Moromeții

(temă și viziune)

- Marin Preda
Marin Preda este scriitorul care creează un nou tip de roman și o tipologie aparte de personaj în literatura
română.
Apărut în 1955, primul volum al romanului „Moromeții” a stârnit admirație, dar și replici. Era greu de
crezut că proza de inspirație rurală a lui Creangă, Sadoveanu, Slavici sau Rebreanu ar mai putea atinge o cotă
valorică înaltă, mai ales că Rebreanu prin romanele „Ion” și „Răscoala” epuizase o formulă literară inactuală prin
desincronizare față de romanul european citadin. În acest context, Marin Preda scrie un roman realist-obiectiv,
tradițional prin temă, dar modern prin abordare.
„Moromeții” este un roman realist-obiectiv apărut în perioada postbelică, roman social rural pe tema
pământului, timpului și comunicării și ilustrează viziunea despre lume a lui Marin Preda.
Opera lui Marin Preda este un roman prin caracterul epic, textul se desfășoară pe mai multe planuri, având
mai multe personaje bine conturate, implicate în conflicte puternice. Apartenența la realismul de tip obiectiv este
susținută de veridicitate, problematica pământului, tehnicile narative ( anticiparea, simetria incipitului cu finalul,
detaliul semnificativ, personajele tipice în situații tipice).
Cele două volume apărute la 12 ani distanță sunt unitare prin tematică, imaginea satului românesc într-o
perioadă de criză și prin ideea destrămării acestuia în perioada din preajma celui de al doilea Război Mondial. O
altă temă abordată în roman este criza comunicării în familie, iar tema socială este nuanțată de problematica
timpului viclean, nerăbdător.
Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea simbolică a unei familii dintr-un sat din Câmpia
Dunării, Siliștea-Gumești. Evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al
vremii. „Moromeții” devine romanul unei familii și o frescă a vieții rurale, roman monografic, întrucât surprinde
scene semnificative din lumea satului, relațiile familiale și sociale, cina tradițională, secerișul, școala, premilitara.
Perspectiva narativă obiectivă este evidențiată prin relatarea la persoana a III-a a naratorului omniscient și
omniprezent, dar aceasta este completată prin personajele reflectator (Ilie Moromete și Niculae) și prin personajele
informator (Parizianul, care îi povestește lui Moromete ce fac băieții la București). Efectul este limitarea
omniscienței.
Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului și accelerarea gradată a timpului narațiunii.
Volumul este structurat în câteva scene cheie, detaliat prezentate.Al doilea volum este realizat prin tehnica
rezumativă. În primul volum se remarcă simetria compozițională dintre incipit și final. Se fac referiri la tema
timpului care la început pare îngăduitor („timpul era foarte răbdător cu oamenii; viața se scurgea fără conflicte
mari”), pentru ca în final timpul să devină necruțător („timpul nu mai avea răbdare”). Imaginea timpului răbdător
este doar o iluzie a lui Ilie Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
Criticul Eugen Simion evidențiază criza comunicării într-un timp ce iluzionează și mărturisește că
„Moromeții stau sub un clopot cosmic, iar drumurile mari ale istoriei trec prin ograda lor”.
Un triplu conflict va destrăma familia Moromete: mai întâi este vorba despre dezacordul dintre tată și cei
trei fii din prima căsătorie (Paraschiv, Nilă și Achim), izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Fii
cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale așa cum face Tudor
Bălosu.
Un alt conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția sa. Moromete vânduse un pogon din lotul femeii
cu promisiunea că trece casa pe numele ei. De teama fiilor amână îndeplinirea promisiunii, iar în al doilea volum
aceasta îl va părăsi pe Ilie.
Un al treilea conflict este acela dintre Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește cu ardoare să
meargă la școală, în timp ce tatăl, care trebuie să plătească taxele, îl ironizează, deoarece învățătura nu-i aduce nici
un „beneficiu”. Băiatul se desprinde treptat de familie pentru a-și realiza dorința de a studia. În al doilea volum,
conflictul dintre ei trece pe primul plan pentru că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite: țăranul tradițional
care vrea să-și păstreze pământul și un susținător al comunismului, al mentalității colectiviste.
 Acțiunea primului volum urmărește mai multe planuri narative. În centrul romanului se află familia lui Ilie
Moromete, măcinată de nemulțumiri mocnite. El încearcă să păstreze întreg pământul familiei pentru a-l lăsa apoi
băieților, dar aceștia se simt nedreptățiți din cauza căsătoriei tatălui cu o altă femeie și pun la cale un plan
distrugător. Își doresc să plece la București cu oile și caii familiei - cumpărate printr-un împrumut la bancă. Achim
este lăsat să plece la București cu oile, unde le vinde, fiind urmat de cei doi frați, astfel că Moromete rămâne fără
sprijin și este nevoit să vândă o parte din pământ pentru a plăti „foncierea”, ratele la bancă și taxele de școlarizare
ale lui Niculae.
