TEMA ȘI VIZIUNEA MOROMEȚII

Romanul Moromeții, de Marin Preda, este alcătuit din două volume,

publicate la 12 ani distanță unul de altul. Primul volum a apărut în 1955
într-o perioadă nefastă pentru literatura română, în vremea „obsedantului
deceniu", o denumire pe care însuși Marin Preda a lansat-o în titlul unui
articol. Al doilea volum a apărut în anul 1967.
Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o
acțiune complexă și complicată ce se desfășoară pe mai multe planuri
narative, la care iau parte personaje numeroase, implicate în conflicte
puternice, oferind o imagine amplă și profundă asupra vieții.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor
de către un narator obiectiv, omniprezent şi omniscient, prin aspectul social
al prezentării vieţii rurale interbelice, prin crearea unei tipologii
determinate istoric şi social, prin structură circulară a primului volum.
Concepţia lui Marin Preda e aceea că autorul realist trebuie să realizeze o
operă care să vorbească nu despre ea însăşi, ci despre om.
În ceea ce privește obiectivitatea, trăsătură specifică romanului realist,
se observă aici că omnisciența naratorului care relatează evenimentele la
persoana a III-a este cumva redusă, limitată, printr-o strategie ce
presupune omisiunea detaliilor.Astfel, naratorul obiectiv nu mai “știe tot”,
rolul lui fiind preluat, pe rând, de personajele care au funcțiile de reflectori
și informatori. Informatorii completează datele lumii românești cu detalii
despre evenimente la care au participat și care nu sunt incluse în discursul
naratorului (așa cum se întâmplă cu Ilinca, atunci când îi relatează lui
Niculae moartea tatălui, sau cu al lui Parizianu care povestește vizita făcută
de Moromete băieților, la București), limitându-se doar la a comunica
anumite fapte, în timp ce reflectorii (Ilie Moromete în volumul I și Niculae
Moromete în volumul al II-lea) comentează evenimentele exterioare,
reflectând lumea dintr-o altă perspectivă decât o face naratorul omniscient.
Veridicitatea tipică prozei realiste se realizează în roman prin fixarea
unui cronotop real. Astfel, acțiunea se petrece, în primul volum, cu câțiva
ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, iar în volumul al doilea, după
război, în timpul reformei agrare și al instaurării regimului comunist.
Spațiul este cel rural românesc, “în Câmpia Dunării”, satul Siliștea
-Gumești, dar apar repere dintr-o arie mai vastă circumscrisă dinamicii
vieții personajelor: București, Câmpulung, “la munte”. Aceste elemente de
veridicitate creează contextul unor acțiuni și personaje credibile.Astfel,
problema pământului și a proprietății acestuia, destinul familiei raportat la
criza financiară și la schimbările istorice din societate și profilul țăranului
român care se modifică odată cu aceste schimbări sunt doar câteva aspecte
care fac verosimilă lumea din romanul Moromeții.
Încadrându-se în tematică rurală, ilustrată în literatura română prin
romanele lui Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu, tema acestui roman aduce
în prim-plan condiția țăranului în istorie. Astfel, tema surprinde destinul
țăranului la confluența dintre două epoci istorice: înainte și după al Doilea
Război Mondial.
Viziunea despre lume se conturează în roman prin tematica abordată,
prin conflict, prin particularitățile de compoziție, prin evenimentele
prezentate și, mai ales, prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra
vieții și a întâmplărilor. Viziunea despre lume se articulează la nivelul celor
două volume în funcție de schimbările intervenite la nivelul familiei, al
comunității, din cauza evenimentelor istorice și politice.
O scenă relevantă este cea a cinei. În scena cinei sunt revelate raporturile
dintre membrii familiei Moromete. În această secvență pot fi distinse
grupurile de forță în familie, relațiile de simpatie sau de opozitie, elementul
coagulant dintre membri, prin observarea locului pe care îl are la masă
fiecare participant. Tot din această scenă pot fi intuite viitoarele conflicte
care vor constitui suportul epic al romanului. Astfel, înspre ieșire stau
grupați, făcând front comun, “ cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim [..
