Balan Anca , clasa 10 E

Particularități ale romanului modern

„Moromeții” de Marin Preda

Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelica a literaturii române, opera sa literară
îmbinând viziunea realistă a lumii cu cea modernă. Scriitor complex, în romane valorifică atât
lumea de tip antebelic în spațiul rural cât și în cel citadin.

Romanul „Moromeții„ este un roman postbelic, publicat în două volume la o diferență de 12 ani
(volumul I în 1956, iar volumul al II-lea în 1967). Cele două volume respectă aceeași
problematică socială, însă există mari diferențe privind modalitățile de creație, tehnicile narative,
coordonatele temporale.

Din punct de vedere tipologic, acesta este un roman obiectiv, în care evenimentele sunt relatate
într-o manieră logică și cronologică, cu un discurs naratorial omniscient și obiectiv la persoana a
III-a, dar perspectiva naratorului auctorial e completată pe alocuri de intențiile unor personaje
reflector.

La nivel estetic, „Moromeții” este un roman realist, iar la nivel tematic, acesta este un roman
social, de familie, problematica fiind destrămarea civilizației țărănești despre care autorul
exprimă o viziune realistă dar polemică față de cea exprimată de Liviu Rebreanu în romanul Ion.

Caracterul realist al romanului reiese din reflectarea veridică a realității, caracterul monografic al
romanului și construcția personajelor.

Universul ficțional este inspirat din realitatea obiectivă trăită de autor la vârsta copilăriei și
adolescenței din Siliștea-Gumești (Câmpia-Dunării), de altfel autorul a mărturisit că pentru
creearea personajului Ilie Moromete a fost inspirat de personalitatea puternică a tatălui său,
Tudor Călărașu („îmi iubeam tatăl și știam că va juca un rol decisiv în viața mea, ceea ce s-a și
întâmplat: am scris despre el, în „Moromeții”, o mie de pagini. Drama unui țăran idealist
urmărită pe parcursul a două mari etape, înainte de război și după”). Scena tăierii salcâmului
aparține părții I, capitolul al 12-lea și are ca sursă de inspirație un fapt despre care autorul
mărturisește că a scris o schiță intitulată „Salcâmul” în care a încercat să exprime una din
enigmele copilăriei sale: faptul că tatăl său, constrâns să taie „cel mai falnic salcâm” nu a
răspuns nimănui la întrebările privind motivația acestui gest: „Acest salcâm era chiar copilăria
mea. Tata era crunt și întunecat. Nu numai eu, dar nici restul familiei și nici vecinii n-au înțeles
ce l-a împins să facă acest lucru”.
1
Balan Anca , clasa 10 E

În caracterul monografic al romanului se conturează aspecte definitorii despre viața satului

românesc înainte și după al Doilea Război Mondial. Atmosfera veridică autentică a universului
în care trăiesc țăranii din Siliștea-Gumești e surprinsă prin numeroase elemente care îi conferă
romanului caracter monografic: șirul muncilor agricole (săpat, semănat, treierat, secerat -
secerișul este un episod recurent în roman deoarece surprinde ritmul vieții din comunitatea rurală
care, indiferent de numărul de pogoane deținut de fiecare țăran, presupunea o implicare de
asemenea anvergură încât naratorul afirmă că pe perioada verii „tot satul se muta pe câmp”);
tradiții și obiceiuri în legătură cu marile sărbători și evenimente din viața omului (tradiția spălării
picioarelor în joia mare, sărbătoarea rusaliilor, înmormântarea, pețitul fetelor și nunta, jocul
călușarilor pe care îi invita de obicei unul dintre țăranii mai avuți; pregătirea flăcăilor pentru
armată (participarea la „premilitară”); obiceiul „aldămașului” (după vânzarea salcâmului pentru
Tudor Bălosu acesta îl invită pe Moromete să bea un aldămaș). Viaţa oamenilor este legată direct
de cea a animalelor, care devin uneori adevărate personaje în roman, având nume şi participând
la întâmplări. Oaia Bisisica îl enervează peste măsură pe Niculae, câinele Duţulache fură brânza
pusă pe masă pentru cina familiei, caii sunt îngrijiţi cu drag de băieţii mai mari, restul orătăniilor
fiind mereu în preajma oamenilor prin zgomote specifice.

Tematica romanului face referire la complexitatea lumii rurale, tema de ansamblu a celor două
volume este destrămarea civilizației rurale tradiționale pusă în relație cu alte teme: condiția
țăranului, raportul individului cu timpul, paternitatea rănită, libertatea, constrângerile, iubirea,
viața, moartea etc.

