1

Redactare Academică - Eseu 5 pargrafe

8. Probleme ale comunicarii în relaţia de cuplu căsătorit în nuvela “Moara cu noroc” de

Ioan Slavici

Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a apărut în volumul “Nuvele din popor”
în 1881, fiind o nuvela psihologica, în care, pe fundalul preocuparii unei familii de a se
îmbogaţi, autorul prezintă conflictul interior al unuia dintre protagonişti – Ghiţă. Un alt
aspect urmarit în nuvelă este drama familiei lui Ghiţă , cauzată de o comunicare
deficitară. Aceast final tragic relevă şi confirmă faptul că unul dintre cele mai importante
aspecte ale unei căsnicii este comunicarea , care trebuie sa fie eficientă, sa aibă
capacitatea de a armoniza relaţiile din cuplu, lucru care nu se intamplă in cazul familiei
lui Ghiţă şi a Anei. În debutul nuvelei aflăm că Ghiţă şi Ana sunt un cuplu fericit, dar
sărac. Ghiţă este cizmar, iar puţinul venit pe care îl are nu ajunge pentru a satisface
dorinţele familiei sale, aşa că se hotărăşte să ia în arendă o cârciumă pentru câţiva ani,
până când aceştia se vor reabilita din punct de vedere financiar. La început, le merge
foarte bine, sunt foarte fericiţi alături de cei doi copilaşi şi de bătrână, mama Anei.
“Sâmbăta de cu seara locul se deşterta şi Ghiţă, ajungând sa mai răsufle, se punea cu Ana
şi cu bătrâna să numere banii şi atunci el privea la Ana, Ana privea la el (...) bătrâna
privea la câteşipatru ... căci avea un ginere harnic, o fată norocoasă, ... iară sporul era dat
de la Dumnezeu, dintr-un câstig făcut cu bine.” ( 102, 23 ) Între cei doi tineri exista o
comunicare emoţională foarte puternică. “ inima-i râde când Ana cea înţeleaptă deodată-
şi pierde cumpătul şi se aruncă răsfăţată asupra lui” ( 104, 7 ). Starea iniţiala a lucrurilor
se schimbă radical o dată cu apariţia la Moara cu Noroc a unui personaj malefic, Lică
Sămădăul. Ana simte că Lică este om rău, dar Ghiţă mânat de dorinţa de a se îmbogaţi cât
mai mult, se încârdăşeşte cu el, astfel începând să aibă secrete faţă de soţia sa, iar relaţia
 2

lor să se răcească. Apar lipsa de comunicare, o comunicare non-verbala tensionată şi

ineficientă, şi o comunicare emotională deficitară.
Lipsa de comunicare apare o dată cu intervenţia lui Lică în viaţa celor doi. Ghiţă
începe să aibă secrete faţă de Ana, simte pericolul, dar refuză să vorbească cu soţia lui
despre acest lucru. Mai mult, încercă să îi ia apărarea şi să îl pună pe Lică într-o lumină
bună, argumentând că i se pare. „- Nu-i vorba, adause Ana, e oarecum fioros la faţa. –
Asta-ţi pare ţie, grăi Ghiţă. Are şi el necazurile lui” ( 109, 8 ). Cu toate astea, Ghiţă îşi ia
măsuri de protecţie, dar iarăşi o face fară a-i comunica Anei gândurile şi preocupările lui
interioare. Nu are răbdare să îi răspundă Anei la întrebări, îl irită, reacţionând impulsiv
„ – Ei, frate, dă-mi pace! Parcă nu tot pentru voi îmi mistuiesc viaţa?” ( 113, 23 )
Văzându-se repezită aşa de soţul ei, Ana „ tăcu dar ochii i se umplură de lacrimi fiindcă
vorbele-i păreau grele.” ( 113, 26 ) Cu toate astea, în sufletul lui se dă o luptă între
dorinţa de a fi un om cinstit alături de familie şi cea de a se îmbogaţi alături de Lică, se
afundă în gândurile lui lăsând loc tăcerii, nemulţumirii şi supărării. Astfel, relaţia lor se
rupe, iar acesta ruptura se adânceşte tot mai mult, avand în vedere faptul că niciunul
dintre ei nu ştie ce era în sufletul celuilalt şi nici nu îndrăznesc să îşi spună unul altuia
„ Ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare şi să o îmbrăţişeze, dar nu putea; era în el
ceva ce nu-l lasa, şi aşa ieşi afară, ca să fie singur cu gândurile sale. (...) şi daca ar fi ştiut
Ana ce gândea şi ce simţea el, când stătea aşa singur şi posomorât, ea s-ar fi dus la el şi l-
ar fi mângâiat, dar el tăcea şi aşa ea nu îndrăznea să-l supere, ci se întreba mereu ce-o fi
având soţul ei.” (113, 27). Un alt episod din care reiese lipsa totală de comunicare dintre
cei doi este episodul care le aduce şi sfârşitul tragic amâdurora, şi anume, atunci când
Ana se răzgândeşte să plece la rudele sale de Paşte împreună cu mama şi copiii săi,
deoarece aflase că Ghiţă nu o poate însoţi. Dacă Ghiţă i-ar fi expus planurile sale, ea ar fi
înţeles, ar fi plecat şi s-ar fi întâlnit cu el după ce acesta şi-ar fi rezolvat problemele. „-
Atunci nici eu nu ma duc, grăi Ana pentru care această hotărâre a lui Ghiţă venea ca un
trăznet venit din senin”.(199, 3) Lipsei de comunicare dintre cei doi tineri căsătoriţi i se
adaugă şi o comunicare emotională incapabilă să armonizeze relaţia lor.
Prin comunicarea emotională se transmit anumite stări, sentimente, trăiri. În cazul
protagoniştilor din ,,Moara cu noroc”, sentimentele pe care şi le transmit unul altuia prin
starea lor nu sunt unele foarte constructive mai ales în ceea ce-l priveşte pe Ghiţă, întrucât
 3

