Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi ale unui

roman REALIST DE TIP OBIECTIV/BALZACIAN/interbelic studiat.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o
perioadă, într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
BAREM:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o perioadă,
într-un
curent cultural/literar sau într-o orientare tematică 6 puncte
· precizarea perioadei, curentului cultural/literar, orientării tematice – 2 puncte
· numirea a două trăsături ale perioadei, curentului cultural/literar sau ale orientării tematice
precizate – 2 x 1 punct = 2 puncte
· evidențierea celor două trăsături, prin valorificarea textului – 2 x 1 punct = 2 puncte

Procesul artistic este constituit dintr-o succesiune de etape în care creatorul porneşte
având ca resurse propriile-i gânduri, cuvintele şi devine oglindirea viziunii sale. Astfel, ia
formă creaţia, transpunerea fizică a unei idei ce figurează ca o punte dintre creator, univers şi
alţi apartenenţi ai săi.SAU

Creația literară este Cenușăreasa din poveste care, spre deosebirile de surorile ei
fericite nu și-a găsit libertatea, adevărata libertate, în viziunea exegetului Eugen Lovinescu.

G. Călinescu este un reprezentant al epocii interbelice, perioadă ce va sta la

confluenţa benefică a tradiţionalismului evidenţiat în revistele „Viaţa românească" a lui
Garabet Ibrăileanu şi „Gândirea" lui Nechifor Crainic şi a modernismului promovat de revista
„Sburătorul" şi de cenaclul omonim conduse de E. Lovinescu. Sub semnul acestor direcţii
impuse de E. Lovinescu în studiul „Creaţia obiectivă" şi „Mutaţia valorilor estetice”, se vor
remarca în această perioadă Camil Petrescu, G.Călinescu, Liviu Rebreanu. Integrându-se
realismului, ideologie ce presupune reflectarea în operă a viziunii despre lume a autorului,
G.Călinescu este un iniţiator al romanului realist modern. 2p
Specifică realismului este radiografia socială surprinzând cu precădere imaginea
burgheziei de mijloc, ridicată din rândul târgoveților cu instinct de acumulare, deveniți la a
doua generație prosperi oameni de afaceri, cu funcții înalte în stat, cum sunt unele dintre
rudele lui Stănică. Trăind din averile strânse, asemenea familiei Tulea ori Giurgiuveanu, sau
pândind oportunitățile de îmbogățire, ca Stănică Rațiu, această lume se definește prin
atașamentul față de bani și bunuri, transformat la moș Costache și Aglae în avariție, prin
instinctul de clan, subordonat tot factorului material, dorinței de a nu înstrăina averea, ilustrat
în gradul cel mai înalt și degradant de Aglae, prin incultură și dispreț față de preocupările
intelectuale. Felix, venit la București, în casa lui Costache Giurgiuveanu, unchi și tutore, este
privit cu neîncredere și dispreț de Aglae pentru că vrea să devină medic, o profesie
considerată de ea nesigură și nelucrativă.2p
De asemenea, tehnica detaliului semnificativ este proprie realismului balzacian.
Detaliile dezvăluie natura umană, relațiile dintre personaje, starea lor socială ori nivelul
cultural, jucând, uneori, și un rol simbolic. Elocventă în acest sens este descrierea camerei
Otiliei. Masa de toaletă cu trei oglinzi mobile sugerează imaginile eroinei multiplicate prin
