașină alături de domnul G., micul popas când cei doi au coborât să culeagă flori și ea
s-a sprijinit pe brațul lui, faptul că au făcut un mic grup aparte și Ela a dansat numai cu el, toate
devin o sursă a dramei interioare a lui Ștefan Gheorghidiu care îl consumă afectiv și intelectual în
încercarea de a înțelege acest comportament al soției. De aceea, la finalul excursiei, luciditatea și

2
Balan Anca - 10 E

nevoia de certitudini răbufnesc în afirmații radicale, tranșante, pline de reproș la adresa Elei:
„ascultă, dragă fată, sper că niciodată în viața mea nu voi mai trece prin clipele prin care am trecut
ieri și azi [...] la București începem numaidecât cum ajungem, divorțul". Ela reacționează surprinsă
de reproșurile care i se aduc, dar mai ales uimită că soțul nu înțelege mecanismele lumii în care au
pătruns datorită moștenirii și, în mod paradoxal, e capabilă să-i surprindă hipersensibilitatea soțului
rănit de gelozie: „ți s-a părut ție. Nu ai văzut că toate femeile fac la fel? Așa sunt petrecerile astea
[..] ești de o sensibilitate deosebită". Uimirea Elei este reală și ne relevă că soții se mișcă în lumi
diferite - bărbatul în lumea ideilor absolute iar femeia în lumea realității concrete a unei societăți
pragmatice și superficiale la care el nu se poate adapta.

Un al doilea episod reprezentativ pentru relevarea caracterului protagonistului îl constituie întâlnirea

în famile în casa unchiului Tache din capitolul al doilea- „Diagonalele unui testament”. Între frați
doar tatăl lui nu a făcut o avere și o lăsase pe mama cu grija celor trei copii și cu multe datorii.
Ceilalți doi frați, unchii eroului nostru, erau un bătrân inginer și antreprenor putred de bogat, Tache,
și un deputat liberal, Nae, cu influență - trecea drept „una dintre figurile bucureștene", socotit printre
„intelectuali de rasă". Opiniile exclusive și spiritul de observație cu care Ștefan Gheorghidiu ne-a
surprins la deschiderea romanului, se manifestă și aici pe neașteptate, disonând cu împrejurările.
Eroul revarsă asupra unchilor săi un val de ironii usturătoare. Aceștia erau porniți să denigreze
memoria părintelui său, pe care se simte îndreptățit să o apere. Discutându-se despre idealismul naiv
al tatălui naratorului, Corneliu, profesor universitar care îşi cheltuia leafa scoţând gazete, Ştefan îi
apără orgolios principiile, învinuindu-i pe cei care acceptă moştenirile. Pare insolent și este complet
dezinteresat de consecințe - momentul ironiei cade ca un trăsnet, chiar atunci când această întâlnire
putea influența testamentul unchiului. Va atrage dezaprobarea tuturor, mai puțin a soției sale, deși se
va dovedi mai târziu că l-a afectat pe unchiul Tache, direct vizat de observațiile nepotului care studia
filosofia, altfel decât s-ar fi așteptat toată lumea. Important de subliniat este că replica eroului vine
atunci când unchiul bogat i se adresează direct nepotului ținând să accentueze asemănarea dintre
acesta și fratele său: „ De altfel îi semeni leit. Acum văd că te-ai însurat și tu tot din dragoste...".

Este un moment de cotitură pentru că nu mult după acest incident unchiul Tache moare. Surpriza
testamentului a fost că două părți din avere reveneau familiei tatălui său, iar lui Ștefan i se cuvenea
și un legat deosebit: o vilă în împrejurimile Parisului, prevedere cu care rudele nu au fost de acord,
nici măcar mama lui. Deputatul încearcă să interpreteze diferit acest punct din testament, iar o luptă
crâncenă pare să înceapă în familia Gheorghidiu. Numai că Ștefan, în ciuda protestelor soției, care îi
3
Balan Anca - 10 E

apare pentru prima dată interesată de aspectele materiale, și a faptului că ar fi câștigat în instanță
dreptul cuvenit, renunță la luptă și se împacă cu familia, considerând că nu merită să se consume
pentru astfel de lucruri.

Protagonistul trăiește un puternic conflict interior deoarece se află în căutarea iubirii absolute și
proiectează acest ideal asupra Elei pe care o consideră o întruchipare aproape perfectă a frumuseții,
inteligenței și a feminității. Însă confruntarea treptată a acestui ideal cu realitatea concretă dă naștere
dramei interioare căci în universul utopic, idealist a lui Ștefan Gheorghidiu și noua realitate în care l-
a plasat primirea moștenirii se instaurează o ruptură („ lipsit de orice talent, în lumea asta muritoare,
fără să cred în Dumnezeu nu m-aș fi putut realiza și am încercat-o, decât printr-o dragoste absolută";
„ pentru mine, dragostea aceasta era o luptă neîntreruptă în care eram veșnic de veghe, cu toate
simțurile la pândă, gata să previn orice pericol").

