MOROMEŢII

de Marin Preda
Tema și viziunea despre lume
Opera literară ”Moromeții” de Marin Preda este un roman deoarece are o acțiune amplă, desfășurată
pe mai multe planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.
Este un roman realist postbelic și obiectiv pentru că povestirea întâmplărilor este făcută la persoana a
III-a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și obiectiv.
Romanul este alcătuit din două volume, fiind construit pe mai multe planuri narative. Există un plan
care stă în centrul narațiunii, cel al familiei Moromete, și un plan al celorlalte destine și personaje din sat.
Acțiunea volumului I este plasată cu trei ani înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial
într-un sat din Câmpia Dunării, într-o perioadă în care „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Autorul
prezintă imaginea realistă, dar dramatică a satului românesc prin dispariția țărănimii tradiționale.
Incipitul precizează locul „Câmpia Dunării”, unde urmează să se petreacă întâmplările și timpul, care
„avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Familia Moromete este numeroasă, alcătuită din copii proveniți și din
alte căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția lui, Catrina, venise în această a doua
căsătorie cu trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita şi Ilinca, şi un băiat,
Niculae.
Titlul romanului evidențiază tema centrală a romanului: destrămarea unei familii dintr-un sat din
Câmpia Dunării, Siliștea Gumești.
O secvență semnificativă pentru tema romanului este aceea a cinei familiei Moromete, așezată în
jurul unei mese mici, „după fire, după neam”: cei trei frați vitregi Paraschiv, Nilă Achim stăteau dinafara
tindei, prevestind parcă fuga la București, aproape de vatră stătea Catrina, având lângă ea cei trei copii Ilinca,
Tita și Niculae. Autoritatea capului familiei este sugerată de la început, deoarece ”Moromete stătea parcă
deasupra tuturor”.
Un alt episod prin care este ilustrată tema este cel al tăierii salcâmului. Salcâmul făcea parte din viața
familiei Moromete și din existența satului, simbolizând elementul păstrător al tradițiilor, al stabilității
țărănești.
Principalele conflicte se manifestă între Catrina şi cei trei fii vitregi, între Ilie și fiul său mic,
Niculae, între băieții mari și tatăl lor, între Ilie şi Catrina. Datoriile la bancă, plata „foncierii”, traiul zilnic al
familiei numeroase îl sufocă pe Moromete.
Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative.
În prim-plan se află familia Moromeții, o familie numeroasă, alcătuită din copii proveniți și din alte
căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția lui, Catrina, venise în această căsătorie cu
trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita și Ilinca, și încă un băiat, Niculae,
mezinul de doisprezece ani.
Cu prețul unui trai modest, Moromete, țăran de mijloc, încearcă să păstreze întreg pământul familiei
sale, pentru a-l lăsa apoi băieților. Fiii mai mari ai lui Moromete, Paraschiv, Nilă și Achim își doresc
independența economică. Îndemnați de sora lui Ilie, Maria Moromete, poreclită Guica, cei trei fii
intenționează să plece la București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile
și caii, iar din banii primiți pe animale să înceapă viața la oraș. Achim își convinge tatăl să-l lase să plece cu
oile la București pentru a câștiga bani din vânzarea laptelui și a brânzei. Băiatul vinde oile și așteaptă venirea
fraților. Paraschiv și Nilă fug la București, luând cu ei caii și o parte din zestrea surorilor. Astfel, Moromete
este nevoit să vândă o parte din pământ pentru a-și reface gospodăria, a plăti rata la bancă, taxele de
școlarizare ale lui Nicolae și impozitul („fonciirea”).
Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de frescă socială: boala
lui Boțoghină, familia vecinului Tudor Bălosu, discuțiile din Poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și al
autorităților în satul interbelic.
Scenele în care sunt prezentate aspecte din viața colectivității reprezintă o adevărată monografie a
satului: secerișul, treierișul, întâlnirile duminicale din Poiana lui Iocan, serbarea școlară.
Volumul al doilea îl are în centrul acțiunii pe Niculae, întreaga acțiune concentrându-se pe Reforma
Agrară (colectivizarea) și venirea comuniștilor la putere.
Moromete se schimbase foarte mult. Autoritatea lui scade atât în familie, cât și în sat. Încercările sale
a de a uni familia, de a-i aduce acasă pe băieți sunt zadarnice. Catrina îl părăsește, Nilă moare în război,
Paraschiv moare de tuberculoză, Niculae devine activist de partid, vizitându-l rar și înstrăinându-se unul de
celălalt.
 Ultimele capitole reprezintă şi ultimele momente din viață ale acestui „ultim țăran” (criticul Nicolae
Manolescu). Ajuns aproape de 80 de ani, Moromete se stinge din viață, fără a fi suferit de vreo boală, iar
ultimele lui cuvinte pe care le spune doctorului exprimă crezul lui de-o viață: „Domnule, eu întotdeauna am
dus o viață independentă!”.
În concluzie, „Moromeții” de Marin Preda este un roman a deruralizării satului, criza socială se
reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii și în criza comunicării.

