Temă și viziune în „Moromeții”

Marin Preda a fost un scriitor român postbelic. Opera sa literară îmbină viziunea realistă a lumii
cu cea modernă. Scriitor complex, în romane valorifică atât lumea de tip antebelic în spațiul rural, cât și
în cel citadin.
Pregătit de nuvelele care prefigurează motive, întâmplări și personaje, primul roman scris de
Marin Preda, „Moromeții”, este alcătuit din două volume, publicate la doisprezece ani distanță: în 1955,
volumul I, iar în 1967, volumul al II-lea.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se
desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine
individualizată și al căror destin este determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie
subiectul operei.
Opera literară „Moromeții” este un roman deoarece are o acțiune amplă, desfășurată pe mai
multe planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator
obiectiv, omniprezent și omniscient, prin aspectul social al prezentării vieții rurale interbelice, prin
crearea unei tipologii determinate istoric și social, prin structura circulară a primului volum. Concepția lui
Marin Preda este aceea că autorul realist trebuie să realizeze o operă care să vorbească nu despre ea
însăși, ci despre om.
Tema. Titlul romanului evidențiază tema centrală: destrămarea – simbolică pentru gospodăria
țărănească tradițională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești. Evoluția și criza
familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii
este și o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial.
O altă temă este confruntarea omului cu timpul, surprinsă în volumul al II-lea prin lupta între
mentalitatea tradițională a țăranului și noua mentalitate colectivistă impusă.
O secvență narativă care prefigurează destrămarea familiei este scena cinei, care pare a
surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar; „semnele” din text
însă dezvăluie conflictele mocnite. Ilie Moromete domină o familie numeroasă, formată din copii
proveniți din două căsătorii, învrăjbiți din cauza averii. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în
familie, cu autoritate: „Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a
doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare.”
O altă secvență este aceea a întâlnirii imaginare dintre Niculae și tatăl său prin intermediul
visului. Revenit de la București ca inginer horticol, Niculae s-a căsătorit în sat cu Mărioara, asistentă
medicală la un cămin de copii. După înmormântarea lui Moromete, la parastasul de un an, cuprins de
remușcări, Niculae îl visează și se împacă cu el. Înțelege abia acum măreția bătrânului țăran, frumusețea
gândirii sale, și îl întreabă înduioșat: „Unde te duci tu acum, încotro o s-o iei după ce deschizi poarta și o
să ieși iar la drum?”. Este metafora întrebării retorice cu privire la o clasă socială care urmează să își
găsească o cale de a supraviețui sub tăvălugul istoriei.
Conflictul romanului este triplu. Mai întâi, există dezacordul dintre tată și fiii din prima căsătorie,
care se naște dintr-un mod diferit de a vedea lumea; Ilie Moromete nu prevăzuse niciodată latura
comercială a produselor pământului.
Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția sa. Acesta vânduse în timpul
secetei un pogon din lotul soției și îi promisese în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor
celor mari care își urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii.
Al treilea conflict este cel dintre Moromete și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele rămas
văduv să nu se mai căsătorească pentru a doua oară. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui să se
ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu fi singură la bătrânețe.
 Un alt conflict este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește să
meargă la școală, în timp ce tatăl îl ironizează și susține că învățătura nu aduce niciun „beneficiu”. În
volumul al doilea, acest conflict trece pe primul plan, pentru că tatăl și fiul reprezintă două mentalități
diferite. Astfel, Ilie Moromete ilustrează mentalitatea țăranului tradițional care vrea să-și păstreze
pământul, în vreme ce Niculae devine un susținător al comunismului.
Relația incipit-final. Cele două referiri la tema timpului, simetrice, în incipit și în paragraful final
al volumului, pun în evidență conflictul tragic dintre individ și „fatalitățile istoriei”. La început, pare
îngăduitor: „se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare; viața se scurgea aici fără conflicte
mari”. Însă, în enunțul din finalul volumului, imaginea timpului se modifică: „timpul nu mai avea
răbdare”, devine necruțător. Imaginea timpului răbdător reprezintă doar o iluzie a lui Ilie Moromete,
contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.
În concluzie, „Moromeții” este un roman al deruralizării satului, dar cu o viziune aparte în
tematica rurală. Romanul lui Marin Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența
dintre două epoci: cea de dinainte și cea de după al Doilea Război Mondial.