Morometii

Marin Preda
Marin Preda a fost cel mai de seama prozator contemporan. Criticul Eugen
Simion afirma ca opera sa ilustreaza realismul psihologic, caci prezentarea
obiectiva a realitatii se impleteste cu analiza psihologica.
Volumul de nuvele Intalnirea dintre pamanturi, cu care a debutat, a anticipat
romanele Morometii 1 si 2, Marele singuratic si Delirul.
Actiunea romanelor Intrusul si Risipitorii se desfasoara intr-un alt mediu si
anume cel citadin.
Cel mai iubit dintre pamanteni a fost considerat un roman total, erotic,
politic, de moravuri, de familie, eseu.
Morometii este cel mai realizat roman al lui Marin Preda. Desi de inspiratie
rurala, romanul a depasit tot ce s-a scris inaintea sa prin profunzimea creatiei si
prin originalitatea tipologiei.
Actiunea romanului se petrece in Silistea-Gumesti, sat din Campia Dunarii, o
adevarata imago mundi, prezent si in operele Marele singuratic si Delirul.
In primul volum (1955), ritmul vietii era unul calm, romanul fiind concentrat
asupra lui Ilie Moromete. In romanul II (1967), ritmul s-a schimbat, o istorie
necrutatoare patrunzand in lumea satului.
In Arca lui Noe. Eseu despre romanul romanesc, criticul Nicolae Manolescu
afirma ca romanul Morometii este doric. Incipitul romanului fixeaza actiunea in
timp si spatiu, ca in romanele de factura traditionala, cu cativa ani inaintea celui
de-al Doilea Razboi Mondial, in Campia Dunarii.
Totusi, Nicolae Manolescu observa ca in Morometii apare o alta varsta a
modelului doric de roman, deoarece naratorul renunta partial la omniscienta si
apar personaje-reflector ca Ilie Moromete in primul volum si Niculae in al II-lea. De
asemenea, apar si personaje-informator ca Ilinca si Scamosu.
Romanul are o constructie simetrica, rotunda, datorita timpului. La inceputul
romanului, timpul parea ingaduitor, tolerant: In Campia Dunarii, cu cativa ani
inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii
nesfarsita rabdare.. Verbul se pare sugereaza, insa, ca rabdarea timpului s-ar
putea sa fie doar o iluzie.

In finalul romanului, timpul a devenit amenintator: Trei ani mai tarziu,

izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare..
Timpul joaca in roman un rol asemanator destinului din tragediile grecesti. El
le aparea oamenilor din Campia Dunarii sub doua aspecte diferite, initial, ca un
timp calm, mitic, circular, iar la sfarsitul romanului, ca un timp istoric, amenintator
si ireversibil.
Morometii este un roman complex al vietii de familie, al satului din Campia
Dunarii si al unui destin, cel al lui Ilie Moromete. In roman, viata de familie este
surprinsa in fazele ei tipice, iesind la iveala un adevarat cod al existentei taranesti.
In centrul romanului, se afla familia lui Ilie Moromete, formata din Ilie, Catrina, fii din
prima casatorie, Paraschiv, Achim si Nila si copii din a doua casatorie, Tita, Ilinca si
Niculae.
Inca din primele pagini ale romanului sunt prezentate cele doua probleme ale
familiei: cele doua loturi de pamant, primejdia datorii la banca, fonciirea,
neintelegerile dintre fiii din prima casatorie si Catrina, precum si dorinta mezinului
de a merge la scoala.
Romanul are trei parti care se deschid cu cate o scena de ansamblu. Prima
parte se deschide cu scena cinei, a doua cu imaginea prispei pe care erau adunati
la adapost de ploaie toti membrii familiei iar a treia parte cu scena secerisului.
In roman exista nenumarate simboluri care trimit la o alta fata a existentei
taranesti: unul dintre cele mai importante este salcamul, care prin vechimea lui a
intrat in viata familiei. Initial, el dadea grandoare si maretie curtii, sugerand unitatea
si trainicia Morometilor. Cand a fost taiat, gospodaria parea pustie si modesta.
Taierea salcamului a tulburat viata familiei, loviturile de topor fiind ascultate cu
spaima ca niste lovituri ale destinului, pe fundalul bocetelor care se auzeau din
cimitir. Salcamul are o valoare premonitorie, taierea lui a anuntat destramarea
familiei. A fost considerat dublul vegetal al lui Ilie Moromete, deoarece a anticipat
destinul eroului. Un alt simbol este Bisisica, o oaie neagra si rea, care il teroriza pe
Niculae. In roman se prefigureaza o adevarata drama a lui Niculae care voia sa
invete carte dar intampina rezistenta familiei: tatal il ironiza, iar fratii il repezeau cu
grosolanie. Singurul lui aliat era Catrina, mama lui, si alte familii taranesti.
Istoria Morometilor nu ocupa toata suprafata romanului, care prezinta si alte
familii taranesti. Istoria cuplului Birica-Polina poate fi o replica la Ion-Ana din
romanul lui Liviu Rebreanu. Spre deosebire de Ion, Birica era sfios, inocent, semnul
lui caracteristic fiind cantecul. El o iubea pe Polina si nu era interesat de zestrea
acesteia. Spre deosebire de Ana, Polina a dovedit o energie extraordinara, si-a
urmat sentimentele si a fugit cu Birica. Ea era preocupata de zestrea sa,
infruntandu-si tatal, Tudor Balosu.