ochii celorlalți, dar și fluiditatea personajului, ipostazele ei schimbătoare. Sertarele deschise
din care se revarsă tot felul de obiecte vestimentare ori accesorii dezvăluie intimitatea unei
adolescente cochete, iubind luxul. Partiturile vorbesc despre interesul pentru muzică și despre
studiile pe care le urmează la Conservator, iar romanele franțuzești și nemțești arată că este
cultivată. Imaginea de ansamblu definește o ființă tânără, iubitoare de libertate, trăind fără
constrângeri, încă nedefinită de o pasiune anume. 2p
(COMPLETARE: Romanul „Enigma Otiliei” ilustrează astfel cu succes încadrarea
estetică în realism, scriitorul fixând clar spaţiul şi timpul, lumea fiind prezentată aşa cum este,
diegeza construind o monografie a burgheziei bucureştene din prima decadă a secolului al
XX-lea. „Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece”, Felix
Sima, un tânăr de optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseşte de la Iaşi, pe strada
Antim din Bucureşti, acasă la Costache Giurgiuveanu.
O altă trăsătură care face posibilă încadrarea romanului în sfera realistă se datorează
descrierii balzaciene, care se bazează pe teoria determinismului ambiental, personajele fiind
caracterizate prin mediul în care trăiesc. Prima descriere balzaciană din roman este cea a
caselor de pe strada Antim. Detaliul „nicio casă nu era prea înaltă şi aproape niciuna nu avea
cat superior” traduce lipsa de aspiraţii intelectuale ale personajelor – Titi, Aurica, Aglae,
aserţiunea „mărimea neobişnuită a ferestrelor în raport cu forma scundă a clădirilor”
ilustrează contrastul dintre ceea ce vor să pară unele personaje şi ceea ce sunt în realitate,
„amestecul de frotoane grecești şi chiar ogive, făcute însă din var şi lemn vopsit” sugerează
zgârcenia lui moş Costache. Descrierea camerei Otiliei, a casei familiei Tulea şi a lui
Pascalopol sunt alte secvenţe descriptive caracterizatoare din roman.
Nelipsită din încadrarea romanului în realism este și tipologia personajelor. Acestea
„fac concurenţă stării civile” – Balzac, reprezentând nişte tipologii: tipul parvenitului este
reprezentat de Stănică, „baba absolută fără cusur în rău” este Aglae, fata bătrână este Aurica,
stundentul sărac este Weissmann, „dementul senil“ este Simion Tulea, „imbecilul placid” este
Titi, demimondena este Georgeta, toate acestea fiind personaje plate, statice sau
bidimensionale. Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului întruchipând
avarul. Spre deosebire de ceilalţi avari din literatură, precum Harpagon din „Avarul” lui
Moliere, Felix Grandet din romanul „Eugenie Grandet” de Balzac, Costache Giurgiuveanu nu
este dezumanizat din cauza patimei pentru bani, Călinescu însuşi opinând că a reușit să
realizeze mai degrabă un zgârcit.)
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului studiat;
BAREM:
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului studiat 6 puncte
· precizarea temei – 2 puncte;
· comentarea oricăror două secvențe relevante pentru tema romanului ales – 2 x 2 puncte = 4
puncte
(comentarea secvenţei – 2 puncte; tendința de rezumare – 1 punct)

