Moromeții (volumul I)

Marin Preda

~roman postbelic~

1. Realismul
2. Contextul epocii (literatura postbelică)
3. Specificul romanelor lui Marin Preda
4. Ema și geneza romanului „Moromeții”
5. Structura discursului narativ
6. Compoziția subiectului
7. Personaje
8. Arta narativă și stilul

1. Realismul este un curent literar apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ca

reacție la subiectivitatea, exaltarea, excesul de reverie a spiritului romantic, reacție
determinată de marile descoperiri științifice. Principiul fundamental al realismului este
redarea în manieră credibilă, veridică a realității, cu obiectivitate și spirit de observație, pe un
ton impersonal, neutru.
Ca trăsături esențiale, realismul poate fi definit prin prezentarea moravurilor epocii,
prin preferința pentru o tematică socială, prin prezentarea individului în relație cu mediul
social și prin crearea unor personaje tipice în împrejurări tipice. De asemenea, caracerul de
monografie al lumii prezentate, narațiunea la persoana a III-a și naratorul obiectiv,
omniprezent și omniscient sunt alte caracteristici ale acestui curent literar.
2. În perioada postbelică, literatura este subordonată aproape în totalitate regimului
politic, însă și publică și o serie de opere valoroase, care asigură continuitatea cu perioada
interbelică. Scriitorii nu mai alcătuiesc grupuri unitare, fiecare încercând să găsească o
formulă personală prin care să prezinte adevărul și să creeze opere cu valoare estetică.
După 1948 se cultivă proza obiectivă, romanul citadin inspirat din perioada
contemporană, dar și romanul cu accente lirice (Zaharia Stancu, „Desculț”) sau romanul
parabolic (Eugen Barbu, „Groapa”). Alte romane se inspiră din trecut (Petru Dimitriu,
„Cronică de familie”) sau reprezintă alegorii ale sistemului politic (George Călinescu, „Bietul
Ionide”).
3. Marin Preda debutează în 1948 cu volumul de nuvele „Întâlnirea din pământuri”, care-
l consacră ca scriitor cu talent, impunându-se estetica autenticității. Nuvelele sale prefigurează
tematica rurală, prezentând drame individuale și colective ale țăranilor sau fapte diverse din
lumea satului.
Primul roman publicat de scriitor este „Moromeții” volumul I, apărut în 1955, operă
prin care se pune capăt unei controverse din critica și literatura română, referitoare la
capacitatea țăranului de a fi personaj de roman.
Al doilea volum din „Moromeții” apare în 1967 și se construiește într-un ecou literar
al perioadei tensionate pe care o traversează societatea românească după al Doilea Război
Mondial.
Ulterior publică piesa de teatru „Martin Bormann” și romanul „Intrusul”, culegerea
de eseuri și confesiuni „Imposibila întoarcere” și romanul „Marele singuratic”.
Scriitor realist modern, Marin Preda știe să dezvăluie complicațiile nebănuite din
sufletul omului simplu, demonstrând complexitatea vieții interioare a țăranului care analizează
problemele vieții contemporane. Astfel, autorul creează un țăran complex, conectat la

