Morometii

1.Prezentare autor şi operă

Romanul „Moromeţii” a apărut in două volume, primul fiind publicat în 1955, iar cel de-al
doilea în 1967, fiind nu numai un punct de reper în proza postbelica, ci şi o reprezentare de
excepţie a satului tradiţional romanesc din Campia Dunăreana, în perioada interbelică şi
postbelică. Romanul a fost precedat de 3 nuvele: „Întalnirea din pămanturi”, „O adunare
liniştită” şi „Dimineaţa de iarnă”. Nuvelele anticipează, în majoritatea lor, romanul “Moromeţii”.
Abia aparitia "Moromeţilor"(vol. I 1955) a atras atenţia asupra dimensiunii talentului său şi a
noutăţilor pe care o reprezenta formula sa epică. Romanul a fost întampinat favorabil şi nici mai
tarziu interesul criticii nu a scăzut. S-a pronunţat destul de repede cuvantul "capodoperă" şi de
aici înainte toate scrierile prozatorului au avut de înfruntat comparaţia cu acest model.
Originalitatea romanului stă fără îndoială în noua viziune asupra lumii rurale. Judecat în
ansamblu "Moromeţii" e un mare roman remarcandu-se prin originalitate, tipologie, si
profunzimea creaţiei.

2.Titlul:
Titlul conduce către ideea că romanul va surprinde imaginea unei familii– familia
Moromete, primul volum fiind chiar concentrat asupra unui singur personaj – Ilie Moromete.

3.Timp şi spaţiu:
Observam că relaţiile spaţio-temporale nu sunt fixate cu exactitate: spaţiul surprinde
panorama Campiei Dunării, iar timpul surprinde perioada de dinaintea celui de-al doilea Război
Mondial.
Accentul cade pe acea meditaţie asupra timpului; timpul este viclean şi tot ce urmează în
roman contrazice acesta primă imagine.
Dupa ce istoria moromeţilor va fi narata autorul revine la notaţia iniţiala şi afirmă:“Timpul
nu mai avea răbdare.”
Este una dintre multele “imagini ale simetriei”(Eugen Simion) întâlnite în proza lui Preda,
fapt ce conferă operei circularitate.

4.Tema romanului:
Titlul “Moromeţii” aşează tema familei în centrul romanului, însa evoluţia şi criza familiei
sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că romanul unei familii
este şi “un roman al deruralizării satului”, o frescă a vieţii rurale dinaintea şi de dupa cel de-al
doilea război modial.
Romanul dezbate aceeaşi problemă specifică vieţii rurale – aceea a pământului, problema
1
văzută acum dintr-o altă perspectivă, aceea a ţăranului mijlocaş.
O altă temă este criza comunicării, absenşa unei comunicări reale între Ilie Moromete şi
familia sa. Tema timpului viclean, nerăbdător, relaţia dintre individ şi istorie nuanţează tema
socială.

