MOROMEȚII (1955 + 1967) – MARIN PREDA

Marin Preda aparține scriitorilor realiști – obiectivi, alături de Ioan Slavici, Liviu Rebreanu și Mihail
Sadoveanu, continuând seria romanului românesc de inspirație rurală, însă abordând o altă viziune asupra
satului și țăranului român. Considerat a fi unul dintre cei mai importanți scriitori de după Al Doilea Război
Mondial, Marin Preda surprinde în romanele sale impactul marilor fenomene istorice asupra oamenilor.
Romanul “Moromeții” a fost publicat în două volume (1955 și 1967). Este un roman realist, postbelic
și social, de factură psihologică, având tematică rurală. Acesta redă aspecte din viața satului din Câmpia
Dunării, într-o perioadă care nu a fost reflectată în literatură (1937-1940).
Textul se încadrează în specia romanului prin amploarea acțiunii, existența mai multor planuri
narative, conflict complex, personaje numeroase și prin realizarea unei imagini de ansamblu asupra vieții.
O trăsătură realistă, evidentă în roman, este veridicitatea, cu ajutorul căreia sunt surprinse aspecte
ale vieții sociale dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești, în care se poate regăsi, cu ușurință,
imaginea satului natal al lui Marin Preda. Hora, călușul, întâlnirile din Poiana lui Iocan, serbarea școlară sau
secerișul sunt scene care redau aspecte din viața colectivității, astfel încât ele se constituie într-o adevărată
monografie a satului tradițional.
O altă caracteristică realistă a romanului este reprezentată de tipologia personajelor, bine
individualizate, care ilustrează spațiul rural: țăranul reflexiv și înțelept - Ilie Moromete; țăranul sărac care se
revoltă - Țugurlan; chiaburul - Tudor Bălosul sau intelectual cu rădăcini dintr-o familie de țărani - Nicolae
Moromete.
Tema o constituie destrămarea iluziei asupra proprietății individuale, țăranul fiind împroprietărit prin
reforma din 1921. În roman, mai pot fi identificate și alte teme ca: familia, timpul, viața și moartea,
confruntarea individului cu istoria, interiorizarea. Aceasta aduce în prim-plan destinul țăranului la confluența
dintre două epoci istorice, înainte și după Al Doilea Război Mondial. Este urmărită, în roman, destrămarea
unei familii, astfel încât tema socială se asociază cu cea a timpului neiertător.
O secvență relevantă pentru tema romanului este cea în care Ilie Moromete hotărăște să taie
salcâmul pentru a achita, cu banii obținuți, o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Tăierea
salcâmului reprezintă primul semn al declinului familiei Moromete, dar și al satului tradițional românesc,
rămas parcă fără apărare, deoarece arborele simbolizează elementul păstrător al tradițiilor și credințelor.
O altă scenă sugestivă este cina de sâmbătă seara, din tinda Moromeților, când întreaga familie
adunată în jurul unei mese joase și rotunde săvârșește un ceremonial care va dăinui peste generații. În realitate
însă, încă de pe acum se întrevăd conflicte puternice care vor duce la destrămarea familiei. Scena sugerează
raporturile reale ale membrilor familiei Moromete. Poziția Moromeților în jurul mesei (Catrina stă pe jumătate
întoarsă spre oalele de pe sobă, având lângă ea pe proprii copii; Paraschiv, Nilă și Achim sunt așezați în partea
dinspre exterior a tindei, ca și când ar fi gata să fugă), autoritatea tatălui, opoziția dintre mamă și fiii vitregi,
locul neglijabil al micului Niculae, toate redau o stare de criză latentă care se va declanșa curând.
Titlul reflectă intenția de a urmări destinul unei familii ca element de bază a lumii țărănești. Membrii
acesteia sunt surprinși de autor în pragul unor prefaceri sociale majore. Prin “Moromeții”, se evidențiază
soarta unei colectivități ale cărei baze sunt grav amenințate de un timp înșelător și o istorie zbuciumată.
Structural, romanul are două volume.
Acțiunea primului volum se desfășoară pe parcursul unei veri și are trei părți. Prima parte, amplă,
consemnează evenimente petrecute de sâmbătă seara, când Moromeții se întorc de la câmp, până duminică
noaptea, când Polina, fiica lui Tudor Bălosul, fuge de acasă cu Birică. În acest interval, se desfășoară cina
Moromeților, tăierea salcâmului, întâlnirea din fața fierăriei lui Iocan, jocul călușarilor. Partea a doua se
derulează pe parcursul a două săptămâni, de la plecarea lui Achim cu oile la București și până la serbarea
școlară, când Niculae ia premiul întâi. Cea de-a treia parte începe la seceriș și ține până la sfârșitul verii, când
Paraschiv și Nilă fug de acasă.
În al doilea volum, accentul se mută pe dimensiunea socială a evenimentelor, surprinse vreme de
douăzeci și cinci de ani, în cele cinci părți care fac referire la reforma agrară și procesul de colectivizare.
Moromete nu se împacă cu idee că rostul său a fost distrus și că țăranul trebuie să dispară. În cele din urmă,
își dă seama că vechile forme nu mai pot să reziste și că societatea trebuie să meargă înainte.
 Principalele conflicte în roman se desfășoară între Ilie Moromete și cei trei fii mai mari, apoi între el
și Catrina, dar și între acesta și Maria Moromete, sora mai mare.
Conflictul dintre Ilie Moromete și băieții cei mari se iscă în jurul pământului. Pentru tată, pământul
este garanția libertății, în vreme ce pentru fii săi este semn al independenței financiare. Ei îl acuză pe acesta
că nu știe să facă bani, precum vecinul lor, Bălosu.
Conflictul între Moromete și Catrina se iscă atunci când aceasta își simte averea amenințată.
Moromete i-a promis că va trece casa pe numele ei, dar amână decizia, iar Catrina și cele două fete se tem că
ar putea rămâne pe drumuri.
Între Ilie și Guica au loc neînțelegeri, deoarece aceasta îi instigă pe cei trei băieți împotriva tatălui,
îndemnându-i să fugă de acasă.
Personaj principal al cărui destin este reprezentativ pentru dispariția unei lumi, Ilie Moromete, este
“cel din urmă țăran” (Nicolae Manolescu), reprezentând concepția tradițională față de pământ și familie.
Fire contemplativă și comunicativă, dotat cu o inteligență sclipitoare, Ilie Moromete este considerat
singurul țăran cu înclinații filosofice din literatura română. Atunci când este dezamăgit de fiii săi mai mari, se
consolează cu faptul că și-a făcut datoria de părinte “Tot am făcut ceva, am crescut șase copii și le-am ținut
pământ până în momentul de față”.
Poiana lui Iocan este locul unde Moromete se simte cel mai bine, alături de Cocoșilă, Țugurlan,
Dumitru lui Nae. Veselia, glumele acide și ironia la adresa evenimentelor politice indică lipsa grijilor țăranilor.
În concluzie, Marin Preda surprinde în roman iluzia dramatică că viața poate continua în mod
tradițional. Istoria modifică niște tipare existențiale atât la nivelul individului, cât și al familiei, al colectivității
rurale, al categoriei sociale a țăranului. Colectivizarea și comunismul distrug un mod de viață, aruncând în
paginile istoriei satul tradițional românesc.