Perioada postbelică

Particularitatile textului
Morometii
Marin Preda

Se stie ca romanul, indiferent de epoca de care este legat, reflectă societatea contemporană
scriitorului, diferentele de conventie si viziunea proprie despre lume a fiecărui scriitor.
Fiecare roman construieste o lume , una fictională, desigur, insă una care expune probleme
si caută solutii. Indiferent de perioadă, curent sau formulă estetică , romanul prezintă o viziune
despre lume pe care o sintetizeaza intr-o temă. Astfel , romanul realist incearca să reprezinte lumea
reală , prin personaje tip, prin impresia de verosimilitate si prin abordarea unor teme de actualitate.
Prin ” Morometii” , carte fundamentala a prozei noastre contemporane , Marin Preda
continua traditia romanului romanesc de inspiratie rurală ( Slavici , Rebreanu, Sadoveanu) , si , in
acelasi timp, se distanteaza de aceasta propunand o viziune nouă , modernă, asupra universului
existential rustic si asupra taranului român.
Este un roman realist deoarece abordează particularitățălile realismului și anume: prezintă
într-un mod cât mai verosimil realitatea, accentul este pus pe fapte, întâmplări și personaje luate din
realitate, apar teme specifice: familia, căsătoria, goana după înavuțire, parvenitismul; personajele
sunt oameni obișnuiți , reprezentativi pentru o tipologie umană ( arivistul, avarul, orfanul,
intelectualul) și sunt prezentați în mediul în care trăiesc; stilul se remarcă prin echilibru, concizie,
precizie, detaliu, veridicitate și canonul realist al structurilor narative vizează punct de vedere
omniscient, viziune„dindărăt”, naratorul știe totul despre personajele sale; după raportul narator-
diegeză, naratorul este extradiegetic ( narează faptele la persoana a III-); după raportul narator –
discurs narativ, naratorul este heterodiegetic ( relatarea faptelor se face la persoana a III-a). În ceea
ce privește personajul realist , acesta aparține unei clase sociale deverse, ilustrează o tipologie
socială sau general umană, este un personaj complex ( rotund) surprins în devenire, evoluând sub
presiunea relațiilor interumane, a circumstanțelor sociale, economice sau religioase, este urmărit
destinul individual al lui Ilie Moromete, in volumul 1 si al fiului său cel mic Niculae Moromete,in
vol 2, iar tehnicile de caracterizare sunt diverse: descrierea mediului social, a casei, a relațiilor cu
alții. Viața interiaoră a protagostului este complexă, fluxul gândirii sale este dezvăluit prin
focalizare multiplă: din unghiul naratorului omniscient ( prin observație, analiză psihologică, din
perspectivă altor personaje sau din perspectiva internă a personajului insuși ( prin monolog interior)
Vocatia realistă a prozei lui Marin Preda își are confirmarea in acest prim roman
„ Morometii”, volumul I, 1955, care isi are radacinile in cateva nuvele din volumul de debut
„ Intâlnirea din pamanturi”: ” O adunarea linistita”, „In ceata”, „Drumul de iarnă”.
”Morometii”, de Marin Preda , este un roman, o opera amplă, in două volume , publicate in
1955, respectiv 1967, care prin temă, subiect si mesaj poate fi incadrat in literatura română
postbelică ce trateaza ” obsedantul deceniu”. Cele două volume sunt unitare prin viziunea asupra
lumii: intrarea in criza a lumii de tip traditional o dată prin intruziunea ordinii capitaliste , iar a
doua oară prin intervenția brutală in universl rural a utopiei comuniste.
Romanul abordeaza o temă fundamentală : destramarea civilizatiei traditionale taranesti, la
care se adauga si alte teme ce reprezinta si ele linii de fortă ale gandirii scriitorului: tema familiei,
tema paternitații, tema timpului si cea a confruntarii omului cu istoria, tema vietii, a iubirii si a
mortii, tema cunosterii, libertatea si constrangerea, iluzia si realitatea, solidaritatea umana si exilul
interior.