5.Structura romanului:
Volumul este structurat pe trei părţi, cu o acţiune concentrată, care se desfăşoară pe
parcursul verii, cu trei ani înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Prima parte, de
sâmbăta seara pana duminică noaptea, contină scene care ilustrează monografic viaţa rurală:
cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, hora ş.a. Partea a doua se
derulează pe parcursul a doua săptămâni, începând cu plecarea lui Achim cu oile, la Bucureşti.
Partea a treia, de la seceriş până la sfârşitul verii, se încheie cu fuga feciorilor.
Cele trei părţi conferă echilibru compoziţiei. Fiecare parte începe cu o prezentare de
ansamblu: masa, prispa şi secerişul. Simetria compoziţională este dacă de cele două referiri la
tema timpului, în primul şi în ultimul paragraf al volumului. Raportul dintre incipit şi final
evidenţiaza drumul insingurării lui Moromete, în incipit eroul este înconjurat de familie, ceea ce
îi conferă un anumit statut, în timp ce în final este singur şi retras, cu aerul celui doborât de o
lume neclară.
Împărţirea pe capitole dezvăluie două tehnici: uneori se schimbă planul narativ şi atunci se
face o precizare la timp, menită să ne menţină într-o cronologie simultană; alteori se continuă
planul cu altă scenă, ca în teatru. Folosirea alternativă a celor două tehnici permite naratorului să
înainteze în diegeza, creând în acelaşi timp impresia că stă pe loc.
Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete.
Este mai întâi dezacordul dintre tata şi cei trei fii ai săi din prima căsătorie: Paraschiv, Nilă
şi Achim, izvorat dintr-o modalitate diferită de a întelege lumea. Fii cei mari îşi dispreţuiesc tatăl
fiindcă nu ştie să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosul,
mai adaptat noilor relaţii capitaliste.
Cel de-al doilea conflict izbucneşte între Moromete şi Catrina, soţia lui. Moromete vânduse
în timpul secetei un pogon din lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei.
De teama fiilor cei mari care îşi urau mama vitregă, Moromete amâna îndeplinirea promisiunii.
Al treilea conflict se desfăşoară între Moromete şi sora lui, Guica, care şi-ar fi dorit ca
fratele văduv să nu se mai căsătorească pentru a doua oara. În felul acesta, ea ar fi ramas in casa
fratelui, sa se ocupe de gospodarie si de cresterea copiilor, pentru a nu ramane singura la
batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise si ca isi construise o casa departe de gospodaria ei
ii aprinsese ura impotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.
In prim plan se afla Morometii cu o familie numeroasa macinata de nemultumiri mocnite.
Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest,
pamantul familiei sale pentru a-l transmite apoi baietilor.
Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracter de fresca
sociala: boala lui Botoghina, revolta taranului sarac, Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu,
dragostea dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si autoritatilor
in satul interbelic.
Exista in primul volum al romanului “Morometii” cateva secvente narative de mare

2
profunzime.
Scena cinei este considerata de Ovidiu Crohmalniceanu “prima schita a psihologiei
Morometilor”. Descrierea cinei se realizeaza lent prin prin acumularea detaliilor. Ceremonialul
cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar,
dar “semnele” din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare
a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii.
Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulteioara a conflictului, iminenta destramare a
familiei. Aceasta scena functionaza ca prolepsa.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului, aceasta confera
tragism roamanului.
Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o pare din datoriile familiei, fara a vinde
pamant sau oi.
Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii,
prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete.
Apar ciorile, ca miste semne rau prevestitoare, iar mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri
un curs al vremii viitoare, cade la ganduri intunecate.
Lumea Morometilor se desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, haosul se
instaleaza treptat. Universul rural se organizeaza parca in functie de el, incat caderea lui devine
sinonima cu prabusirea lumii si inceputul alteia, mai sarace. Arborele este dublul vegetal al lui
Moromete, toate semnificatiile converg spre aceasta idee, prin tehnica prolepsei.
Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o
adevarata monografie a satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui
Iocan, serbarea scolara, secerisul, treierisul.
Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul, care confera
statul de roman monografic. Este infatisata intr-o maniera originala (inregistrarea si acumularea
de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala; miscarile, gesturile pregatirea si
plecarea la camp se integraza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat,
intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii arhaice.
O alta scena semnificativa este cea din poiana lui Iocan. Discutiile despre politica, nu
incep decat in prezenta lui Moromete, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza
evenimentele, iar asta o deranjeaza pe Catrina. Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti:
cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza discursurile din ziar, cand gusta fasolea la camp, etc.
Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur, mai ales familia sa se miste dupa vointa
lui.

Imaginea monografica a satului romanesc tine de realismul operei. Scene precum jocul
calusului, spalatul pe picioare, imaginea muncilor agricole (seceris), dar si inregistrarea vietii de
familie de zi cu zi, imagine ce scoate la iveala un adevarat cos al existentei taranesti sunt doar
cateva aspecte ce confera operei realism.
Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului,
oralitatea, lipsa podoabelor, imbinarea stiului direct si indirect, stilul indirect liber, textul si
subtextul ironic.