Caracterizarea personajului – ILIE MOROMETE

Opera literară ”Moromeții” de Marin Preda este un roman deoarece are o acțiune amplă, desfășurată
pe mai multe planuri, cu un conflict complex, la care participă numeroase personaje.
Este un roman realist postbelic și obiectiv pentru că povestirea întâmplărilor este făcută la persoana a
III-a, din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și obiectiv.
Romanul este alcătuit din două volume, fiind construit pe mai multe planuri narative. Există un plan
care stă în centrul narațiunii, cel al familiei Moromete, și un plan al celorlalte destine și personaje din sat.
Acțiunea volumului I este plasată cu trei ani înainte de începerea celui de al Doilea Război Mondial
într-un sat din Câmpia Dunării, într-o perioadă în care „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Autorul
prezintă imaginea realistă, dar dramatică a satului românesc prin dispariția țărănimii tradiționale.
Incipitul precizează locul „Câmpia Dunării”, unde urmează să se petreacă întâmplările și timpul, care
„avea cu oamenii nesfârșită răbdare”. Familia Moromete este numeroasă, alcătuită din copii proveniți și din
alte căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția lui, Catrina, venise în această a doua
căsătorie cu trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita şi Ilinca, şi un băiat,
Niculae.
Titlul romanului evidențiază tema centrală a romanului: destrămarea unei familii dintr-un sat din
Câmpia Dunării, Siliștea Gumești.
Personajul principal al romanului este Ilie Moromete care concentrează tragicul destin al
țăranului într-o perioadă de schimbări ideologice mari, cu efecte dramatice asupra satului tradițional.
Definit de criticul Nicolae Manolescu „cel din urmă țăran”, Ilie Moromete este un personaj realist
și reprezintă tipul țăranului rațional, în ceea ce privește atitudinea lui față de stăpânirea pământului.
Caracterizat direct de către naratorul omniscient, Ilie Moromete se află între „tinerețe și bătrânețe,
când numai nenorociri sau bucurii mari pot schimba firea cuiva”. El are o familie numeroasă, alcătuită din
copii proveniți și din alte căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția lui, Catrina, venise
în această a doua căsătorie cu trei băieți, Paraschiv, Nilă și Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita și
Ilinca, și un băiat, Niculae.
Caracterizarea indirectă reiese din comportamentul, atitudinile și gesturile și vorbele sale.
Fire autoritară, Ilie Moromete este „capul familiei” greu de ținut în frâu.
O secvență semnificativă pentru autoritatea lui Moromete este aceea a cinei familiei Moromete,
așezată în jurul unei mese mici, ”după fire, după neam”: cei trei frați vitregi Paraschiv, Nilă Achim stăteau
dinafara tindei, prevestind parcă fuga la București, aproape de vatră stătea Catrina, având lângă ea cei trei
copii Ilinca, Tita și Niculae. Autoritatea capului familiei este sugerată de la început, deoarece ”Moromete
stătea parcă deasupra tuturor”.
Prin scena tăierii salcâmului este anticipată, simbolic, dispariția lui Moromete, dar și al clasei sociale
pe care o reprezenta. Salcâmul făcea parte din viața familiei Moromete și din existența satului, simbolizând
elementul păstrător al tradițiilor, al stabilității țărănești.
Ultimele capitole reprezintă şi ultimele momente din viață ale acestui „ultim țăran”. Ajuns aproape
de 80 de ani, Moromete moare, iar ultimele lui cuvinte pe care le spune doctorului exprimă crezul lui de-o
viață: „Domnule, eu întotdeauna am dus o viață independentă!”.
În concluzie, romanul ”Moromeții” de Marin Preda prezintă dramatica iluzie a personajului principal
că viața își poate continua cursul în tiparele tradiționale, în timp ce istoria schimbă relațiile vieții de familie și
rostul țărănimii.

Relația dintre două personaje

Ilie Moromete – Niculae Moromete

Ilie Moromete-personaj principal, țăran de clasă mijlocie…
Niculae Moromete – fiul cel mai mic, din a doua căsătorie a lui Moromete
- cele două personaje reprezintă două mentalități diferite: Ilie Moromete ilustrează mentalitatea țăranului
tradițional care vrea să-ți păstreze pământul, în vreme ce Niculae devine susținător al comunismului, al
mentalității colectiviste impuse de stat
- conflictul dintre cei doi izvorăște din faptul că Niculae dorește să meargă la școală, în timp ce tatăl său, care
trebuie să plătească taxele susține că învățătura nu aduce nici un „beneficiu„
- în cele două volume este prezentat la vârste diferite: copilul și tânărul în formare
- în primul volum , este un copil dornic să învețe carte ca să-și schimbe statutul social, iar în volumul al II-
lea, după ce tatăl său îl retrage de la școală sub pretextul că învățătura nu aduce nici un „beneficiu”, Niculae
începe să-și caute sensul existenței și devine activist de partid
- o secvență semnificativă, pentru a ilustra relația dintre tată și fiu este aceea a serbării școlare la care Niculae
ia premiul întâi…
- o altă secvență semnificativă, pentru a ilustra relația dintre tată și fiu, mai precis ruptura de mai târziu dintre
cei doi este aceea când Ilie Moromete călătorește la munte ca să vândă cereale, iar la întoarcere povestește
niște fapte extraordinare; Însoțindu-l mai târziu pe tatăl său într-o călătorie asemănătoare, Niculae rămâne
dezamăgit: întâmplările sunt banale, oamenii lipsiți de farmec