Titlul subiliniază intentia de a urmări destinul unei familii, element esential al lumii
taranesti , din aceasta cauza putem vorbi despre ” Morometii” , ca roman al unei familii. Viziunea
scriitorului se fundamenteaza din perspectiva omului cu timpul.
Compozitional , primul volum este alcătuit din trei parti ( alcatuite din 29, 18, 28 de
capitole), cu ritmuri diferite determinate de acest timp inselator, enigmatic. Prima parte tine de
sambata seara, cand Morometii se intorc de la camp, pana duminica noaptea , când Polina fuge de
acasa. Partea a doua alătura printr-o tehnica moderna a colajului ( a mozaicului) scene diverse de
viata din existenta altor familii de silișteni: Botoghină, Tugurlan, Bălosu, in centrul atentiei
mentinându-se tot familia Morometilor. Partea a treia contine cele două mari episoade epice :
secerisul si conflictul dintre Ilie Moromete și fiii săi cei mari.
Incipitul textualizează ideea de ” inceput” , prin termeni adverbiali si substantivali, in vreme
ce finalul marcheaza intarea intr-un timp ” al tarziului”, al crizei: ” In Câmpia Dunării, cu câtiva
ani inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârsita rabdare
, viata se scurgea aici fara conflicte mari. Era inceputul verii. Familia Moromete se intorsese mai
devreme de la câmp”. Finalul ” Trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Timpul nu mai avea rabdare”.
Al doilea volum are o compozitie mai complicata. Cele cinci parti sunt alcatuite dintr-un
numar inegal de capitole, criteriul de succesiune nemaifiind inlantuirea , ci discontinuitatea
narativă. Tema destrămării se amplifica nemăsurat, de la despartirea familiei la disparitia unui
mod de viată , cel al taranimii traditionale. Partea intai urmăreste dramele individuale ale celor doi
protagonisti , tatal si fiul ( Ilie Moromete si fiul sau cel mic, Niculae). Fiecare traverseaza stari de
criza ale eului . Tatal, dovedind ca poate fi un om pragmatic, facuse negot cu cereale , refacându-si
avutul. Desi le ofera fiilor mai mari tot ce are , acestia refuza sa revina in sat, sa redevina tarani
adevarati. Ei vor ramane niste dezradacinati, doar Achim supravietuind, Nila moare in razboi,
Paraschiv piere secerat de tuberculoza. Incercarea lui Moromete de a-si aduce fiii acasa , starneste
mânia Catrinei, care il va parasi, mutandu-se la fiica ei din prima casatorie.. Celelalte patru parti ale
volumului 2 urmaresc schimbarile radicale din viata satului Silistea – Gumesti.
Un episod semnificativ pentru redarea crizei lumii arhaice este cel in care Moromete merge
pe lotul său de pământ , după ce află de planurile fiilor săi mai mari , pentru care lumea in care
trăieste tatăl lor este una invechită. Fluxul gândurilor lui Ilie e redat , initial, prin intermediul stilului
indirect liber , iar apoi la persoana I, intrebările si exclamatiile retorice ale tatalui tradat de copii
construind drama acestui cel din urmă taran, cum il numeste criticul Nicolae Manolescu.
Practic, acesta este momentul in care , Moromete realizează amploarea conflictului dintre cele două
lumi – cea traditională, reprezentată de tată, si cea modernă, reprezentată de fiii atrasi de puterea
banului. El realizează că cele două generatii traiesc in timpuri diferite si se conduc după principii
diferite, iar conflictul dintre cele două tipuri de existenta este iremediabil.
Un alt episod semnificativ pentru viziunea asupra lumii este dat de finalul romanului , care
concentrează , in aproximativ o pagină toate evenimentele care urmează fugii băietilor la Bucuresti.