Morfologic, textul e dominat de verbe, ceea ce tradeaza caracterul

narativ al stilului. Verbele intra intr-un joc subtil de relatii
3
temporale - prezentul, perfectul simplu, imperfectul - care ingaduie
individualizarea si identificarea mai multor actiuni simultane.
Aparitia celor trei gerunzii din final nu este nici ea lipsita de
semnificatie, gerunziul fiind modul unei actiuni in desfasurare, fara
referire precisa la momentul vorbirii, si cum verbele conducând,
facând, continuând se refera la Moromete, acesta pare parca pentru
totdeauna prins intr-o actiune fara durata, ceea ce este in perfect
consens cu ideea de baza a fragmentului.

Sintactic, textul e dominat de subordonate. Actiunea principala intra

in relatii multiple si complexe, uneori foarte subtile, care arata ca
lucrurile nu sunt limpezi daca le lipseste raportarea cuvenita.
Sintaxa aceasta ajuta o gândire de tip analitic dispusa sa epuizeze
toate nuantele, dar sa nu se impiedice de prea multe conventii
gramaticale. De aceea, frazele cuprind adesea propozitii care apartin
unor planuri de expresie complet diferite, cum ar fi planul
naratorului si al vorbirii directe a personajului, fara sa se marcheze
prin mijloace gramaticale sau prin semne de punctuatie trecerea de la
un plan la altul. . Oralitatea nu este insa produsul mecanic al copierii
limbajului taranesc, Marin Preda nu e deloc un naturalist, in ciuda
unor cruditati verbale. El prelucreaza, stilizeaza vorbirea
taraneasca, urmarind un efect artistic, asa cum la rândul lor facusera
cândva Creanga si mai ales Caragiale, adevaratul inaintas in comedia
cuvintului al lui Marin Preda.

Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, primul volum se caracterizeaza printr-o

folosire mai accentuata a stilului indirect liber, precum si
printr-o tehnica normala de imbinare a stilului direct cu cel
indirect.

4
 6.Caracterizarea personajelor:
* Ilie Moromete este capul familiei Moromete, om muncitor si
gospodar, tata a sase copii, sotul Catrinei; datorita
întelepciunii pe care o dovedea el era cel care punea bazele
discutiilor politice de la începutul romanului, mai des întâlnite,
dar si cele care au avut loc pe parcursul acestuia.
* Catrina Moromete este sotia lui Ilie, mama Ilincai si a Titei si
mama vitrega a celor patru baieti; este o femeie foarte
credincioasa care “suferea foarte mult datorita plecarii preotului
din sat”.
* Niculae Moromete este fiul lui Moromete, singurul caruia i-a
placut sa învete si cel care a ajuns un om important în sat
deoarece era seful comitetului raional, iar în final ajunge
inginer horticultor si se casatoreste cu fiica lui Adam Fântâna
care era asistenta, împreuna având si un copil.
* Achim, Nila si Paraschiv sunt cei trei copii ai lui Moromete care,
datorita insistentei Guicii, sora lui Moromete, au fugit de acasa
cu oile si caii tatalui lor pentru a izbuti în capitala.
* Polina si Victor Balosu sunt copii lui Tudor Balosu, vecinul lui
Ilie care cauta sa cumpere, si reuseste, salcâmul familiei si un
lot de pamânt pentru a-i face casa fiului sau.
* Birica este baiatul care desi o place pe Polina, parintii acestuia
nu sunt de acord cu relatia lor, de aceea Polina este nevoita sa
fuga de acasa pentru a fi alaturi de cel pe care-l iubea.
* Alboaica este fiica vitrega a Catrinei si sora vitrega a lui
Niculae care era putin “poanca” dupa cum spunea Catrina.
* Vasile al Moasei este cel care a fost numit noul presedinte al
comitetului executiv, cel care a înfaptuit un grup de control care
sa strânga de la omaeni cotele de grâu care nu fusesera declarate,
aceasta actiune având un final tragic soldat cu moartea unui
satean.