.] ca și cand ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”,
în vreme ce în partea opusă se află copiii din căsătoria cu Catrina, Niculae,
Tita si Ilinca, adunați în preajma mamei. Deasupra tuturor, pe prispă,
“stăpânindu-i parcă cu privirea”, se află Moromete. Se observa sugerarea
dorinței baietilor celor mari de a pleca pe ascuns de acasă, conflictul dintre
copiii din prima căsătorie și copii din căsătoria cu Catrina, autoritatea lui
Ilie, care încă reușește să-i țină uniți. În tot acest timp însă, mocnește
clocotul conflictelor care vor izbucni în curând.
O altă scenă semnificativă pentru tema operei este scena dialogului cu
vecinul Tudor Bălosu. Relațiile sociale ale lui Moromete se descoperă
treptat, prin acumulări succesive de episode. În primele pagini este surprins
dialogul cu Bălosu, vecinul sau, venit cu gândul de a-i cumpara salcâmul.
Moromete se raportează la el cu superioritate ironică, împinge dialogul
înspre limitele absurdului, sugerând că nu-l deranjează să discute, dar că îl
deranjează subiectul: “- Pai de ce zici că nu vreai să mi-l mai dai,
Moromete? Că vroiam să ți-l plătesc... Drept răspuns, Moromete a început
să se uite pe cer. - Să ții minte că la noapte o să plouă [...]”.
Titlul, “Moromeții”, așează familia în centrul romanului, însă evoluția
și criza familiei sunt simbolice pentru schimbările majore ale satului
tradițional al vremii: este vorba despre destrămarea unei întregi mentalități,
unde familia Moromete reprezintă, de fapt, o metonimie a întregului
univers arhaic.
Perspectiva narativă este una obiectivă, heterodiegetica, întâmplările
fiind relatate la persoana a III-a de către un narator ominiscient,
omniprezent, detașat, focalizare zero și viziune dindărăt. Aceasta este
completată de prezența personajelor-reflector: Ilie Moromete în primul
volum și Niculae in volumul II. Efectul este limitarea omniscienței și
amplificarea autenticității romanului.
Din punct de vedere spațial și temporal, acțiunea romanului se petrece
în câmpia Dunării, în satul Silistea Gumesti și începe “cu câțiva ani înaintea
celui de-al Doilea Război Mondial, când se pare că timpul avea cu oamenii
nesfârșită răbdare.” Verbul se pare sugerează iluzia unei vieți care parcă s-ar
putea derula la nesfârșit în tiparele modelului existențial rural. În fapt, se
anunță o criză ce urma să apară, declanșată fiind de „timpul nerăbdător", de
istoria care aduce modificări esențiale ale tiparului existențial tradițional.
Primul conflict este cel dintre llie Moromete și cei trei fii ai sai Achim,
Nilă și Paraschiv iscat în jurul ideii importanței pamântului în asigurarea
bunăstării familiei. Pentru llie, pamantul semnifică garanția libertății, iar
cei trei băieți se arată interesați numai de bani și de plecarea la București
pentru a avea o existentă independentă. Al doilea conflict îl opune pe llie
soției lui, Catrina, care își simte averea amenințată., Moromete a vândut un
pogon din lotul soției, promițând trecerea casei pe numele ei, iar Ilie amână
această decizie. Catrina și cele două fete se tem că ar putea rămâne pe
drumuri. Al treilea conflict surprinde intrigile Mariei Moromete (Guica),
sora lui Ilie Moromete, care ar fi vrut ca fratele ei să nu se căsătorească a
doua oară, pentru a nu fi nevoită să plece din casa părintească și pentru a-și
găsi un rost în familia fratelui ei. Ea îi intrigă pe cei trei băieți mai mari
împotriva lui Ilie și îi îndeamnă să fugă de acasă.