Tradarea fiilor il transformă radical pe Ilie Moromete , care nu se mai duce la intalnirile din Poiana
lui Iocan, nu mai iese pe ulită, nu mai are pofta să vorbească . In final, Moromete e un invins , tradat
atât de fii, cât si de lumea care se schimbă inainte ca oamenii să se adapteze: Timpul nu mai avea
răbdare propoziția care inchide romanul, realizându-se astfel simetria cu incipitul , simetrie care
accentuează si viziunea despre lume in roman: o lume care se schimbă si provoacă alienarea
individului.
In ceea ce priveste perspectiva narativă, se remarcă limitarea omniscientei naratoriale prin
introducerea personajelor cu rol de reflectori sau de informatori. Personajele – reflectori sunt Ilie
Moromete, in primul volum si Niculae, in volumul II. De exemplu , imaginea satului este construită
in timp ce naratorul il urmăreste pe Moromete pe drum, casele si oamenii ocupându-si locul in
ritmul pasilor lui Ilie. Informatorii sunt cei care relatează evenimente inaccesibile naratorului, cum
ar fi episodul de la moara lui Aristide, relatat de Ion al lui Miai, sau vizita lui Moromete la
Bucuresti, relatată de Parizianu.

]
Caracterizarea personajului Ilie Moromete

Morometii
Marin Preda

Se stie ca romanul, indiferent de epoca de care este legat, reflectă societatea

contemporană scriitorului, diferentele de conventie si viziunea proprie despre lume a
fiecărui scriitor.
Fiecare roman construieste o lume , una fictională, desigur, insă una care
expune probleme si caută solutii. Indiferent de perioadă, curent sau formulă estetică ,
romanul prezintă o viziune despre lume pe care o sintetizeaza intr-o temă. Astfel ,
romanul realist incearca să reprezinte lumea reală , prin personaje tip, prin impresia
de verosimilitate si prin abordarea unor teme de actualitate.
Dacă fiecare roman creează o lume fictională, in fiecare dintre aceste lumi
fictionale e construit un personaj care atrage atenția, unul al cărui comportament
exprimă o problemă , unul care ne contrariază asteptările sau sfidează logica.
Acestea sunt personajele pe care le creează cu adevarat romanele, precum e figura lui
Ilie Moromete, in romanul ” Morometii”.
Declinul lumii traditionale e simbolizat de traiectoria personajului central Ilie
Moromete, personaj principal, prin importanta actiunilor sale, personaj
exponential pentru că declinul său desemnează sfârsitul clasei taranimii, personaj –
reflector pentru că perspectiva sa o completează pe a naratorului, in special , in
primul volum, personaj de referintă in literatura română postbelică.
Reperele spatio-temporale sunt fixate chiar in incipitul romanului: In Câmpia
Dunării , cu câtiva ani inaintea celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că timpul
avea cu oamenii nesfârsită răbdare, viata se scurgea aici fără conflicte mari. Acest
se pare subliniază , de la inceput aparenta de liniste a vietii acestor oameni, aparenta
ce va fi spulberată pe parcursul naratiunii. Finalul primului volum este simetric , cu
incipitul , prin referirea la timp: Timpul nu mai avea răbdare, fiind propozitia care
incheie romanul. Intre aceste două repere se va produce mutatia, in modul
personajelor de a se raporta la lume, această mutatie va fi explorată in volumul II,
care incepe cu o interogatie retorică: In bine sau in rău se transformase Moromete?
La inceput, Moromete e un personaj reflexiv, meditativ, ironic, capabil de
disimulare, un individ căruia ii face placere să ii observe pe ceilalti si care are darul
de a observa ce altora le scapa, dar drama tatalui tradat de copii il transformă intr-o
persoană retrasă, care isi pierde placeara de a socializa, de a transforma lumea si
existenta intr-un spectacol.