~Ilie Moromete

Ilie Moromete, aflat intre “tinerete si batranete, cand numai nenorociri sau bucurii mari
mai pot schimba firea cuiva”, este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de
pamant. Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu , care era dominat de instinctul de posesiune, de
lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el
simbolul libertatii materiale si spirituale, idee marturisita de el in finalul romanului: „Domnule,
eu am dus totdeauna o viata independenta” .
Ilie Moromete este singurul taran-filozof din literatura romana, framantarile sale despre
soarta taranilor dependenti de roadele panantului, de vreme si de Dumnezeu sunt relevate pentru
firea sa reflexiva.
Meditand asupra propriei vieti, cand parasit de fii cei mari, cand familia sa se afla in

5
pragul destramarii, Ilie Moromete se gaseste ca gresise considerand ca „lumea era asa cum si-o
inchipuia el” si ca nenorocirile sunt „numai ale altora”. Simtindu-se singur, isi cauta linistea pe
camp, in afara satului, unde poate vorbi cu sine insusi, deoarece „cum sa traiesti, daca nu esti
linistit?”. Moromete se aseaza pe o piatra de hotar „cu capul in maine”, punandu-si un sir de
intrebari, ca si cand ar fi vorbit cu altcineva, cautand explicatii pentru declinul in care se afla
familia sa. Gandurile sumbre se indreapta spre o autoanaliza a atitudinii de parinte, a relatiei sale
cu copiii si se consoleaza: „Am facut tot ce trebuia (...) le-am dat (...) fiecaruia ce-a vrut (...) i-am
iertat mereu”.
Relevanta pentru aceasta trasatura este si scena ploii, cand Moromete udat pana la piele
de o „ploaie repede si calda”, cugeta si exprima o adevarata filozofie de viata precum monolog
interior, analizeaza conditia taranului in lume precum si relatia dintre tata si copii. El se intreaba
„ce-o sa mananci , ma tampitule?” cu un glas plin de amaraciune si compasiune. Dezamagit in
etica sa paterna, ranit de fiii sai mai mari in autoritatea de tata, se consoleaza cu faptul ca si-a
facut datoria de parinte: „tot am facut ceva , am crescut sase copii si le-am tinut pamantul pana in
momentul de fata, desi ei au fugit ca niste tradatori si „n-au vrut sa-l munceasca”. Grija lui
pentru educatia copiilor razbate cu tristete la suprafata si, desi niciodata nu s-a aratat iubitor cu
ei, este limpede ca le-a dorit totdeauna binele: „toata viata le-am spus si i-am invatat (...) dar pe
tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-atata (...) ca de mancare e lesne , dar ce le spui ? (...)
si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi imbatrani. O sa-si stearga picioarele pe tine, ca n-ai
stiut sa faci din ei oameni” .
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui Moromete, evidenta in majoritatea
scenelor din roman. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete este semnificativa pentru „firea
sucita” a eroului. La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i vanda salcamul, Moromete se
gandeste ca e posibil sa i-l vanda, insa raspunde cu voce tare: „Sa tii minte ca la noapte o sa
ploua. Daca da ploaia asta, o sa fac o gramada de grau”, subintelegand ca s-ar putea sa scape si
astfel de datorii, decat taind salcamul. Starneste deseori reactii uluitoare celor din jur, din cauza
logicii sale „sucite”, cum ii spune Catrina. Dupa plecarea lui Jupuitu, Moromete este cuprins de
o „ciudata voiosie” si-i marturiseste lui Balosu „l-am pacalit cu doua sute de lei (...) i-am dat
numai o mie (...). Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca. Nu intelegea.”
Ironia ascutita, inteligenta iesita din comun si spiritul jucaus, felul sau de a face haz
de necaz contureaza un personaj aparte intre taranii literaturii romane , stand mai aproape de
realitate decat de fictiune. Citirea ziarelor in Poiana lui Iocan este o hrana sufleteasca pentru
Moromete, discutiile purtate aici au rolul de a clarifica si disocia ideile din articolele publicate,
de a descifra sensurile profunde ale politicii vremii si nu de a prezenta fapte de senzatie. El este
categoric, in viata colectivitatii, o autoritate care-i domina prin replici bine gandite, pline de
umor si ironie: „Lasa-l , ma Dumitre , zise Moromete blajin. E si el legionar , ce-ai cu el ?”.
Cand se hotareste sa taie salcamul nu spune nimanui, il scoala pe Nila in zorii zilei, care este
naucit de decizia tatalui sau: „De ce sa-l taiem? Cum o sa-l taiem?”, dar cu totul uluit de raspuns:
„Asa ca sa se mire prostii!”. Dupa accea, la aceeasi intrebare a lui Paraschiv, Moromete, il pune
pe Nila sa-i raspunda, care citandu-l pe Moromete, ii spune cu bucurie: „Ca sa se mire prostii”.
Trimitand pe Nila sa vina cu caii pentru a cara salcamul ce urma sa cada, acesta duce caii chiar
in directia in care urma sa se prabuseasa pomul, iar Moromete exclama cu umor: „Adica da! ...
Treci cu ei incoa sa cada salcamul pe ei”. Exemplele sunt numeroase, „a face haz de necaz” fiind
o adevarata filozofie de viata a lui Moromete. Lui Niculae, care intarzia sa vina la masa, ii
spune: „Te dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi !”sau certand fetele, care se