el îşi schimbase atât atitudinea faţă de familie, cât şi felul său de a fi. „Ca om harnic si
strânguitor Ghiţă era mereu aşezat şi pus pe gânduri, dar el se bucura când o vedea pe
dânsa vesela: acum el se făcuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orişice lucru de
nimic, nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot încât îţi venea sa te sperii de el,
iar când se mai hârjonea câteodată cu dânsa, îşi pierdea lesne cumpătul şi-i lasa urme
vinete pe braţe.”(110, 25). Din scena în care Ghiţă pune băiatul pe câine să-l călărească
reiese din nou incompatibilitatea dintre cei doi ca rezultat al unei comunicari emotionale
precare. „Ana ţipă înspăimântată, deoarece copilul era să cază; însă Ghiţă nici nu ţinu
seama de dânsa, ci strângând zgarda se îndreptă şi privi îngrijat în toate părtile.”(114, 11).
Chiar dacă Ghiţă ajunge să reazlizeze efectul malefic pe care Lică îl are asupra familiei
lui şi se hotărăşte să se pună împotriva lui acest lucru nu-l face să se apropie de Ana, ci
din contră, realizează cât de mult se înstrăinaseră unul de altul. „Ana pe care o privea cu
atâta drag mai înainte, încetul cu încetul se înstrăinase de dânsul şi nu mai era veselă ca
mai înainte când se afla singură cu dânsul...Din clipa în care ea şi-a arătat bănuielile pe
faţă, se stinsese orice tragere de inimă pentru dânsa în sufletul lui.” (131, 33). Ghiţă nu se
mai gândea la Ana, ci la cum ar fi putut sa îl prindă pe Lică şi să-l predea lui Pintea
jandarmul. Pe langă aceste probleme de cominucare intervin şi probleme în comunicarea
non-verbală dintre soţi, dar şi tonul vocii pe care aceştia îl folosesc.
O alta perspectivă din care poate fi analizată problema comunicarii este
comunicarea non-verbală şi anume, comunicarea prin gesturi care dau o mare
expresivitate vis-a-vis de o situaţie. În cazul Anei şi al lui Ghiţă, gesturile exprimă
atitudini de dezaprobare, suspiciune, ezitare şi neîncredere „tăcea mereu şi privea numai
din când în când furişat la Lică” ( 124, 27), „ Ana privi lung în faţa bărbatului”( 125, 8),
„Ana se dete în lături”(128, 6), „ îşi stâmpără obrajii cu palmele” (128, 32). Tonul pe care
cei doi îl folosesc în conversaţiile lor poate fi un indicator destul de concludent pentru
problemele de comunicare dintre aceştia, dar şi pentru sentimentele şi atitudinea lor faţă
de situaţia în care il folosesc. În momentul în care Ana observă relaţia dubioasa dintre
soţul ei şi Lică Sămădăul şi îl întreabă ce are cu acel om, ea foloseşte un ton aspru, pentru
a-şi exprima dezaprobarea faţă de aceasta relaţie, apoi ii vorbeşte pe un ton ferm, pentru
a-l face pe Ghiţă să înteleagă ca este îndreptăţită să ştie ce se întamplă. Cu toate astea, nu
reuşesşte să afle nimic concret de la soţul său „- Dar de obicei plăteşte peste ceea ce se
 4

cuvine, îi zise ea aspru” (125, 11), „ – Ghiţă! grăi nevasta aşezat.” ( 125, 14). În altă
situaţie, când Ana îl vede pe Ghiţă ajungând acasă cu slujnica, pe lângă imginea sugestivă
de limbaj non-verbal pe care o ofera autorul „ privind la faţa ei albă ca varul” (160, 21),
starea de nelinişte prin care trece Ana este transmisă prin felul de a vorbi „ – Oameni, fel
de fel, zise ea înecată” (160, 25), „ Ana începu sa răsufle din greu, să se înece de plâns şi
să-şi strângă pumnii ridicaţi în sus. – Ce caută muierea asta aici?! zise ea râzând, încât i
se vedeau dinţii. Ghiţă, ce caută? Muierea ce caută? Ce vrei tu sa faci din casa mea?”
(161, 22). Astfel, putem observa că şi limbajul non-verbal şi tonul folosit într-o discuţie
au capacitatea de a afecta relaţiile dintr-un cuplu.
În concluzie, pot afirma că pe baza unui suport literar şi anume, nuvela realistă
„Moara cu noroc” de Ioan Slavici am reuşit să reliefez, cu exemple concrete diferite
probleme privind comunicarea ce pot apărea în viaţa unui cuplu căsătorit din perspectiva
lipsei de comunicare, a unei comunicari emotionale deficitare, a gesturilor şi tonului pe
care membrii cuplului îl folosesc. După părerea mea, de reţinut este faptul că aceste
probleme nediscutate şi nerezolvate la timp, pot duce la un sfârsit tragic.

Referinţe:
Slavici, I. (1987). Moara cu noroc, Editura Ion Creanga, Bucureşti
1 500 cuvinte ± 10 cuvinte

Zidaru Oana – Cristina

Studii Europene, An II, Gr. A IVa