Enigma Otiliei

Relatie Dintre Doua Personaje

Introducere:
George Călinescu susținea necesitatea apariției în literatura română a unui
roman de atmosferă modernă. El considera că literatura trebuie să fie în legătură
directă cu ”sufletul uman”.
”Enigma Otiliei”, roman publicat în anul 1938, focalizează mai multe teme
literare: este un roman al moștenirii, al orfanului, al paternității eșuate, al mediilor
periferice, într-o lume bucureșteană de la începutul secolului al XX-lea, aflată sub
influența covârșitoare a banului.
Titlul:
Titlul inițial al operei, „Părinții Otiliei”, reprezintă tema balzaciană a
paternității, o aluzie la felul în care fiecare personaj determină într-o oarecare
măsură soarta Otiliei, asemenea unor părinți, exprimând ideea conform căreia
copilul moștenește numele, poziția socială și starea materială a părinților, trasându-
i-se astfel în linii mari destinul. Ideea paternității este nucleul epic al romanului.
Schimbarea titlului mută accentul pe misterul comportamentului ei.
Timp si spatiu:
Un element de modernitate îl reprezintă faptul că acțiunea se desfășoară în
mediul urban, romanul pictand un tablou al burgheziei bucureștene de la începtul
secolului al XX-lea, prezentând aspectele societății sub determinare social-
economică.
Incipit si final:
Începutul romanului fixează cadrul temporal (”Într-o seară de la începutul
lui iulie 1909...”) și spațial (descrierea străzii Antim, a arhitecturii caselor, a casei
lui Costache Giurgiuveanu, a interioarelor), și prezintă principalele personaje.
Finalul este închis prin rezolvarea conflictului și este urmat de un epilog.
Simetria începutului cu finalul se realizează prin descrierea străzii Antim și a casei
lui Giurgiuveanu din perspectiva lui Felix, în momente diferite ale existenței sale.
Statut social, moral, psihologic:
Romanul ”Enigma Otiliei” rămâne o scriere memorabilă, nu numai prin
conținutul și multitudinea semnificațiilor, ci și prin personajele sale, printre care un
loc aparte îl ocupă relația Otiliei Mărculescu cu Felix Sima.
Din punct de vedere social, Felix Sima este orfan, fiul unui medic celebru și
student la medicină în primul an, fapt ce motivează venirea sa la București. Statutul
său social evoluează după război, ajungând un chirurg renumit și profesor
universitar.Deși este foarte tânăr, comportamentul său etic este neștirbit de
celelalte personaje, păstrându-și valorile în care crede, indiferent de presiunile
sociale ce-l înconjoară. Statutul psihologic al lui Felix se schimbă, astfel că, prin
prisma acestui actant,textul este un Bildungsroman. Experiența trăită în casa
unchiului său îl ajută să se maturizeze și să își croiască singur destinul, eliminând
orice influență negativă din partea celorlalte personaje, precum familia Tulea.
2 scene comentate:
Principala trăsătură de caracter este sugerată prin descrierea camerei în care
Felix își va petrece prima noapte în casa lui moș Costache. Dezordinea și
diversitatea obiectelor din camera Otiliei evidenţiază firea ei schimbătoare și
preocupările neașteptate: rochiile și dantelele sugerează cochetărie, partiturile de
pian scot la iveală latura artistică a fetei, bomboanele și ciocolata o înfățișează ca
pe un copil, iar romanele de dragoste îi surprind partea adolescentină. Lui Felix,
crescut fără vreo prezență feminină în viața lui, noaptea petrecută în această
cameră îi stărnește curiozitatea și interesul, acesta fiind punctul de plecare în
povestea de dragoste de mai târziu.
Deși știe că va pleca la Paris cu Pascalopol, Otilia păstreaza secretul și îi
propune lui Felix să-și petreacă noaptea împreună. Felix refuză, spunând că
onoarea este mai presus de dorință, și îi promite că se vor căsători, că va renunța la
studii și că se va angaja. A doua zi, constată că Otilia a fugit și nu îi înțelege gestul,
însă, nu după mult timp, fata îi trimite o carte poștală în care își motivează alegerea
făcută prin dorința de a nu fi o piedică în calea desăvârşirii lui profesionale.
Modalitati de caracterizare:
Portretul Otiliei este conturat atât în mod direct, cât și în mod indirect. În
mod direct, portretul Otiliei este nuanţat prin intermediul autocaracterizării,
precizând: “eu sunt o zăpăcită, nu știu ce vreau”. Mai mult, protagonista este
evidenţiată și prin părerile altor personaje, cum ar fi Pascalopol: “A fost o fată
delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă”. În mod indirect, Otilia dă dovadă
de mai multe calități: este altruistă, atunci când îl convinge pe Pascalopol să îi dea
lui Felix bani pentru manuale, este creativă, are un suflet sensibil, de artistă, fapt
suprapus prin improvizațiile ei la pian, dar este neajutorată, având permanent
nevoie de protecție și de atenție.
Concluzie:
Cuplul Felix-Otilia cunoaște o evoluție de scurtă durată, dar completă și
complexă, iubirea lor trecând prin prietenie, erotism și afecțiune părintească, etape
trăite cu intensitate, care îi conduc către destinul propriu și către redescoperirea în
celălalt a imaginii sinelui.