6
dusesera la scaldat, in loc sa-si ajute mama sa pregateasca masa: „Daca va iau de par si matur
batatura cu voi, va scutesc de-o treaba manie dimineata”.
Tehnica amnarii sete un alt concept al filozofiei de viata a lui Moromete, el incercand sa
taraganeze orice decizie sau atitudine cere nu-i convenea. Scena cu Jupuitu este magistral
construita de prozator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti fiind inadins provaocata de
Moromete pentru a se razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile bietului taran. Mai intai
Moromete intra in curte, trece pe langa prispa fara sa se uite la cei doi, se intoarce „cu spatele la
agent”, se rasteste la Paraschiv care nu se vedea nicaieri, apoi se rasuceste brusc pe calcaie si
striga: „-N-am !”- totul desfasurandu-se sub privirile uluite, naucite ale agentilor. Calm apoi, se
cauta prin buzunarele flanelei de unde scoate praj de tutun, se uita urat la omul care-l insotea pe
Jupuitu si „i se adresa suparat si poruncitor: - Da-mi, ma, o tigara!”
Firea autoritara, Ilie Moromete este „capul familiei” numeroase, greu de tinut in frau, avand in
vedere si conflictele ce mocneau, fiind gata sa explodeze, intre membrii familiei. Marin Preda il
prezinta inca de la inceputul romanului „stand deasupra tuturor” si stapanind „cu privirea pe
fiecare”. Ironia ascutita adresata copiilor sau Catrinei, cuvintele deseori jignitoare („ca sa se mire
prostii”), educatia dura in spiritul muncii si harniciei („ma , se vede ca nu sunteti munciti, ma „)
se dovedesc ineficiente, deoarece, cu toata stradania tatalui de a pastra pamantul intreg ca sa le
asigure traiul, nu poate scapa familia de la destramare.
Placerea vorbei este o pasiune pentru taranul mucalit, care profita de orice intalnire cu cate
cineva pentru a sta la taclale, desi singurul cu care putea vorbi cu adevarat era prietenul sau
Cocosila, cu care pierdea ceasuri intregi, spre supararea Catrinei. La inceputul romanului, lui
Moromete ii placea sa stea pe stanoaga podistei, gandindu-se ca „n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva
(...) oamenii insa aveau treaba prin curti, nu era acum timpul de iesit in drum”. Auzindu-se
strigat, se bucura: „iata ca se ivise totusi cineva”. Necazurile, dezamagirile, tradarea copiilor,
neputinta de a platii darile, destramarea familiei il coplesesc pe Moromete, dovedind ca intr-
adevar numai „nenorocirile mari” pot schimba firea puternica a lui Moromete. In finalul
volumului intai, Moromete, aparent nepasator, „nu mai fu vazut stand ceasuri intregi pe prispa
sau la drum pe stanoaga. Nu mai fu auzit raspunzand cu multe cuvinrte la salut. Nu mai fu auzit
povestind”. Ilie Moromete de acum semana cu „capul de huma arsa”, pe care i-l modelase
candva din lut Din Vasilescu, nu mai participa la aunarile din Poiana lui Iocan, care „lipsite insa
de omul lor (...) aveau sa-si piarda si ele curand orice interes”. Schimbarile profunde produse
asupralui Moromete aveau sa se extinda in curand asupra intregului sat , „trei ani mai tarziu
izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Timpul nu mai avea rabdare”.

