Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Romanul “Morometii”, compus din doua volume (primul volum este publicat in
1955, in timpul “obsedantului deceniu”, asa cum il va numi chiar Marin Preda,
fiind vorba de primii zece ani ai regimului comunist impus de sovietici, in vreme ce
volumul secund dateaza din 1967), este o creatie fundamentala in literatura
romana si propune o viziune autentinca asupra modului in care timpul isi pune
amprenta asupra vietii rurale romanesti.
O altă trasătură care incadreză romanul in curentul literar al realismului este prin
perspectiva nartivă, prezentarea obiectivă a faptelor de către un narator obiectiv,
omnipresent şi omniscient. Perspectiva narativă este heterodiegetică, la persoana
a III-a, naratorul pierzându-și din obiectivitate din încărcătura personajelor,
treptat se diminuează și omniscienta, mai ales în volumul al II-lea deoarece nici
autorul nu mai știe ce se va întâmpla cu satul românesc. În primul volum
personajul reflector e Ilie Moromete și în al doilea Niculae Moromete, autorul
declarând că foarte greu s-a eliberat de viziunea morometiană, devenind astfel
un personaj artefact ce vede lumea prin propria operă.
Viața satului este una din temele, in care sunt adaugate si serie de subteme:
pământul, femeia, iubirea, libertatea, timpul, iar viziunea asupra lumii este o
replică a romanului Ion. Dacă în Ion famila era mijlocul iar pământul scopul, în
Moromeții familia era scopul și pământul mijlocul.
O scenă reprezentativă temei este cea a taierii salcâmului. Aceasta scena face
parte din capitolul al doisprezecelea si poate fi considerata un nucleu al
romanului.Aflandu-se în criza financiară Moromete conştientizează necesitatea
tăierii salcamului pentru a găsi o sursa de venit.Tăierea salcamului se produce
înainte de ivirea zorilor ca un ceremonial rusinos,ferit de ochii lumi.Astfel
Moromete nu doreşte sa ofere celorlalti vreun spectacol care sa dovedeasca
momentul de criza al familiei sale.În aparentă calm,linistit,parand sa nu acorde
importantă acestui episod, el îşi disimuleaza trăirile reusind sa fie ironic în
anumite momente(fata de Nila)
Acest episod are loc într-o zi de duminică în zori, în timp ce femeile își plâng morții
în cimitir. Paralela făcută între cele două scene evidențiază prăbușirea satului
tradițional și destrămarea familiei.
O alta secventa ilustrativa temei este scena cinei. Asezarea la masa, in cadrul cinei
in familie, este ilustratia in acest sens: mama si fetele stau langa plita, Niculae sta
in apropierea mamei, iar baietii mai mari "spre partea din afara a tindei. Mai sus
decat toti, intr-o iluzie a autoritatii necontestate, Moromete sta pe pragul odaii
celei bune, dominandu-i cu privirea, cu gestul si cu vocea pe toti membrii familiei.
Cina este considerata un ritual care se desfasoara zilnic si de la care nu poate
lipsinimeni. Ea asigura unitatea familiei traditionale. Morometii sunt asezati in
jurul mesei mici, rotunde si joase. Ei sunt pozitionati "dupa fire si neam". Fratii
vitregi: Paraschiv, Nila si Achim stateau pe parte din afara a tindei, gata oricand sa
se scoale de la masa si sa iasa afara, fapt care anticipeaza fuga acestora din
mijlocul familiei.
Moromete era cel care coodorna intreaga familie si de asemenea cel care lua
deciziile desi uneori era confuz si avea sprijinul familiei. (Este un cap de familie
autoritar, sever, respectat şi temut de toţi. Încă de la început este prezentată
prinscena cinei poziţia lui în familie.
Stilul în care este scris romanul reflectă oralitatea, ironia subtilă sau ascuțită,
creând uneori o atmosferă tragi-comică, iar expresivitatea verbelor actualizează
întâplările, deși timpul, privit in relație cu omul și cu istoria. Stilul în care este scris
romanul reflectă oralitatea, ironia subtilă sau ascuțită, creând uneori o atmosferă
tragi-comică, iar expresivitatea verbelor actualizează întâplările, deși timpul, privit
in relație cu omul și cu istoria
Simetria compozitionala este data decele doua referiri la tema timpului, in primul
si in ultimul paragraf al volumului. La inceput, aparent ingaduitor "timpul
erafoarte rabdator cu oamenii, viata se scurgea fara conflicte mari", pentru ca
enuntul din finalul volumului "timpul nu vamai avea rabdare" sa modifice
imaginea timpului, care devine necrutator si intolerant. Timpul poate fi considerat
un supra-personaj pentru ca este o entitate de temut care planeaza deasupra
tuturor pasiunilor din lumea satului urmand sa se napusteasca nemilos asupra
oamenilor. O alta dovada a timpului nerabdator este tehnica rezumativa din final.
__nota in plus