Rezumat

Este începutul verii, cu câţiva ani înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, în satul Siliştea-
Gumeşti din Câmpia Dunării. Ilie Moromete şi familia lui se întorc mai repede de la câmp. Băieţii fug să se
odihnească, fetele se duc să se scalde, iar Moromete, tatăl, rămâne singur în mijlocul bătăturii să deshame
caii, iar apoi iese la drum cu ţigara în mână. Singură mama este nevoită să se îngrijească de treburile casei
(de mâncare). Niculae se întoarce şi el cu oile de la păscut şi îşi ajută mama la muls. Vărsându-şi nervii pe
Bisisica, oaia care îl tot chinuie (pentru că fuge ca bezmetica şi toată turma se ia după ea), el îi mărturiseşte
mamei sale că s-a săturat de oi şi că ar vrea să meargă la şcoală. Niculae o roagă să-l convingă pe tatăl său să
dea oile la cioban ca el să poată învăţa.
Spre seară, Catrina Moromete îşi cheamă familia la masă şi, profitând de neatenţia femeii, câinele
fură o bucată de brânză. Cei opt membri ai familiei se aşază la masa mică şi rotundă înghesuiţi, după fire şi
neam (Achim, Paraschiv şi Nilă sunt băieţii din prima căsătorie; Tita, Ilinca şi Niculaie stau pe partea
cealaltă, sunt copiii lui Ilie şi ai Catrinei); doar tatăl stă mai sus pe pragul casei. În timpul mesei, Achim
aduce vorba despre plecarea lui la Bucureşti cu oile, dar tatăl nu-i dă niciun răspuns. Catrina atrage atenţia
asupra lui Niculae şi a dorinţei lui, dar Moromete are alte gânduri, iar fetele îl ironizează pe copil.
Sfătuindu-se cu Nilă, Moromete se hotărăşte să-l lase pe Achim să plece cu oile la Bucureşti pentru a
face rost de bani. Cel mai fericit la auzul veştii este Niculae care va scăpa, în sfârşit, de Bisisica. Totuşi, nici
cei trei fii nu-şi încap în piele de fericire şi se duc la mătuşa lor, Guica să-i dea vestea cea mare. (ea este sora
lui Moromete, Maria, poreclită aşa). Ea este cea care, de fapt, îi îndeamnă pe băieţi să se distanţeze de tată,
spunându-le mereu că muncesc pentru mama vitregă şi pentru ceilalţi copii. De aceea, insistă ca Achim să se
prefacă a merge cu oile la Bucureşti (pentru a face bani), iar ceilalţi 2 să fugă în capitală cu caii.
Întrucât se hotărâse plecarea lui Achim la Bucureşti, Moromete îşi dă seama că trebuie să li se facă
celor trei pe plac până la capăt şi deoarece nu puteau să mai vândă din oi, singurul lucru din care mai puteau
face bani era salcâmul. Astfel, înainte de răsărit, Moromete îl trezeşte pe Nilă şi îl ia cu el în grădină pentru a
tăia salcâmul dorit de Bălosu, vecinul său bogat, pentru a construi o casă. Spre dimineaţă, ei reuşesc să
doboare salcâmul, a cărui cădere are ecou în tot satul (în timp ce din cimitir se aude cum boceşte o femeie).
Duminica, de dimineaţă, Ilie Moromete se duce la fierăria lui Iocan, acolo unde se adună ţăranii din
sat să socializeze, să citească ziarul şi să comenteze ultimele noutăţi. Moromete citeşte ziarul adus de
Cocoşilă, iar Dumitru Nae, Ţugurlan, Ion a lu Miai, Din Vasilescu şi alţii ascultă, reacţionează şi/sau îşi dau
cu părerea despre articole (discursul regelui despre agricultură, discursurile din guvern, ştirea că nemţii au
intrat în Spania).
Pe o ploaie torenţială, Achim ia drumul spre Bucureşti. Fiindcă fiul său avea să se întoarcă abia la
toamnă cu bani, iar Jupuitu avea să se întoarcă în câteva zile după bani, promiţându-i că nu îl va mai ierta,
Moromete se hotărăşte să se ducă să se împrumute de la primarul Aristide.
Paraschiv şi Nilă, îndemnaţi de Guica, vor să fugă şi ei de acasă cu tot cu cai, dar se întorc din drum,
simţindu-se vinovaţi. A doua zi, Guica se duce la Moromete acasă pentru a vedea cum va reacţiona acesta.
Gătit cu pălăria tatălui său şi cu un buchet de flori, Niculae se duce la serbarea şcolară. Acolo vine şi
tatăl său care află, cu mirare şi emoţie, că fiul său a luat premiul întâi la băieţi. Însă, în timp ce îşi spune
poezia, copilul este cuprins de friguri, iar tatăl este nevoit să-l ducă acasă în braţe.
Şi în acest an întreaga familie Moromete s-a dus la câmp, la seceriş. După ce au secerat câtva timp,
membrii familiei se aşează la masă. Tatăl vrea să mănânce rapid şi se frige cu fasolea, aşa că nu zice nimic şi
aşteaptă să o păţească şi altcineva, pentru a avea motiv să se prefacă îngrijorat, să îi dea apă să bea şi să
spună că el a crezut că mâncarea este rece. Astfel, toată lumea râde de Paraschiv.
Niculae aduce iar în discuţie planurile sale legate de şcoală. După ce vine şi învăţătorul din sat să
vorbească pentru copil, tatăl este de acord să îl dea pe Niculaie la şcoală şi merge cu el la Câmpina să dea
examen (iar băiatul intră la şcoală).
Scămosu, un negustor de găini venit de curând de la Bucureşti, îi adevereşte lui Moromete bănuiala,
spunându-i că fiii lui sunt înţeleşi între ei să fugă de acasă. Presat de perceptor, Moromete este nevoit să ia
din banii puşi deoparte pentru şcoala lui Niculaie şi să-şi plătească taxele. Odată ce îşi dă seama că fiii săi l-
au trădat, tatăl intră într-o lungă criză (este tăcut, supărat). Dimineaţa, Moromete îi trezeşte pe Paraschiv şi
pe Nilă să muncească, dar aceştia refuză. Aşa că tatăl îi bate cu parul. După confruntarea finală, Moromete
pleacă de acasă ,,să se laude” (se duce de unul singur şi stă pe holdă)) şi se întoarce abia la miezul nopţii.
 A doua zi, când se trezeşte, el află de la ceilalţi că băieţii săi au spart lada de zestre a fetelor, au luat
banii şi covoarele şi au fugit cu caii. Resemnat, el se îşi dă seama, totuşi, că trebuie să accepte situaţia, dar
nu mai iese la drum la vorbit, nici la fumat, căci „timpul nu mai avea răbdare”. Astfel, în aceeaşi zi, el îi
vinde lui Bălosu o bucată din pământul familiei, iar din banii luaţi cumpără doi cai, plăteşte fonciirea, rata la
bancă, datoria la Aristide şi taxele de şcolarizare ale lui Niculaie.