7.Rezumat:
Subiectul debuteaza cu imaginea venirii de la camp a lui Ilie Moromete împreună cu familia
sa.
Familia Moromeţilor este numeroasă, alcatuită din copii proveniţi şi din alte căsătorii: Ilie
Moromete – tatăl, cu zece ani mai mare decât soţia sa Catrina. Tatăl venise în această a doua
căsătorie cu trei băieţi, Paraschiv, Nilă şi Achim, cărora li se adăugaseră două fete, Tita şi Ilinca,
şi încă un băiat, Niculae, mezinul de doisprezece ani.
Moromeţii se află la cină, strânşi în tindă, în jurul unei mese mici, joase, şi rotunde.
Atmosfera este tensionată fiecare dintre membrii familiei având nemulţumiri.
Catrina are unele discuţii cu fii săi vitregi, Paraschiv, Nilă şi Achim iar tatăl Moromete
poartă o discuţie tensionată cu fiul său cel mic Niculae care ar fi vrut să se ducă la şcoală, să

7
înveţe, dar tatăl îl trimitea cu oile la păscut.
Gospodăria Moromeţilor pare solidă şi grija conducătorului ei este s-o menţină intactă.
Ilie Moromete are două loturi, al lui şi al Catrinei, şi o mulţime de copii care să
muncească şi totuşi începe să nu îi mergă prea bine
Conflictele din familia Moromeţilor încep să apară, băieţii cei mari sunt din ce în ce mai
porniţi împotriva Catrinei dar şi împotriva surorilor vitrege Tita şi Ilinca întrucât ele îşi făceau
haine noi şi mama lor le strângea zestre pentru măritiş.
Alt conflict este acela dintre Ilie Moromete şi nevasata lui, deoarece Catrina îl întreabă
din ce in ce mai des de lotul ei de pământ dar pe care Moromete îl vânduse în timpul foametei de
după primul război. Bărbatul îi promisese în schimb că îi face acte pe casă ca ea să nu rămână pe
drumuri dar acesta nu se ţine de cuvânt.
Băieţii se află în conflict şi cu tatăl lor deoarece acesta nu face nimic dar pe ei îi pune la
muncă toată ziua.
Băieţii cei mari plănuiesc să plece cu oile la Bucureşti, ca să facă bani. Datoriile familiei
la bancă, plata foncirii şi traiul familiei deveneau din ce în ce mai apăsătoare pentru Moromete
care trebuia să se descurce cumva fără să vândă pământ.
Acesta se hotărăşte să vândă salcâmul din curte, lui Tudor Bălosu, dar totuşi nu era
împăcat cu gândul dar nu avea ce face.
În faţa fierăriei lui Iocan se află o poiană mare unde în fiecare duminică se adunau ţăranii
pentru a citii ziarul şi a comenta politica ironic şi cu umor. Moromete, Cocoşila şi Dumitru al lui
Nae erau cei care citeau ziarul şi comentau cel mai mult, Moromete era abonat la “Mişcarea”,
Iocan la “Curentul”, iar Cocoşila la “Dimineaţa” dar dacă ei veneau fără ziare insemna că erau
supăraţi şi nu aveau chef să vorbească.
Pentru Moromete plata foncirii rămâne motiv de îngrijorare deoarece nu câştiga suficenţi
bani pentru a plătii taxele pentru pământ şi ratele pentru împrumutul luat de la bancă.
Când se întoarce de la fierărie pe prispa casei îl întâmpină cei care veniseră dupa plata
foncirii. Moromete în acel moment face scandal dar până la urmă plăteşte o mie de lei reuşind să
îi convingă că va plăti restul peste o săptămână două.
Începe secerişul moment în care toată familia era prezentă pe câmp şi făcea câte ceva,
fiecare aveau sarcinile impărţite. Cel mai vrednic dintre copii este cel care porneşte recoltarea
grânelor, ceilalţi seceră grâul şi îl duc la capăt iar tatăl leaga snopii. Femeile se ocupă de mâncare
pentru secerători.
Băieţii cei mari fug în Bucureşti aşa cum îşi propuseseră chiar dacă tatăl lor nu era de
acord. Paraschiv, Nilă şi Achim fugiseră cu caii, oile toţi banii şi cele mai bune covoare.
Văzând că nu se mai poate descurca Moromete vinde lui Bălosu un lot de pământ şi locul
din spatele casei reuşind astfel să achite taxele pe foncire, datoria la bancă, taxele şcolare pentru
Niculae şi îi mai rămân şi bani ca să îsi cumpere doi cai.