În concluzie, ,,Morometii” devine un roman în care criza ordinii sociale
se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza
comunicării. ,,Din romanul unui destin, ,,Moromeții” devine romanul unei
colectivități (satul) și al unei civilizații sancționate de istorie.” ( Eugen Simion)
 CARACTERIZARE ILIE MOROMETE

Romanul Moromeții, de Marin Preda, este alcătuit din două volume,

publicate la 12 ani distanță unul de altul. Primul volum a apărut în 1955
într-o perioadă nefastă pentru literatura română, în vremea „obsedantului
deceniu", o denumire pe care însuși Marin Preda a lansat-o în titlul unui
articol. Al doilea volum a apărut în anul 1967.
Romanul este o specie a genului epic în proză, de mare întindere, cu o
acțiune complexă și complicată ce se desfășoară pe mai multe planuri
narative, la care iau parte personaje numeroase, implicate în conflicte
puternice, oferind o imagine amplă și profundă asupra vieții.
Romanul corespunde realismului prin prezentarea obiectivă a faptelor
de către un narator obiectiv, omniprezent şi omniscient, prin aspectul social
al prezentării vieţii rurale interbelice, prin crearea unei tipologii
determinate istoric şi social, prin structură circulară a primului volum.
Concepţia lui Marin Preda e aceea că autorul realist trebuie să realizeze o
operă care să vorbească nu despre ea însăşi, ci despre om.
Ilie Moromete este personajul principal al romanului „Moromeții" tipul
țăranului reflexiv, “filozof”, este un personaj atipic pentru literatura de
inspirație rurală, deoarece accentul nu mai cade pe dimensiunea materială a
existenței, ci pe cea spirituală, celelalte personaje gravitând în jurul său.
Primul conflict este cel dintre llie Moromete și cei trei fii ai sai Achim,
Nilă și Paraschiv iscat în jurul ideii importanței pamântului în asigurarea
bunăstării familiei. Pentru llie, pamantul semnifică garanția libertății, iar
cei trei băieți se arată interesați numai de bani și de plecarea la București
pentru a avea o existentă independentă. Al doilea conflict îl opune pe llie
soției lui, Catrina, care își simte averea amenințată., Moromete a vândut un
pogon din lotul soției, promițând trecerea casei pe numele ei, iar Ilie amână
această decizie. Catrina și cele două fete se tem că ar putea rămâne pe
drumuri. Al treilea conflict surprinde intrigile Mariei Moromete (Guica),
sora lui Ilie Moromete, care ar fi vrut ca fratele ei să nu se căsătorească a
doua oară, pentru a nu fi nevoită să plece din casa părintească și pentru a-și
găsi un rost în familia fratelui ei. Ea îi intrigă pe cei trei băieți mai mari
împotriva lui Ilie și îi îndeamnă să fugă de acasă.
Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului,
acesta fiind un țăran liber și în același timp unul dintr-o clasă mijlocie cu o
avere modestă. Este tatăl lui Nilă, Paraschiv, Achim și al lui Tita, Ilinca și
Niculae din a doua căsătorie, cu Catrina. Statutul psihologic al
protagonistului este marcat de conflictul său interior și stă la baza dramei
lui Moromete. Prin perspectiva modului său de a gândi, Moromete crede în
libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul
volumului al II-lea în fața medicului „Eu, domnule, am dus o viață
independentă”. Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale
protagonistului. Ilie Moromete, reprezintă țăranul filozof, posedând o
inteligență ascuțită, caracterizat fiind de plăcerea de a contempla și de
nevoia de a înțelege lumea.Este de asemenea caracterizat și de
impulsivitate, prin atitudinea sa și prin limbajul plin de injurii și invective,
pe care acesta îl utilizează constant.