O alta istorie este cea a lui Botoghina, care punea mai presus decat pamanul
propria sanatate; bolnav de TBC, el a vandut din pamant pentru a se ingriji intr-un
sanatoriu, desi sotia sa, Anghelina, se opunea.
Un alt tip de familie este familia lui Traian Pisica, cizmarul satului, care avea
13 copii. La nasterea fiecaruia, Pisica ii amenda, vanzand din pamant. Aceasta
era o antifamilie, deoarece parintii nu erau modele educationale pentru copii lor,
nu aveau autoritate in fata acestora, iar normele de viata cotidiana nu erau
respectate.
Tugurlan reprezenta pe individul nemultumit de conditia sa, revoltat deoarece
a fost nedreptatit la improprietarire si se instrainase de sat. Avea o infatisare
intunecata, fiind un om neprietenos, de care lumea se cam ferea. Cand a aparut
prima oara in poiana fierariei lui Iocan, el s-a asezat pe margine alaturi de Ion Miai,
vorbele lor nefiind luate in seama.
Spre deosebire de Ilie Moromete, Tugurlan simtea violenta timpului, dovedind
luciditate si realism. Interventia sa din poiana este simbolica, aratand ca timpul nu
era atat de rabdator si calm cum il credeau ceilalti.
Revolta si ostilitatea lui Tugurlan se exprimau prin agresivitate verbala. Dupa
o vreme insa, el s-a impacat cu satul, parasind starea de furie. Acest fapt este insa
de scurta durata, caci a intervenit fatalitatea, a fost arestat si trimis la judecata
pentru l-a batut pe Tache morarul, fiul lui Aristide.
Scriitorul a realizat una dintre cele mai veridice imagini ale satului romanesc,
prezentand viata rurala in datele ei caracteristice (secerisul, treieratul). De
asemenea, a surprins si unele obiceiuri si traditii populare: calusarii, hora, nunta,
spalatul picioarelor la Rusalii, ceea ce ii confera romanului un caracter monografic.
Morometii II
In volumul II, aparut in 1967, Marin Preda a realizat o imagine autentica a
satului de dupa razboi. Invadat de evenimente pline de viclenie, satul era sortit
disparitiei.
Alcatuit din 5 parti (91 de capitole), volumul II se caracterizeaza prin
discontinuitate narativa. Este atat un roman al satului postbelic, cat si al lui
Moromete si al lui Niculae.
Romanul prezinta o adevarata batalie pentru putere: Isosica, Plotoaga,
Zdruncan, Mantarosie voiau sa-l indeparteze pe responsabilul morii Adam Fantana