8.Limbaj stilistic:
Din punct de vedere stilistic, textul e alb, lipsit de podoabe. Cuvintele sunt folosite cu
sensul lor propriu si numai rareori capata si un sens figurat, dar atunci ele produc fie un vag ecou
liric intr o proza total antilirica, ca in constructia “apa se scurgea la vale cântând”, fie o
reverberatie misterioasa a ideii, ca in constructia “prizonier parca fara scapare al elementelor si
al lui
insusi”, metafora care inchide simbolic istoria unui destin prins parca intr-un cerc al fatalitatii.

8
 Arta literara a lui Marin Preda este complexa. El stapâneste nu numai frazele, ci si stiinta
organizarii epice, in care distributia episoadelor, a faptelor, si intâmplarilor urmareste un inteles,
si acompaniaza drumul secret al cartii. Fluxul epic nu este stingherit de nimic. Portretul,
descrierea, aluzia, anecdota, analiza, completarile, oricât de minutioase, nu opresc in nici un fel
miscarea narativa, care ca singura comunica o impresie covârsitoare de viata.
Din acest punct de vedere, iritarea cu care scriitorul respinge calificaticul de “analist” si
“proza analitica” se justifica. Principalele lui procedee artistice, viziunea scenica; dialogul,
vorbirea aluziva, textul si subtextul ironic, parafraza neologistica, micro-eseul analitic, pauzele si
diferentele de ritm, simtul comic si simtul tragic, imbinarea stilului direct si indirect etc. sunt
subordonate unor calitati narative si portretistice deosebite.
”Apa se scurgea la vale cantind si de sus continua sa toarne fara oprire. Moromete ridica
fruntea si se uita si ceea ce vazu il facu sa-si dea palaria pe ceafa de admiratie. Santul cel mare,
comun tuturor gradinilor de pe-acolo, dadea peste mal de-atâta apa si daca n-ar fi curs cu
repeziciune spre o directie a ei care ducea spre râu, te-ai fi putut teme ca daca ploaia nu se va
opri curând, va ineca satul. Lipsind atâta vreme din pridvor, Ilinca se nelinisti cea dintâi de tatal
ei si iesi dupa ei cu un sac in cap. Când il vazu eu sapa in mâna si ud de sus pâna jos incepu sa
strige la el sa se intoarca numaidecât in casa, nu-si dadea seama ca putea sa raceasca si sa
moara? Dar Moromete parca nici nu auzea si zadarnic fata se apropie si-l trase de mâna, fugi de
aici, o goni el, nu vezi ca e ploaie calda, dar asa calda, cum era, fata incepuse sa clantane din
dinti. Se intoarse in casa si curând iesira, si celelalte surori si incepura si ele sa strige spre
gradina, tata, vin incoace, insa fara ca el sa le asculte, conducând mai departe torentele de apa,
facându-le loc cu sapa si continuând linistit si neturburat sa vorbeasca, prizonier parca fara
scapare al elementelor, si al lui insusi...”
”Pana in clipa din urma omul e dator sa tina la rostul lui, chit ca
rostul asta cine stie ce s-o alege de el!”... “Ca tu vii si-mi spui ca
noi suntem ultimii tarani de pe lume si ca trebuie sa disparem. Si de
ce crezi ca, n-ai fi tu ultimul prost de pe lume si ca mai degraba, tu
ar trebui sa, dispari, nu eu?”... “Asa ca vezi, relua apoi Moromete in
glas cu o admiratie de sine neacoperita fata, de generozitatea lui, eu
te las pe tine sa traiesti... Dar rau fac, ca tu vii pe urma si-mi
spui mie ca nu mai am nici un rost pe lumea asta... si ce-o sa
mananci, ma, Biznae? Ce-o sa mananci, ma, tampitule?”