Complexitatea acestui personaj este dată si de faptul că este un personaj-
reflector, astfel, prin intermediul stilului indirect liber, framântările si drama celui
din urmă taran, asa cum afirma Nicolae Manolescu , sunt redate nuantat si precis.
Statutul social il prezintă pe Ilie Moromete ca fiind un taran de mijloc, om
respectat de comunitate, fara de care nu se pot incepe duminica dimineata discutiile
despre politică, statutul moral il dezvaluie ca fiind cap de familie care stie să isi
impună punctul de vedere si să calmeze certurile. Tacticile lui sunt ironia si
disimularea, prima o foloseste ofensiv in scena cinei, când o sfătuieste pe Catrina să ii
dea apă câinelui , că poate ii e sete după brânza mâncată, a doua o foloseste defensiv
in discutiile cu Bălosu despre vinderea salcâmului și cu Jupuitu venit după taxe. Din
punct de vedere psihologic, Moromete este neinteles de cei din familia sa datorita
lipsei de comunicare : desi tatal incearcă să imprime cultul pământului si al muncii
cinstite , tocmai pedagogia ironiei si a distantei sunt responsabile de acest deficit de
comunicare vizibil in scena in care merge la serbarea de sfârsit de an scolar al lui
Niculae si e surprins să afle că e premiant, criza de friguri a mezinului e intampinata
cu gesturi nesigure , care tradează emotia tatalui.
Principala trăsătura de caracter a lui Moromete poate fi considerată
inadaptabilitatea, Moromete e produsul a secole de traditie , ce se reflectă in
psihologia personajului: el e un veritabil pater familias asezat deasupra tuturor la
masă , cel care trezeste copiii dimineata si le impune ritmul de muncă si sarcinile
zilnice, cel care ia deciziile majore
O scenă reprezentativă pentru faptul că Moromete nu se poate adapa la ritmul
noii lumi, care e prea rapid pentru plăcerea cu care el traieste este aceea când, la
insistentele fiilor, decide să plece cu Bălosu pentru a face comert cu porumb la
munte, când Moromete este impresionat de drama unei muntence si vinde grâul mai
ieftin, povestea aventurii captează atentia celor din casă până in momentul in care
acestia află ca Bălosu a vândut mai scump porumbul.
O altă dovada a inadaptabilității sale reiese din scena de la finalul volumului I,
când Moromete merge pe lotul său de pământ , după ce află de planurile fiilor săi mai
mari , pentru care lumea in care trăieste tatăl lor este una invechită. Asezat cu capul
in mâini, pe piatra de hotar, Moromete se gândeste daca nu cumva rolul copiilor este
de a nu-si intelege părintii, iar cel al părintilor de a-i ierta. Moromete refuză lumea
copiilor săi, convingerea sa rămâne neschimbată: le-a oferit copiilor săi cel mai bun
drum, pe care acestia nu il inteleg: Si dacă lumea e asa cum zic ei si nu asa cum zic
eu?! N-au decât să se scufunde! Intâi lumea si pe urmă ei cu ea.
Personajul central al romanului, simbolizează declinul lumii satului din Câmpia
Dunării, Silistea-Gumesti, dar si criza comunicării dintre generatii. Moromete e
singurul locuitor al lumii sale, după cum reiese din relatiile cu membrii familiei sale ,
care resping principiile de viată paterne. Tradarea copiilor este , de fapt, o tradarea a
lumii si a timpului, care invadeaza tipul de existentă al lui Moromete. Iie Moromete
este un ” cel din urmă taran”, cel din urmă inadaptat care refuză să creada că oamenii
pot fi fericiti intr-un loc unde nu cunosc pe nimeni; ironia , jocul, amânarea, placerea
muncii, dar si a vorbei sunt inlocuite de timpul invaziv, migrare spre spatiu limitat al
garsonierelor si căminelor sau barăcilor, de rapiditate, profit, haos, accidente si lipsa
de comunicare.