Vorbind despre condiția țăranului dintr-un alt context istoric, Rebreanu consacrase imaginea
unui om instinctiv, rudimentar, dominat de setea de a avea cât mai mult pământ până la
încălcarea unor legi morale, însă Marin Preda ilustreză imaginea atipică a unui țăran filosof
pentru care pământul e doar un mijloc care să le asigure existența și nu un scop în sine de aceea
el are libertatea de a privi viața ca un spectacol de contemplat nu ca o robie în avuție. Din ampla
frescă a vieții unui sat din câmpia Dunării, se disting o serie de scene reprezentative pentru a
înțelege de ce oamenii aveau percepția că timpul are cu ei „nesfârșită răbdare”: scena cinei,
tăierea salcâmului, adunările din poiana lui Iocan, secerișul.

O scenă reprezentativă pentru ilustrarea temei este scena cinei, scenă colectivă cu valoare de
expozițiune și de schiță psihologică a membrilor familiei lui Moromete. Ceremonialul cinei pare
a surprinde un moment din existenţa familiei tradiţionale, condusă de un tată autoritar, dar
semnele din text dezvăluie adevăratele relaţii dintre membrii familiei.

2
Balan Anca , clasa 10 E

Așezarea fiecăruia în jurul unei mese prea mici, rotundă și joasă și cu scaunul cât palma devine o
imagine simbolică pentru natura socială a conflictelor care mocnesc în această familie. Masa
devine un simbol, care echivalează cu pământul deținut de Ilie Moromete, insuficient dacă ar fi
fost să împartă echitabil tuturor celor șase copii, de aceea servirea mesei devine o competiție
între frați, anunțând inevitabila confruntare și divizare din cadrul familiei. Poziția celor trei băieți
(Nilă, Achim și Paraschiv) pe partea dinafara tindei „ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se
scoale de la masă și să plece”, denotă dorința acestora de a se despărți de restul familiei. Achim
intră de mai multe ori în conflict cu mama lui vitregă Catrina și cu copiii ei. Aceste raporturi
tensionate sunt de multe ori armonizate de Moromete care instituie ordinea și îi domină pe toți.
Totodată, poziția băieților la masă anticipează plecarea celor trei la București, furându-i oile și
caii lui Moromete. În partea dinspre vatră, aproape de oalele cu mâncare stătea „întotdeauna”
Catrina, având lângă ea pe Nicolae, pe Ilinca şi pe Tita, „copii făcuţi cu Moromete”.

În datele ierarhiei familiei pe care ne-o dezvăluie scena cinei se remarcă ipostaza monumentală
a lui Moromete ca un pater familias („ stătea parcă deasupra tuturor […] pe pragul celei de-a
doua odăi de pe care stăpânea cu privirea pe fiecare”). Tatăl este autoritarea supremă, datorită lui
familia rămânând încă unită în ciuda caracterului ei eterogen și a animozităților existente în
relațiile dintre frații buni și vitregi.

Un al doilea episod reprezentativ îl constituie scena tăierii salcâmului- scenă aparținând părții I,
capitolul al 12-lea. Momentul ales de Ilie Moromete pentru tăierea salcâmului este înainte de
revărsatul zorilor, într-o duminică dimineața, pe fondul funebru al bocetelor care „răzbat dinspre
cimitir atât de aproape încât se părea că bocetelor ies chiar din pământ”, ceea ce sugerează-
anticipativ- începutul declinului și al destrămării familiei lui Moromete, anunțate de o durere
universală care a cuprins omul și natura. Apar ciorile, ca niște semne rău prevestitoare, iar mama
care știe să citească în astfel de lucruri un curs al vremii viitoare, cade la gânduri întunecate.
Acesta taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi.

Valoarea simbolică a scenei este conferită și de importanța deosebită a salcâmului pentru

întreaga comunitate rurală „toată lumea cunoștea acest salcâm. Copiii se urcau în el în fiece
primăvară și mâncau florile, iar în timpul iernii jucau mija” – devenind un simbol al stabilității
într-un univers în care timpul „încă mai avea răbdare”.

