Ion are o structura sferoidala, cu doua emisfere purtand titlurile Glasul pamantului si

respectiv, Glasul iubirii simbolizand cele doua pasiuni care sfasie sufletul personajului
central Ion. Caracterul circular al constructiei romanului este dat de  titlurile
capitolelor intai: (inceputul) si al celui final (Sfarsitul) si de imaginea drumului alb care
trece prin Jidovita, urca prin Padurea Domneasca, pe la Cismeaua Mortului si intra in Pripas.

Drumul se constituie ca liant, ca intermediar între realitate şi ficţiune

Astfel, se observa aici ca drumul este personificat, aparand in incipit ca o fiinta tanara, plina
de viata: „spinteca”, „alearga”, „drum alb”. Constructia discursului narativ al romanului isi
are esenta in acesta imagine de inceput.

Finalul romanului infatiseaza acelasi drum, dar nu din perspectiva celui care intra in Pripas,
ci din cea a celui care iese (Zagreanu) (" Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn,
acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput..." ).
Drumul devine un adevărat “personaj” cu valoare 
s i m b o l i c ă , deoarece el sugerează “drumul” vieţii lui Ion,
al ţăranului, în general. Asemenea
r a m e i unui tablou, el separă viaţa reală a cititorului, de viaţa ficţională
a personajelor din roman.

De asemenea, la inceputul romanului este prezentata o scena semnificativa din viata satului
(hora duminicala din ograda vaduvei lui Maxim Oprea, cu o Somesana interpretata de
lautarul Briceag), si se incheie cu sfintirea bisericii noi, ocazie cu care se intinde o petrecere
cu cantec si joc popular, iar lautarii lui Briceag canta ca altadata invartita.

Aceste structuri circulare semnifica universurile marunte ale destinelor umane, care se
circumscriu, insa, marelui infinit "ca niste tremurari plapande intr-un uragan urias ".