1
tensiunea vieții contemporane, „cu o viață psihologică normală” (Eugen Simion), apt să
devină erou de roman. Personajele sale sunt oameni ai ideilor, cu o viață sufletească activă și
cu o conștiință dilematică, fascinația ideii fiind explicată de autorul însuși:„Ideile sunt viața
noastră! (…) compromisul cu ideile e un lucru tragic.”
În majoritatea romanelor lui Preda se regăsește aceeași temă: destinul omului în
raport cu timpul și cu istoria. Formula în care se înscriu este cea a realismului obiectiv, cărțile
prezentând atât destine individuale, cât și colective, și definindu-se printr-o „nouă
obiectivitate, mai modernă” (N. Manolescu), în raport cu romancierii interbelici.
4. Romanul „Moromeții”, alcătuit din două volume, publicate la distanță de 12 ani
(1955-1967), reia tematica lumii țărănești, cultivată anterior de Rebreanu, Sadoveanu și
Slavici. Viziunea lui Preda asupra vieții țărănești este diferită, întrucât scriitorul reconstituie
imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război
Mondial. Înfățișând „o lume privită și spusă altfel”, scriitorul înregistrează transformările
vieții rurale, ale mentalităților și ale instituțiilor de-a lungul unui sfert de secol.
Geneza romanului are la bază atât fragmentele de proză scurtă publicate în volumul
de debut „Întâlnirea din pământuri”, cât și elemente autobiografice. Schița „Salcâmul” și
nuvelele „O adunare liniștită” sau „Dimineață de iarnă” prefigurează motive, întâmplări și
personaje. Imaginea tatălui, structura familiei și destinul scriitorului se regăsesc în construcția
unor personaje din roman.
Romanul prezintă destrămarea unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia
Dunării, destrămare simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională. Tema familieie este
anticipată de titlu, însă evoluția și criza familiei Moromete simbolizează criza satului
românesc. Astfel, cartea prezintă o frescă a vieții rurale, de dinainte și de după al Doilea
Război Mondial.
Tema timpului viclean și nerăbdător este conturată în incipitul și în finalul volumului
I, prefigurând alte teme precum relația dintre individ și istorie sau libertatea morală a
individului. O altă temă este criza comunicării, familia lui Moromete destrămându-se și
pentru că nu există o comunicare reală între tată și ceilalți membri.
5. Romanul este alcătuit din două volume construite prin tehnici diferite și prezentând
perioade diferite din viața satului românesc.
Primul volum este construit prin tehnica decupajului și include trei părți:
evenimentele petrecute de sâmbătă seara până duminică seara (cina, tăierea salcâmului,
întâlnirile din poiană, hora), perioada secerișului și conflictul dintre tată și fiu. Acțiunea este
concentrată, desfășurându-se pe parcursul verii, iar timpul narațiunii este accelerat gradat.
În al doilea volum, structurat în cinci părți, se prezintă viața rurală pe o perioadă de
un sfert de veac din 1938 până spre sfârșitul anului 1962. Tehnica este cea a rezumatului,
unele evenimente sunt eliminate, altele sunt comprimate, iar timpul narațiunii își pierde
linearitatea. Acțiunea se concentrează pe două momente istorice semnificative: reforma agrară
din 1945 și transformarea socială a agriculturii după 1949. Viața satului este afectată de o
istorie tulbură și violentă, care conduce treptat spre distrugerea structurilor și a mentalității
țărănești.
Primul volum are o structură simetrică deoarece incipitul și finalul se concentrează
asupra timpului. La început timpul pare îngăduitor „foarte răbdător cu oamenii”, viața
urmându-și cursul „fără conflicte mari”. În finalul volumului imaginea timpului se modifică,
acesta devenind necruțător și netolerant pentru că „nu mai avea răbdare”.
Secvențele narative sunt prezentate prin înlănțuire, fiecare dintre cele trei părți
începând cu o prezentare de ansamblu. Câteva scene sunt simbolice atât pentru destinul lui
Moromete și al familiei sale, cât și pentru destinul satului în ansamblu: scena cinei, scena
tăierii salcâmului, scena întâlnirii din poiana lui Iocan și scena secerișului.

2
 Considerată „prima schiță a psihologiei Moromeților” (Ovidiu Crohmălniceanu),
scena cinei este realizată prin acumularea treptată a detaliilor și evidențiază atât un ritual al
familiei țărănești tradiționale, cât și relațiile dintre membrii familiei Moromete. Așezarea în
jurul mesei anticipează autoritatea tatălui și existența unor conflicte care vor destrăma familia.
Tăierea salcâmului este simbolică pentru destinul lui Moromete, salcâmul fiind
considerat „dublul vegetal” (Eugen Simion) al personajului. Gestul lui Moromete este motivat
de nevoia de bani pentru a achita o parte din datorii, dar și de dorința de a nu vinde pământul
sau oile. Salcâmul era considerat un fel de centru al satului, un „axis mundi”, iar prăbușirea
lui anticipează declinul întregului sat.
Prin scena secerișului se susține caracterul de monografie al cărții, acesta fiind un
ceremonial al întregului sat.
6. Caracterul realist al romanului este susținut prin specificul relațiilor spațio-temporale.
Locul faptelor este indicat prin toponime reale (Siliptea – Gumești, București) sau prin
diferențierea zonei de câmpie (Câmpia Bărăganului) de zona de munte. Timpul acțiunii
include perioada verii și poate fi stabilit cronologic prin menționarea indirectă de la sfârșitul
volumului („Trei ani mai târziu, izbucnea cel de-al Doilea Război Mondial”).
Acțiunea complexă se desfășoară pe mai multe planuri narative, în prim – plan
urmărindu-se destinul familiei Moromete: datoriile familiei (fonciirea, banca, taxa pentru
școală), structura hibridă a familiei și neînțelegerile între frații vitregi; dorința de
independență a băieților mai mari, destrămarea familiei din cauza intervenției surorii luin
Moromete. Întrucât planul familiei Moromete se divide în funcție de personajele mai
importante, acțiunea romanului devine „plurivocă”, modernă în raport cu narațiunea
bipolar………………………………………………………………………………………
Planurile secundare completează acțiunea și susțin caracterul de frescă socială:
revolta țăranului sărac Țugurlan, boala lui Boțoghină, problemele din familia bogatului
Bălosu, dragostea dintre Polina și Birică, discuțiile din poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și al
autorităților.
În cadrul primului volum se conturează mai multe tipuri de conflict, care dezbină
familia lui Ilie Moromete. În primul rând, apare un conflict între generații, între tată și fiii mai
mari, cauzat de aprecierea a diferite valori în viață: pământul și unitatea familiei, respectiv
banii. În al doilea rând, apare un conflict între Ilie Moromete și soția lui, Catrina, pentru că el
nu își ține promisiunea de a trece casa pe numele ei, după ce i-a vândut un lot de pământ în
timpul secetei.
Căsătoria lui Moromete a determinat nemulțumirea surorii lui, care li-ar fi dorit să
nu rămână singură la bătrânețe și să-i îngrijească ea pe băieți. Această nemulțumire este cauza
conflictului dintre Guica și Moromete, ea sfătuindu-i pe băieți să plece de acasă și întorcându-
i împotriva Catrinei și a surorilor.
În plan secundar, se consumă conflictul dintre tată și fiul mai mic, Niculae, care
dorește să învețe, dar nu este susținut financiar, Moromete fiind convins că învățătura nu
aduce nici un beneficiu.
Moromete trăiește un conflict interior determinat de dorința de a-și ține familia unită
și de neputința cu care se confruntă.
7. Scriitorul construiește un număr mare de personaje reprezentative pentru diferite
categorii sociale, tipuri umane sau teme înfățișate și impune un nou tip de personaj:„țăranul
filozof” (Mihai Ungheanu), inteligent și ironic.
În centrul romanului se află Ilie Moromete, personaj cu un destin simbolic pentru
satul tradițional. Modelul real de la care a plecat scriitorul, este tatăl său, Tudor Călărașu,
mărturisire regăsită în volumul „Imposibila întoarcere:„eroul preferat, Moromete, care a
existat în realitate, este tatăl meu”.