Tăierea proriu-zisă a arborelui se împlinește ca un ritual al confruntării dintre om și acest

element al naturii de aceea se consumă în mare parte în tăcere „începură să lovească tăcuți și nu
se opriră decât după un timp îndelungat […] făcuseră în salcâm câte o tăietură adâncă și albă ”;

3
Balan Anca , clasa 10 E

tăcerea lui Moromete anticipează tăcerea de sfârșit de lume care se va instaura după prăbușirea
salcâmului când toate par reduse în dimensiune („grădina, caii, Moromete însuși arătau
bicisnici”). Abundența verbelor la perfect simplu („se împotrivi”, „porni”, „se prăbuși”,
„îmbrățișă grădina”) marchează momentul dramatic al prăbușirii arborelui care este personificat
prin comparația cu o ființă care nu vrea să se lase doborâtă „ca și când n-ar fi vrut să părăsească
cerul”.

Semnificația gravă a momentului este nuanțată și prin schimbul de replici dintre tată și fiu. La
întrebarea lui Nilă de ce taie salcâmul, Moromete răspunde pe tonul ironic care-l caracterizează,
însă nota de umor se amestecă cu supărarea și o atitudine malițioasă „așa, ca să se mire proștii
[…] să se uite și să se mire până li s-o apleca”. Ca semnificație de ansamblu, tăierea și vânzarea
salcâmului anunță începutul sfârșitului ca prim semn al declinului familiei Moromete care se va
destrăma; prin verticalitatea lui, arborele are valoare unui ”axis mundis” (ax al lumii) care odată
ce a fost distrus nu poate cauza decât instalarea haosului; treptat atât în familia lui Moromete cât
și în viața comunității rurale vor interveni schimbări care conduc la disoluția universului rural
tradițional.

Unitatea familiei Moromete este destrămată de un triplu conflict. Unul constă în dezacordul
dintre tată și fiii din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă și Achim, pornit din mentalitatea diferită
asupra pământului. Astfel, dacă Moromete vede în pământ o sursă de hrană, care asigură
existența zilnică a familiei, băieții din prima căsătorie consideră că pământul trebuie să fie o
sursă de câștig, de aceea ei sunt dornici să-l vândă pentru a începe o nouă viață la oraș. Totodată,
aceştia au impresia că tatăl lor economiseşte banii obţinuţi din cultivarea loturilor pentru a face
zestre Ilincăi, Titei şi pentru a-l da la şcoală pe Niculae. Ei sunt nemulțumiți că tatăl lor are și alți
copii și nu sunt de acord să împartă casa și pământurile cu aceștia. Părerea celor trei fraţi este
întreţinută cu rea voinţă de Guica, sora lui Moromete, care speră de fapt să fie ingrijită de cei trei
băieţi. In cele din urmă, ei fug la Bucureşti cu oile şi caii familiei. Familia intră intr-un grav
declin financiar.

Al doilea conflict se consumă între Moromete și soția sa, Catrina. Femeia i-a cerut lui Moromete
acte pe casă în schimbul pogonului vândut, pentru a se asigura că nu va fi alungată de fiii vitregi,
dar Moromete nu își ține promisiunea și amână întocmirea actelor, de teamă să nu îi supere pe
băieții cei mari. Dacă inițial, Catrina își regăsește refugiul în biserică, ulterior, după ce află de
vizita lui Moromete la București, ea se supără și își părăsește bărbatul.

4
Balan Anca , clasa 10 E

Al treilea conflict de familie îl reprezintă conflictul dintre Ilie și sora sa Maria (Guica). Aceasta
și-a dorit ca fratele ei să nu se recăsătorească, astfel încât ea să aibă grijă de copii și să nu
rămână singură la bătrânețe. Ura pe care i-o poartă lui Moromete, soției și copiilor din a doua
căsătorie o determină să îi instige pe nepoții cei mari împotriva familiei. Ea este autoarea morală
a plecării băieţilor celor mari. Guica moare uitată de nepoţi şi de fratele ei, care nici nu participă
la înmormântare.

Un conflict secundar îl implică pe Niculae, mezinul, care își dorește din toată inima să meargă la
școală dar este trimis cu oile. Tatăl nu este de acord să plătească taxele școlare și în plus
consideră că școala nu-i aduce „niciun beneficiu”. Dacă în primul volum, acest conflict este unul
secundar, în cel de-al II-lea volum, neînțelegerea dintre tată și fiul cel mic se transformă într-un
conflict ideologic care va ocupa un loc principal în textura romanului: Niculae este adeptul
schimbării devenind activist al Partidului Comunist a cărui ideologii o promovează și care intră
în contradicție cu lumea lui Moromete - tatăl fiind ultimul reprezentant al civilizației rurale
tradiționale.