Aspectele tematice redau concentrat sensurile multiple ale textului. Din perspectivă
tematică, Enigma Otiliei este un roman citadin, social, dar și un bildungsroman, un roman de
dragoste, iar prin evocarea Bucureștiului de la începutul secolului al XX-lea, un roman de
atmosferă. Aspectele tematice variate: familia, iubirea, formarea, parvenitismul sunt susținute
prin motive specifice: orfanul, eșecul erotic și/sau marital etc.
Tema iubirii este dezvoltată printr-o intrigă bogată, reflectând aspecte diferite: criza
erotică (Titi, Aurica), amorul fără prejudecăți (Georgeta), eșecul matrimonial (Stănică și
Olimpia), idealismul în iubire (Felix), ratarea (Otilia). Dragostea este trăită la vârste diferite,
adolescentin, ca experiență formatoare, de către Felix, ori la maturitate, patern și viril, de
către Pascalopol.
 Complicațiile sufletești, dilemele iubirii prin conștientizarea condiției sunt însă
ilustrare de Otilia, Pascalopol și Felix, personaje capabile de analiză și autoanaliză.
Semnificative în acest sens sunt două scene ale romanului, ambele înfățișând dialogul dintre
cei doi adolescenți.
Prima se desfășoară noaptea, în camera Otiliei, după ce Felix își mărturisise dragostea
printr-o scrisoare și simțea nevoia unei confirmări. Schimbul de replici pune în evidență nu
doar sentimentele celor doi, ci și modul diferit în care gândesc. Pentru Felix, lipsit de
experiență, idealist, rezolvarea situației în care se află este căsătoria și plecarea din mediul
toxic al intrigilor țesute de clanul Tulea. Reflexivă, matură, Otilia apreciază corect
neajunsurile unei asemenea decizii: adolescentul nu este major, nu dispune încă de averea sa,
cariera aleasă de el presupune efort, concentrare. În plus, ea crede că Felix e prea tânăr, că are
nevoie de libertate, iar căsătoria timpurie ar putea aduce plictiseală în cuplu sau ar putea
deveni o piedică în realizarea proiectului de carieră al adolescentului. Tocmai pentru că îl
iubește, Otilia amână cu delicatețe și inteligență oferta matrimonială a lui Felix. Cu luciditate
și finețe îi semnalează că nici ea nu este pregătită pentru acest pas: „Eu sunt o zăpăcită, nu
știu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazați, care au nevoie de râsetele tinereții, ca
Pascalopol.”
Cea de-a doua secvență care pune în lumină tema iubirii constă tot într-o discuție între
cei doi tineri, în camera lui Felix. După moartea lui moș Costache, simțindu-se deja o străină
în casa devenită pustie, adolescenta știe că a venit momentul unei decizii, al unei alegeri. Se
interesează de examenele lui Felix, insistând asupra carierei acestuia, i se destăinuie,
afirmând că pentru o femeie reușita în viață nu e „o chestiune de studiu și energie.” Îl pune la
încercare întrebându-l dacă ar renunța pentru o fată la studii și carieră. Decisivă este ultima
noapte petrecută împreună, înainte de plecarea ei. Scena dezvăluie idealismul tânărului și
luciditatea fetei. Ea este pregătită pentru proba supremă, pe care însă Felix, un adolescent
încă, nu o trece, pentru că nu înțelege încercarea la care este supus. A doua zi, în zori, Otilia
pleacă, iar peste două săptămâni trimite o carte poștală prin care își explică decizia: Cine a
fost în stare de atâta stăpânire e capabil să învingă și o dragoste nepotrivită pentru marele
lui viitor. Temerile, nevoia de stabilitate, spaima că ea ar putea fi responsabilă de ratarea
drumului ales de Felix, că nu l-ar face fericit, dar și că rolul pe care l-ar avea în viața lui nu i
se potrivește, toate acestea explică alegerea matură a eroinei, expresie a cunoașterii celuilalt,
dar și a propriilor limite.
( SAU
O primă secvență relevantă pentru tema romanului călinescian este cea în care
Costache Giurgiuveanu, deținătorul averii pune în aplicare anumite planuri pentru protejarea
Otiliei, fiica lui adoptivă, rămasă de la cea de-a doua soție care decedase. El începe să
construiască o casă pentru aceasta din materialele provenite din demolări. Deși amână
adoptarea acesteia, de dragul banilor, instinctul paternității îl determină pe avar să se
gândească la viitorul și fericirea fiicei lui.
Cea din urmă secvență narativă semnificativă pentru ideatica romanului poate fi
considerată cea a jocului de table din primul capitol. Aceasta dezvăluie tipologiile de
personaje și prefigurează conflictele majore ale universului romanesc. La intrarea în încăpere,
Felix face cunoștință cu cele trei personaje aflate la masă. Întocmai ca la Balzac, George
Călinescu recurge la prezentarea vestimentației, care devine definitorie pentru trăsăturile de
caracter ale personajelor. Primul cu care băiatul face cunoștință este Leonida Pascalopol.
Stilul său vestimentar îi trădează eleganța, rafinamentul. Apoi, Felix o cunoaște pe Aglae
Tulea, coafura japoneză a acesteia reliefează predispoziția spre imitație, ipocrizia, la fel cum
buzele subțiri sunt un semn al malițiozității femeii. Aurica este fata bătrână. Prezentarea celor
două personaje, Aglae si Simion Tulea avertizează asupra autorității feminine în cadrul
acestei familii: Aglae poartă la brâu, la fel ca bărbații, un ceas prins cu lanț, în vreme ce
Simion, cu broboada pe spate, brodează la etamină. Scena poate fi considerată și o secvență
de perspectivă finalistă. Gestul lui Pascaopol care-i oferă Otiliei inelul prefigurează căsătoria
celor doi din final.)
– analiza a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative
pentru romanul
studiat (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj
etc.).
BAREM:
− câte 3 puncte pentru analiza oricăror două componente de structură, de compoziție şi de
limbaj
semnificative pentru romanul studiat 2 x 3 puncte = 6 puncte
· analiza fiecărei componente, justificând relevanța acesteia pentru romanul ales – 3 puncte
· analiza fiecărei componente, fără justificarea relevanţei acesteia – 2 puncte
· abordarea schematică, fără justificarea relevanței – 1 punct

