George Călinescu se încadrează în seria personalităţilor româneşti de tip enciclopedic.

Este un spirit
polivalent, critic şi istoric literar, biograf, eseist, romancier, poet, dramaturg de la sfârşitul perioadei
interbelice şii începutul perioadei contemporane.
„Enigma Otiliei” este un roman realist, obiectiv, balzacian. Este realist prin prezentarea
veridică a evenimentelor, prin precizarea indicilor temporali şi spaţiali, prin tehnica detaliului: „Într-
o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele 10”, Felix Sima soseşte în Bucureşti.
Este un roman obiectiv prin utilizarea persoanei a III-a, prin prezenţa naratorului obiectiv. „Enigma
Otiliei” este şi un roman de factură balzaciană prin utilizarea unor motive literare specifice
creatorului francez: motivul moştenirii (averea lui Costache Giurgiuveanu), ideea paternităţii (Moş
Costache/ Moş Goriot), relaţiile familiale conflictuale şi degradate, tehnica . Tot amănunţit sunt
descrise şi fizionomiile, coafurile, îmbrăcămintea, gesturile, interioarele şi exterioarele caselor şi
străzile.0
Apărut în 1938, romanul prezintă, în manieră realistă, viaţa burgheziei bucureştene de la
începutul secolului al XX-lea, accentuând problematica familiei, moştenirii şi pe cea a paternităţii.
Tema moștenirii este firul roșu al romanului, cuprinzând în jocul ei o mare parte din personaje .
Viziunea despre lume a lui Călinescu este una realistă. Viziunea aceasta o depășește pe cea a
realismului clasic, pentru că  naratorul  obiectiv  evoluează într-un narator –comentator, care, “în loc
să înfăţişeze realitatea, o studiază pe probe de laborator”( Nicolae Manolescu).
Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură balzaciană. El a
fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a eroinei. Otilia este enigmatică iar taina ei
este interpretată în mod diferit de fiecare dintre personaje (relativizarea imaginii), ceea ce conferă
romanului o notă de modernitate.
Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acţiunea desfăşurându-se pe două planuri narative:
unul urmăreşte problema moştenirii lui Costache Giurgiuveanu iar celălalt destinul tânărului Felix
Sima.
În incipitul romanului sunt conturate bine detaliile spaţiale şi temporale. Ni se prezintă în
mod detaliat exteriorul şi interiorul casei lui Costache Giurgiuveanu, sugerând un anumit gust estetic:
imitaţii ieftine, vechimea clădirii şi a lucrurilor, uşa de lemn umflat şi descheiat etc. Proprietarul
imobilului este un „omuleţ subţire şi puţin încovoiat” ce se comportă bizar faţă de Felix, simulând
uitarea: „nu-nu stă nimeni aici, nu cunosc.” Apoi Călinescu adună toate personajele în salonul lui
Costache, prilej cu care Felix le observă în detaliu iar cititorul este familiarizat cu ele. Astfel, averea
lui Giurgiuveanu, tutorele lui Felix, este vânată asiduu de clanul Tulea, alcătuit : Aglae, sora
bătrânului, Simion, soţul ei senil, copiii Olimpia, Aurica şi Titi. La aceştia se adaugă şi Stănică Raţiu,
care, pe lângă planul de a obţine zestrea Olimpiei prin căsătorie, aspiră şi la averea lui moş Costache.
Acesta întruchipează tipul avarului dar este umanizat de sentimente paterne pentru Otilia, a cărei
înfiere o tot amână din zgârcenie. Deşi clanul Tulea aştepta moartea bătrânului pentru a-şi însuşi
moştenirea, Stănică se dovedeşte mai abil , fură banii bătrânului, fapt care-i cauzează acestuia
moartea.
Cel de-al doilea plan al romanului urmăreşte procesul de formare al tânărului Felix, rămas
orfan şi dat în grija tutorelui său. El doreşte să devină medic şi urmează cursurile universitare. Se
îndrăgosteşte de Otilia Mărculescu rivalizând cu Leonida Pascalopol un moşier de viţă nobilă,
generos, modest, plin de bunătate, bun gust şi rafinament care dezvoltă pentru Otilia dragoste paternă
împletită cu prietenie. Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte cu
Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte. Felix ajunge profesor
universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de medicină.
Personaj realist şi modern, Otilia este o tânără de optsprezece ani, fata celei de-a doua soţii a
lui Costache Giurgiuveanu, rămasă de mică fără mamă. Costache iubeşte „fe-fe-tiţa” dar avariţia îl
împiedică s-o înfieze oficial şi astfel să-i asigure un viitor. Otilia Mărculescu este un
personaj principal  şi totodată un personaj eponim (care dă numele operei). Ea este tipul feminităţii
misterioase şi controversate, „eroina mea lirică” în viziunea autorului.
Romanul Enigma Otiliei reflectă în mod realist imaginea societăţii burgheze în Bucureştiul
transformărilor începutului de secol XX. Declinul unei lumi, pe rămăşiţele căreia se clădeşte o alta,
cu energiile sale, este zugrăvit cu mijloace clasice, împletite cu elemente de romantism şi
modernism. Viziunea autorului este caragialescă, iar romanul o „comedie molierească” tratată cu
mijloacele narative ale realismului. Numit un „cinic jovial”, Călinescu relizează în „Enigma Otiliei”
un joc intelectual şi estetic care subjugă cititorul. Ne este prezentată o realitate interpretată, care
cucereşte atât prin conţinut, cât şi prin comentariul acestuia .

În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” se înscrie în sfera realismului critic balzacian, dar, precum
personajele sale, depăşeşte limitele acestui tipar.