si au organizat o actiune de compromitere, dar s-au suspectat intre ei si au

complotat.
Invingator a iesit un necunoscut, Vasile al Moasii, un om dur, simbol al istoriei
care patrunsese in sat.
Evenimentele sunt analizate in mod necrutator: carciumarul Valache, iesit din
beciul inchisorii, a trecut la o mutenie absoluta in semn de protest. Isosica,
inteligent si inventiv, si-a indepartat adversarii folosindu-se de sotia sa, Ciulca, o
femeie rea de gura, un adevarat spion al satului.
Morometii II are un caracter monografic, cuprinzand un cod al existentei
taranesti, prin prezenta unor ritualuri si traditii.
Cu acest volum, Marin Preda a inaugurat seria romanelor care au abordat
tema obsedantului deceniu (50-60). Din acest punct de vedere, romanul
reprezinta un document zguduitor despre tragedia satului traditional romanesc,
care a fost colectivizat fortat.
Ilie Moromete
Este unul dintre cele mai fascinante personalitati din literatura romana. Este
un personaj cu valoare exponentiala deoarece simbolizeaza lumea taraneasca in
valorile ei durabile (Eugen Simion).
Scriitorul marturisea ca prototipul lui Ilie Moromete a fost tatal sau, Tudor
Calarasu: Ilie Moromete a existat, era tatal meu..
Personaj complex, Ilie Moromete este simbolul taranului roman din preajma
si dupa Razboiul Mondial. El se deosebeste insa de tipurile de tarani din literatura
anterioara, fiind taranul filozof: Inteligent si reflexiv, el era capabil sa traiasca si sasi reprezinte marile drame de existenta.
Eroul era un spirit contemplativ, care transmite existenta intr-un spectacol,
el privea lumea de pe prispa casei sau de pe stanoaga podistei, fumand linistit.
Catrina, sotia sa, nu-i intelege calmul si nici bucuria visarii; caracterizat in mod
direct: Esti mort dupa sedere si tutun. Placerea contemplatiei reiese si din scena
secerisului.
Constiinta patriarhala, Moromete era convins ca modul traditional de
existenta al taranilor era cel mai bun cu putinta. De aceea, voia sa pastreze
nestirbit pamantul pe care il avea, ca si integritatea familiei. Pamantul inseamna
pentru el demnitatea umana si sociala, dar si libertatea de a te gandi la altceva
decat la ziua de maine.