Sensurile multiple ale textului sunt susținute de construcția discursului narativ. Titlul,
incipitul și finalul sunt elemente importante de semnificare, „praguri” ale operei cu rol în
semnalarea granițelor universul ficțional și de orientare în lumea de sensuri.
Titlul inițial al romanului: Părinții Otiliei, reflecta ideea balzaciană a paternității, cel
consacrat, ales din rațiuni editoriale, Enigma Otiliei, deplasează accentul spre misterul
feminității întruchipat de ipostaza adolescentină a Otiliei. În universul operei, în relația cu
ceilalți, eroina este o enigmă, idee exprimată de Felix, dar și de experimentatul Pascalopol. În
alt plan, semnalat chiar de autor, titlul deschide calea interpretărilor lirice și simbolice: „În
planul poetic, Otilia este eroina mea lirică, o imagine lunară și feminină…”
Deschiderea operei este tipic balzaciană. Incipitul amplu fixează veridic reperele
temporale (într-o seară de la începutul lui iulie 1909), și pe cele spațiale, minuțios prezentate:
strada Antim, din București, arhitectura clădirilor, casa lui Costache Giurgiuveanu. Asociate
acestui cronotop sunt două personaje importante pentru dezvoltarea intrigii: Felix Sima și
unchiul acestuia, care își întâmpină nepotul cu o replică absurdă: „nu-nu stă nimeni aici...”.
Finalul, care nu coincide cu deznodământul, funcționează ca epilog și aduce
informații despre evoluția eroilor după momentul rezolvării conflictelor. Revenirea la
imaginea străzii Antim, a casei lui moș Costache, la replica ușor modificată a acestuia: „Aici
nu stă nimeni”, toate evocate din perspectiva lui Felix, evidențiază simetria incipit-final. Un
acut sentiment al trecerii timpului se insinuează prin detaliile descriptive care redau ruina,
pustietatea, moartea.
Un alt element de structură, de compoziţie şi de limbaj al textului narativ studiat,
pentru construcţia textului narativ se datorează conflictului, văzut ca un element ordonator al
compoziţiei romaneşti. Acesta se manifestă la nivelul diegezei, ca motor al desfăşurării
evenimentelor. Se încadrează în următoarea dihotomie : manifest ce include conflictul
interior din conştiinţa personajului, între principii şi/sau sentimente contradictorii, exterior
între două personaje, individ şi societate şi conflictul latent care persistă mocnit, în subsidiar.
La nivelul romanului luat în discuţie, lectorul decriptează conflictul dominant, cel exterior-
manifest dintre Aglae Tulea şi Otilia Mărculescu ori Simion Tulea, succesoral în jurul averii
lui moş Costache, erotic, între Pascalopol şi Felix Sima, dar şi cel interior, plasat la nivelul
trăirilor lăuntrice ale Otiliei din cauza întârzierii soțului său.
 ”Enigma Otiliei” este romanul unui exercițiu estetic de recuperare a balzacianismului
în literatura română, un „roman al modernismului retro autohton, nu o clonă balzaciană”.
(Paul Cernat)