„Enigma Otiliei”, de G.

Călinescu – roman interbelic, obiectiv, modern, balzacian –

G.Călinescu face parte din galeria marilor scriitori interbelici ai literaturii române, alături de
M.Sadoveanu, L.Rebreanu și C.Petrescu.
„Enigma Otilieiˮ este un roman realist, obiectiv, de factură balzaciană, care înglobează
elemente de modernitate. A fost publicat în 1938.
Balzacianismul este prezent prin temă, care ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la
începutul secolului al XX-lea, societate degradată sub puterea banului, întreaga acţiune construindu-se
în jurul averii lui moş Costache Giurgiuveanu. Balzac afirma că „Zeul la care se închină toţi este banul”.
Tot aici se înscrie şi motivul literar al moştenirii, majoritatea personajelor păzind cu străjnicie
integritatea averii lui Giurgiuveanu.
Dintre elementele realiste se evidenţiază obiectivarea narării şi tehnica detaliului. Tipologia
personajelor este construită artistic prin faptul că acestea sunt dominate de o trăsătură de caracter
puternică. Costache Giurgiuveanu - avarul, Stănică Raţiu - parvenitul, Aglae - „baba absolută, fără
cusur în rău”, Titi - tipul retardatului, Felix este definitit de autor ca „martor şi actor”, iar Otilia –
eternul feminin.
Romantismul se remarcă prin: folosirea antitezei în caracterizarea unor personaje, Felix-Titi,
Otilia-Aurica, moş Costache-Pascalopol; descrierea naturii Bărăganului într-un registru fantastic,
descrierea casei vechi, părăginite şi motivul „orfanului” (Felix, Otilia).
Clasicismul reiese din simetria operei, care începe cu o imagine dezolantă a casei lui
Giurgiuveanu şi se termină cu una lugubră („Aici nu stă nimeni”); personajele sunt caractere constituite pe
o dominantă psihică.
Temă, ilustrează viaţa burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, societate
degradată sub puterea banului, întreaga acţiune construindu-se în jurul averii lui moş Costache
Giurgiuveanu
Titlul iniţial al romanului a fost „Părinţii Otilieiˮ, ilustrând motivul paternităţii. Acesta a fost
ulterior schimbat, personalitatea „enigmaticăˮ a Otiliei este interpretată în mod diferit de fiecare dintre
personajele romanului, ceea ce constituie o altă notă de modernitate, anume relativizarea perspectivei
narative.
Romanul este specie a genului epic, în proză, de întindere mare, cu acţiune ce se desfășoară pe
mai multe planuri narative, având personaje numeroase. Creaţia epică este amplă, fiind alcătuită din
douăzeci de capitole și structurată în două planuri narative: istoria complicată a unei moșteniri și
destinul tânărului Felix Sima, orfanul care observă minuţios degradarea umană cauzată de lăcomia de
bani.
Perspectiva narativă este obiectivă, naraţiunea se realizează la persoana a III-a, naratorul este
omniscient și omniprezent. Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor
în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă o zonă reală, aceea a caselor, a străzilor şi unul imaginar
închis, prin care se conturează trăirile interioare ale personajelor.
Incipitul precizează timpul şi spaţiul desfăşurării acţiunii, descriere realizată prin tehnica
detaliului. „Într-o seara de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece” Felix Sima, un tânăr
de vreo optsprezece ani, absolvent al Liceului Internat, soseşte de la Iaşi, pe strada Antim din Bucureşti,
acasă la Costache Giurgiuveanu. Fiul doctorului Iosif Sima rămăsese orfan şi venise la Bucureşti ca să
urmeze Facultatea de Medicină, fiind lăsat în grija tutorelui său, Giurgiuveanu. Călinescu face un portret
detaliat tânărului cu faţa juvenilă, cu obrazul de culoare măslinie, îmbrăcat într-o uniformă neagră, având
„un aer bărbătesc şi elegant”.
Un prim episod semnificativ este cel în care Felix sosește în casa unchiului său, Costache
Giurgiuveanu, unde face cunoștinţă cu ceilalţi membri ai familiei. Se observă astfel, portretele fizice ale
personajelor, cu detalii vestimentare și fiziologice care sugerează, în manieră clasică, anumite trăsături de
caracter. Sunt prezentate, în mod direct, starea civilă, statutul în familie, elemente de biografie. Toate
aceste aspecte configurează o atmosferă neprimitoare, prefigurând cele două planuri narative.
O altă secvenţă relevantă pentru tema și viziunea despre lume a scriitorului este cea în care
Otilia reacţionează cu surprinzătoare maturitate la declaraţiile lui Felix, pe care îl sfătuieşte să nu se
gândească la iubire înainte de a-și face „o carieră strălucită”, considerând că dragostea singură n-ajunge,
este nevoie de multă răbdare şi bunătate. Felix ripostează maliţios, referindu-se la faptul că Pascalopol
este „şi bogat”, dar Otilia îi mărturiseşte cu amărăciune că bogăţia nu este atât de importantă într-o relaţie
de dragoste: „Papa, să ştii, e foarte bogat, şi-l iubesc mult, însă nu poate să facă fericit pe nimeni. Mama a
murit de supărare”.
„Enigma Otilieiˮ este o creaţie originală a literaturii române, sinteză a clasicismului realist de tip
balzacian, cu elemente romantice și moderne.