Trăsătura dominantă a personajului este autoritatea, evidențiată în
secvența cinei. În familie ocupă poziția unui tată autoritar, care iși domină
familia. Deasupra tuturor, pe prispă, “stăpânindu-i parcă cu privirea”, se află
Moromete. Glasul lui Moromete pune capăt nemulțumirilor din familie cu
fermitate și uneori chiar cu agresivitate, “cu glas puternic și amenințător,
făcându-i pe toți să tresară de teamă”. În scena cinei sunt revelate raporturile
dintre membrii familiei Moromete. În această secvență pot fi distinse
grupurile de forță în familie, relațiile de simpatie sau de opozitie, elementul
coagulant dintre membri, prin observarea locului pe care îl are la masă
fiecare participant. Tot din această scenă pot fi intuite viitoarele conflicte
care vor constitui suportul epic al romanului. Astfel, înspre ieșire stau
grupați, făcând front comun, “ cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim [..
.] ca și cand ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară”,
în vreme ce în partea opusă se află copiii din căsătoria cu Catrina, Niculae,
Tita si Ilinca, adunați în preajma mamei. Deasupra tuturor, pe prispă,
“stăpânindu-i parcă cu privirea”, se află Moromete. Se observa sugerarea
dorinței baietilor celor mari de a pleca pe ascuns de acasă, conflictul dintre
copiii din prima căsătorie și copii din căsătoria cu Catrina, autoritatea lui
Ilie, care încă reușește să-i țină uniți. În tot acest timp însă, mocnește
clocotul conflictelor care vor izbucni în curând.
O altă secvență semnificativă pentru trăsătura dominantă a personajului
este scena dialogului cu vecinul Tudor Bălosu. Relațiile sociale ale lui
Moromete se descoperă treptat, prin acumulări succesive de episode. În
primele pagini este surprins dialogul cu Bălosu, vecinul sau, venit cu gândul
de a-i cumpara salcâmul. Moromete se raportează la el cu superioritate
ironică și totodată cu autoritate, împinge dialogul înspre limitele
absurdului, sugerând că nu-l deranjează să discute, dar că îl deranjează
subiectul: “- Pai de ce zici că nu vreai să mi-l mai dai, Moromete? Că vroiam
să ți-l plătesc... Drept răspuns, Moromete a început să se uite pe cer. - Să ții
minte că la noapte o să plouă [...]”.
 Caracterizarea directă este realizată de către narator la sfârșitul
romanului, surprinzând cel mai bine schimbarea lui Moromete: “Dar cu
toată aparenta sa nepăsare, Moromete nu mai fu văzut stând ceasuri întregi pe
prispă sau la drum pe stănoagă. Nici nu mai fu auzit răspunzând cu multe
cuvinte la salut. Nu mai fu auzit povestind. Din Moromete cunoscut de ceilalți
rămase doar capul lui de humă arsă, făcut odată de Din Vasilescu și care acum
privea însingurat de pe polița fierăriei lui Iocan la adunările care încă mai aveau
loc în poiană”.
Caracterizarea indirectă este realizată prin fapte, vorbe, gesturi și
comportamente. Atitudinea de șef absolut al familiei este redată în scena
cinei “Moromete stătea parcă deasupra tuturor”. Prin limbaj, el era la început
o persoană care avea plăcerea de a discuta cu oamenii, ca mai apoi să devină
o persoană retrasă care vorbea singură “Lui Moromete parcă îi zburase mințile
din cap și cu bună știință făcuse schimb cu a altui țăran care vorbea cu tine așa
cum vorbești cu un cal sau cu o vacă ”. Prin gânduri și idei, Moromete se
bucura de viață, o vedea ca pe un spectacol, timpul pentru el era răbdător și
nu se temea de trecerea anilor “Moromete nu găsea în el nicio frică față de
trecerea anilor”.
În concluzie, Ilie Moromete este un personaj unic pentru literatura
noastră, fiind tipul țăranului filozof, un adevărat apărător al valorilor
morale strămoșești, tradiționale și care odată cu Moartea acestuia a dus la
dispariția satului românesc tradițional, arhaic.