Conflictul interior cu cea mai mare importanţă în roman este cel al lui Ilie Moromete, al cărui
sistem de valori este infirmat de alegerea fiilor. Diferența dintre concepţia de viaţă a
protagonistului, autoiluzionarea lui referitoare la rezolvarea problemelor şi importanţa valorilor
legate de viaţa spirituală, şi dificultatea de a accepta că acest sistem nu poate fi perpetuat de
copii face din Moromete, “cel din urmă ţăran în romanul deruralizării satului”.

Acțiunea primului volum este plasată în vara anului 1937 și este cuprinsă în trei mari secvenţe
epice. Cea dintâi începe într-o sâmbătă seara şi continuă până în după-amiaza zilei următoare
conținând aspecte precum: dragostea dintre Polina şi Birică, foamea achizitivă de pământ a lui
Tudor Bălosu şi fiul său, Victor, boala lui Vasile Boţoghină, ţăran suferind de ftizie, pus pe
neaşteptate in faţa destinului ireversibil, răzvrătirea lui Tugurlan, spiritul distructiv al Guicăi,
sora lui Ilie Moromete, realităţile rurale (“premilitara”, adunările din poiana fierăriei lui Iocan,
Căluşul din curtea lui Bălosu).

A doua mare secvenţă epică surprinde satul în febra secerişului. Oamenii treieră şi macină îndată
spre a gusta din pâinea noii recolte. Culegerea roadelor pământului este un moment de bucurie,
de consonanţă deplină a omului cu ritmurile naturii.

Secerişul are reguli precise, impuse de tradiţia străbună: cel mai vrednic dintre copii este cel
care, simbolic, porneşte recoltarea grânelor, măsurând cu pasul "staţiile", părţile de loc pe care
va trebui să le ducă fiecare secerător la capăt, apoi "începe să taie spicele şi să arunce
5
Balan Anca , clasa 10 E

mănunchiurile în urmă", iar tatăl leagă snopii şi-i aşază în clăi. Femeile se ocupă de mâncare
pentru secerători, iar în anul acesta recolta fusese foarte bună, de aceea o veselie nemaipomenită
îi cuprinsese pe toţi, Catrina lăudându-l pe Cel de Sus pentru "mana cerească", cum îi spunea ea
grâului, "cu care îi milostivise Dumnezeu".

Ultima secvenţă infăţişează conflictul direct dintre Ilie Moromete şi fiii săi. Băieţii se află în
conflict şi cu tatăl lor, fiindcă acesta "nu face nimic, stă toată ziua", iar pe ei îi scoală cu noaptea
în cap ca să plece la muncă şi nu-i slăbeşte toată ziua cu ordine şi porunci. Il acuză pe Moromete
că nu e în stare de nimic, pe când "alţii, ca alde Bălosu", ştiu să câştige bani din vânzarea
produselor şi-l silesc să plece şi el la munte cu cerealele, dar nu iese nimic din această călătorie.
Băieţii cei mari plănuiesc să plece cu oile la Bucureşti, ca să facă bani, calculele teoretice pe care
le fac îl conving chiar şi pe Moromete că familia s-ar alege cu un câştig important. Însă Achim
vinde oile la Bucureşti şi aşteaptă venirea fraţilor. După amânările generate de refuzul lui Nilă de
a-şi lăsa tatăl singur în preajma secerişului, cei doi fug cu caii şi cu o parte din zestrea surorilor.
Moromete este nevoit să vândă din nou o parte din pământ pentru a-şi reface gospodăria, pentru
a plăti „foncierea”, rata la bancă şi taxele de şcolarizare ale lui Nicolae.

Dorința de unitate a familiei și dragostea pentru pământ (păstrând în posesie a micii proprietăți)
reprezintă cei doi termeni polarizanți ai discursului narativ din primul volum. Totuși, ideea de
familie unitară pare un ideal de neatins: frații își poartă pică unia altuia, tatăl se împotrivește
dorinței mamei de a-l da pe Niculae la școală iar la toate acestea se adaugă intrigile iscate de sora
lui Ilie, Maria. Tensiunea acumulată pe parcursul operei este disipită în final print-o manifestare
violentă a dezamăgirii și furiei tatălui, sentimente generate de intenția celor trei fii de a-și trăda
familia: „ Fără să se grăbească, Moromete ridică parul în aer și făcu își făcu vânt..”.

În concluzie, romanul Moromeţii reflectă estetica realismului postbelic prin tematica socială,
prin caracterul de frescă a lumii rurale ante- şi postbelice, prin verosimilitatea faptelor. Totodată,
crearea unui nou tip de ţăran în literatura română reprezintă un element de modernitate ale cărţii.