Scena cinei, in care el statea pe un prag, parca deasupra tuturor, sugerand

autoritatea tatalui care voia sa mentina unitatea familiei.
El stia sa fie dur dupa caz: bataia baietilot cu parul cand au spart lada cu
zestre a fetelor.
Moromete ii dispretuia pe oamenii ca Tudor Balosu, care erau preocupati de
bani sau de negustorie.
Moromete se caracterizeaza prin talentul de a povesti si prin darul vorbirii.
Intors dintr-o calatorie la munte, unde s-a dus sa vanda porumb, el a povestit lucruri
pe care Nicolae nu le va regasi cand il va insoti: Tatal avea ciudatul dar de a vedea
lucruri pe care lor le scapau, pe care altii nu le vedeau, caracterizandu-l direct.
Placerea de a vorbi, umorul, ironia si inteligenta lui Ilie Moromete reies din
scena adunarii din poiana fierariei lui Iocan. Imbracati in haine de sarbatoare,
veneau aici sa discute politica precum intr-o agora.
Moromete era intampinat aici cu simpatie, discutiile nu incepeau fara el,
dovedind ca prestigiul lui era recunoscut. Citirea dezbaterilor parlamentare, pe care
le comenta impreuna cu Cocosila si Dumitru al lui Nae ii prilejuia o placere
deosebita. Ca un adevarat actor, Moromete isi potrivea timbrul vocii pentru a obtine
efectul comic. Poiana lui Iocan are o semnficatie simbolica in roman, sugerand ca
taranii lui Marin Preda preferau schimbul de idei in locul carciumii.
Disimularea este o a doua natura a personajului, care pentru a-si testa
partenerul sau a se distra pe seama lui isi ascundea gandurile. Atitudinea sa
creeaza un sentiment de instrainare, in special cu fiii sai. Astfel, in scena serbarii
scolare, in care Niculae ia premiul I si apoi este prins de friguri, Moromete era uimit,
emotionat, dorind sa-si arate adevaratele sentimente, dar nu si-a gasit gesturile
potrivite.
Drama lui Moromete este morala: nu pierderea pamantului l-a marcat in mod
spcial, ci destramarea familiei, care i-a provocat o modificare interioara profunda,
anuntata de schimbarea glasului sau. Din Moromete cel stiut, a ramas doar capul
din huma arsa, facut de Din Vasilescu la una din adunarile la Iocan.
Figura lui Ilie Moromete sta sub semnul tragismului in volumul II, fiii plecati la
Bucuresti nu s-au mai intors si cand Moromete a vrut sa refaca unitatea pierduta a
familiei, a fost refuzat.
Paraschiv devenise sudor si muncea din greu pentru a-si ridica o casa, Nila
era portar la un bloc, iar Achim avea un mic magazin alimentar.

Destramarea familiei a urmat cu moartea lui Nila in razboi, in batalia de la

Cotul Dornei, iar Paraschiv a fost rapus de TBC.
Catrina, sotia lui Moromete, l-a parasit, plecand la Marita (Alboaica), cand a
aflat ca Moromete a vrut sa-si aduca baietii inapoi.
Maretia tragica a lui Ilie Moromete consta in iluzia ca mai poate face ceva, ca
mai poate trai evenimente.
O scena antologica este aceea in care Ilie Moromete, udat pana la piele de o
ploaie de vara, sapa un sant, care sa apere sura, scena care sugereaza
disperarea, dar si indarjirea batranului taran.
In acest volum, Ilie Moromete a intrat intr-o zona de umbra, vechii lui prieteni
l-au parasit (Cocosila) sau au murit (Dumitru al lui Nae). De aceea, el comenta
ceea ce se petrecea in lumea satului cu noii lui prieteni: Giugudel, Matei Dimir,
Costache al Joichii si Nae cizmarul. Totusi, avea impresia ca nu mai gasea un om
cu care sa glumeasca inteligent. El avea impresia ca in Silistea-Gumesti, ca dintr-o
groapa fara fund, nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti.
Tinta ironiilor lui usturatoare era reprezentata de Isosica, Bila, Adam Fantana
si Mantarosie. Dupa un moment de revitalizare (dragostea pentru Fica, sora primei
sale sotii), Ilie Moromete a intrat intr-o agonie lenta, lipsita de maretie. Fara cal, el
era purtat in roaba de varul sau, Sande, si inainte de a muri, i-a spus doctorului:
Domnule, eu intotdeauna am dus o viata independenta, autocaracterizandu-se.
Morometii II este si un roman al lui Niculae, care a parasit conditia de taran,
devenind activist de partid, el il vizita din cand in cand pe Ilie Moromete, discutiile
cu el aduceau instrainarea care ii separa, sugerand conceptii de viata diferite.
Tatal era neimpacat ca ce a facut el este gresit, iar Niculae sustinea ideea ca
activist ideea colectivizarii.
Niculae traia atat o viata exterioara limitata, cat si una interioara, care
amplifica pacea dintai. Astfel, dupa moartea lui Ilie Moromete, Niculae era mahnit
ca-si parasise tatal in ultimii ani si nu a avut liniste pana cand acesta nu i-a aparut
in vis.
Destinul lui Niculae va fi urmarit si in romanul Marele singuratic: el s-a
casatorit cu Marioara a lui Adam Fantana si a ajuns inginer horticultor.