Moromeții - Marin Preda 1955/1967

      Citat: ,,…un roman al deruralizării satului..” (Nicolae Manolescu)

      ,,Domnule… eu totdeauna am dus o viață independentă!”
      Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe
mai multe planuri, conflictul complex, prezența unor personaje numeroase
si realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera literară ,,Moromeții” de
Marin Preda aparține speciei literare roman .

      Opera literară ,,Moromeții” de Marin Preda este un roman realist,

căruia stilul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, îi conferă
precizie, coincizie și claritate. ”

      Tema predilectă a operei lui Marin Preda este cea rurală,

reprezentată de satul românesc din Câmpia Dunării. Autorul descrie
familia, țărănimea și drama ei istorică, satul supus schimbărilor, relația
individului cu istoria, dragostea, demnitatea umană. Astfel, valoarea acestui
roman constă în densitatea epică, în profunzimea psihologică și în
prezentarea inedită a problematicii satului românesc ante și postbelic .

      Romanul ,,Moromeții” de Marin Preda este alcătuit din două volume,

apărute la distanță de 12 ani: volumul I a apărut în 1955, iar cel de-al
doilea în 1967 .

      Titlul ales de autor, ,,Moromeții”, așază tema familiei în prim-plan, dar

schimbările si criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul
românesc al vremii. Astfel, romanul devine o frescă a vieții rurale dinaintea
și de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este cea a
comunicării, absența comunicării reale dintre Ilie Moromete și familia sa.
Tema timpului, relația dintre individ și istorie relevă tema socială. Criticul
Eugen Simion consideră că tema centrală este ,,libertatea morală în luptă
cu fatalitățile istoriei” .

      Titlul romanului este unul sintetic, format dintr-un singur

cuvânt, ,Moromeții”, numele familiei, o familie simbolică pentru gospodăria
țărănească tradițională, dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.
      Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea
evenimentelor în ordinea derulării lor, pe parcursul verii, cu trei ani înainte
de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, iar cea spațială reflectă un
spațiu real, satul Siliștea-Gumești .

      Perspectiva narativă este una obiectivă. Naratorul obiectiv este

completat de personajele - reflector (Ilie Moromete, în primul volum, și
Niculae Moromete, în al doilea volum) și de personajele – informator
(personaje care sunt martori la unele evenimente pe care le relatează apoi
altora, un exemplu fiind Parizianu care povestește vizita lui Moromete la
băieți, la București) care limitează astfel omnisciența. Evenimentele sunt
narate la persoana a III-a .

      În compoziția primului volum se remarcă utilizarea tehnicii

decupajului și accelerarea gradată a timpului acțiunii. Acest prim volum
este structurat în trei părți, cu acțiune concentrată. Prima parte, de
sâmbătă seara până duminică noapte, conține scene care ilustrează viața
rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan,
fuga Polinei Bălosu cu Birică; partea a doua se derulează pe parcursul a
două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim la București, cu oile; a
treia parte, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga băieților.

      Simetria volumului este dată de faptul că fiecare parte începe cu o

prezentare de ansamblu: masa, prispa, secerisul, și de cele două referiri la
timp, din primul si ultimul paragraf al volumului. La început, timpul pare
extrem de îngăduitor , ,,timpul era foarte răbdător cu oamenii, viața se
scurgea fără conflicte mari”, pentru ca în finalul volumul să devină
necruțător și intolerant: ,,timpul nu mai avea răbdare. Peste trei ani începea
al treilea război mondial” .

      Incipitul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete

împreună cu cei trei fii mai mari, naratorul având și el nesfârșită răbdare,
stăruind asupra detaliilor și construind o scenă monumentală, aceea a
cinei. Opera se încheie zece ani mai târziu, Niculae devenit inginer horticol
si căsătorit cu o fată din sat, Mărioara lui Adam Fântână, află de la Ilinca de
faptul că Ilie Moromete s-a stins încet, fără a fi suferit de vreo boală. În
finalul romanului, tatăl si fiul se împacă în visul băiatului.
      Planurile narative sunt paralele, destinele familiilor țărănești nu se
intersectează. Există planul familiei Moromete și un plan al celorlalte familii
din sat. Personajele sunt numeroase, puternic individualizate, intrând în
conflicte puternice, fie între ele, fie cu orânduirea socială.