Odată cu experiența războiului, drama conștiinței protagonistului dobândește o altă dimensiune prin
schimbarea percepției despre sine și despre lume, ceea ce va contribui la atingerea stării de detașare
și la decizia finală de a renunța „la tot trecutul" : „drama războiului nu e numai amenințarea continuă
cu moartea [..] cât această verificare permanentă sufletească, acest continuu conflict al eului tău care
cunoștea într-un anumit fel".

Există și un conflict exterior între Gheorghidiu şi Grigoriade, generator al dramei geloziei. După
apariţia domnului G. în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie, Gheorghidiu
nu mai este evaluat în funcţie de o scară valorică ce i se potriveşte. Admirat de Ela pentru
superioritatea intelectuală, Gheorghidiu își pierde fascinația asupra Elei, care era atrasă de lucruri
materiale și pe care el le respinge din principiu. Acest conflict are ca urmare certuri și despărțiri,
atingând cote paroxistice când Gheorghidiu hotărăște să dezerteze de pe front și să-și ucidă rivalul.
De asemenea, în plan secundar există un conflict între Gheorghidiu şi propria familie pentru
moştenirea unchiului Tache, din care, iese învins, cedând după parastas o parte din avere rudelor.
Inadaptarea personajului reiese din lipsa instrumentelor de luptă cu o societate defectiv construită.

Prin introspecție și monolog interior Ștefan se analizează atent, alternând între planul real și cel al
amintirii. Dintre modalitățile de caracterizare a personajului, portretul eroului reiese cel mai bine din
caracterizarea indirectă, care se desprinde din fapte, gânduri, gesturi, atitudini respectiv din relația
cu alte personaje. Fiind un roman subiectiv de analiză, este des folosită autocaracterizarea în
conturarea portretului fizic și moral, „Eram înalt și elegant", „lipsit de orice talent.. fără să cred în
4
Balan Anca - 10 E

Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza decât într-o dragostea absolută". Pentru observarea trăirilor
interioare, autorul utilizează introspecția, monologul interior, fluxul conștiinței. „Nu pot gândi
nimic.... nervii.... s-au rupt ca niște sfori putrede." Personajul suferă nu numai din amor rănit, din
neputință și deziluzie, ci mai ales pentru că se dedublează: își ascunde frământările, afișând
indiferența („Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel și eu, mă simțeam imbecil și ridicol.... și naiv”).
Confesându-se și analizându-se, eroul respinge etichetare de gelos : „Nu, n-am fost niciodată gelos,
deși am suferit atâta din cauza iubirii”. Supremă coordonată existențială, împlinirea sa ca
personalitate umană, prin iubire, determină luciditatea analizei: „Eu jucasem totul pe această femeie
și trebuia să trag acum toate consecințele care se impuneau: desființarea ca personalitate”. Drama
erotică capătă alte dimensiuni prin cealaltă ipostază existențială a eroului plecat pe front din același
orgoliu al cunoașterii, dar și din sentimentul onoarei, al loialității față de sine: „Orgoliului meu i se
pune acum, de altfel, și o altă problemă. Nu pot să dezertez aici căci, mai ales, n-aș vrea să existe pe
lume o experiență definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească
ea din întregul meu sufletesc. Ar avea față de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se
pare inacceptablă. Ar constitui pentru mine o limitare. Îmi putusem permite atâtea gesturi până
acum, pentru că aveam un motiv și o scuză: căutam o verificare și o identitate a eului meu. Cu un eu
limitat, în infinitul lumii, nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibilă și
deci nici o putință de realizare sufletească”.

Experiența războiului constituie pentru Ștefan Gheorghidiu o experiență decisivă, un punct terminal
al dramei intelectuale, o dramă a personalității. El devine alt om în primele ceasuri de război.
Gelozia rămâne lipsită de însemnătate. Jurnalul de front conturează o personalitate complexă, aflată
în împrejurări inedite, confruntându-se cu moartea. Eroul nu încetează să gândească, să facă
asociații, de o luciditate neobosită, chiar în aceste momente apocaliptice.

Astfel sunt surprinse cu lux de amănunt toate trăirile care îl macină pe Ștefan, ajungând ca în final,
după experiența războiului, să se detașeze complet de toate cele întâmplate: „Acum totul e parcă din
alt tărâm, iar între noi abia dacă e firul de ață a gândului întâmplator”. Drama iubirii lui este acum
definitiv intrată în umbră.

În concluzie, Ștefan Gheorghidiu este un personaj problematic, imprevizibil, reprezintă tipul

intelectualului inadaptat social. El incearcă să recompună lumea în funcţie de aspirația sa către
absolut şi are orgoliul de a refuza o realitate care nu i se potriveşte, de a renunţa la o iubire care nu

5
Balan Anca - 10 E

mai coincide cu imaginea pe care el şi-o formase despre sentimentul căruia într-un anume moment
al existenţei sale ar fi fost gata să-i jertească totul.