3
 Personaj excepțional, întruchipând țăranul patriarhal, Ilie Moromete reprezintă
concepția tradițională despre pământ și familie, fiind considerat „cel din urmă țăran…”.
(Nicolae Manolescu)
Complexitatea personajului este susținută printr-o serie de trăsături care îl
individualizează și îl impun ca personaj atipic: inteligența, ironia, disimularea, spiritul de
observație, harul de a povesti, firea contemplativă, sociabilă și comunicativă. Trăsătura sa
definitorie este libertatea interioară care se definește ca raport cu oamenii din jur, dar și cu
aspectele materiale ale existenței. Ca om liber în cugetul său se arată dezamăgit că oamenii
fac lucruri care dacă n-ar fi proști nu i-ar putea sili nimănui să le facă”. Inteligența evidentă și
recunoscută de toți este folosită pentru o înțelegere adâncă a vieții. Eugen Simion consideră că
„originalitatea lui vine din modu în care un spirit inventiv, creator, transformă existența într-
un spectacol”.
Personajele secundare sunt reprezentate în principal de membrii familiei Moromete.
Frații mai mari reprezintă categoria țăranilor dezrădăcinați, orientați spre viața de la oraș, care
apreciază banul mai mult decât pământul. Fiul cel mic are un alt scop, având în copilărie
dorința de a învăța carte, iar în adolescență ideea de a crea sau de a impune o nouă ideologie.
Personajele din celelalte familii evidențiază diferite aspecte ale vieții rurale: revolta
țăranului sărac Țugurlan, caracterul voluntar al fetei de chiabur, Polina, diversitatea opțiunilor
politice (Cocoșilă, Iocan, Aristide), lăcomia chiaburului Bălosu și începutul mișcării legionare
(Victor).
Mijloacele și procedeele de caracterizare sunt cele specifice romanului realist,
portretul personajelor fiind construit de la interior spre exterior. Accentul cade asupra
portretului moral, reflectate în comportament, limbaj, gesturi, modul de a gândi, și relațiile
dintre personaje.
Ca element modern în realizarea protagonistului se regăsește monologul interior,
care evidențiază complexitatea sufletească și conștiința problematică a lui Ilie. Acesta își
manifestă atitudinea critică față de noua societate, care-și propune să distrugă țărănimea.
8. Perspectiva narativă este obiectivă și se realizează din punctul de vedere al unui
narator obiectiv și omniscient, însă omnisciența este limitată deoarece perspectiva naratorului
obiectiv se completează cu cea a reflectorilor (Ilie Moromete – volumul I, Niculae – volumul
II) și a informatorilor. Informatorii sunt personaje – martor la anumite evenimente pe care le
povestesc ulterior. De exemplu, al lui Parizianu povestește despre vizita lui Moromete la
băieți, la București.
Stilul povestirii se caracterizează prin naturalețe, prin limpezime, prin oralitate și
prin lipsa podoabelor stilistice. În cadrul romanului, stilul direct se îmbină cu stilul indirect
liber, regăsindu-se și ample secvențe de monolog.
Consider că tema familiei este reflectată în romanul lui Marin Preda prin
numeroasele personaje, care alcătuiesc comunități cu straturi sociale diferite. Nucleul
romanului este reprezentat de familia Moromete, o familie hibridă, anticipată de titlu,
devenind astfel axa centrală a romanului. În plus, sunt prezentate relațiile atât din familia
Moromete, cât și din celelalte familii, fiind împărțite în trei categorii în funcție de averea pe
care o dețin: bogații (Aristide), mijlocașii (Moromete) și săracii (Țugurlan). Evidențierea
temei este susținută de diferitele tipuri de mentalități, care destramă (familia Moromete) sau
construiesc noi familii (familia Birică cu Polina).
În concluzie, romanul „Moromeții” înfățișează viziunea realistă a scriitorului asupra
lumii și asupra modului în care timpul și istoria influențează și modifică valorile morale,
destinul individual și cel al unei colectivități.

poiana lui Iocan – „o școală din Atena” (Alexandru Paleologu)