Câteva scene sunt ilustrative pentru evoluția conflictelor care macină familia.Drama începe odată cu tăierea
salcâmului,un moment simbolic ce corespunde schimbării nefaste în orizontul familiei. Deși în spațiul câmpiei
sentimentul legăturii cu natura nu are aceleași valențe ca pe plaiul mioritic, Marin Preda intuiește cu finețea unui
mare artist că salcâmul uriaș din curtea Moromeților era un „axis mundi”, o ființă vegetală ca un duh natural
protector, iar tăierea lui corespunde instalării haosului. Tăierea salcâmului, duminica în zori, în timp ce femeile își
plâng morții în cimitir, prefigurează destrămarea familiei, prăbușirea satului tradițional și risipirea lui Moromete.
O altă scenă simbolică este cea a cinei, desfășurată după un anumit ceremonial descris prin tehnica
detaliului semnificativ. Familia tradițională condusă de un tată autoritar se va destrăma după cum se anticipează
prin detaliul așezării mesei mici și rotunde. Cei trei frați, Nilă, Paraschiv și Achim stăteau pe partea din afară a
tindei ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a mesei,
lângă vatră, stătea Catrina, iar lângă ea îi avea pe Tita, Ilinca și Niculae, care niciodată nu-și găsea locul.
Moromete stătea pe pragul celei de a doua odăi, „deasupra tuturor” stăpânindu-i cu privirea.
Alte scene de mare profunzime prezintă aspecte desprinse parcă dintr-un ceremonial mitic: secerișul, hora,
călușul, întâlnirile din poiana fierăriei lui Iocan.
Al doilea volum realizat după tehnica rezumativă este concentrat în jurul a două momente istorice
semnificative: Reforma Agrară din 1945 și transformarea socialistă a agriculturii din 1949. Satul tradițional intră
într-un proces ireversibil de disoluție și o istorie nouă, tulbure și violentă, transformă radical viața și gândirea
țăranilor. Acest volum a fost numit „Cartea însingurării bătrânului șef al clanului și cartea morții sale”, iar intenția
autorului a fost schimbarea personajului principal. Imaginea autoritară a lui Moromete a fost distrusă, iar unitatea
familiei nu se reface. Ceilalți țărani își schimbă atitudinea față de el, foștii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei
noi par mediocrii. La fierăria lui Iocan rămâne doar chipul de lut al lui Moromete care mai amintește de zilele când
fără el nu începea lectura ziarelor.
Romanul prezintă cu rapiditate schimbările din familie. Moromete vinde din pământ apoi reface lotul și se
apucă de negoț. Îl retrage pe Niculae de la școală, încearcă fără succes să îi aducă pe băieți de la București. Între
timp Paraschiv devenise sudor la tramvai, Nilă portar, iar Achim avea un mic magazin. În timpul războiului Nilă
moare, la fel și soțul Titei. Niculae se îndepărtează de tatăl său și se înscrie în Partidul Comunist și revine în sat.
După un incident tragic se retrage din politică, se căsătorește și devine inginer horticol. Moromete moare singur,
mărturisindu-și crezul ,,eu totdeauna am dus o viață independentă”.
Mergând pe urmele lui Rebreanu, autorul „Moromeților” adoptă față de personaje și situații o atitudine
detașată.
Ilie Moromete este un personaj exponențial al cărui destin exprimă moartea unei lumi. „Cel din urmă
țăran” după cum l-a numit Nicolae Manolescu reprezintă concepția tradițională față de pământ și familie. În primul
volum el este un personaj autoritar, respectat, având ca trăsături disimularea, ironia, puterea de a face haz de necaz,
spiritul competitiv, inteligența. Are plăcerea vorbei, iar tăcerile sunt memorabile. Este țăranul contemplativ,
țăranul filosof care privește existența cu detașare ca pe un miracol. În ciuda transformării sociale la care asistă, el
nu-și acceptă ideea că rostul lui în lume a fost greșit și că țăranul trebuie să dispară.
În concluzie, romanul „Moromeții” de Marin Preda aduce în prim plan condiția țăranului în istorie, la
confluența dintre două epoci. Este un roman realist-obiectiv, tradițional prin tematică, dar dureros de modern și de
actual. El susține dramatica iluzie a protagonistului că viața își poate continua cursul în tiparele tradiționale, în
timp ce istoria modifică relația de familie și schimbă rostul celei mai vechi și numeroase clase, țărănimea.