      În roman există mai multe conflicte, care duc la destrămarea familiei

Moromete. Conflictul dintre Moromete și fiii săi, Paraschiv, Nilă și Achim,
izvorât din mentalitatea diferită, din modul de a înțelege lumea și valorile
(pamântul-banii). Conflictul dintre Moromete și soția lui, Catrina, pornește
tot de la pământ - un lot al Catrinei, pe care Ilie Moromete îl vinde, dar pe
care nici nu îl cumpără înapoi, nici nu pune casa pe numele Catrinei, așa
cum a promis. Conflictul dintre Catrina si fiii lui Moromete din prima
căsătorie, pe care aceasta i-a crescut de mici, dar acum sunt înveninați de
mătușa lor, Maria Moromete .
      Conflictul dintre Ilie Moromete și sora sa, Maria Moromete, poreclită
Guica, supărată că fratele său s-a recăsătorit. Conflictul dintre Ilie
Moromete si fiul său din a doua căsătorie, Niculae, care își dorește să
meargă la școală, fiind ironizat de tatăl său: ,,altă treabă n-avem noi
acuma! Ne apucăm să studiem…” , cei doi fiind reprezentanții a două
mentalități, două conceptii diferite despre țăran. .
      Există câteva scene semnificative penru primul volum al operei si
pentru tema acesteia, scene de mare profunzime .

      O primă secvență semnificativă este cea a cinei, considerată de

criticul Ovid Crohmălniceanu ,,prima schiță a psihologiei Moromeților”.
Descrierea scenei se realizează prin acuularea detaliilor, observându-se că
familia este una numeroasă, alcătuită din copii proveniți din alte căsătorii.
Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția sa, Catrina, are trei
băieți din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă, Achim. Li se adaugă acum două
fete, Tita si Ilinca, și mezinul, de doisprezece ani, Niculae .
      Așezarea din jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a
conflictului și iminenta destrămare a familiei, Ilie Moromete încercând să
domine familia, copiii fiind învrăjbiți din cauza pământului: ,,Cei trei frați
vitregi, Paraschiv, Nilă si Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și
când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară.
De cealaltă parte a esei, lângă vatră […]stătea întotdeauna Catrina
Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi aveqa pe ai ei, pe
Niculae, pe Ilinca, și pe Tita, copi făcuți cu Moromete. […]
      Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-
a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare, toți ceilalti
stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea ică. Moromete n-o
mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, desi numărul copilor
crescuse.”

      O altă secvență semnificativă, cu valoarea sibolică, este cea a tăierii

salcâmului. Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile
familiei, fără a vinde pământ sau oi. Acesta nu înțelege de ce nimeni nu-i
înțelege hotărârile, astfel că răspunsul că ,,a tăiat salcâmul ca să se mire
proștii” nu e întâmplător .
      Tăierea salcâmului în zori, într-o zi de duminică, în timp ce femeile își
plângeau morții în cimintir, nu e întâmplătoare, prefigurând destrămarea
familiei, prăbusirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete: ,,…
acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici.”.
Salcâmul devenise o adevărată axis mundi a satului, astfel că, odată
distrus arborele sacru, haosul se instaurează treptat.

      Stilul în care este scris romanul reflectă oralitatea, ironia subtilă sau
ascuțită, creând uneori o atmosferă tragi-comică, iar expresivitatea
verbelor actualizează întâplările, deși timpul, privit in relație cu omul și cu
istoria, amenință liniștea interioară a lui Moromete si zguduie din temelii
traditiile milenare ale satului românesc. .

      ,,Morometii” devine un roman în care criza ordinii sociale se reflecta în

criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării. ,,Din
romanul unui destin, ,,Moromeții” devine romanul unei colectivități (satul) si
al unei civilizații sancționate de istorie.” ( Eugen Simion)

      ,,Prin "Moromeții", Marin Preda dovedește că țărănimea nu e

stapânită, cum se credea, doar de instinct, ca, deopotrivă, e capabilă de
reacții sufletești nebănuite”. (AL. Piru)